8,953 matches
-
de rezolvat nu se știe ce probleme pe la facultate, nu rămaseră neobservate la el acasă. Pe unde naiba îmi tot umbli atâta?! îl luă la rost într-o bună zi Ticu, care începuse să aibă bănuiala că fiul său se culcase pe laurii succesului și își pierdea vremea fără nici un rost prin oraș. Ei, poate c-o avea și el vreo prietenă! sugeră Mafalda, cu bunăvoință și complicitate maternă. N-am nici o prietenă! negă Victor vehement, de parcă cine știe ce ofensă i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în ochi mi-a spus : Ella, nu este vina noastră că trebuie să ne mutăm, dar tatăl tău a primit scrisoare de la compania la care lucrează și i s-a oferit un post mult mai bun în Beverly Hills. Stăteam culcată cu spatele la mama și parcă în acel moment lumea mea se prăbușea. Simțeam că mă scufund din ce în ce mai tare în regrete, dar chiar și așa m am întors și i-am spus: Mamă, vă înțeleg, dar eu nu pot să renunț la
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și turuiau vorbe „delicioase”. O doamnă în galoși, cu șapcă cu cozoroc mic, se clătina în dreapta și-n stânga. Ptiu! totul aici e anapoda, ce mai! Acea doamnă l-a învelit într-un pled și i-a ordonat să se culce. Dar nici amiază nu-i! s-a revoltat puștiul. Și o pijama din flanelă i-a aterizat în poală. Știu eu ce-i bine, uită-te pe afară! a ridicat tonul femeia. Era amurgul, când soarele dispare... El era vanitos
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
era vanitos, așa că a înhățat câteva vorbe din zbor (rămăsese fără grai, nu voia ca femeia care s-a așezat în cel mai prăfos și întunecat ungher să-i facă rău): Da, domnișoară... Mai bine nu mai continua. S-a culcat. Nu s-a fofilat, în ciuda tentațiilor provocate de toate bunătățile și jucăriile din jur. Un fascicul de raze i-a dezmierdat fața. Câțiva cai Frizon, în toată legea, oacheși și simpatici se adăpau dintr-un jgheab din diamante pure și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
trimise fiii să o prindă. Cum soarele, în loc să se ascundă la vederea fiilor regelui, acesta mai abitir începu a străluci, provocându-le o moleșeală de mai, mai să adoarmă din picioare. Așa se face că frații mai mari s-au culcat la rădăcina pomului să vegheze, dar au adormit. Cum așa bunicule?! Nu aveau cum să adoarmă! Hmmm!... păi frații mai mari s-au certat cu regele, așa că le-a pus somnifere. Mezinul însă a vegheat până a văzut pasărea. Când
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu un avion de clasa a II a?”. Sherlock a trecut peste asta cu băgare de seamă, cu gândul că va inspecta acest lucru foarte finuț. Și-a pus lucrurile în camera lui, care era foarte spațioasă și s-a culcat. Dimineața, cam pe la 6,30, a fost trezit de cântecul și dansurile hula ale frumoaselor fete. S-a dus în camera de zi unde se servea micul dejun și a văzut-o pe doamna Mary care citea ziarul și bea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
anunță venirea nopții. Dar această dură neliniște este potolită de revărsarea feerică a luminii lunii palide și ivirea stelelor aurii pe cer ca un zbor luminos. Mă întorc într-o parte și văd cum florile de câmp, obosite, s-au culcat în căpițele de fân, iar cântecul greierilor se înalță către văzduhul înstelat. Se simte o umezeală înăbușitoare afară, dar din casă vine un miros din copilărie, cel de plăcintă cu mere coapte. Primul amurg din lumea adolescenței va rămâne amintit
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pierdea banalitatea, desigur pentru că pusese În cuvinte o reală sinceritate. ZÎmbetul palid schițat de Marie Îi merse drept la inimă. Se Înclină scurt și se duse să dea o mînă de ajutor pompierilor care, după ce legaseră strîns trupul lui Gildas culcat pe o targă, Îl trăgeau În sus prin forța mîinilor, În timp ce jos, un bărbat cu un Început de chelie conducea manevra devenită primejdioasă din pricina povîrnișului abrupt. Stéphane se duse lîngă Marie, căută În mod vizibil ceva ce ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
țîșni, Nicolas izbuti să se ferească, dar tatăl lui, dezechilibrat, se izbi puternic de o mobilă. Atunci lovi cu vorba Încă și mai tare decît cu pumnii. - Chantal e o destrăbălată, toată insula știe! TÎrfa asta se duce să se culce la Brest cu cine vrei și cu cine nu vrei! Nicolas, răvășit, incapabil să mai asculte ceva, sări la taică-său și Îi dădu un pumn atît de puternic Încît Îl expedie, făcut ghem, pe jos. - Nicolas! urlă Marie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să vorbesc cu Pérec, zise băiatul, vizibil foarte Încordat. Vocea lui Nicolas Îl făcu pe medic să se ridice instantaneu În picioare În celulă. Îl interpelă cu furie pe tînăr: - Gunoi ce ești! Nu ți-e de ajuns că te culci cu nevastă-mea , mai trebuie să și vii pînă aici să mă sfidezi? - Mă iubește, pe mine m-a ales! Trebuie să Înțelegi! Cu mine vrea să trăiască și nu va folosi la nimic s-o Împiedici! Pérec, turbat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
receptorul la loc și Închise un plic mare din hîrtie dublă de ambalaj pe care scrise numele Mariei. - Tocmai a sunat Ryan, declară Stéphane intrînd fără să bată la ușă În biroul lui Lucas. Spune că o formă umană stă culcată pe dolmen și urlă... Poate că e un sacrificiu. - Oamenii dumitale păzesc situl, nu e așa? Să meargă să vadă! Morineau Începu să se fîțÎie, stingherit. - Vedeți că... E aproape beznă, Îngăimă el jalnic. Băieții sînt superstițioși, așa că poveștile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zări. O formă omenească lungită pe plaja pe care primele valuri ale fluxului Începeau acum s-o atingă. Se năpusti În ajutorul ei, străbătu În fugă zona ierboasă care mărginea plaja, trecu fără s-o vadă pe lîngă o tăbliță culcată la pămînt, cu fața În jos, cu textul pe jumătate șters: Pericol - Nisipuri mișcătoare. Concentrat asupra țintei sale, Lucas alerga pe nisip cu pași mari cînd acesta Îi dispăru de sub picioare. Intrat fără voia lui În panică, Începu să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cursă. Am ajuns cu un sfert de oră mai tîrziu. Nimeni. Așteptam, cînd deodată: beznă totală. Cineva mă lovise pe la spate. Mi-am revenit În fire - era trecut de zece seara -, și m-am Întors la castel, unde m-am culcat. Surprinse ciudata privire pe care cei doi polițiști o schimbau Între ei și ridică din umeri. - Îmi imaginez că nu mă credeți. - Philippe pretinde că dumneata ai sunat-o pe soția sa pentru a-i da Întîlnire, declară Lucas. - E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie. Nu se aștepta s-o revadă atît de devreme. Rămase descumpănit și se simți din cauza asta Înciudat. - Te credeam plecată În voiaj de nuntă! lansă el cu răceală. - Ascultă, Lucas, n-aș vrea să crezi... - Ce? Că te-ai culcat cu el? o Întrerupse el, glacial. Cu toate astea, este exact ceea ce cred. Și nu trebuie să te justifici. - Nici tu nu crezi ce spui. - Am treabă. Și se urcă În mașina de teren. În clipa În care demara, Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
era aceea a lui Christian lungit pe jos, Încercînd să se ridice urlînd. - Dacă părăsești vasul ăsta s-a terminat, mă auzi? Între noi doi s-a terminat totul! Lucas o duse cu el, tremurînd, În stare de șoc, o culcă, Îi scoase veșmintele sfîșiate, o mîngîie ușor pînă ce lacrimile Îi secară și adormi lipită de el. 27 Christian, sunat de pe telefonul direct al lui Lucas, Încercase să se scoale, dar, sub efectul amestecului de alcool, adrenalină și impulsuri contradictorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
chiar dacă m-ai dat de multă vreme uitării. Da, poate că m-am mai gândit, spune ea. Cred că m-am gândit intens la tine când l-am întâlnit pe Tularecito din "Pășunile Raiului". Atunci te-am recunoscut în copilul culcat în iarbă, cu dinții ascuțiți ca fierăstraiele gata să apuce mâna ce a îndrăznit să-l ridice. Bravo, să știi că m-am bucurat că m-ai recunoscut! Puțină lume intuiește sau înțelege legăturile subtile dintre lucruri, sau ce devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
către țărm, mai puțin una singură! Oamenii-albatroși Din ziua în care a sosit primul bilețel, ea a încetat să mai facă dragoste cu prietenul ei pe puntea cea mai de sus, sub cerul negru, după ce restul pasagerilor se vor fi culcat și barca era pusă din nou în mișcare. Așa dintr-o dată a încetat, invocând tot felul de motive. De altfel, nici nu a fost nevoie de motive, căci prietenul ei, resimțindu-i răceala și detașarea, a abandonat cu ușurință ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
umplu de gustul ploii, pleoapele se apleacă ușor, înlăuntrul lor. O lumină albă, de zori, dislocă întunericul și mă umple pe dinăuntru. Copilul meu doarme... dorm și eu. Bunica mea țestoasa Mă trezesc brusc în poziția în care m-am culcat: pe o parte, poziție fetală, cu genunchii ușor îndoiți. Simt pe spate o carapace uriașă de gheață, ca o transpirație rece. Dormeam adesea sub dună, cu trupul bunicii în spatele meu, făcându-mi "scăunel". Așa spunea ea, pe întuneric, în apropierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să facă pregătiri și în câteva zile pleacă... Mortificată de veste, ea n-a mai izbutit să-l întrebe nimic, a închis telefonul, a făcut o baie cu săruri de mare, a băut un pahar cu apă și s-a culcat. Imediat, a urmat seria viselor manifest ce se terminau într-o altă categorie de coșmaruri. Scenariile din jurul pierderii umbrelei reproduceau acum întocmai realitatea. Abia acum pierderea umbrelei a devenit o certitudine, sensul dispariției ei nu mai putea fi ignorat. Primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dădu apoi seama că sosise timpul să se odihnească. Soarele scăpăta la apus; fusese o zi lungă, dar ineditul întîmplărilor îl ținuse în continuă încordare, astfel încît nu apucase să resimtă oboseala. Știa că, odată așezat undeva, cînd își va culca botul pe labe, durerea îi va invada tot corpul. Noroc că adormi aproape instantaneu. Doar mușchii continuară să-i tresalte spasmodic, mult timp după ce Lupino se afundă într-un vis adînc, odihnitor. CAPITOLUL 9 ... și urm\toarele N ici nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
toate direcțiile, puiul de căprioară se străduia să-și găsească echilibrul. Nu-i era deloc clar: cine-i străinul care a apărut din pădure?, dar pricepu, din tonul vocii lui, că n-are a se teme. Și se chinui să culce la pămînt ierburile înalte, așa cum văzuse că fac toate prietenele mamei lui, căprioarele. N-ar strica să te mai auzim puțin. Mămica ta ar putea să-ți depisteze vocea și am avea mai multe șanse să vă regăsiți. Nu-nțelegi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Era mijlocul zilei, dar acoperise soarele în întregime, lăsînd în locul luminii obositoare o ceață plumburie. La început, fulgere adînci au despicat aerul fierbinte. Apoi tunete înspăimîntă-toare, alergînd în toate direcțiile, făcură spațiul de nesuportat. Un vînt sălbatic, răsărit din senin, culcă la pămînt întreaga vegetație. Era un haos de sfîrșit de lume. Dar ploaia, binecuvîntata ploaie, întîrzia să apară. Ar fi fost mai înțelept să-și găsească adăpost. Oricum, înaintarea era anevoioasă. Abia dacă aduna doi-trei pași avans, cînd furtuna uscată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să se îndepărteze binișor înainte ca animalul să cadă iarăși în abisul somnului fără de vise. Și-atunci, ca scăpată din lanțuri, binecuvîntata ploaie se rostogoli cu putere peste lume. Țarina încinsă sfîrîi la prima ei atingere; pătura de praf se culcă, ușor, ușor, la pămînt, sub greutatea stropilor uriași. Biciuit de rafale repezi, întunericul din miez de zi deveni clar și limpede. Groaza și fericirea puseră stăpînire pe Lupino: pentru prima dată, văzu chipul animalului salvat. CAPITOLUL 13 Întuneric. Lumin\ -D
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
așezate pe o blană de urs, stăteau ghemuite două făpturi. Una era un lup. O femelă mărunțică și slăbită, respirînd sacadat, care-i privea cu ochi mari, calzi și iscoditori. Cealaltă? Un pui de Om, de bună seamă, o mogîldeață culcată pe spate care-și agita, fără răgaz, brațele și picioarele în aer. Lupino se apropie. Femela se ridică, păstrîndu-și calmul. Privirile li se întîlniră, și Lupino simți că-l lasă picioarele cînd, în semiîntuneric, o recunoscu. Stătea acolo, exact în fața
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nimic altceva decât o aparență în orice caz, o aparență fără adevăr și fără valoare și totuși continuând să trăiască din această viață care nu este nimic, să mănânce și să bea, să râdă și să cânte și să se culce în patul femeilor. Asemenea lui Tartuffe, spune un lucru, dar face opusul. Contradicția științei nu este cu toate acestea o contradicție exterioară, așa cum s-ar putea crede, atâta vreme cât ea capătă forma unei opoziții între știință și savant. Savantul nu este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]