8,101 matches
-
de lord Tews să mute echipamentul la Linn. Inclusiv premiul pentru toate descoperirile lui, o bilă care se rostogolea într-un du-te-vino neobosit într-un container ca un coșciug; o descoperire a epocii de aur care îi zdruncinase certitudinea până în adâncul ființei. Datorită bilei de energie nu ezitase să-l lase pe Tews să preia controlul tuturor obiectelor de artă ale unei culturi vechi si minunate. Trebuia doar să intre în posesia bilei și, datorită cunoașterii funcției acesteia, ar putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
PÅPÅDII ȘI MEDUZE Valuri care vin și pleacå precum norii måcinați de vânt Valuri de ore depånate de lunå peste adormitul endymion Sonore talazuri de oameni aruncați încolo și încoace geamanduri legate-n adâncuri Valuri de luminå dimineți sidefii și seri zgâriate de soarele cåzând înspre altå lume Valuri și maluri maluri înalte abrupte rupte de nesfârșita luptå îmbråțișåri ispititoare ale nemårginirii Maluri cu rådåcini și umbre foșnitoare ademenitoare cântece revårsând din izvoare Dincotro
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1645]
-
la care Ioan Enache a participat activ cu „o bravură și vitejie ieșite din comun”, putem vedea suma de calități de luptător ale ostașului român eliberator nu numai al propriului teritoriu al țării, ci și al Ungariei și Cehoslovaciei, până în adâncul Munților Tatra. Cu pregnanță autorul în memoriile de pe front evidențiază nu numai eroismul românilor, ci și omenia proverbială a poporului nostru prin aceea că în loc de cuceritor, ostașul român în totalitate își asumă responsabil rolul de eliberator protector al vieții și
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
mei și că port aceeași profundă dragoste acelei minunate „grădini” în care am venit pe lume, unde am învățat a citi și a scrie, a iubi și a mă bucura. Doamnelor și domnilor, primiți încă o dată mulțumirile mele venite din adâncul inimii pentru „Academia Bârlădeană”, pentru ceea ce faceți, ca și respectul deosebit pe care îl port culturii române la a cărei flacără am crescut. Cu aceeași adâncă recunoștință mă gândesc și mă adresez acelui dascăl al multor generații de bârlădeni, mult
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
apă. Își imagina că iese pe verandă, strângând din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
apă. Își imagina că iese pe verandă, strângând din dinți și coborând cele patru trepte - una dintre ele scârțâia îngrozitor, a bătrânețe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca și cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minții cum era înșfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi... Curios, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simțea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
de dolari nu arată prea bine pe fetele care se Îndoapă, am concluzionat eu. M-am prăbușit la loc În scaun și m-am gândit ce bine reprezentasem, de această dată, revista Runway. 11 Celularul a zbierat de undeva din adâncul viselor mele, dar m-am dezmeticit doar cât să mă Întreb dacă e ea. După un proces uluitor de rapid - Unde sunt? Cine e „ea“? În ce zi suntem? - mi-am dat seama: dacă sună telefonul la ora opt dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
găsit În cele din urmă În rubricile mondene ale ziarelor din propriile lor orașe, sau pe diverse pagini de web ale companiilor lor, dar a fost extrem de enervant. Ilana continua să se holbeze la mine. Cred că pe undeva, În adâncul minții mele, realizam că vorbesc ca un robot, dar nu mă puteam opri. Șocul ei mă făcea doar să mă simt mai prost. — E doar un cuplu pe care nu l‑am identificat Încă, așa că, de bună seamă, o să‑l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fredonat ușurel În ureche. Restul Încăperii a devenit nedeslușit - realizam, la modul foarte vag, că mai dansau și alții și pe undeva, că cineva toasta pentru ceva, dar În momentul acela singurul lucru clar și deslușit era Christian. Undeva, În adâncul minții, ceva Îmi reamintea că trupul ăsta lipit de al meu nu era al lui Alex, dar nu conta câtuși de puțin. Nu În clipa asta, nu În seara asta. Abia după ora unu noaptea mi‑am reamintit că venisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
după o seară lungă, plină de dans și multe pahare de șampanie și după o convorbire telefonică În care mi se comunicase că cea mai bună prietenă a mea e În comă pentru că se așezase beată la volan, undeva, În adâncul conștiinței mele, știam - știam - că nu erau deloc rezonabile. ↔ — Ahn‑dre‑ah, lasă un mesaj la școala Horace Mann și spune acolo că fetele or să lipsească luni pentru că sunt la Paris cu mine și ai grijă să faci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
O, de-atâta de departe, din a timpului pierzare, Din adâncul dus în urmă, din adâncul infinit, Mai privesc printre troiene jocul vântului cernit, Dezgolind din vremea dusă, câte-un colț cețos de zare... Aud glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
O, de-atâta de departe, din a timpului pierzare, Din adâncul dus în urmă, din adâncul infinit, Mai privesc printre troiene jocul vântului cernit, Dezgolind din vremea dusă, câte-un colț cețos de zare... Aud glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume, Uitând că sunt trecători și
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
vie, că s-au zguduit geamurile casei; ceva nou s-a produs În pântecul ei steril, un eveniment misterios pe care nu-l Încercase niciodată până atunci; eu am simțit că ea participă brusc altfel la act; parcă undeva În adâncuri s-au rupt barierele cărnii. „È stato il primo mattino del mondo per me!“, a exclamat extaziată. „Tu ai simțit că și eu am simțit?“, m-a Întrebat apoi transfigurată. (duminică) Pythie improvizată, azi Îmi prezice cu voce inspirată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
uitându-l. 30.09.1960 Hăituit de Îndoiala că nu-s eu acesta, mă Întreb obosit (Oboseala Întrebărilor urmează unor idei Încâlcite) După oblojeala neigienică a sufletului tăvălit prin trupu-mi prea Întrebuințat Ruginit În atingeri impure, neidentice cu porniri din adâncuri Ros de patimi puhave, căzute În sânge dinspre parșivul a fi Oh, zei nemernici, cât aș vrea să stau de vorbă cu voi, Să pot să sar viu dincolo de cuvinte și semne Bolboroseală nearticulată Într-un mârâit arhaic și repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
1964 (miercuri) Mă doare parcă o renunțare pe care n-am avut-o... 11 decembrie 1964 (vineri) Lui Martin. De ce mă chinui să fiu frumoasă când treci tu? De ce sunt sfioasă și nu mă regăsesc În preajma ta?De undeva din adâncul cel fără de sfârșit al lumii acesteia, cineva, pe care l-am numit Dragoste, m-a dezamăgit. Și totuși, În veci de veci, din adâncul cel fără de sfârșit lumii acesteia, mă vei chema, demone... 12 decembrie 1964 (sâmbătă) Drumul acesta plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
frumoasă când treci tu? De ce sunt sfioasă și nu mă regăsesc În preajma ta?De undeva din adâncul cel fără de sfârșit al lumii acesteia, cineva, pe care l-am numit Dragoste, m-a dezamăgit. Și totuși, În veci de veci, din adâncul cel fără de sfârșit lumii acesteia, mă vei chema, demone... 12 decembrie 1964 (sâmbătă) Drumul acesta plin de peripeții pe care mi l-am ales e minunat. Fiindcă fiecare pas e un salt spre stele. Și nici nu realizezi măcar clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi despicat inima: ― Cât vă invidiez eu pe voi, dragii mei!... Casa voastră e casa fericirii. Eu, care sunt un sentimental, uite așa ceva am visat pentru căsnicia mea. Idealul meu de femeie a fost o ființă ca dumneata, Tecla! în adâncul sufletului meu... Nu te superi, Victore? ― Dimpotrivă, mă măgulește! zise Predeleanu. Adică mai mult pe Tecla. Dar cum Tecla e a mea și noi doi suntem unul... Tecla surâdea. Iuga adăugă: ― Da, așa, cu surâsul dumitale, cu blândețea dumitale, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
spus ție, măi creștine, că vodă împarte pământ la oameni? ― Toată lumea știe, numai voi nu auziți! răspunse Trifon cu imputare. ― Trebuie să împartă, că altfel nu mai putem trăi! adăugă un glas gros și înăbușit, parc-ar fi răbufnit din adâncurile pământului. Luca Talabă înțelese că mulțimea e împotriva lui și urmă cu alt glas: ― Bine-ar fi să fie cum credeți voi, fraților, dar mă tem că noi om rămânea cu vorbele și alții cu pămînturile!... C-apoi eu dacă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe dincolo, trecu pe lângă clădirea veche în grădina mare din dos, unde nu erau arbori și se deschidea o vedere mai largă. În suflet îi picura tristețea din ce în ce mai apăsătoare. Până azi-dimineață, în ciuda tuturor întîmplărilor și zvonurilor, a fost convins în adâncul său că oamenii lui vor sta liniștiți chiar dacă de jur împrejur toate satele s-ar răscula. Se simțea atât de înfrățit cu ei prin toată viața sa și a înaintașilor săi, încît i se părea peste putință ca țăranii să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-i auzi îndemnul și nici nu era nevoie. Erau nemărginiți, pluteau deasupra lumii, rostogolindu-se printre ceruri, o apă despicată ca o carne crudă. Când luminile se apropiară din toate părțile, de parcă veneau spre ei în același timp din adâncurile cerului și din măruntaiele pământului, Aurica scoase un țipăt scurt. Apoi tremurul ei dădu în plânset, ca și cum ar fi vrut să tragă înapoi tot aerul pe care gâfâielile îl risipiseră... Plânsul i se înmuie într-un tors de pisică. Mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în Vale, și munții din jur. Îmi plac și pietrele. Pământul e ca o mamă și astea sunt oasele pământului. Noi așa zicem, că trăim pe fața pământului, da’ nu-i adevărat. Începu iar să tușească mărunt. Căuta ceva în adâncul pieptului și nu găsea. — Pământul e bun, adăugă, până la urmă pe toate le acoperă. Rada puse alături cele două pietre, cea opacă și cea translucidă. Apoi împături hârtia la loc și o legă iarăși. O puse în cutie, vru să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înaltă și părul sârmos unindu-se cu barba într-un fel de glugă, un om ontogenetic. El era, dacă se poate spune așa, un om filogenetic. Un om care se repeta pe sine. Purta, în înfățișarea și gesturile lui, urmele adâncurilor sarmatice, ale glaciațiunilor și ale desprinderii ritualice a mării de uscat și apoi a uscatului de trup. Avea ochii de un albastru sticlos, precum peștii abisali. Sărea de colo colo, ca o reptilă, încât aveai impresia că mersul pe motocicletă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sfârșitul anului. Și atunci s-a auzit dintr-odată sunetul roiurilor de lăcuste. S-au lăsat asupra culturilor tocmai când acestea începeau să se coacă. Peste noapte, întreaga regiune a fost năpădită. A fost ca și cum veniseră din nori sau din adâncurile pământului. Aceste rude cafenii ale greierilor aveau lângă aripi două tobe micuțe în formă de scoică: când fâlfâiau din aripi și loveau tobele, produceau un sunet asemănător cu cel făcut de degetele care bat darabana pe tablă. Năpasta a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un apartament de lângă de sala de audiențe și venea la mine în timpul pauzelor și între audiențe. Nu îndrăznesc să-mi doresc ca norocul meu să dureze o veșnicie. Încerc din răsputeri să nu am nici un fel de așteptări. Însă în adâncul meu îmi doresc să păstrez ceea ce am făcut să încolțească. Când împăratul Hsien Feng mă părăsește pentru alte treburi, mi se face imediat dor de el. Mă plictisesc ușor și sunt nerăbădătoare să se întoarcă. Când mă plimb prin grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din nou care este motivul pentru care mă aflu aici. Din șoaptele miniștrilor aflu că suflarea Hsien Feng s-a stins pentru puțină vreme de mai multe ori în cursul zilei, doar ca să își revină cu un huruit cavernos din adâncul pieptului. Fiul Cerului este sprijinit de două perne. Ochii îi sunt deschiși, dar nu se mișcă. Curtea așteaptă ca el să vorbească, însă împăratul nu pare să fie în stare. Deși Tung Chih este moștenitorul natural, în legea dinastiei Ch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]