KorAP: Find »[drukola/base=verb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...302 303 304 ...639 >

15,959 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

cu aceeași valoare, în relație specificator−centru (trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura de Caz nominativ. În versiunea ulterioară a PM, valoarea unei trăsături particulare nu e specificată atunci când

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsăturile φ ale unei categorii funcționale sunt șterse de către trăsăturile φ ale unui DP, în poziția de specificator al acestuia). Variația parametrică este legată de forța trăsăturilor: în franceză, acordul puternic determină deplasarea verbului; în engleză, unde acordul este slab, verbul nu se deplasează. În versiunea inițială a PM, Cazul e verificat, nu atribuit. Flexiunea (I) verifică trăsătura de Caz nominativ. În versiunea ulterioară a PM, valoarea unei trăsături particulare nu e specificată atunci când aceasta intră în derivare; faptul că v

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului); nominativul și acuzativul sunt cazuri structurale; (b) Caz lexical/inerent: depinde fie de itemul lexical care selectează nominalul, fie de rolul tematic purtat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a realizărilor cazuale (Marantz 1991) Conform acestei ierarhii, ergativul este un caz dependent atribuit subiectului (coocurent cu obiectul), iar acuzativul este un caz dependent atribuit obiectului (coocurent cu subiectul); se explică astfel de ce ergativul și acuzativul nu sunt atribuite de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de verbe intranzitive. Nash (1997: 138) − fără a elimina din discuție Cazul abstract − susține că, spre deosebire de acuzativ, Cazul ergativ nu e structural, adică legitimat de o categorie funcțională, ci trebuie analizat ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca fiind un caz morfologic, reflectând legătura lexico-semantică dintre verb și argumentul nominal. Limbile ergative și cele acuzative au D-Structură diferită și inserare (engl. merge) diferită. Obiectul este proiectat la fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural "verbal". Limbile ergative confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural "verbal". Limbile ergative confirmă indirect Generalizarea lui Burzio: dacă o categorie x (F, definit ca alter ego-ul verbului lexical) nu proiectează argument extern, atunci nu va atribui Caz structural. Limbile ergative nu au categoria F, de unde rezultă că Agentul în ergativ, generat în specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a prezenței categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul și absolutivul au statut diferit: ergativul este un caz pur morfologic, atribuit Agentului legitimat tematic de un verb tranzitiv; (b) absolutivul este un Caz structural, atribuit obiectului și subiectului intranzitiv de categoria Timp. Cele două cazuri au surse gramaticale diferite: atribuirea ergativului are loc la nivel postsintactic (morfologic, în MD − Halle și Marantz 1993), iar atribuirea absolutivului are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai înalt adjunct al proiecției lexicale VP. Spre deosebire de Marantz (1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc.

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
umple. Asocierea cazului ergativ cu Agentul nu e perfectă: în avar, ergativul este omonim cu locativul, în udi, cu instrumentalul, iar în eschimosă, cu genitivul (Nash 1996: 198; Alexiadou 2001: 168). În propunerea formulată de Alexiadou (2001: 168−171), capacitatea verbului de a atribui Caz lexical este specifică intrărilor lexicale. Proiecția v este deficientă în limbile ergative, iar limbile ergative nu au un v tranzitiv. Imposibilitatea apariției Cazului acuzativ este corelată cu statutul proiecției v (v deficient nu are trăsătură de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul vizibilității Cazului inerent pentru acordul verbal Limbile diferă între ele în funcție de posibilitatea verbului de a se acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marca agentul în general, ci agentul nontipic. În alte interpretări, precum Woolford (2006), ergativul nu este legat de Agent, ci de argumentul extern (Agent, Cauza stărilor psihologice, Pacient). Bruening (2007) susține însă că ergativul este independent de corelația dintre subiectul verbelor tranzitive și rolul tematic extern. În aceste condiții, Generalizarea Ergativă a lui Marantz este falsă. Bruening (2007) arată că singurul diagnostic valid pentru Cazul structural este chiar definiția lui: Cazul care depinde nu de o anumită selecție lexicală sau de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de proiecțiile funcționale Timp și Aspect (autoarea folosește spre exemplificare limba hindi). Davison (2006) mai arată că hindi, urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor perfective, iar obiectul direct al acestor verbe primește fie dativul (dacă referentul său este animat sau specific), fie nominativul (în restul situațiilor). Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2006) mai arată că hindi, urdu și alte limbi înrudite din sudul Asiei au o proprietate comună în ceea ce privește cazurile morfologice care marchează subiectul și obiectul: subiectul celor mai multe verbe tranzitive primește ergativul în majoritatea construcțiilor perfective, iar obiectul direct al acestor verbe primește fie dativul (dacă referentul său este animat sau specific), fie nominativul (în restul situațiilor). Prin urmare, trebuie să presupunem existența a două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
propune explicit să dea o definiție universală subiectului (de bază), caracterizat prin următorul set de proprietăți: (a) proprietăți legate de autonomie: existență independentă; indispensabil; referință autonomă; posibil controlor pentru coreferință, în cazul reflexivelor și al pronominalizărilor; impune, de obicei, acord verbului; referință autonomă; statut de topic; cel mai predispus pentru avansare; (b) proprietăți de marcare cazuală: de obicei, subiectul verbelor intranzitive este nemarcat; își schimbă cazul în cauzativizare și în nominalizare; (c) proprietăți legate de rolurile semantice: de obicei, subiectul exprimă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de autonomie: existență independentă; indispensabil; referință autonomă; posibil controlor pentru coreferință, în cazul reflexivelor și al pronominalizărilor; impune, de obicei, acord verbului; referință autonomă; statut de topic; cel mai predispus pentru avansare; (b) proprietăți de marcare cazuală: de obicei, subiectul verbelor intranzitive este nemarcat; își schimbă cazul în cauzativizare și în nominalizare; (c) proprietăți legate de rolurile semantice: de obicei, subiectul exprimă agentul acțiunii, dacă există un agent (situația din dyirbal demonstrează că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
propoziției (I, în accepția curentă). Dixon (1994: 111) arată că pentru limbile acuzative, subiectul este acel nominal susceptibil de a fi agentul care inițiază și controlează o activitate. De obicei, este obligatoriu. Primește cazul nemarcat și se poate acorda cu verbul. Este pivot pentru operațiile sintactice de coordonare și de subordonare. Pentru limbile ergative aplicarea acelorași criterii dă însă rezultate divergente. Și Dixon (1994: 113−127) își propune să formuleze o definiție universală a subiectului, subliniind că orice încercare de a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asociată cu o bază morfologică în limbile ergative. Pentru a rezolva această situație din limbile ergative, au fost propuse mai multe soluții: (a) soluția "nihilistă", conform căreia în limbile ergative nu există relații gramaticale de bază; o propoziție conține un verb și o colecție de grupuri nominale; din punct de vedere sintactic, grupurile nominale nu diferă între ele; relațiile dintre constituenții nominali și verb sunt semantice; această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative este polipersonal, adică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
soluția "nihilistă", conform căreia în limbile ergative nu există relații gramaticale de bază; o propoziție conține un verb și o colecție de grupuri nominale; din punct de vedere sintactic, grupurile nominale nu diferă între ele; relațiile dintre constituenții nominali și verb sunt semantice; această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative este polipersonal, adică aflat în relație cu mai multe NP simultan; (b) soluția propusă de Martinet și Tchekhoff (vezi Capitolul 1, 4.1.3.) − ambele NP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de bază; o propoziție conține un verb și o colecție de grupuri nominale; din punct de vedere sintactic, grupurile nominale nu diferă între ele; relațiile dintre constituenții nominali și verb sunt semantice; această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative este polipersonal, adică aflat în relație cu mai multe NP simultan; (b) soluția propusă de Martinet și Tchekhoff (vezi Capitolul 1, 4.1.3.) − ambele NP întrețin cu verbul o relație de tip modificator−cap; (c) soluția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
această soluție este în consens cu ipoteza că verbul din limbile ergative este polipersonal, adică aflat în relație cu mai multe NP simultan; (b) soluția propusă de Martinet și Tchekhoff (vezi Capitolul 1, 4.1.3.) − ambele NP întrețin cu verbul o relație de tip modificator−cap; (c) soluția propusă inițial de Schuchardt (1896) − o propoziție tranzitivă într-o limbă ergativă are natură pasivă − și reluată de Hale (1970): regula corespunzătoare pasivului englezesc este obligatorie în limbile ergative; această soluție rezolvă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
al subiectului, iar obiectul este mai puțin important (S. R. Anderson 1976: 22). În lucrările generative posttransformaționale, problema subiectului a fost tratată diferit. Haegeman (1994: 14), fără a lua în considerare limbile ergative (la nivel sintactic), susține că subiectul, obiectul, verbul sunt concepte universale, care există în toate limbile. Subcategorizarea unui verb (tranzitiv, bitranzitiv, intranzitiv) este o proprietate primitivă inexplicabilă a gramaticii și fiecare predicat are structura lui argumentală, adică un număr specific de argumente (Haegeman 1994: 42−44). Baker (1997

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1976: 22). În lucrările generative posttransformaționale, problema subiectului a fost tratată diferit. Haegeman (1994: 14), fără a lua în considerare limbile ergative (la nivel sintactic), susține că subiectul, obiectul, verbul sunt concepte universale, care există în toate limbile. Subcategorizarea unui verb (tranzitiv, bitranzitiv, intranzitiv) este o proprietate primitivă inexplicabilă a gramaticii și fiecare predicat are structura lui argumentală, adică un număr specific de argumente (Haegeman 1994: 42−44). Baker (1997: 77) formulează două reguli ale teoriei PP, bazate pe UTAH: (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din limba yimas. 4.1.2. Nu toate limbile au subiect Această opțiune teoretică poate decurge fie din analiza unor limbi ergative, fie din analiza definiției sintactice a subiectului și a posibilităților diferite de marcare a relației dintre subiect și verb. Sugestivă pentru problema subiectului în limbile ergative este analiza pe care Martinet (1968: 198−219) o propune pentru limba bască, al cărei caracter special ergativ se manifestă și prin lipsa distincției dintre subiect și obiect. Folosirea limbii franceze și a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]