KorAP: Find »[drukola/base=minți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...303 304 305 ...365 >

9,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

să lipească la loc cioburile. — Ce-ai de gând, pleci iar în străinătate? întrebă el și adăugă deodată: mai ții minte cum am venit amândoi cu trenul de la Pskov, la sfârșitul toamnei, eu aici, iar tu... cu pelerina, mai ții minte ghetrele? Și Rogojin râse brusc, de data aceasta cu un fel de răutate fățișă și parcă bucurându-se că a reușit să și-o exprime cumva. — Te-ai mutat aici de tot? îl întrebă prințul, uitându-se prin birou. — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Rogojin? N-a văzut decât un om nefericit, a cărui stare sufletească era sumbră, dar ușor de înțeles. Acest om nefericit acum nici măcar nu se ascundea. Da, cine știe de ce, mai înainte Rogojin s-a închis în sine și a mințit, însă la gară stătuse aproape fără să se ascundă. Iar acum, lângă casă, stătuse pe partea cealaltă a străzii, la vreo cincizeci de pași, pieziș, pe trotuarul de vizavi, cu mâinile încrucișate pe piept și așteptând. De data aceasta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să exprime un respect neobișnuit. Ca de obicei, Varia se salută bucuroasă, în șoaptă, cu domnișoarele. — E adevărat, prințe, am crezut că o să te găsesc la pat, atât de mult exageram din cauza spaimei, și, pentru nimic în lume n-o să mint acum, mi s-a făcut tare ciudă văzându-ți chipul bucuros, dar îți jur că asta n-a ținut decât câteva clipe, până când am izbutit să cuget. Când cuget, fac și spun întotdeauna lucruri mai inteligente; cred că și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu greu să nu pufnească în râs. Lizaveta Prokofievna explodă. Ceva de mult acumulat în suflet pretinse brusc un deznodământ. Nu-l putea suferi pe generalul Ivolghin, cu care fusese cândva în relații mai bune, numai că foarte de mult. — Minți, domnule, după cum ți-i obiceiul, n-ai purtat-o niciodată în brațe, i-o reteză ea cu mânie. Ai uitat, maman, zău că m-a purtat, la Tver, confirmă pe neașteptate Aglaia. Locuiam pe atunci la Tver. Aveam vreo șase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
apariția ca niște linge-blide sau lingușitori ai dumneavoastră, ci am venit cu fruntea sus, ca oameni liberi, nu cu o rugăminte, ci cu o revendicare liberă și mândră (auziți: nu cu o rugăminte, ci cu o revendicare, să țineți bine minte asta!). Cu demnitate vă punem direct întrebarea: în problema lui Burdovski, considerați că aveți sau nu aveți dreptate? Recunoașteți că Pavlișcev v-a fost binefăcător și că, poate, v-a salvat chiar de la moarte? Dacă recunoașteți (ceea ce e evident), atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu intenție; înțeleg. — Mi-e foarte greu să vă răspund la întrebările astea, Lizaveta Prokofievna. — Știu că ți-e greu, dar pe mine nu mă privește deloc că ți-e greu. Ascultă, spune-mi adevărul ca în fața lui Dumnezeu: mă minți sau nu mă minți? Nu mint. Spui adevărul când zici că n-o iubești? — Cred că e purul adevăr. — Ia te uită la el: „cred“! Băiatul i-a transmis-o? — L-am rugat pe Nikolai Ardalionovici... — Pe băiat! Pe băiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e foarte greu să vă răspund la întrebările astea, Lizaveta Prokofievna. — Știu că ți-e greu, dar pe mine nu mă privește deloc că ți-e greu. Ascultă, spune-mi adevărul ca în fața lui Dumnezeu: mă minți sau nu mă minți? Nu mint. Spui adevărul când zici că n-o iubești? — Cred că e purul adevăr. — Ia te uită la el: „cred“! Băiatul i-a transmis-o? — L-am rugat pe Nikolai Ardalionovici... — Pe băiat! Pe băiat! îl întrerupse cu frenezie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
greu să vă răspund la întrebările astea, Lizaveta Prokofievna. — Știu că ți-e greu, dar pe mine nu mă privește deloc că ți-e greu. Ascultă, spune-mi adevărul ca în fața lui Dumnezeu: mă minți sau nu mă minți? Nu mint. Spui adevărul când zici că n-o iubești? — Cred că e purul adevăr. — Ia te uită la el: „cred“! Băiatul i-a transmis-o? — L-am rugat pe Nikolai Ardalionovici... — Pe băiat! Pe băiat! îl întrerupse cu frenezie Lizaveta Prokofievna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e. În sfârșit, deși e jenant și incorect să te ții atât de fățiș de capul unui om, vă spun de-a dreptul: am venit ca să vă caut prietenia, dragul meu prinț; sunteți un om admirabil, adică unul care nu minte la fiecare pas, care, poate, nu minte deloc și eu, într-o problemă, am nevoie de un prieten și de un sfătuitor, pentru că, hotărât lucru, acum fac parte din categoria oamenilor nefericiți... Râse din nou. — Ghinionul e, spuse prințul după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
incorect să te ții atât de fățiș de capul unui om, vă spun de-a dreptul: am venit ca să vă caut prietenia, dragul meu prinț; sunteți un om admirabil, adică unul care nu minte la fiecare pas, care, poate, nu minte deloc și eu, într-o problemă, am nevoie de un prieten și de un sfătuitor, pentru că, hotărât lucru, acum fac parte din categoria oamenilor nefericiți... Râse din nou. — Ghinionul e, spuse prințul după câteva clipe de gândire, că vreți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și tulburarea mea și visele mele se vor schimba și, poate, se vor ușura. Iar i-am făcut observația, râzând, că vorbește ca un materialist. El mi-a răspuns, cu zâmbetul lui obișnuit, că întotdeauna a fost materialist. Întrucât nu minte niciodată, cuvintele lui înseamnă ceva. Are zâmbetul blând; acum l-am cercetat mai atent. Nu știu dacă acum îl iubesc sau nu; acum n-am timp să-mi bat capul cu asta. Ura mea pentru el, care ține de cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt curios să aflu ce impresie îmi va produce mie însumi explicația, la ora și minutul când voi începe s-o recitesc. De altminteri, degeaba am scris cuvintele «ultimul adevăr solemn»; și-așa, pentru cele două săptămâni, nu merită să mint, pentru că nu merită să trăiesc două săptămâni; aceasta-i cea mai bună dovadă că nu scriu decât adevărul. (N.B. Să nu-mi uit ideea: oare n-oi fi nebun în acest moment, adică din când în când? Am întrebat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
merită să țip și să simt durerea, pentru că doar două săptămâni mi-au mai rămas de trăit. Dar oare e adevărat că numai două săptămâni îmi mai rămân de trăit, n-or fi cumva mai multe? Atunci, la Pavlovsk, am mințit: B-n nu mi-a spus nimic niciodată și nu m-a văzut vreodată; însă acum vreo săptămână a fost adus la mine studentul Kislorodov; în convingeri, e materialist, ateu și nihilist, iată de ce tocmai pe el l-am chemat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
puțin că, ajungând la «ultima mea convingere» de acum, eu, poate, am plătit prea mult pentru ea; deci, asta am considerat necesar, pentru scopurile știute de mine, să expun în «Explicația» mea. Totuși, voi continua.“ VItc "VI" „Nu vreau să mint: realitatea m-a agățat și pe mine în cârligul ei de-a lungul acestor șase luni și uneori mă ademenea într-o asemenea măsură, încât uitam de condamnarea mea sau, mai bine zis, nici nu voiam să mă gândesc la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de-a dreptul. Asta le-am spus-o tuturor de la obraz, și mamei și tatei. Maman a zăcut bolnavă o zi întreagă, iar a doua zi Alexandra și tata mi-au zis că nici eu nu-mi dau seama că mint și ce vorbe arunc. Dar le-am retezat-o pe loc, spunându-le că înțeleg totul, toate cuvintele, că nu mai sunt mică și că acum doi ani am citit în ciuda lor două romane de Paul de Kock ca să aflu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
închidă gura. Prințul nu-i răspunse; tăcură iarăși, preț de un minut. — Îl iubesc pe Gavrila Ardalionovici... spuse ea precipitat, dar de-abia auzit, aplecându-și capul și mai mult. — Nu-i adevărat, zise și prințul aproape în șoaptă. — Deci mint? E adevărat; acum trei zile i-am dat cuvântul meu, tot pe banca asta. Prințul se sperie și căzu pe gânduri o clipă. — Nu-i adevărat, repetă ferm, asta ai scornit-o. — Ce mai politețe! Află că s-a schimbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chibrituri a adus. A aprins lumânarea și o jumătate de oră și-a ținut degetul deasupra flăcării; crezi că nu se poate? — L-am văzut ieri; are degetele nevătămate. Deodată Aglaia pufni în râs, ca un copil. Știi de ce am mințit acum? se întoarse ea brusc spre prinț, cu naivitatea cea mai copilăroasă, cu buzele încă tremurându-i de râs. Pentru că, atunci când minți, dacă strecori cu dibăcie ceva nu prea obișnuit, ceva excentric, ei bine, ceva prea bătător la ochi sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de stupefiat, încât s-a schimbat la față, a roșit, a pălit și, brusc, l-a apucat o indignare atât de crâncenă și de onestă, încât nici eu nu mă așteptam la așa ceva din partea lui. E omul cel mai cumsecade! Minte tot timpul, din slăbiciune, dar e un om cu trăiri superioare, un om în același timp prea puțin perspicace, care îți insuflă cea mai deplină încredere datorită inocenței sale. V-am mai spus, mult stimate prinț, că nu am pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cărora m-am convins că această informație nu e decât rodul inspirației Excelenței Sale... Ca să zic așa, aluziile le-a făcut din bunătate sufletească. Doar și de mințit minte pentru că nu-și poate stăpâni duioșia. Acum binevoiți să vedeți: dacă a mințit, și eu unul sunt sigur de asta, atunci în ce modalitate puteți afla dumneavoastră ceva? Înțelegeți-mă, prințe, la el a fost vorba de-un moment de inspirație, prin urmare, cine vă putea transmite? Asta-i important și... ca să zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cimitirul Vagankovskoe din Moscova, asta chiar că depășește limitele, arată lipsă de respect, demonstrează obrăznicie... Poate n-a fost decât o glumă, menită să stârnească râsul. — Înțeleg. O minciună nevinovată de dragul râsului, chiar dacă e grosolană, nu ofensează inima omenească. Unii mint, dacă vreți, numai din prietenie, ca să-i facă plăcere interlocutorului; dar, dacă se simte lipsa de respect, dacă anume, poate, printr-o asemenea lipsă de respect, cineva vrea să se arate deranjat de o relație, atunci unui om cumsecade nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
repede, acoperindu-și fața cu palmele. Prințul nu se putea îndoi de sinceritatea emoției lui. Înțelegea și că bătrânul era entuziasmat de succesul pe care îl avusese povestirea lui; totuși presimțea că generalul era unul dintre acei mincinoși care, deși mint până la voluptate și până la uitarea de sine, chiar și în punctul cel mai înalt al extazului bănuiesc în sinea lor că nu sunt crezuți, ba încă și că e imposibil să li se dea crezare. Aflat în această stare, bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
explicații dau. Vreți să mă ascultați? — Spune, te ascult. — Și totuși îmi schimb din nou părerea. Voi începe tot cu Ganecika. Dacă vă puteți imagina, și mie mi s-a fixat întâlnire astăzi, la banca verde. De altfel, n-o să mint: am insistat chiar eu asupra întâlnirii, m-am rugat, am promis că voi dezvălui secretul. Nu știu dacă nu voi fi ajuns cumva prea devreme (se pare că am venit într-adevăr devreme), dar, de îndată ce mi-am ocupat locul lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
convingeți personal pe care dintre noi două o iubește prințul mai mult, fiindcă sunteți teribil de geloasă... Mi-a spus că vă urăște... abia mai putu Aglaia să îngaime. — Se poate. Poate că nu-l merit, numai... numai că ați mințit, cred eu! Nu mă poate urî și nu se putea exprima astfel despre mine! De altfel, sunt gata să vă iert... având în vedere situația în care vă aflați... numai că aveam o părere mai bună despre dumneavoastră, credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ei creșteau aproape de la o oră la alta. Părerile lui despre Nastasia Filippovna erau clare, altfel, firește, acum totul i s-ar fi părut misterios și de neînțeles. Dar el credea cu sinceritate că ea încă mai poate reînvia. Nu mințise deloc când îi spusese lui Evgheni Pavlovici că o iubește sincer și întru totul, și dragostea lui pentru ea includea într-adevăr ceva ca o atracție pe care o resimți față de un biet copil bolnav, pe care este greu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

nașteri. Și trebuie a se lua bine seama că străinii se 'nmulțesc și scăderea e reprezentată numai prin elementul românesc. Câtă mizerie guvernamentală, câtă corupție, cât cinism trebuie să fie în clasele dirigente ale unei nații cari cred a putea minți bunastare, înflorirea, civilizația în fața umbrei din ce în ce mai mari a morții fizice a poporului romîn? Ce suflet de chelner al Americei dunărene trebuie să aibă cineva ca să-și închiză ochii față cu rele patente, cu mizerii strigătoare la cer? Și să nu

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]