8,422 matches
-
bea cîte un pahar... Poate, judecînd din alt punct de vedere, nu am fost "băut" de pomană. Chiar și în decembrie '70, cînd am avut lectura piesei de teatru la teatrul din Arad, nu am fost băut de pomană. Eram fericit că piesa mea era primită atît de bine, că ei descifraseră tocmai sensurile pe care am vrut eu să le dau evoluției personajelor, așa că, în cele trei zile cît am stat în Arad, am mers în toate trei serile la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu o femeie numai pentru că am dorit-o cîndva, în tinerețe", mi-a răsunat în minte meditația lui Sartre, citită, probabil, în romanul Cuvintele. Asta m-a înfuriat. Mulțumesc, doamnă, am zis, eliberîndu-i mîna, acum zece ani aș fi fost fericit numai să vă văd... Mda, a surîs Mariana înainte de-a pleca, trebuia să-mi închipui că eu nu te mai interesez decît ca o răfuială, mai ales acum, cînd îți poți permite... destule, ținînd cont că literatura îți aduce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de pe lista cu propuneri pentru comitetul sindicatului pe combinat are la bază o astfel de teamă. E important să aflu cine m-a tăiat, că doar nu s-or fi adunat cu toții să ia o hotărîre comună!... Acum, mulți sînt fericiți că nu-s în comitetul sindicatului și vor fi și mai fericiți dacă m-ar ști în altă întreprindere. Sînt cu toții de acord că e bine să se scrie lucrări literare inspirate din viața combinatului, dar lucrările astea să prezinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
forma aprobată de Direcția Teatrelor. Nimeni, nici chiar secretarul literar nu a știut asta atunci, seara. Doar directorul a păstrat în el nemulțumirea tovarășului Amariei. A păstrat-o strîns, salvînd aparențele, lăsînd să se desfășoare premiera asemeni celorlalte, fiind chiar fericit la mica petrecere de după spectacol, dar retrăgîndu-se înaintea tuturor, pretextînd că este foarte obosit. Cînd am aflat cine a fost și ce-a vrut cetățeanul furios, m-am întrebat cum de n-a făcut directorul infarct. Dar mai tîrziu, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sînt gata să mă retrag, dar îmi vine brusc în amintire imaginea Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine răutatea. Mi-o imaginez pe Brîndușa întinsă aici, acum, sub trupul meu. Sînt fericit că mă pot răzbuna. Și chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-și fi terminat vorba. Acum îmi amintesc unde te-am mai văzut: aveai poza pe copertă, o poză în care surîdeai... Poză?! se miră Cristina. Poza aceea n-a semănat niciodată cu mine... Ba nu, Cristina, îi spun eu, fericit de descoperirea făcută. Tu semeni cu poza aceea. Semeni cîteodată, cînd surîzi... În noaptea asta, înspre zori, s-a mai întors o lebădă; / S-a-ntors din drumuri lungi de ape și de stele, / Mai albă decît ieri și mai bogată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe Livia; izbucnirea ei, de azi, nu e dorința de-a se ști mai puternică decît Livia... Să cred că a fost sinceră?!... Lîngă mine, aud aerul ieșind prin supapa unui ventil pneumatic, căruia i s-a comandat deschiderea. Sînt fericit sau ar trebui să fiu; am învins!... Am sorbit din cupa de cer senin... "Și prinde-n mîini și cupa și buclele iubitei", da! cupa o am, am sorbit din ea, dar unde-s buclele?!... De ce să-mi închei ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și scoate din poșetă o bancnotă de zece lei. Mulțumesc! Mi-au prins foarte bine, altfel răbdam toată ziua, deși n-ar fi fost prima oară. Tu unde-ai fost? La Albă ca zăpada? Asta-mi mai trebuia și eram fericit, mormăi eu în timp ce intrăm în bloc. Ia uite, exclamă Fulvia, arătînd cu capul spre un panou, iar m-au trecut pe lista datornicilor. N-am plătit întreținerea din noiembrie. Cred că-s și eu pe acolo, spun, înăbușindu-mi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe mine că nu sunt eroică până la capăt. Fac tot ce pot să trăiesc pentru ca să mă regăsești, crede-mă. Am început să fac planuri: cum va fi întoarcerea, cum va fi casa gătită... Și totuși joi și vineri am fost fericită că tu erai la Paris, că ți-ai ajuns scopul, că vei lucra frumos. I-am telefonat lui Mihai să nu vină zilele astea pentru ca să nu aibă vreun eventual conflict cu editorii; azi am vorbit la telefon și pleca la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
catifelat. M’am întors singură, cu greu, în orașul uneori insuficient iluminat pentru ochii mei miopi și triști. Seara, telefon: Paca - ce intenționează să vină curând la Paris, pe cont personal, și Dudu Orez., care m’a anunțat că e fericit cu nevasta lui - căsătorit din martie - și la urmă întrebând cu tremolo de Marina. A căzut din nouri, auzind de plecarea ta, ce-i fusese anunțată de un inginer pentru 20 oct[ombrie]. Și acum îți scriu ultimele rânduri, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
D-l Gelhert, George Tudor și alții, în total 11. Afară ploua cu găleata. Bonciu, cu un „poem“ în proză: Scrisoare Americei. (Capitalistă, ațâțătoare a războiului, responsabilă de el, învinsă înainte de a începe lupta etc.) Răspunsul lui Ad[erca], dojenitor: „Fericit de încadrarea lui B[onciu] în ambianța socialistă, marxistă, dar în Sb[urătorul] nu s’a scoborât nivelul lit[erar] și nu s’au citit articole de ziar. Deci, poeme literare în caracterul articolului vor fi primite cu entuziasm“. Apoi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
săraca nedetașată, până la 8. Mâine iar [la] minister pentru ea prin frig și ploaie și acasă la fel, minus ploaie. Mă gândesc la tine, Mouetta mea, îngrijește-te, îmbracă-te gros. Când voi ști că tu ai căldură voi fi fericită, dar tu scrie-mi lucrurile adevărat, nu le înfrumuseța ca să mă liniștești. Mâine dimineață îți voi scrie în pat, am ore la 10 ½. Mi-a spus Bi[emel] că vei primi 18 mii franci, voaiajul, și mă bucur enorm. Fă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
după cum „ne“ cunosc, am fi două care să viseze la micul și dragul nostru apartament din București, cu intensa nos talgie maladivă care ne chinuiește și care acum te chinu iește pe tine. Distrează-te bine, încearcă să-i faci fericiți pe prietenii tăi de acolo; fii bună și răbdătoare cu fiecare dintre ei; dacă vine Rainer, să știi, Mouetta neagră, că am să mă simt mai puțin singură aici și că am să fac tot posibilul ca să nu țip de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ce să fac. Sunt amețită de parcă m-aș fi învârtit în cerc nebunește și parcă, oprindu-mă, capul mi se-nvârtește în continuare singur, ca o giruetă. În Dickens, eroii pun totul pe seama vân tului de apus, eu aș fi fericită să pot spune același lucru. Vânt de apus, vânt de răsărit, capul mi se tot învârtește. Dar, de vreme ce pot vorbi despre capul ăsta al meu, în seamnă că-l am, îmi dau seama că îl am, că-l mai am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
când noi ceilalți vom fi încetat să existăm. Fiindcă, în ritmul în care merg ei...! Stai acolo, scumpa mea, neapărat. Lucrează și fii tare. Scutură-ți toropeala. Ca sacrificiul nostru să fie justificat, una din noi două trebuie să fie fericită, în afara acestui cerc de fier, de pucioasă, de iad. Dacă ies, simt ciuma în jurul meu; dacă stau acasă, ca acum, îl aud pe omul de serviciu care spală cabinele liftului strigând: „la o parte, to varoș“*; la 5½ am să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trimiteam către destinul tău și mă supuneam destinului meu. M. c. p. 28 septembrie [1950], joi seara Draga mea, mă întorc de la Slatina destul de pleoștită, dar aici am găsit cărțile tale poștale de pe 16, 18 și 19 și am fost fericită, în nefericirea mea, să știu că noi două formăm, ca și în trecut, o mică insulă aparte în arhipelagul familiei. Am răsuflat ușurată, mulțumită. Noi două vorbim o altă limbă și asta creează o rudenie indisolubilă, în ciuda distanței. [...] Singurul lucru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din natură... și atunci m-a lovit inspirația! Mă uit la chipul ei fericit și am brusc în fața ochilor imaginea ei plimbându-se cu Tarquin printre mlaștinile răscolite de vânt, în pulovere Aran de la Scotch House. — Suze, o să fii foarte fericită cu Tarquin, zic din adâncul inimii. — Crezi? Se îmbujorează de plăcere. Pe bune? — Absolut. Uită-te și tu la tine! Pur și simplu strălucești! Ceea ce e perfect adevărat. Nu remarcasem până acum, dar pare complet altă Suze. Are același nas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Jane. Ți-am mai spus. Mama e trandafirie de fericire, și se ține de brațul lui Luke de parcă i-ar fi teamă ca el să nu dispară într-un nor de fum. El îmi surâde scurt, iar eu îi răspund fericită cu un zâmbet. Am așteptat ziua asta atâta timp și uite că, în fine, a venit. Parcă ar fi Crăciunul. De fapt, e mai bine decât de Crăciun. Prin ușa deschisă de la intrare se văd invitații trecând pe pietrișul acoperit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care e oferta... Of, la naiba. Mami nici măcar nu mă ascultă, oricum, așa că n-are nici cel mai mic rost să mă prefac că n-am să învăț pe dinafară fiecare dintre revistele astea, din scoarță-n scoarță. Mă trântesc fericită într-un scaun și iau un exemplar din Brides, și preț de zece minute nici una din noi nu scoate o vorbă, holbându-ne siderate la fotografii. — Uite! face mami brusc. Întoarce revista ei spre mine, ca să-mi arate un cort
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
vag, eufemistic. Crește familia, adaugă mai mult șoptit. — Încă nu. Zâmbetul lui Janice dispare pentru o clipă. Martin și cu mine credem că probabil vor mai întâi să se bucure din plin unul din celălalt. Sunt un cuplu atât de fericit! Se iubesc la nebunie. Și, firește, Lucy are cariera ei... — Înțeleg, zice mami, gânditoare. Deși nu e prea bine să aștepte prea mult... — Da, știu, e de acord Janice. Ambele își întorc privirile spre mine - și, brusc, îmi dau seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de veste. — Și ce-o să facem? — Ne mutăm. Dar eu nu vreau să mă mut. Îmi place aici! Mă uit în jur la cameră, și mi se strânge sufletul. Ăsta e locul în care Luke și cu mine am fost fericiți, un an de zile. Nu vreau să fiu dezrădăcinată din locul ăsta. — Deci vrei să știi ce se va întâmpla cu mine? spune Danny. Randall se mută cu prietena lui. Îl privesc alarmată. — Te dă afară din casă? — Exact. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă copleșește un sentiment de vinovăție. Nu mi-a trecut prin cap nici o secundă că Luke e la curent cu toată povestea asta. — Luke, sunt încântată, nu e vorba de asta! Doar că... Nu cred că mami o să fie foarte fericită la gândul că ne căsătorim în America. Nu poți să-i explici tu că așa e cel mai bine? — Nu-i așa de simplu. Mama ta ne-a cam forțat mâna, îți dai și tu seama... — Ne-a forțat mâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
masă cu o hârtie și un pix. Trebuie s-o iau logic. Să cântăresc avantajele și dezavantajele, să le pun în balanță - și pe urmă să iau o hotărâre logică. Așa. Să încep, deci. Pro Oxshott 1.Mami o să fie fericită. 2.Tati o să fie fericit. 3.O să fie o nuntă foarte drăguță. Mă uit la listă preț de câteva clipe - apoi fac o nouă coloană. Pro New York 1.O să am cea mai extraordinară nuntă din lume. Of, Doamne. Îmi îngrop
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un pix. Trebuie s-o iau logic. Să cântăresc avantajele și dezavantajele, să le pun în balanță - și pe urmă să iau o hotărâre logică. Așa. Să încep, deci. Pro Oxshott 1.Mami o să fie fericită. 2.Tati o să fie fericit. 3.O să fie o nuntă foarte drăguță. Mă uit la listă preț de câteva clipe - apoi fac o nouă coloană. Pro New York 1.O să am cea mai extraordinară nuntă din lume. Of, Doamne. Îmi îngrop capul în mâini. Nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar, pe bune, dacă ai avea cinci mii de dolari, i-ai cheltui pe un ceainic? — Ei, când o să am cinci mii de dolari, o să te-anunț, spune băiatul. Încep să râdă și se îndepărtează, ținându-se de mână și fericiți pentru simplu fapt că sunt împreună. Și, deodată, cum stau așa în fața vitrinei, mă simt ridicol. Ca un copil care se joacă cu hainele adulților. Chiar așa, ce nevoie am de un ceainic de 5 000 de dolari? N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]