8,142 matches
-
să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg. Într‑un loc nepotrivit, la un moment nepotrivit. În plină zi, pe lumina asta minunată, tu vorbești despre noapte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în Waldviertel, cărțile filosofice ale lui Kant, Hegel și Sartre trebuie să rămână acasă, nici nu încape discuție. Dacă mă‑ntroc și văd că te‑ai culcat iar cu contabilul ăla, fac moarte de om. Dar azi nu voi mai țipa la tine, ca de obicei, fiindcă ai ignorat deja de multe ori, fără să‑ți pese, aceste avertismente; nu, astăzi te anunț calm, dar tăios, că te voi omorî cu pistolul meu Steyr cu țeavă rabatabilă - am tot dreptul s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i macină pe tineri. Apa se leagănă încolo și încoace în cadrul de porțelan proiectat special pentru ea, dar de ieșit nu poate să iasă din învelișul ei. Așa cum nu poți să‑ți ieși nici din piele. Mulți chicotesc, râd, zbiară, țipă și fac sport. Câte unul se aruncă într‑o poziție grotescă și pică peste un nevinovat, iar alții înoată ca niște delfini, cu eleganță și măiestrie. Anna și Rainer nu fac parte dintre aceștia. Pentru ei e îngrozitor să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tot trupul meu (Anna, nevrotic). Buzele tac, viorile șoptesc: iubește‑mă. Și Hans șoptește: tu, e super ce facem noi aici, de nota zece și‑o să fie tot mai bine, dacă te gândești cât am așteptat momentul ăsta; acuși o să țipi de plăcere și‑o să faci ca trenul. Distrat, Rainer se studiază, la rândul lui, în oglinda pătată de pe perete; ca de atâtea ori, exersează și astăzi o lipsă totală de mimică. Încearcă să atingă o imobilitate absolută a feței, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sus‑numita mătușă și să prestezi în schimb servicii de curier, care‑ți subminează demnitatea personală și te împing pur și simplu către tâlhărie, fiindcă n‑ai încotro. Nici acum Rainer n‑are încotro și trebuie, trebuie să asculte cum țipă Anna: mai, mai, mai, oh da, așa‑i bine, așa, iar Hans bolborosește și el: o, pizda ta, Anni, ce bună e ea, uite că rimează. Hans zice că ar trebui să facă asta mereu și e păcat că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
învelișul de protecție al creierului uman. Voiajorul geme dezamăgit și cu glas tare, fiindcă acum, în loc de iubire, are parte de bătaie. A fost o capcană, își dă el seama de adevăr, dar chiar dacă știe, n‑are ce să facă. Să țipe nu mai poate, fiindcă Sophie - cu prezență de spirit și un instinct surprinzător de sigur - s‑a repezit imediat la gura lui, numai de nu m‑ar mușca hahalera asta, tacă‑ți fleanca! Ne‑am pregătit oricum și pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai ascunde și rochia urâtă de dinainte de război, pe care a împodobit‑o cu o fundă de catifea și cu un trandafir de mătase de aceeași culoare, unul mai nepotrivit ca altul. Tăticul e o prezență elegantă, iar cravata lui țipă‑n gura mare: iată‑mă! E imposibil s‑o treci cu vederea. Pe un invalid îl mai poți trece cu vederea, intenționat, dar o cravată ca asta în nici un caz. Anna îl zgârie ușor pe Hans pe spatele puloverului, sperând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se gândește la nimic, nici dacă‑i bine, nici dacă‑i rău. Nu vrea decât să lovească mortal. Când a tras ultimul glonț, a știut deja că va recurge la topor ca să‑și desăvârșească opera. Nici unul nu vorbește și nu țipă. Mama e întinsă pe burtă și în felul acesta e omorâtă în lovituri. Moare. Rainer n‑o clintește nici măcar cu un milimetru, nici înainte, nici după. Cum a căzut, așa a rămas. După ce mama a murit, Rainer se duce dincolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
suficient de confuz. Rămânem toți pe gânduri. Poate prea multă vreme. Avem fiecare ideile noastre și așteptăm momentul să le, of!, Împărtășim colegilor. Trebuie Însă ca mai Întâi să găsim tonul: - Confuzie! Confuzie revoluționară! Asta dac-am putea obține! Cătălin țipă. I se pare grozav ce i-a ieșit din gură. E prima oară când se rostește cuvântul revoluționar În grupul nostru. Ne place cum sună. Deocamdată numai atât. Dar profităm fiecare de entuziasmul celorlalți. Ne repezim unii asupra altora, propunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu chipul În blur recitând din creația proprie. Pe Florin, beat mangă și filmat În racourci, spunând de zece ori același lucru: Mă omoară maică-mea! Pe Sorin, plângând de emoție, nici nu mai știu din ce cauză. Pe Cătă, țipând la Cristina, soția lui, vreme de un minut Întreg, la final coming soon: JOACA PREFERATĂ - prima ecranizare românească a unui roman de Leonard Cohen. Fiindcă tot am adus vorba: Îl vedeam din ce În ce mai des pe Cătă certându-se cu Cristina. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
pe Andreea, o Întâmplare fericită. Cristina Își bea cafeaua pe o terasă, o vede pe Andreea cu operatorul pe treptele unei catedrale, filmând un român. Lucra la proiectul ei cu noii emigranți. Cristina a fost așa de surprinsă, că a țipat, a alergat spre ea și i-a Întrerupt filmarea. Au rămas Împreună restul vacanței, Cristina a cazat-o pe Andreea la frate-său, În satul de lângă Madrid, fiindcă În definitiv găsea acolo destui emigranți cu care să stea de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vizionate la viața lor, le montau cu imaginile pe care le filmau chiar atunci cu privirea năucă, le ieșea un film nou. Sorin zicea că Întâlnise chiar semne ale unei halucinații colective, fiindcă de câteva ori Îi surprinsese râzând sau țipând În același timp, dându-și coate și șoptindu-și unii altora: Ai văzut, mă, ai văzut ce i-a tras-o? * Ne simțiserăm bine alături de năpăstuiții soartei. Jucaserăm teatru, dar chiar și așa, travestiți, ne simțiserăm bine. Puseserăm, În definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și Începe să-l lege pe Pârvu de scaun. Ăsta se lasă, Încă nu-și dă seama ce se Întâmplă, eu Încep să-mi dau. Mă gândesc c-ar trebui să fac și eu ceva, să pun mâna, să particip. Țip: - Nu râde, boule! Pârvu nu râde, doar zâmbește, nu-l sperie țipătul meu. Ne privește pe rând, deschide gura, probabil vrea să spună ceva, se răzgândește, coboară privirea În podele. Leac e acum În spatele lui, face nod după nod, icnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
duce gândul la ceva mai tare. Să-mi treacă odată! Dincolo Pârvu Încă mai râde, atâta doar că acum mai și spune câte ceva. N-am chef să fiu atent, să Înțeleg ce. De la un moment dat o aud pe Andreea țipând, așa că n-am nici o șansă să mă lămuresc. Beau, Îmi mai torn un pahar, aud urletele apropiindu-se, Andreea intră În bucătărie. - Nenorocitul! Nenorocitul! Vede el! Dracu-l ia! Eu sunt deja liniștit, spectator. Fac cercuri de fum cu buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Cosimo. Cupidonul speriat, surprinzător, de un iepure ! Citise de-atâtea ori despre acest tablou... Cupidon, înfricoșat de un iepure !... Armonia, perfecta liniște la care ajunsese pânza îl bucuraseră, dar îl și ascunseseră pe Cosimo. Înspăimântat, în fața unui iepure ! Gata să țipe și ea, de bucurie sau groază, și-ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nici în scurta pauză de la ora unsprezece. Reacționează cu violență la câteva mărunte incidente, admonestează furios colega cu părul alb de lângă cuier, pentru o greșeală de amănunt, și când aceasta ripostează, smulge foaia de calc de pe planșetă și rupe desenul. Țipă apoi la ciufulita din spatele său că și-a tras planșeta prea în mijlocul sălii, împiedicând trecerea. După ce vacarmul se potolește, vecinul A.P. se ridică de pe scaun, se strecoară afară din sală, să ajungă la timp la librărie, să apuce un exemplar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ulcioarele; au apucat făcliile cu mîna stîngă și trîmbițele cu mîna dreaptă ca să sune, și au strigat: "Sabia Domnului și a lui Ghedeon!" 21. Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, și toată tabăra a început să alerge, să țipe, și să fugă. 22. Cei trei sute de oameni au sunat iarăși din trîmbiță; și în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit pînă la Bet-Șita spre Țerera, pînă la hotarul de la Abel-Mehola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
respect Înduioșător față de normele de politețe. Și scena s-a prelungit pînă ce bărbatul a pornit motorul mașinii și a plecat furios, În mare viteză, iar ea a rămas mai multe ceasuri umblînd de la un capăt la altul al străduței, țipînd și suspinînd, Înjurînd murdar și chemînd În ajutor răzbunarea soțului ei Împotriva curtezanului care o tratase astfel - invectivele au continuat netulburat pînă ce trei derbedei tineri și ambițioși au profitat de ocazie ca s-o jefuiască, au trecut În fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că un om așa de mic poate ascunde În el asemenea fîntîni de sînge aprins, și a murit acolo, pe trotuar, În cîteva minute, Înainte să vină ambulanța. Într-o clipă, o mare de oameni cu fețe negre se adunase țipînd În jurul muribundului, polițiștii apărură și ei imediat, În număr impresionant - și Începură să Îmbrîncească și să Împingă cu brutalitate mulțimea agitată, Înjurînd și lovind, amenințînd cu bastoanele și urlînd sălbatic: — Circulați, circulați! Dați-i drumul! Unde-ai pornit-o? mîrÎi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acțiune era cunoscută ca decisivă și indiscutabilă de către toți slujitorii săi - doctori, brancardieri, polițiști și chiar slujitori ai bisericii. După ce-și notară și-și puseră carnețelele În buzunare, polițiștii se Întoarseră și se apropiară de mulțime Împingînd și Îmbrîncind, țipînd la oameni, așa cum făcuseră mai devreme. — Haide, haide! Circulați! Circulați! Dar În Însuși felul cum o făceau se simțea nuanța de rutină și obișnuință, un sentiment de oboseală și indiferență, și atunci cînd oamenii și-au reluat locurile de dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șleahtă Împuțită de bestii cu chip de maimuță! Dacă-ați avea dinamită-n loc de creier, nu v-ar ajunge nici să vă suflați nasul! Mă, cretinilor, parc-ați avea sînge de cucuvaie! Las-că v-aranjez eu, mă, corcituri smolite! țipă acum Îmbunat la perspectiva unei bucurii viitoare. Las-că v-arăt eu vouă cînd v-oi băga-n linia-ntîi și v-oi Înșira În fața nemților să se-aleagă praful de voi, măcar că nu mai apuc să trăiesc o zi după asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să mergem În Franța cu matale! Nu ne lăsa, șefule! Facem orice dacă ne iei cu matale! Cum mă, cretinilor, palavragiilor?! Vedea-v-aș pe toți În iad! Cum dracu’ credeți că mai pot să fac ceva În ultima clipă! țipă el, cuprins de furia celui care nu-și găsește astîmpăr și nici scăpare, pășind de colo-colo ca o ființă Înnebunită de spaima exasperării și disperării. Se repede În mijlocul grupului de negri bolnavi și amărîți ca un tăuraș furios. Răcnește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să se repeadă asupra lor. Iar ei se strîng În jurul lui plîngînd, jelind, implorîndu-l să-i ajute și să-i scape pînă cînd, În cele din urmă, Înnebunit parcă de glasurile lor, locotenentul Își astupă urechile cu amîndouă mîinile și țipă: Bine, bine, bine! O să-ncerc... și, dacă vă dau drumul, sper să crăpați cu toții la primul atac, și se repede la masa unde ofițerii supraveghetori Își văd de treabă, se lansează Într-o lungă și sinceră dispută cu atîta pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înăbușă de rîs și-l trage de mînecă. —... Spune-i... unchiului... Walter... să-și pună... pe dedesubt... Nu! Nu! Nu! Heinrich! Taci! strigă femeia. — Alea... groase... cu inițialele... brodate... de mătușa Bertha. Aici toată mulțimea vuiește, femeile hohotesc de rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci! Șst! — Ja... o să-i spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci! Șst! — Ja... o să-i spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia. Poate că... vreo Fräulein... le-o fi... luat... de la... și se Înăbușă de rîs. — Otto! Nu ți-e jenă! Taci odată! țipă femeile. — Amintire... din... bătrînul... München! Îi replică prietenul său și tot grupul se cutremură de rîs din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]