8,186 matches
-
bănci, edificii comerciale și încântătoarele case din zonele selecte situate pe pantele înălțimilor și la care se ajunge pe scări nenumărate sau cu funicularul (și astăzi pe Avenida Prat crezi că te afli la Londra). Pentru ansamblul său atât de ciudat, de special și de interesant, Valparaiso a fost declarat de UNESCO "Patrimoniu al umanității", titlu dobândit pe merit și purtat cu cinste, deși "coroana" îi e zgâlțâită din când în când de puternice cutremure (cel din 1906 a făcut 20000
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
după salutul protocolar ne-am apucat de treabă. Nu știu ce gândeau partenerii despre noi, cum își imaginau că ar trebui să arate reprezentanții "mămăligii" care a explodat pe toate ecranele occidentale, dar mi s-a părut că se uitau lung și ciudat la noi, ca și cum am fi fost niște extratereștri. Și nu eram! Discuțiile s-au purtat în franceză, pe care noi toți o vorbeam mai bine decât ei, eram mai bine îmbrăcați decât ei și, fără lipsă de modestie o spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de soția dumneavoastr). V) rog s) luați loc Între noi, dac) sunteți amabil, spune el. —De acord. M) așez la mijloc, ceea ce nu-mi face pl)cere, dar nici nu m) deranjeaz) cu adev)rât. Mai degrab) mi se pare ciudat. Hasidul nostru are mai puțin de treizeci de ani. Este plin de coșuri pe fâț), are gâtul subțire, ochii albaștri, bulbucați, buza de jos proeminent). Nu are o Înf)țișare de om civilizat. Chipul s)u exprim) gânduri și impulsuri
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de naiv, Încât nu m) pot abține s) nu te comp)timesc”. Chiar și dup) ce l-a jefuit pe Dostoievski, i-a fost mil) de el ca de „un copilaș”. Navrozov, extrem de inteligent, p)rându-i Ins) unui occidental ciudat de nefiresc (cum putea un intelectual independent din Uniunea Sovietic) s) nu fie deformat?), ne consider) pe noi, americanii, niște copii c)rora cei că Stalin le zâmbesc pe sub must)ți. Este vorba, probabil, despre un anumit romantism plin de
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
perfecți, dar poate f)r) suflet. Franța? Ei bine, francezilor n-ai ce s) le faci, sunt atât de fermec)tori, atât de antipatici. Franța este o societate deschis) pentru cei care doresc s) devin) francezi. Americanii? O amestec)tur) ciudat). Oameni cumsecade, Ins) neciopliți și necizelați - nu pot fi comparați cu cele mai bune produse ale culturii engleze. Bem ceai - ceai englezesc, cu lapte. Pe țocul fiec)rei uși din apartamentul meu se afl) o mezuz)*. Prin grilajul ferestrelor vedem
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
uita piciorul sfârtecat al unui tan)r egiptean. Nu mai v)zusem niciodat), Înainte de 1967, un câmp de lupt) - iar la Început nu am Înțeles ce era În fața mea. Mergând cu mașina prin deșertul Sinai, mi s-a p)rut ciudat s) fi c)zut din camioane atât de mult) pânz) de cort și saci. Curând mi-am dat seama c) acești saci cafenii erau cadavre. Apoi le-am simțit miasma. Dup) aceea am v)zut vulturii, câinii și șacalii care
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
al unui arhitect plin cu schițe și detalii proiectate. Am o scrisoare de la Mihail Agurski, un scriitor rus care a venit de curând la Ierusalim. Îmi spune c) „evreii pot fi productivi și eficienți dac) este Îndeplinit) o condiție foarte ciudat) - că obiectivele lor s) fie total nerealiste din punctul de vedere al unui om obișnuit. Dac) urm)resc asemenea obiective, nu au concurent. Sionismul”, conținu) el, „poate fi revitalizat acum doar prin stabilirea unor asemenea obiective nerealiste. Personal, susțin un
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
filosofie pentru cel care nu are o bucat) de pâine”. Dac) lupta pentru existent) s-a stins Într-adev)r În America și o etap) important) a istoriei a luat sfârșit, nu trebuie s) ne mir)m c) lumea se uit) ciudat la noi, uimit) de condiția noastr) privilegiat) și Însp)imântat) de lipsă noastr) de griji, ca și de superficialitatea noastr). Agurski se Întreab) dac) America democratic) manifest) destul) autodisciplin) pentru a se putea salva. Mulți scriitori au subliniat c), În
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
Înseamn) s) nu-i invit)m pe arabi”, spunea Sartre. Ultimele plimb)ri prin Ierusalim. Mai mult ocazii de a-mi lua r)mas-bun decât de a vizita noi locuri. Ploile reci care cad În avers) sunt uneori atât de ciudat localizate, Încât, la o distant) nu prea mare de norul de ploaie, cerul poate fi senin. Fratele meu Șam, care viziteaz) Ierusalimul Împreun) cu soția lui, m) uimește: apare pe neașteptate la ușa mea. În Statele Unite nu s-ar Întâmpla
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
partide politice tr)gând fiecare În alt) direcție. R)zboaiele, Îți vor spune uneori israelienii, i-au ținut departe de lenevia și corupția levantine, Ins) leg)tură națiunilor democrate cu civilizația care le-a format este din ce In ce mai slab) și mai ciudat). Ele par s) fi uitat ce au de f)cut. Par s) fac) experimente ori s) se joace cu libert)țile lor, preg)tindu-se, f)r) s)-și dea seama, pentru totalitarism sau poate chiar dorindu-l, f)r) a
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
e zgomot. Și, mi-aduc aminte și acum, mi-ai spus o dată: „Măi Biță, dacă e zgomot numai pentru tine și nu pentru ceilalți, Înseamnă că ai tu o problemă“. Într-adevăr, eu, când scriu, mă concentrez natural, dar atunci, ciudat, deși făceam mare efort, atenția Îmi fugea, orice murmur În culise mă deranja, mi se părea că eram amenințat de o conspirație a neatenției, a indiferenței. Nu reușeam să mă despart de „viața“ care, Într-un teatru, continuă să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În comparație cu explozia de scatologie ubuescă și anarhie veselă a spectacolului românesc din Institut, la New York ceva Își pierduse viața. Gunoaiele masive ale străzii din East Village miroseau abundent și făceau competiție gunoiului de pe scenă, care părea banal și anost. E ciudat cum În teatru imaginile pot să moară chiar În timp ce le folosim. La fel și cuvintele. Ce părea viu În cuvântul „căcaaaat“, În atmosfera cenzurii din România, Își pierdea valoarea de șoc În East Village, unde cuvântul shit era repetat dimineața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Turnul Eiffel la Zagreb și Wrocßaw AMN: Comunicarea noastră practică În munca teatrală a Început cu Nu sunt Turnul Eiffel. Erai de fapt obligat să lucrezi piesa Ecaterinei Oproiu: asta era condiția pentru plecare la festivaluri internaționale. Dar ce e ciudat, ca și Într-un mariaj aranjat, unde deseori relația funcționează mai bine decât Într-o căsătorie „din dragoste“, și raportul meu cu această piesă s-a ameliorat În repetiții. Am avut și mai târziu experiențe similare, când am lucrat „la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În drum spre oraș, spunându-i că nu mi se dă pașaportul, că vor să fie trimis altcineva În locul meu, ea a cerut să ne oprim la Casa Scânteii. Fără să fie anunțată, a intrat pe lângă gărzile de serviciu, care, ciudat, nu au oprit-o. Habar nu am cum și cu cine a ajuns În contact, dar o oră mai târziu, Ellen a revenit În stradă, unde o așteptam agitat. „Baby dear, sunt foarte mândră de mine! Nu mă Întreba cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
finlandezi revoltați de prea multă bunăstare și ședințe stropite cu vodcă În saunele nordice nu puteau Înțelege că e absurd să-l reduci pe Shakespeare la ideologie, În loc să te deschizi spre piesă prin experiența directă a acțiunii fizice. AMN: Dar, ciudat, deși din ce descrii se pare că ei nu au Înțeles piesa decât la un singur nivel, În spectacol imaginile erau atât de puternice, Încât Îi purtau pe actori În direcția dorită de tine. Era fascinant să urmărești căderea tragică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sunete pure Într-o limbă pe care nimeni nu o stăpânea, cel puțin nimeni din grupul meu? Fără să avem la dispoziție traducerea, cuvintele al căror Înțeles ne era străin, odată rostite cu pasiune improvizată de actori, căpătau forță și, ciudat, deși nu le Înțelegeam, ceva din sensul lor adânc ne convingea. E greu de descris ce anume, dar păreau că apar dinăuntru, ca un ecou al subconștientului. Le-am cerut actorilor să asculte sonoritatea cuvintelor În timp ce le rosteau. Astfel, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Oneghin ?“ În ceea ce privește simțul meu muzical, observația lui avea un sâmbure de adevăr, deși nu am studiat niciodată muzica. Poemul lui Pușkin Îl citisem pe nerăsuflate În studenție și aș fi mers la capătul lumii să pun În scenă Oneghin. Ce ciudat se legau lucrurile! De unde să-mi fi Închipuit că Umbrelele mă vor duce la Cardiff, și nu În Times Square, deschizându-mi o carieră nouă, dar nu În lumea musicalului, ci a operei!? Maestrul și Margareta de două ori Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
siluetele plutitoare ale paginilor deșirate, albe, În contrast cu suprafața lucioasă, neagră a apei, care Îl Înghițea. Pescărușul la New York Dacă la Tokyo scena plină de apă dădea impresia de naturalism de film, la New York decorul părea mult mai asemănător teatrului Nô! Ciudat, dar spectacolul newyorkez arăta mai japonez decât cel din Tokyo. Acțiunea se petrecea pe o punte din lemn de cireș fin șlefuit, ce dădea impresia de vis, de atemporalitate. În față, la rampă, actorii jucau realist, dar, ajungând pe pod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Opera din Viena. Primisem de la Ioan Holender, proaspătul director, invitația să debutez la Viena cu Povestirile lui Hoffmann, avându-l În rolul principal pe Placido Domingo, cu care colaborasem excelent cu câțiva ani În urmă În Turandot la Covent Garden. Ciudat cum la Național au izbucnit și cu această ocazie comentarii ridicol de răutăcioase. Un actor veteran, cu o voce bine impostată, și-a permis să spună În plină ședință: „Știm și noi că ofertele de lucru pe care le primește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
țin să-l comentez) al Teatrului Național dintre 1993 și 2005. Așteptând Îmbarcarea pentru New York În aeroportul vienez, deși părăseam Austria, aveam impresia că părăsesc În același timp și România (al doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Africa, dorește să-mi vorbească la telefon: „Pot să vin și eu la premieră?“. Mă asigură că nu vrea să creeze mare agitație, așa că va veni singur și discret! Respectând consemnul discreției, i-am transmis dorința președintelui doar directoarei, care, ciudat, nu părea surprinsă. În dimineața premierei, În sală mărșăluia o armată deloc discretă de tipi În uniformă, cu câini-lupi dresați. Mi-am amintit că și la Londra, când au venit prințul Charles și Diana la Turandot, defilau prin sală câini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fi lucrat mai bine În numele meu! Am avut onoarea să fiu blestemat În coruri și duete și m-am bucurat de multă presă proastă din partea ambelor tabere politice. Pentru fiecare din ele Încetasem să mai fiu un om de bine. Ciudat cum forțele opuse se atrag În fanatismul dogmatic! Până și Monica Lovinescu, de la Paris, deși nu văzuse Oedipe, doar pentru că a auzit cum că eu i-aș fi mulțumit lui Iliescu, a decis intransigent să mă excludă În mod irevocabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ușura de povara bogăției mele. Probabil că reușisem să desfac și să Împing În sus transperantul dens de la capătul patului și călcâiele Îmi erau reci, dar ședeam În continuare În genunchi să privesc. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la acești primi fiori. Ei aparțin armonioasei lumi a copilăriei perfecte și ca atare dețin În memoria noastră un contur plastic firesc, care poate fi trasat aproape fără effort; abia când apar amintirile adolescenței, Mnemosina Începe să
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În 1904. Aveam cinci ani. Rusia lupta Împotriva Japoniei. Cu o plăcere plină de râvnă, revista englezească ilustrată săptămânală, la care era abonată domnișoara Norcott, reproducea scene de război pictate de artiști japonezi arătând cum locomotivele rusești - reprezentate În mod ciudat de pictorii japonezi ca niște jucării - se vor scufunda În apă, dacă armata noastră va Încerca să instaleze șine peste gheața Înșelătoare a lacului Baikal. Dar dacă mă gândesc mai bine, În mintea mea există o amintire și mai timpurie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vedeam brusc, printr-una din ferestrele dinspre apus, un miraculos caz de levitație. Acolo era expusă, pentru o clipă, silueta tatei În costumul lui alb de vară, umflat de vânt, desfășurându-se superb În văzduh, cu membrele Într-o postură ciudat de degajată și cu fața lui frumoasă, imperturbabilă, Întoarsă spre cer. De trei ori zbura astfel, În strigătele puternice de hei-rup ale bărbaților invizibili care-l aruncau În sus și a doua oară se ridica mai sus decât prima dată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]