KorAP: Find »[drukola/base=coaliție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...303 304 305 ...314 >

7,829 matches

Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768

FPÖ. Pentru că nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor membrilor săi și a alegătorilor, funcționarii nemulțumiți ai partidului (inspirați de Haider) au declanșat o revoltă împotriva conducerii partidului federal și a echipei guvernamentale, care a grăbit prăbușirea primei coaliții ÖVP-FPÖ în 2002. În alegerile generale care au urmat, partidul a obținut doar 10% din voturi. Totuși ÖVP a reînnoit coaliția cu FPÖ după alegeri. În aprilie 2005 discrepanțele intrapartinice nerezolvate, dintre un FPÖ populist, vânător de voturi și aspirațiile

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de Haider) au declanșat o revoltă împotriva conducerii partidului federal și a echipei guvernamentale, care a grăbit prăbușirea primei coaliții ÖVP-FPÖ în 2002. În alegerile generale care au urmat, partidul a obținut doar 10% din voturi. Totuși ÖVP a reînnoit coaliția cu FPÖ după alegeri. În aprilie 2005 discrepanțele intrapartinice nerezolvate, dintre un FPÖ populist, vânător de voturi și aspirațiile sale spre imaginea unui partid capabil să guverneze, au ieșit încă o dată la suprafață, generând formarea unei noi facțiuni, Alianța pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
un FPÖ populist, vânător de voturi și aspirațiile sale spre imaginea unui partid capabil să guverneze, au ieșit încă o dată la suprafață, generând formarea unei noi facțiuni, Alianța pentru Viitorul Austriei (BZÖ). Cancelarul federal Wolfgang Schüssel (ÖVP) a prelungit existența coaliției cu noul și mai pragmaticul BZÖ (condus la început, ca o ironie a sorții, de Haider), în timp ce FPÖ a intrat în opoziție, unde și-a reluat vechea strategie a maximizării numărului de voturi și a criticii continue a guvernului. În

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
la începutul anului următor (a fost cazul, de exemplu, anilor 1987, 1996, 2000, 2003 și 2007). c Al doilea cabinet ÖVP-FPÖ a rezistat doar până în aprilie 2005, când BZÖ a înlocuit în mod oficial FPÖ în funcția de partener de coaliție a ÖVP fără ca să aibă loc noi alegeri. Sursa: Ministerul Federal de Interne În Carintia, una din cele nouă provincii ale Austriei, FPÖ s-a descurcat și mai bine. În 1999, el a devenit cel mai puternic partid, cu 42

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
SPÖ. Era pentru prima oară după 1945 când FPÖ ajungea pe locul întâi într-o provincie. Haider a fost ales guvernator de provincie, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa în 20083. Deși limitat de doi parteneri de coaliție (SPÖ și ÖVP), el s-a bucurat de o poziție privilegiată pentru a-și aplica programul "modelul carintian". În 2004 și 2009, partidul (mai întâi FPÖ, apoi BZÖ) și-a apărat poziția de lider, obținând 42,6% și, respectiv, 44

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
până în 2000, FPÖ a fost privit de mulți - adversari politici, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, oameni de știință, intelectuali ș.a.m.d. - ca fiind incapabil să guverneze, ca un partid nedemocratic sau neliberal. Pentru ei, acceptarea FPÖ ca partener de coaliție în 2000 a fost încălcarea unui tabu politic, cu urmări greu de anticipat pentru calitatea democrației austriece. Impactul FPÖ/ BZÖ asupra calității democrației se pare că merită studiat în Carintia, unde partidul a fost mai puternic decât pe plan național

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
de cele două guverne din care a făcut parte FPÖ (mai târziu BZÖ) - 2000-2003 și 2003-2007. Guvernările sunt tratate separat, deoarece pornim de la presupunerea că impactul populiștilor de dreapta asupra calității democrației depinde în mare măsură de puterea lor în cadrul coaliției, iar în cazul celor două cabinete avem situații complet diferite (vezi Tabelul 6.1). Secțiunea 6.5 aruncă o privire asupra evoluțiilor din Carintia, urmată de o scurtă încheiere drept concluzie. 6.1 Începuturile FPÖ Participarea la guvernare a FPÖ

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
fost tratat ca un paria și exclus de la orice participare la guvernare din cauza neîntreruptei sale asocieri cu nazismul (primii doi președinți erau foști naziști). În plus, povestea de succes a economiei Austriei și cultura sa politică consociațională, manifestată prin "mari coaliții" între ÖVP și SPÖ (până la 1966) și corporatism (așa-numitul parteneriat social), au împiedicat FPÖ să joace un rol important. Până ]n 1983 nu a obținut mai mult de 7,7% din voturi (1959) în alegerile generale. Până în anii 1980

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
partidele mai mici. Un pas mai departe spre recunoaștere a fost lansarea, în 1973, a programului de orientare liberală al partidului (Morrow, 2000: 43-4; Riedlsperger, 1998: 28-32). În cele din urmă, în 1983, FPÖ a fost acceptat ca partener de coaliție de către SPÖ, care, după ce a petrecut treisprezece ani singur la guvernare, a piedut majoritatea absolută. Cu toate acestea, participarea în guvern nu s-a dovedit a fi de bun augur pentru FPÖ, care a influențat prea puțin politica guvernamentală. După

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Dacă privim mai în amănunt, dezvoltarea FPÖ în perioada de dinaintea intrării la guvernare poate fi împărțită în trei etape. În prima etapă, care a durat cu aproximație până la finalul anilor 1980, Haider a transformat FPÖ într-un partid protestatar față de coaliția SPÖ-ÖVP. Acesta "a vehiculat intens temele suveranității populare și a libertății de alegere, pentru a da glas opoziției crescânde față de modul birocratic și autoritar în care țara era guvernată de elitele consociaționale" (Mouffe, 2005a: 62). Speculând nenumărate scandaluri politice, miza

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
n.a. n.a. 52 n.a. 4. Deoarece partidul luptă pentru mai multe drepturi cetățenești și se străduie să limiteze puterea partidelor politice n.a. 45 n.a. n.a. 5. Partidul aduce "schimbarea" n.a. n.a. n.a. 63 6. Le dă o lecție partidelor de coaliție 44 39 32 36 7. Partidul îmi reprezintă cel mai bine interesele 26 34 34 48 8. Personalitatea lui Jörg Haider 42 39 38 40 Notă: Enunțuri prestabilite, cu posibilitate de răspunsuri multiple. Formularea enunțurilor variază oarecum de la un chestionar

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
numeros de votanți au constatat în mod evident că FPÖ era un partid populist. Müller (2002: 157-158) demonstrează că succesul electoral al FPÖ a depins în mod absolut de partidocrația austriacă a SPÖ și ÖVP, care au guvernat țara în coaliții de tip cartel din 1987 și până în 2000 și nu au produs altceva decât inerție, înțelegeri compromise din cauza luptelor interne dintre partenerii de coaliție, menționate de noi mai înainte, și clientelism. De asemenea, Mouffe (2005a: 54-6) afirmă că o lipsă

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
depins în mod absolut de partidocrația austriacă a SPÖ și ÖVP, care au guvernat țara în coaliții de tip cartel din 1987 și până în 2000 și nu au produs altceva decât inerție, înțelegeri compromise din cauza luptelor interne dintre partenerii de coaliție, menționate de noi mai înainte, și clientelism. De asemenea, Mouffe (2005a: 54-6) afirmă că o lipsă de alternative și de influență asupra elitelor i-au îndepărtat pe mulți votanți de partidele tradiționale și au contribuit la afirmarea populismului de dreapta

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Mouffe (2005a: 54-6) afirmă că o lipsă de alternative și de influență asupra elitelor i-au îndepărtat pe mulți votanți de partidele tradiționale și au contribuit la afirmarea populismului de dreapta în numeroase state europene. Din punctul său de vedere, coalițiile SPÖ-ÖVP și parteneriatele sociale "au dus la griparea sistemului" și aveau să "încurajeze un demagog înnăscut ca Jörg Haider să dea glas multiplelor nemulțumiri legate de coaliția de guvernare și de mecanismele sale birocratice, în numele "democrației" și a "libertății"" (ibidem

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
afirmarea populismului de dreapta în numeroase state europene. Din punctul său de vedere, coalițiile SPÖ-ÖVP și parteneriatele sociale "au dus la griparea sistemului" și aveau să "încurajeze un demagog înnăscut ca Jörg Haider să dea glas multiplelor nemulțumiri legate de coaliția de guvernare și de mecanismele sale birocratice, în numele "democrației" și a "libertății"" (ibidem: 60-1). Totuși, aceasta este doar o parte a problemei în discuție. Așa cum au arătat chestionarele de opinie derulate în 1998, susținătorii FPÖ erau antrenați de mai multe

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
În lupta electorală, FPÖ s-a dovedit a fi un partid de succes. Totuși, pentru că se opunea agresiv actorilor politici tradiționali și nu agreea stilul consensual al acestora de a face politică, partidul și-a creat imaginea unui partener de coaliție neserios, mai ales pentru SPÖ, verzi și liberali (Müller, 2000a: 94-5). Expresia politică a acestei realități a fost formulată de influentul politician ÖVP Andreas Khol în 19944. Conform definiției sale, partidul FPÖ al lui Haider se afla în afara "arcului constituțional

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
al lui Haider se afla în afara "arcului constituțional" (Verfassungsbogen) și de aceea s-ar fi cuvenit să fie privit ca fiind un partid "incapabil să guverneze" (Regierungsfähigkeit). Khol (1996) a cerut ca FPÖ, pentru a fi acceptat ca partener de coaliție, să renunțe la "revoluția culturală" și la "A Treia Republică", să-și declare sprijinul pentru "parteneriatul social" și Uniunea Europeană și să condamne fără echivoc nazismul (vezi Fallend, 2004b: 122-3). Însă politica oficială de marginalizare (Ausgrenzung) l-a făcut din nou

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
s-a prezentat ca victimă a sistemului (Mouffe, 2005a: 64). Pe de altă parte, o largă majoritate a votanților nu doreau ca FPÖ să ajungă la guvernare. În 1995, 63% dintre austrieci au fost în favoarea rămânerii la putere a "marii coaliții", în timp ce doar 19% au fost de acord cu o coaliție ÖVP-FPÖ (Plasser și Ulram, 1995: 513). Din punctul de vedere al conducerii FPÖ, strategiile partidului de a strânge cât mai multe voturi nu erau un scop în sine, ci doar

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Pe de altă parte, o largă majoritate a votanților nu doreau ca FPÖ să ajungă la guvernare. În 1995, 63% dintre austrieci au fost în favoarea rămânerii la putere a "marii coaliții", în timp ce doar 19% au fost de acord cu o coaliție ÖVP-FPÖ (Plasser și Ulram, 1995: 513). Din punctul de vedere al conducerii FPÖ, strategiile partidului de a strânge cât mai multe voturi nu erau un scop în sine, ci doar o etapă pentru preluarea puterii. Conform lui Luther (2008: 106-7

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
pierderile electorale care inevitabil ar fi urmat să nu îl arunce într-o criză existențială. Khol (2010: 384) arată că Haider a preluat conceptul de "arc constituțional" sub forma unui program operațional ca să pregătească FPÖ pentru participarea la guvernare (în coaliție cu ÖVP). De fapt, Haider s-a dezis public de șovinismul german (Deutschtümelei) în 1995 și partidul a dezvoltat idei de politici privitoare la chestiuni precum integrarea în UE, imigrație, pensii, familie și politici sociale (Luther, 2006b: 21-2; 2008: 107

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
viitori rivali lipsind astfel FPÖ de oamenii potriviți pentru ocuparea funcțiilor publice, cu experiență executivă și capabili să dezvolte politici publice, strategiile sale de obținere a mandatelor au rămas în "cel mai bun caz incomplete" (Heinisch, 2010: 12). 6.3 Coaliția ÖVP-FPÖ din 2000-2003 (Guvernul Schüssel I) 6.3.1 Istoria La 4 februarie 2000 excluderea ("noului") FPÖ de la guvernarea de nivel național a luat sfârșit. După ce negocierile pentru formarea unei coaliții între SPÖ și ÖVP au eșuat, președintele federal Thomas

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
mai bun caz incomplete" (Heinisch, 2010: 12). 6.3 Coaliția ÖVP-FPÖ din 2000-2003 (Guvernul Schüssel I) 6.3.1 Istoria La 4 februarie 2000 excluderea ("noului") FPÖ de la guvernarea de nivel național a luat sfârșit. După ce negocierile pentru formarea unei coaliții între SPÖ și ÖVP au eșuat, președintele federal Thomas Klestil nu a găsit o altă alternativă decât aceea de a numi un guvern "negru-albastru" (ÖVP-FPÖ). ÖVP, deși a înregistrat cel mai slab rezultat în alegeri din 1945 (a obținut cu

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
Riess-Passer a fost aleasă noul președinte al partidului și a preluat poziția de vicecancelar. Totuși, Haider a rămas guvernator în provincia Carintia și de facto cel mai puternic om al partidului (Luther, 2010: 83-5). La cererea președintelui federal, în pactul coaliției a fost inserat un preambul prin care Guvernul își exprima hotărârea de a păstra Austria în cadrul UE, de a respecta valorile democratice și domnia legii, de a lupta împotriva xenofobiei, antisemitismului și rasismului, precum și de a nu neglija drepturile omului

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
și rasismului, precum și de a nu neglija drepturile omului, referitor la orice persoană, indiferent de originea, religia și ideologia acesteia. Confruntat cu critici din spațiul național și internațional, ÖVP a susținut acest preambul pentru a dovedi că partenerul său de coaliție devenise "un partid de guvernământ responsabil" (Fallend, 2001: 240-3). ÖVP și FPÖ au împărțit în mod egal portofoliile din Guvern. Fiecare partid a primit șase ministere; au împărțit și cele mai influente două poziții, Cancelaria și Ministerul de finanțe. FPÖ

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
apropiate partidului SPÖ) deveneau pur și simplu "albastre" (apropiate partidului FPÖ) sau - mai frecvent - "negre" (apropiate partidului ÖVP) (Luther, 2010: 87). În schimb, acest fapt i-a înstrăinat pe votanții "progresiști" ai FPÖ. Toate acestea au condus la dizolvarea primei coaliții "negre și albastre". În 2002, membrii FPÖ din guvern, din pricina costurilor provocate de inundațiile din timpul verii, au căzut de acord să amâne cu un an reducerea impozitelor pentru persoanele cu venituri scăzute, care, conform acordului din cadrul coaliției, ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]