8,741 matches
-
stradă? - Vă cer scuze, dar nu puteam să vă întâlnesc fără să vă salut... - Bine, am înțeles, turnă Ina gheață cât cuprindea în cele câteva cuvinte, și pentru a curma discuția spuse răspicat : La revedere! Pentru a se debarasa de insul care o agasase, intră în primul magazin de marochinărie din calea sa, unde de fapt n-o interesa nimic. Voia doar să se elibereze de urmăritorul ce îi ieșise în cale cu amintirile lui care nu erau nici pe departe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Papadima publicase două texte despre temuta închisoare Jilava în care a stat până la procesul din 1954, deci peste 2 ani de la arestare. Aici, în Jilava, a aflat el „vechile priciuri, pe care dormeau întinși, înghesuiți ca sardelele, câte 20-30 de inși pe fiecare, în zilele de mare aglomerație, nu ne puteam întoarce de pe o parte pe alta decât la comandă”. Și venitul din anchete, Ovidiu Papadima, vede că fereastra era oblonită, “cu scânduri pe care curgea aerul rece de-afară, ca
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
ani. Așa că speranțele mele au renăs cut când am reîntâlnit-o pe Irina, anul urmă tor, tot la Cluj, de data asta la un festival de poezie din cadrul Cântării României. Am văzut-o de de parte, într-un grup de inși care așteptau la intrarea legendarei Arizona (o bombă ordinară, de fapt). Mi-a ieșit, mai împleticită ca oricând, în întâm pinare. Avea acum părul scurt, căzându-i în șuvițe tocite de-a lungul obrajilor. De câte ori o vedeam după o vreme
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
n-o mai ascultam. Mă trezeam cu încetul. Ciudat că, gândindu-mă la Securitate, îmi veneau în minte lucruri dintre cele mai disparate și mai prostești: o lungă coadă la bere, de sute de persoane, la Bucur Obor, unde un ins foarte nervos a-nceput să vocifereze când niște țigani s-au băgat în față. „E securist, îl cunosc eu“, a zis atunci, cu un fel de respect, un bătrânel. „Ăsta are putere, o să facă ordi ne.“ La mine-n bloc
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mână - l-am pus apoi pe podea - și nu-mi venea să cred că mi se-ntâmplă-n realitate (a Parisului, e drept, totuși nu în vis sau în ima ginație) să fiu în acea poveste, să văd cum acel ins rămâne întunecat și gol, cum ea rămâne, ca în re viste, doar în ciorapi de plasă neagră, și mai ales nu puteam crede că ar fi fost de-ajuns să vreau, ca să particip la noaptea tulburătoare, minunată, de sex care
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pălă vrăgeala lor. Noaptea, în liniștea aceea desă vârșită, le auzeai uneori miorlăind de plăcere în adâncul palatului. Pe lângă fauna asta, mai era la castel un personaj, Billy, pe care toți îl băteau pe umăr când treceau pe lângă el, un ins ce tot uda cu furtunul tufele de măceș sălbatic de pe lângă ziduri. Purta o salopetă ruptă și prăpădită, uneori căra și vreascuri de foc, era fără-ndoială gră dinarul sau omul la toate, îmi spuneam. Abia la sfârșit aveam să aflu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
că prin secolul al șaisprezecelea contesa cas telană fusese înjunghiată într-una dintre odăi (Care? Secret. Fiecare oaspete trebuia să creadă că tocmai în dormitorul lui). De-atunci, nu-și găsește liniștea. Îi apare din când în când câte unui ins care-nnop tează aici. Din păcate, naționalistă până-n vârful unghiilor („azi i-am spune right-wing extremist“, rânji Billy), nu se-arată decât irlan dezilor pur-sânge... „Oh“ , am spus, încercând să par dezamăgit. „But. There’s still hope“. Poți oricând să devii
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
faptul că e ade vărată. Zaraza, mai precis Zarada, este un nume țigănesc tradițional. El înseamnă Minunata. Femeia foarte tânără ce-și făcuse intrarea, în seara fatală când a început totul, în localul Vulpea Roșie de pe Șelari, la brațul unui ins oarecare dintr-un grup vesel, era într-adevăr țigancă, avea fața aspră, buzele ca de bărbat senzual și părul atât de negru și de lucios, încât de bună seamă că fusese dat cu pumni întregi de ulei de nucă. Purta
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
El vede în „uciderea lui Dumnezeu” opera unui „geniu al sinuciderii”, un simptom al Weltanschauung-ului actual, dominat de „aceeași stăruință a morții”... În acest sens, istoria modernă îi apare ca un „uriaș reportaj de sinucideri de popoare și de inși în diferite feluri. Totul e trecător și zadarnic. De aci și arta care trebuie să fie o fabricație ușor comercializabilă și ușor de mistuit, pentru digestiile după-amiezelor”. Respingerea artei comerciale era însă și un deziderat al avangardiștilor „laici”... Abhorînd modernizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și sporea numărul antrenanților. Vestea s-a răspândit și printre șefi. Au început a urca, unul câte unul, și a-și alege câte o pereche. Și a se alătura concurenților. Ulterior, s-a răsuflat, de prin surse confidențiale, că, niște inși,în gestiunea cărora se aflau schiurile, dintr-o fostă bază sportivă, inclusă în patrimonuiul UTC, ar fi sustras, aceste bunuri, și le-ar fi dosit,în stâncă, pentru ca, mai încolo, să și le însușească, și, să facă, cine știe ce, cu ele
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
o să-ți vină să crezi. Nu, zău?! Zău, așa. Ei, Omu’dracului, cine? Omu’dracului, ăsta, de la noi? Da, bre, ăsta. Măi, să fie?! Să vezi, tu, cât de corect poate fi, unul ca ăla?! Corect, da; mai rar, așa ins! Și e de la noi, măi, vezi dumneata, ce fel de oameni sunt printre noi? Da, domnule, văd. Ei, da. Păida! Și-acuma, unde sunt banii? Aici. În casa de fier, a noastră. Că încă nu i-am transferat, mai departe
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
intră musca. Potrivit pedagogiei moderne, vom face apel la analogie, pentru ca subiectul să fie mai ușor asimilat de orice bolovan studios și de aceea vom începe cu o povestioară. Cică într-o zi cu soare și criză la buzunare, doi inși stăteau și ei lejer lihniți, pe malul unei ape curgătoare. Adus de curent, apare unul care se zbătea și cerea ajutor că se îneacă. Primul ins, sare vitejește în râu și îl salvează. De abia îl trăsese la mal, că
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
cu o povestioară. Cică într-o zi cu soare și criză la buzunare, doi inși stăteau și ei lejer lihniți, pe malul unei ape curgătoare. Adus de curent, apare unul care se zbătea și cerea ajutor că se îneacă. Primul ins, sare vitejește în râu și îl salvează. De abia îl trăsese la mal, că mai apare unul in pericol și primul ins sare din nou în apă. Îl salvează și pe acesta, a treia oară la fel și în zare
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
unei ape curgătoare. Adus de curent, apare unul care se zbătea și cerea ajutor că se îneacă. Primul ins, sare vitejește în râu și îl salvează. De abia îl trăsese la mal, că mai apare unul in pericol și primul ins sare din nou în apă. Îl salvează și pe acesta, a treia oară la fel și în zare deja se vedea al patrulea zbătându-se în valuri. Al doilea ins de pe mal, se ridică și dă să plece. "Unde pleci
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la mal, că mai apare unul in pericol și primul ins sare din nou în apă. Îl salvează și pe acesta, a treia oară la fel și în zare deja se vedea al patrulea zbătându-se în valuri. Al doilea ins de pe mal, se ridică și dă să plece. "Unde pleci?” îl întreabă primul, „Avem oameni de salvat!". Și atunci al doilea îl lămurește: "Păi, m-aș duce să-l opresc pe ticălosul care tot aruncă oamenii în apă". Așa și
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
în realitate, ca om, și de aceea cu permisiunea dumneavoastră, voi cita dintr-un articol a unui om care l-a cunoscut personal. Este vorba de un articol al publicistului Marian Sultănoiu apărut în ziarul Gândul „Nu știu ce poate îndreptăți un ins mediocru, lipsit de vână, de temperament, de imaginație ori de curaj să judece defăimător, ferm negativ, o personalitate de complexitatea și forța artistică a lui Păunescu. Iar aici nu vorbesc de gogoașa limacșilor care postează pe net producțiile infinitei lor
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la faptul că or fi fost și aceia de atunci în cârdășie cu cei de la ALRO Slatina. Aici terminăm episodul acesta fiindcă dom’ președinte a urcat deja în avion și și bate capul cu ce a vrut să spună un ins prin cuvintele: ERRARE HUMANUM EST, SED PERSEVERARE DIABOLICUM. A conchis în final, dă-l dracului, o fi în chineză fiindcă nici într-un caz nu este în engleza vorbită pe vapor... (continuarea în episodul de mâine, nu-l pierdeți, fiindcă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
-i aparent senzația de răcoare. Îmbrăcat lejer cu părul lung, nepieptănat dar ascultător, crescut neglijent peste urechi îi accentua trăsăturile agreabile și acum avea tot timpul să-și amintească de perioada petrecută în București. Anul acesta a stat cu 11 inși în cameră, alături de Florin, un brăilean, de care se împrietenise cu un an în urmă, la Galați, când dădeau examenul de admitere la secția Frigotehnie. În prima seară s-au adunat musafiri din alte camere care se cunoșteau între ei
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
aproape, cu ochii cruciș. Tipul care a murit le cam avea cu drogurile, îi zic. În clădirea mea sunt o grămadă de drogați. Îl întreb dacă a mai murit cineva pe-acolo. Se-ntâmplă cumva să fi murit mai mulți inși azi-noapte în clădirea Loomis Place? Și tipul cu favoriți o apucă zdravăn pe gagică de păr și o dă mai încolo. Cu mâna cealaltă scoate un telefon din buzunarul interior și-i deschide clapeta, zicând: „Alo!“. Pe toți or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe pământ să se facă pâine... Dar sunt și nori negri, întunecați, aducători de urgii. Despre „bogăția” și „sărăcia” oamenilor se poate vorbi în fel și chip, doar două „feluri” mai esențiale: un sens „material” și unul „spiritual.” Astfel: un ins putred de bogat, milionar, miliardar în... valută, poate fi foarte bine un sărăntoc din punct de vedere spiritual, după cum un pricăjit, nevoiaș, fără prea multe parale în buzunare, poate fi bogat pe plan spiritual! Mai sunt și dintre cei bogați
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
la fel... Dacă drumul vieții îți e necunoscut, fii măcar atent pe unde calci! Omul care zâmbește tot timpul, fiind și cam gălăgios de felul lui are sumedenii de ascunzișuri! Omul reținut, sobru cam posac, e-n sinea lui un ins mândru, fălos, vanitos. Cel care zâmbește rar, întotdeauna cu un rost anume este un observator sever al celorlalți spre a le descoperi punctele slabe! Amator de „fructe oprite” și „sensuri interzise”, omul își caută de lucru tocmai în atari zone
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
a.m.d., adică „prea-târziul”! Nu te-ntreba de ce nu te iubește lumea, dacă nici tu nu o iubești pe ea! Vânător ar fi o persoană care vânează animale (lupi, urși,iepuri, vulpi,lei, tigri ș.a.m.d.)! Când însă un ins cu patima vânătoriei, vânează oameni, cum s-ar putea numi?! Când pe pământ te arde flacăra acestei lumi, te refugiezi în stele, de parcă acolo focul ar fi mai puțin intens! Începutul lecturii unei cărți seamănă mult cu momentul când mergi
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
sânge în mână, lipit pe peretele din stânga, fără nici o noimă. Pe alt perete era încă unul, dar ceva mai mic. In timp ce terminau cu masa, pe ușa de la intrare își făcu apariția gestionarul responsabil al crâșmei de stat: un ins frezat și spilcuit, despre care Ticu îi șopti că era ginerele unui șef mare din comerțul socialist. După cât se părea, responsabilul venea de pe la vreo ședință unde se discutase despre buna servire în localurile de stat. Panicat de sosirea șefului, ospătarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
umflată, ba și un leu pe deasupra, drept bacșiș. Ospătarul înhăță banii și îi băgă repede în buzunar fără să mulțumească, după care se grăbi să se ducă cu nota de plată la o masă din partea cealaltă a crâșmei, unde doi inși chercheliți mai cereau de băut, bătând cu halbele în tăblia mesei. Afară, pe Splai, lumea forfotea încoace și încolo sub lumina soarelui primăvăratic și cei doi frați o apucară înspre Piața Unirii. Ei, ce părere ai, nene, vru Ticu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
întâlni cu Fănel Trifu. Fostul vecin de casă al Teodoreștilor era îmbrăcat cu o pufoaică muncitorească, purta o căciulă rusească, iar în spate ducea un rucsac greu și îi recunoscu primul, salutându-i de departe. Împreună cu el mai era un ins înalt, slab și negricios, cu ochelari, pe care Stelian avu impresia că-l cunoștea de undeva. Camaradul și prietenul meu..., îl prezentă cu glas scăzut în mod conspirativ Fănel Trifu. Își strânseră mâinile și se retraseră la marginea trotuarului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]