8,224 matches
-
din secolul al VII-lea). În anul 1054 a avut loc Marea Schismă, când Biserica Răsăriteană l-a excomunicat pe capul Bisericii Apusene (Papa) și autointitulându-se, de atunci, Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin), condusă de Patriarhul Constantinopolului, și Biserica Slavă (Rusia), ce era condusă de Mitropolitul Kievului, ambele biserici ortodoxe având sediul la Constantinopol și fiind în subordinea Patriarhului Ecumenic. Această reformă fost o mișcare inițiată de către monahii unei mănăstiri franceze ce aparținea Ordinului Călugărilor Benedictini
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Papa) și autointitulându-se, de atunci, Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin), condusă de Patriarhul Constantinopolului, și Biserica Slavă (Rusia), ce era condusă de Mitropolitul Kievului, ambele biserici ortodoxe având sediul la Constantinopol și fiind în subordinea Patriarhului Ecumenic. Această reformă fost o mișcare inițiată de către monahii unei mănăstiri franceze ce aparținea Ordinului Călugărilor Benedictini, fondată în anul 910 la Cluny. Reforma a luat amploare grație abaților de acolo, care erau pioși și cu o voință de fier
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Biserica Greacă a pierdut multe teritorii și Constantinopolul a intrat în mâinile turcilor islamici, Biserica Slavă s-a bucurat de o perioadă de prosperitate. Încă din anul 988 e.n., Rusia avea o episcopie la Kiev, aflată sub jurisdicția religioasă a Patriarhului de la Constantinopol. Până în anul Marii Schisme, 1054, Episcopia Kievului a fost ridicată la grad de mitropolie și conducătoare a Bisericii Slave, dar tot sub ascultarea Patriarhiei Constantinopolului. În anul 1589 Mitropolia Kievului își proclamă independența față de Patriarhia Constantinopolului și își
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
prin ruperea de parohii antiohiene. Pe lângă acestea, o parte din preoții Patriarhiei Ierusalimului au refuzat să accepte decizia creării unui nou vicariat, declarându-și decizia de a rămâne membrii ai Patriarhiei de Ierusalim În 11 august 2008 în scrisori adresate Patriarhului de Constantinopol, Patriarhului Ierusalimului și Arhiepiscopului Dimitrie Bisericile Ortodoxe din Statele Unite componente ale Patriarhiei Ierusalimului au respins Comunităților Palestiniene/Iordaniene din SUA care le-a fost impus.
Vicariatul Comunităților Palestiniene-Iordaniene din SUA () [Corola-website/Science/318168_a_319497]
-
parohii antiohiene. Pe lângă acestea, o parte din preoții Patriarhiei Ierusalimului au refuzat să accepte decizia creării unui nou vicariat, declarându-și decizia de a rămâne membrii ai Patriarhiei de Ierusalim În 11 august 2008 în scrisori adresate Patriarhului de Constantinopol, Patriarhului Ierusalimului și Arhiepiscopului Dimitrie Bisericile Ortodoxe din Statele Unite componente ale Patriarhiei Ierusalimului au respins Comunităților Palestiniene/Iordaniene din SUA care le-a fost impus.
Vicariatul Comunităților Palestiniene-Iordaniene din SUA () [Corola-website/Science/318168_a_319497]
-
Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul etc. Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurulor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau
Scara Raiului () [Corola-website/Science/318156_a_319485]
-
data de 8 ianuarie). Se știu puține despre istoria Bisericii în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, când mulți credincioși de rit vechi au venit din Rusia pentru a scăpa de reforma liturgică introduse în Biserica Rusă de Patriarhul Nikon al Moscovei. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Estonia a făcut parte din Imperiul Țarist Rus, fiind cucerită de Țarul Petru cel Mare. Un mare număr de estonieni, în special țărani, s-au convertit la ortodoxie
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Platon și pe diaconul său din motive politice. 81 de ani mai târziu, în anul 2000, Episcopul Platon a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică și de Biserica Rusiei, cu ziua de pomenire 14 ianuarie. După proclamarea Republicii Estonia în 1918, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe a Estoniei în 1921. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca întâistătător al Bisericii estoniene. În 1923, arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
sovietice. Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat. În 1993 sinodul Bisericii Ortodoxe Estoniene în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o înțelegere conform căreia comunitățile locale puteau alege ce
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o înțelegere conform căreia comunitățile locale puteau alege ce jurisdicție să urmeze. Comunitatea ortodoxă a Estoniei, care ajunge la 14% din populație, a rămas divizată, cu majoritatea
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o înțelegere conform căreia comunitățile locale puteau alege ce jurisdicție să urmeze. Comunitatea ortodoxă a Estoniei, care ajunge la 14% din populație, a rămas divizată, cu majoritatea credincioșilor (cei mai mulți etnici ruși) sub ascultarea
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
evlavioși, anume Fotino și Teoctista. Alegându-și el de mic viața cea bună (monahală) și învățând carte, a ajuns la înălțimea cunoștinței. Deci, călugărindu-se și plinind tot felul de fapte bune, s-a învrednicit harului preoțesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Și fiind atunci la Mănăstirea Studion Preacuviosul Platon și lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povățuit bine și cu plăcere dumnezeiasca turmă cea încredințată lui, păstorind-o la pășunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu
Teodor Studitul () [Corola-website/Science/318196_a_319525]
-
și Ciprului. Creștinismul a fost adus în Cipru de către Apostolul Barnaba în sec. I. Apostolul Marcu este considerat a fi primul Episcop al Ciprului. Autocefalia Bisericii din Cipru a fost stabilit în anul 431 la Sinodul din Efes, ignorând dorința Patriarhului Antiohiei de atunci. Acest statut a fost confirmat de împăratul roman Zenon în anul 478; acesta a permis Arhiepiscopului "trei privilegii, și anume: să se semneze cu numele în "chinovar" (roșu aprins), să poarte purpuriu în loc de negru sub veșmintele preoțești
Biserica Ortodoxă a Ciprului () [Corola-website/Science/318219_a_319548]
-
atins apogeul în jumătatea secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Ștefan Dușan, care s-a proclamat țar la Serres în 1345 și s-a încoronat la Skopje pe 16 aprilie 1346 ca „Țar al sârbilor și grecilor” de noul Patriarh sârb Joanikije I, cu ajutorul Patriarhului bulgar Simion și Nicolae, Arhiepiscop de Ohrid. Țarul Dușan a decretat Codul lui Dușan (în ) în 1349 și anexat în 1354. Codul a fost elaborat după dreptul romano-bizantin. Transplantarea juridică remarcată cu articolele 171 și
Țaratul Sârb () [Corola-website/Science/319617_a_320946]
-
al XIV-lea, în timpul domniei lui Ștefan Dușan, care s-a proclamat țar la Serres în 1345 și s-a încoronat la Skopje pe 16 aprilie 1346 ca „Țar al sârbilor și grecilor” de noul Patriarh sârb Joanikije I, cu ajutorul Patriarhului bulgar Simion și Nicolae, Arhiepiscop de Ohrid. Țarul Dușan a decretat Codul lui Dușan (în ) în 1349 și anexat în 1354. Codul a fost elaborat după dreptul romano-bizantin. Transplantarea juridică remarcată cu articolele 171 și 172 din cod care a
Țaratul Sârb () [Corola-website/Science/319617_a_320946]
-
roman. În afara bulgarilor, printre catolicii romani se află și mulți străini. Biserica bulgară greco-catolică, o biserică cu rit bizantin unificată cu Roma, a fost formată în secolul al 19-lea ca parte a luptei Bisericii bulgare în a contracara influența patriarhului din Constaninopol, și numără 10.000 de membri astăzi. Protestantismul, în formele lui diverse, a apărut abia în secolul al XIX-lea datorită misionarilor, cei mai mulți din SUA. Astăzi este o confesiune în ascensiune, numărul de membri dublându-se din 1991
Religia în Bulgaria () [Corola-website/Science/319642_a_320971]
-
secolelor următoare. Întrucât a făcut parte din Imperiul Roman (Bizantin) târziu, creștinismul georgian a fost puternic influențat de practicile din spațiul acestuia. Inițial, Bisericile din Georgia se aflau sub jurisdicția Scaunului Apostolic al Antiohiei. Biserica Georgiei a devenit autocefală atunci când Patriarhul Antiohiei l-a înălțat pe episcopul de Mtskheta la rangul de Catholicos de Kastli în anul 466, act recunoscut de întreaga Biserică. Ulterior, Catholicosul a primit titlul complementar de Patriarh în anul 1010, astfel încât titlul întâistătătorului său a devenit: "Catholicos-Patriarh
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
Scaunului Apostolic al Antiohiei. Biserica Georgiei a devenit autocefală atunci când Patriarhul Antiohiei l-a înălțat pe episcopul de Mtskheta la rangul de Catholicos de Kastli în anul 466, act recunoscut de întreaga Biserică. Ulterior, Catholicosul a primit titlul complementar de Patriarh în anul 1010, astfel încât titlul întâistătătorului său a devenit: "Catholicos-Patriarh al Întregii Georgii". Ca urmare a invaziilor tătare din secolele al XIII-lea și al XV-lea, Biserica și organizarea politică a Georgiei au avut mult de suferit. Atât regatul
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
a consimțit să-l hirotonească pe Părintele Matthias ca episcop al Bisericii Ortodoxe cu numele de Gorazd. În 25 septembrie, Arhimandritul Gorazd a fost hirotonit ca Episcop de Moravia și Silezia la Catedrala Sfântului Arhanghel Mihail din Belgrad, Yugoslavia, de către Patriarhul Dimitrie al Serbiei. Episcopul Gorazd Pavlik este considerat succesor al Arhiepiscopului Metodius al Moraviei și poartă numele discipolului și succesorului Sfântului Metodie, Episcopul Gorazd. În calitatea de conducător al ortodocșilor din noua Cehoslovacie, Episcopul Gorazd a așezat fundația Bisericii Ortodoxe
Biserica Ortodoxă Cehă și Slovacă () [Corola-website/Science/319839_a_321168]
-
decimată. Un număr de 256 de preoți și laici au fost executați, iar viața Bisericii a încetat. După al Doilea Război Mondial, Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia a început să se reorganizeze, dar fără episcop. În data de 9 decembrie 1951, Patriarhul Moscovei a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe a Cehoslovaciei, dar această acțiune nu a fost recunoscută de Constantinopol, care consideră Biserica Cehoslovacă drept autonomă sub autoritatea sa. Patriarhul Constantinopolului a acordat ulterior un tomos de autocefalie în data de 27 august
Biserica Ortodoxă Cehă și Slovacă () [Corola-website/Science/319839_a_321168]
-
început să se reorganizeze, dar fără episcop. În data de 9 decembrie 1951, Patriarhul Moscovei a acordat autocefalia Bisericii Ortodoxe a Cehoslovaciei, dar această acțiune nu a fost recunoscută de Constantinopol, care consideră Biserica Cehoslovacă drept autonomă sub autoritatea sa. Patriarhul Constantinopolului a acordat ulterior un tomos de autocefalie în data de 27 august 1998. Mucenicia episcopului Gorazd a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă a Serbiei în 4 mai 1961, care l-a proclamat pe Gorazd ca Nou Mucenic. După aceea
Biserica Ortodoxă Cehă și Slovacă () [Corola-website/Science/319839_a_321168]
-
în scrisă pe locul al treilea între Bisericile Ortodoxe, după Constantinopol și Alexandria. Reședința patriarhatului se găsea inițial la Antiohia (Antakya), în Turcia de azi. Acum, reședința se găsește la Damasc, în Siria, pe "strada numită Dreaptă". Din decembrie 2012, patriarh este Preafericitul Ioan X (Yazigi) al Antiohiei și al întregului Răsărit. Prima perioadă din istoria Bisericii Antiohiei este relatată în Faptele Apostolilor unde, în Fapte 11, 26, Apostolul Luca amintește că în cetatea Antiohiei ucenicii lui Iisus din Nazaret s-
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
percepută de către invadatori ca aliată a dușmanilor lor, romano-bizantinii. Ulterior, creștinii ortodocși antiohieni au fost supuși unui lung șir de persecuții, astfel încât au existat numeroase perioade de timp în care scaunul patriarhal al Antiohiei a fost vacant sau în care Patriarhul nu rezida efectiv în Antiohia, mai ales în timpul secolelor al VII-lea și al VIII-lea. În anul 969, Imperiul Roman de Răsărit a recucerit Antiohia, iar Biserica de aici s-a dezvoltat iarăși, până în 1085, când cetatea a fost
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
au instaurat un Patriarhat Latin de Antiohia pentru nou-creatul Regat Latin al Siriei, în timp ce patriarhatul grecesc și-a continuat existența în exil, la Constantinopol. După aproape două secole de dominație a cruciaților, mamelucii egipteni au cucerit Antiohia în 1268, iar patriarhul ortodox, Teodosie al IV-lea s-a putut întoarce în cetatea sa de reședință. Antiohia devenise, în această perioadă, un oraș mic, astfel încât, în secolul al XIV-lea, Ignatie al II-lea a mutat reședința Patriarhatului la Damasc, unde a
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]