7,953 matches
-
în multe cazuri, este un nonsens, o strategie prin care el se repliază spre sine din cauza unei realități cu prea multe constrângeri (Laing, 1970, p. 223). În interiorul societăților occidentale, la începutul epocii moderne (capitalismului), fenomenul excluderii persoanelor cu tulburări mentale - „nebunilor” - este general și tratat de la început în raport cu alte fenomene sociale considerate negative ca hoția, crima, violul, prostituția, cerșetoria etc. Acesta este motivul care l-a determinat pe M. Foucault să afirme că, la mijlocul secolului al XVII-lea, universul nebuniei devine
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
1996 p. 85). Ca urmare a unui asemenea punct de vedere, în toată Europa se construiesc așa-numitele „spitale generale”, care nu aveau nimic comun cu spitalele moderne de astăzi, și în care erau primiți, în afară de persoanele cu tulburări mentale - „nebuni” - „...o serie întreagă de indivizi diferiți între ei, cel puțin după criteriile noastre de percepție: cerșetori, săraci, invalizi, libertini, bătrâni în mizerie, exilați, șomeri îndărătnici - pe scurt, toți cei care în raport cu ordinea stabilită de rațiune, de morală și de societate
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
a spiritului fiind obiectul unor terapeutici specializate de exorcism. Psihiatria va restabili comunicarea cu bolnavul mintal, iar psihoterapia va inaugura perspectiva unei restaurări a psihicului prin mecanisme și forțe sufletești. În felul acesta, psihiatria va reevalua „nebunia” și va da „nebunului” statutul de „bolnav mintal”, reintegrându-l prin intermediul medicinei, în ordinea umană și suprimând în felul acesta „ruptura” dintre bolnav și societate. Atitudinea societății de respingere a bolnavului psihic ca infamant și periculos începe să se schimbe, fiind înlocuită cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
model epistemic prin care se deschide accesul la înțelegerea echilibrului și al ordinii intelectuale, ca valoare a omului. Starea de alienație mintală capătă o imagine relativizantă. Ea apare ca o „situație-limită” a umanului și nu ca o stare de dezumanizare. Nebunul încetează de a mai fi o „ființă opusă și periculoasă” el fiind perceput ca „un semen în stare de suferință”. Cabanis, referindu-se la statutul social al bolnavului psihic, distinge trei grupe de raporturi între acesta și societate: a) starea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
faptelor psihiatrice; iar „faptul psihopatologic” este reprezentat prin următoarele aspecte: istoric, sociologic, biologic și psihologic (M. Thuilleaux). Să ne oprim un moment asupra acestora. Dimensiunea istorică a psihopatologiei este subliniată de M. Foucault și ea constă din ruptura creată între „nebun” și „societate” prin alienarea subiectului și obiectivarea faptului psihopatologic. Dimensiunea socială, asupra căreia insistă R. Bastide privește problema sociogenezei bolilor psihice. Dimensiunea biologică are la bază organicismul bolilor psihice (PGP, epilepsie, confuzia mintală, psihozele toxice și organice etc.) și, legat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mediul său (alienat). Ulterior, prin extensie, s-a dat acestui termen sensul de „boli ale spiritului”, indiferent de cauza și consecințele lor. Un aspect important este legat de „teama societății” de bolnavii psihici. Alienații moștenesc „teama” pe care o inspirau nebunii în lume. Teama de nebuni se transformă, în cazul alienaților, în pericol social, acestora atribuindu-li-se un mare potențial antisocial de tip violent, imprevizibil și de care nu pot fi făcuți responsabili. Conceptul de alienare mintală este legat, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
extensie, s-a dat acestui termen sensul de „boli ale spiritului”, indiferent de cauza și consecințele lor. Un aspect important este legat de „teama societății” de bolnavii psihici. Alienații moștenesc „teama” pe care o inspirau nebunii în lume. Teama de nebuni se transformă, în cazul alienaților, în pericol social, acestora atribuindu-li-se un mare potențial antisocial de tip violent, imprevizibil și de care nu pot fi făcuți responsabili. Conceptul de alienare mintală este legat, ca explicare etiologică, de „teoria degenerescenței
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
etiologică, de „teoria degenerescenței” care a făcut epocă în secolul al XIX-lea, aspect asupra căruia vom reveni. Ceea ce este însă important îl reprezintă faptul că atât „nebunia”, cât și „alienația mintală” aveau și un nucleu de fascinație asupra societății. Nebunii erau în mod egal considerați nu numai niște persoane dezechilibrate, ci și niște „inspirați” (profeți, vizionari etc.). În cazul alienației mintale, teoria degenerescenței care încerca să le dea o explicație era compensată de teoria geniului, adesea reamintindu-se celebrul adagiu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
valorilor și normelor culturale, sau un mod particular de comportament; d) personificarea, sau configurarea unui anumit tip uman, care este reprezentat prin bolnavul psihic, veritabil personaj care ilustrează nebunia. Aspectele de mai sus lărgesc considerabil cadrul clinic al psihiatriei, plasând nebunul, ca tip uman, în sfera antropologiei. În sensul acesta nebunul este, în primul rând, un personaj uman în sensul cel mai plenar al accepțiunii. El este ilustrarea antropologică a nebuniei, depășind cadrele medicinei. El este un personaj uman în morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
d) personificarea, sau configurarea unui anumit tip uman, care este reprezentat prin bolnavul psihic, veritabil personaj care ilustrează nebunia. Aspectele de mai sus lărgesc considerabil cadrul clinic al psihiatriei, plasând nebunul, ca tip uman, în sfera antropologiei. În sensul acesta nebunul este, în primul rând, un personaj uman în sensul cel mai plenar al accepțiunii. El este ilustrarea antropologică a nebuniei, depășind cadrele medicinei. El este un personaj uman în morală, religie, cultură, societate, justiție, artă, exprimând tot ceea ce „se opune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
plenar al accepțiunii. El este ilustrarea antropologică a nebuniei, depășind cadrele medicinei. El este un personaj uman în morală, religie, cultură, societate, justiție, artă, exprimând tot ceea ce „se opune” ordinii naturale sau logicii, valorilor spirituale, normelor social-juridice. Din această perspectivă, nebunul nu este identic cu cazul clinic, obiect al psihiatriei în exclusivitate, ci el devine ipostaza unui „alt fel de a fi” al persoanei, „negativul acesteia”, cel care contrazice persoana negând-o ca sens prin atribuirea acelui „nonsens” al iraționalului. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unui „alt fel de a fi” al persoanei, „negativul acesteia”, cel care contrazice persoana negând-o ca sens prin atribuirea acelui „nonsens” al iraționalului. Prin aceasta, nebunia iese din cadrele logicii, pentru a ilustra absurdul. Ea este „reversul” persoanei umane. Nebunul exprimă, în sens antropologic, contradicția internă a ființei umane, paradoxul acesteia. Nebunia este expresia dezordinii iraționalului, care se opune ordinii rațiunii, considerată a fi înțelepciunea, sau normalitatea în raport cu anormalitatea. Boala psihică este în primul rând un concept clinico-medical al psihiatriei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că boala psihică depinde de procesele organice. Natural că în intervalul de timp scurt între aceste două „definiții” sau mai exact „atitudini doctrinare” față de boala psihică și de bolnavul mintal au persistat întrebările „ce este nebunia?” și „ce este persoana nebunului?”. Persistența acestor întrebări denotă faptul că răspunsurile pe care le avem nu acoperă problema, nu satisfac și nu numai că lasă deschisă poarta unor interminabile discuții, dar, în plus, generează confuzii. Din aceste considerente „lărgirea” cadrului „bolii psihice” prin plasarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deschisă poarta unor interminabile discuții, dar, în plus, generează confuzii. Din aceste considerente „lărgirea” cadrului „bolii psihice” prin plasarea sa în sfera antropologiei, ca psihopatologie, este una din căile care completează și chiar răspund la aceste probleme. Pentru R. Jaccard „nebunul” este acea persoană cu un comportament bizar, straniu, irațional, cel care „nu se conduce într-un fel normal”. Extinzând acest cadru, F. Laplantine susține că orice formă de „nebunie” este înscrisă în „normele interne ale modelului cultural”, întrucât fiecare cultură
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Natural că plasarea lărgită în sfera antropologiei a „fenomenului psihic morbid” reprezintă un pas important în înțelegerea și explicarea bolii psihice ca fenomen sufletesc complex. Dincolo de aspectele pur medicale, H. Searles consideră bolnavul psihic ca pe o creație a societății, nebunul fiind „depozitarul nebuniei celorlalți membri ai grupului său social”. Acest punct de vedere care a generat curentul antipsihiatric (T. Szasz, D. Cooper), consideră „nebunia” ca pe o „falsă temă”, nebunul fiind un personaj simbolic care „preia asupra lui culpabilitatea grupului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Searles consideră bolnavul psihic ca pe o creație a societății, nebunul fiind „depozitarul nebuniei celorlalți membri ai grupului său social”. Acest punct de vedere care a generat curentul antipsihiatric (T. Szasz, D. Cooper), consideră „nebunia” ca pe o „falsă temă”, nebunul fiind un personaj simbolic care „preia asupra lui culpabilitatea grupului social căruia îi aparține” (H. Searles). Acest punct de vedere pare a desființa orice tentă medicală a nebuniei, condamnând la desființare psihiatria ca disciplină medicală. Firește că dincolo de orice exagerări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
desființare psihiatria ca disciplină medicală. Firește că dincolo de orice exagerări culturaliste apare în evoluția ideilor despre nebunie un aspect nou, sau mai exact redescoperit: funcțiile sociale ale nebuniei, în care se întâlnesc „rolul nebuniei în societate” precum și „atitudinea societății față de nebun și nebunie”. Orice societate își delimitează „negativitatea” sa prin prezența bolnavilor psihici, a sociopatiilor sau a persoanelor handicapate. Într-o societate „nebunia” și „nebunul” au rolul unei supape care permite descărcarea contradicțiilor, conflictelor și constrângerilor pe care suntem nevoiți a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
funcțiile sociale ale nebuniei, în care se întâlnesc „rolul nebuniei în societate” precum și „atitudinea societății față de nebun și nebunie”. Orice societate își delimitează „negativitatea” sa prin prezența bolnavilor psihici, a sociopatiilor sau a persoanelor handicapate. Într-o societate „nebunia” și „nebunul” au rolul unei supape care permite descărcarea contradicțiilor, conflictelor și constrângerilor pe care suntem nevoiți a le reprima prin refulare, ca fiind interzise, inacceptabile, contrare normelor modelului socio-cultural. Prezența nebuniei în societate ne amintește de normele și valorile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care nu avem permisiunea de a le încălca. Cei care încalcă aceste norme culturale sunt „diferiți” de ceilalți fiind etichetați drept nebuni sau sociopați. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că societatea adoptă o anumită „atitudine față de nebuni”, care poate lua trei aspecte: atitudinea nespecialiștilor, atitudinea mass-media, atitudinea specialiștilor. Le vom analiza pe rând în continuare. Atitudinea nespecialiștilor Pentru aceștia, nebunul apare ca un personaj straniu, enigmatic, de neînțeles, care dă impresia că trăiește în altă lume. La
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sociopați. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că societatea adoptă o anumită „atitudine față de nebuni”, care poate lua trei aspecte: atitudinea nespecialiștilor, atitudinea mass-media, atitudinea specialiștilor. Le vom analiza pe rând în continuare. Atitudinea nespecialiștilor Pentru aceștia, nebunul apare ca un personaj straniu, enigmatic, de neînțeles, care dă impresia că trăiește în altă lume. La acest sentiment se mai adaugă cel de teamă, manifestat prin intoleranță, respingere, izolare, adesea mascat printr-o pseudoindiferență. Toate aceste atitudini decurg din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mai adaugă cel de teamă, manifestat prin intoleranță, respingere, izolare, adesea mascat printr-o pseudoindiferență. Toate aceste atitudini decurg din următoarele: a) aspectul imprevizibil al nebuniei; b) nebunia reprezintă un fel de amenințare pentru rațiune și sănătatea mintală; c) asupra nebunului este proiectată agresivitatea socială; d) crearea unei bariere între persoana bolnavului psihic și societate; e) invidia față de persoana nebunului care „poate spune” și care „poate face” orice în raport cu persoanele normale care trebuie să fie conforme normelor socio-culturale. Atitudinea mass-media Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din următoarele: a) aspectul imprevizibil al nebuniei; b) nebunia reprezintă un fel de amenințare pentru rațiune și sănătatea mintală; c) asupra nebunului este proiectată agresivitatea socială; d) crearea unei bariere între persoana bolnavului psihic și societate; e) invidia față de persoana nebunului care „poate spune” și care „poate face” orice în raport cu persoanele normale care trebuie să fie conforme normelor socio-culturale. Atitudinea mass-media Acestea rezumă în mod concentrat expresia raporturilor dintre societate și nebunie. Mai mult decât atât, mass-media este cea care confecționează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebuniei. Societatea asociază nebunia cu violența în cadrul acestei „imagini”. Ca și nebunia, violența este irațională, ambele fiind expresia unor excese potențiale ale pulsiunilor individului (G. Bataille). S. Taieb remarcă faptul că nebunia și violența implică periculozitate, dar deși statutul de nebun este identic în societate, atât pentru bărbat, cât și pentru femeie, rolurile sunt diferite. Astfel se consideră că femeia este victima propriei sale nebunii, care returnează violența nebuniei asupra ei însăși, pe când bărbatul este nebun, periculos și violent, descărcându-și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pulsiunile asupra celorlalți. Femeia recurge la suicid, pe când bărbatul la crimă. Atitudinea specialiștilor În acest sens se disting două curente principale de opinii: a) Psihiatria clinică tradițională, consideră nebunia în conformitate cu modelul de gândire medicală ca pe o „boală psihică”, iar nebunul este etichetat drept „bolnav mintal” fiind tratat ca atare. Este vorba de o atitudine terapeutico-medicală. b) Antipsihiatria consideră nebunia ca pe o construcție artificială a psihiatriei, iar persoana nebunului ca pe o victimă a psihiatrilor, adoptând față de acesta o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în conformitate cu modelul de gândire medicală ca pe o „boală psihică”, iar nebunul este etichetat drept „bolnav mintal” fiind tratat ca atare. Este vorba de o atitudine terapeutico-medicală. b) Antipsihiatria consideră nebunia ca pe o construcție artificială a psihiatriei, iar persoana nebunului ca pe o victimă a psihiatrilor, adoptând față de acesta o atitudine contestatară, sau cel puțin revizionistă. Atitudinea bolnavilor S-a vorbit și s-a scris mult prea puțin despre „atitudinea bolnavilor” față de boala psihică, despre modul în care aceștia „percep
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]