8,941 matches
-
istoriei" politice este, în fond, o ordalie națională la care suntem cu toții "condamnați" să-i facem față. Prin Geoană și Băsescu am jurat, de fapt, noi, românii. Uneori avem evident, nu toți vinovate reacții violente. Lovim (simbolic sau nu) cu pumnul/palma. Avem și tainice alianțe suspecte cu expresiile comunitare, locale, ale arhetipurilor Vântu, Voiculescu și Patriciu. În fond, Vântu, Voiculescu și Patriciu nu există. Există doar idealtipuri (în sens weberian). În București, expresiile lor umane poartă nume celebre. În țară
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
Apar Moși Crăciuni de închiriat. Sunt firme de specialitate care cu greu fac față cererilor. Solicitările sunt mult prea numeroase din partea familiilor cu copii nerabdători. În mod obișnuit, chiar banal, moșii aduc cadouri direct la grădiniță, școală, servici. Pentru un pumn de euro în plus, moșii superspecializați sunt dispuși la riscuri și chiar excentricități. Intră surprinzător pe geam, sar cu parașuta, aterizând direct din "cer" în mijlocul copiilor înmărmuriți de uimire și admirație. Mai mult, unii moși sunt dispuși să-și închirieze
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
fulgerător mesajele de autoritate, cînd lovesc năpraznic în locurile cele mai dureroase, dar fără a lăsa semne. Iar degetele exprimă singure gesturi, de regulă obscene, fără ca restul mîinilor să-și aducă vreo contribuție. Aduse în podul palmei, semnifică iminenta bătaie, pumnul strîns fiind expresia agresivității și furiei. Corpuri inexpresive, uniforme, se deplasează dintr-un loc în altul în incinta penitenciarului, într-un ritm impus parcă din afară, de o voință exterioară persoanelor aflate între ziduri. Mersul mărșăluit, cadențat și-a pierdut
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
dacă-ncurc firele ntre ele. Deci nu contează care-i care. Bine, mă. Era bine dacă veneai aicea că-i țineai tu mâinile la urechi lu bunicu. Bine, mă. Hai că te sun io imediat. Bine, mă. Ține și tu pumnii, mă. Hai că o bombă atomică se vinde ca pâinea caldă-n ziua de azi. Hai pa, mă. Pizza și țâțe Bătrânul intră în gura de metrou și pășește atent pe scara rulantă. Așteaptă răbdător în timp ce scara îl transportă sub
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
povara. Nu reușește. Se strâmbă sinistru și se face roșu ca steagul Republicii Populare Chineze, apoi urlă ca o creatură din Alien 3. Grămada de fiare nu se clintește. Renunță și se ridică de pe băncuță, plin de nervi. Lovește cu pumnul în scheletul aparatului, care vibrează din toate încheieturile, dar se ține tare. Oliver se îndepărtează din raza de acțiune a utilajului. Mă uit la ceasul de pe ecranul digital. Douăzeci de minute. Sunt bine. Am transpirat un pic, dar am bandana
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
un minut. Mm. Foarte bună. Asta de zmeură e mai bună ca aia de căpșuni. Mă uit la ea. Mănâncă încet, nu mai spune nimic. Când termină, ia un șervețel de pe masă, își șterge buzele cu el, îl mototolește în pumn. Îl freacă în continuare până îl transformă într-o biluță de hârtie. Un timp se uită în gol. Mă uit la ochii ei, prin care trec ape verzi-albastre. Brusc, iese din visare. Mergem? Să nu-l pierd. Lasă biluța de
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
unchiul în picioare. Am fost să caut casă, acolo am fost! Ai fost la crâșmă! strigă mătușa. La crâșmă, bețivule! Unchiul înaintă prudent câțiva pași, se apropie de un dulap mare din lemn și începu să-l izbească sacadat cu pumnii zbierând: Acolo am fost, la casă, acolo!!! Frumos... spuse mătușa retrăgându-se înspăimântată câțiva pași. Ai înnebunit. Băutura te-a înnebunit... Unchiul lovea cu pumnii mai tare, mai hotărât. Vezi că vin vecinii îndrăzni mătușa ezitând. Apoi privi spre mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
se apropie de un dulap mare din lemn și începu să-l izbească sacadat cu pumnii zbierând: Acolo am fost, la casă, acolo!!! Frumos... spuse mătușa retrăgându-se înspăimântată câțiva pași. Ai înnebunit. Băutura te-a înnebunit... Unchiul lovea cu pumnii mai tare, mai hotărât. Vezi că vin vecinii îndrăzni mătușa ezitând. Apoi privi spre mine îngrijorată și încurcată. Eram speriat, începusem să tremur, nu de teamă, asta parcă dispăruse, ci de furie că trebuia să asist la un asemenea spectacol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
spectacol. Liniștește-te, omului, spuse mătușa cu glas scăzut. Îl sperii și pe copilul ăsta. Ești un ratat, un bețiv, asta ești! Taci din gură! striga unchiul. Sparg dulapul, distrug casa, dărâm tot! Gâfâind din răsputeri izbea mai tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn, scândurile scârțâiau sub loviturile lui năprasnice. Atunci am spus, îngrozit: Lasă-l, mătușă, nu-l mai agasa, poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea atâta forță? Aș fi vrut să văd dulapul făcut țăndări, dar gândul ăsta nu mă liniștea, unchiul ar fi putut izbi cu pumnii lui uriași, dezlănțuiți pereții casei. Casa era veche, dărăpănată ce-ar fi spus proprietarul? Ne dădea afară. Ultima lovitură mi s-a părut cea mai puternică sau bubuiturile mă năuciseră de tot. Unchiul se prăbuși ca un sac greu pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mă năuciseră de tot. Unchiul se prăbuși ca un sac greu pe podea. Liniștea devenise de nesuportat. Mătușa reveni cu teamă lângă el, îl privi câteva clipe, apoi spuse: Așa se întâmplă întotdeauna, lovește în dulapul ăsta sau izbește cu pumnii în pereți până cade la pământ răpus de oboseală. Unchiul zăcea la picioarele noastre, încălțat și cu un zâmbet ciudat pe buze. Părea mulțumit de el însuși: poate de data asta reușise mai multe lovituri. Dinspre el venea un sforăit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
curte. Vecinii s-au alarmat, dar n-au făcut nimic. Seară de seară locuința ei rămânea în beznă. Într-o zi a venit poștașul. Bătrâna primise o telegramă din Franța: strănepoata anunța că vine în țară. Poștașul a bătut cu pumnul în ușă, s-a apucat să bată în geam, la una și la alta din ferestre. Nimic, nici o mișcare, nici un zgomot și a plecat. A doua zi a venit din nou. A sunat de multe ori la ușă: nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
între protagoniști și bine fac. Mai comic era la începuturile carierei mele, când veneam toți soliștii invitați cu hainele noastre, fie făcute special, fie împrumutate din alte teatre. Era o babilonie totală, și de culori, și de stiluri, ca un pumn în ochi! Bucuria mea a fost că relativ repede scenografii și-au dat seama că trebuia să existe o coerență vizuală a noastră și nu au mai permis așa ceva. În plus, eram scutită să mai car toate valizele acelea enorme
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
Requiem-ul în memoria tatălui meu, care adora opera?" Cum să îl refuzi pe Giuseppe? și Bonaldo, superbă voce! Când terminam spectacolele, mergeam mereu la masă și el voia să schimbe lumea, ca Don Quijote! Apoi se enerva, dădea câte un pumn în masă de săreau piselli în toate părțile! Frumos mai cânta... Unul dintre Requiem-urile astea a fost cu Samuel Ramey, pe care l-am reîntâlnit apoi în Carmen, aici, la Paris. Eram subțiri amândoi! Mare figură! — Nu uităm de
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
absolută. Rog pe toată lumea să nu se mai miște și să se concentreze fără nici un comentariu, până când termin explicația noului concept regizoral. Anunț apoi o scurtă pauză, urmată direct de probele pentru actul polonez. Alt vuiet dez aprobator. Dau cu pumnul în pupitru și îl anunț pe director că părăsesc incinta dacă nu e disciplină totală. Directorul ridică tonul autoritar și cere liniște absolută. Toți se așază și o tăcere asurzitoare se instalează. Încerc să îmi adun gândurile, dar sunt definitiv
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
și sociale cunosc un adevărat delir ce va avea reverberații în conștiința umană și în urma căruia omul simplu va avea cel mai mult de suferit. Chiar dacă la începutul romanului Delirul, asemenea, „tuturor bucureștenilor, Moromeții beau, iubesc, se ceartă, își cară pumni unul altuia” , deși numai la câteva sute de kilometri, în alte părți ale Europei războiul face ravagii, ei vor deveni treptat conștienți asupra dezastrului ce îi pândește și care va avea ecouri pe măsură în familia lui Moromete. Este semnificativă
„Moromeţii” - cronică de familie sau roman social-istoric?. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Butnaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1382]
-
de proprii cetățeni. Din 23 de milioane în 1990, să ajungem la 18 milioane după 20 de ani, este strigător la cer și de condamnat pe toți cei care s-au aflat la conducerea statului român, care se bat cu pumnul în piept că ne-au adus "libertatea și fericirea". Umblă zâmbind,de bucurie că ei s-au realizat, au vânturat lumea de jur împrejur, sunt fericiți că au umplut canalele și boscheții cu oameni care altădată produceau bunuri materiale pentru
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
poate că societatea noastră ar rămâne curată și cinstită. Din păcate, cei care au comis acele crime, de și cunoscuți pentru nedreptățile comise, nu au fost întrebați de cine trebuia, nu au fost trași la răspundere, dimpotrivă, se bat cu pumnul în piept că au făcut dreptate. Aceste lucruri sunt posibile numai la noi și au o motivație incredibilă, de "revoluție" care afirmă unii că a dorit-o tot poporul român, nimic mai fals și mai urât. Dovada poate fi văzută
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
legătura radio cu mine. Dându-și seama că aparatul lui radio se defectase, părăsește atunci formația și, trecând puțin mai sus și mai aproape, îmi aduce la cunoștință prin semne convenționale: ridicând brațul drept în sus și apoi mușcându-și pumnul, îmi spune clar și am înțeles imediat că roata mea dreaptă era ruptă. Decizia am luat-o imediat. Tot prin semne, realizând că legătura radio cu el era întreruptă, îi dau ordin să-mi preia locul ca șef al formației
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
de orice, mi-era imposibil să mă pot liniști, să mă resemnez, cu toate că-mi dădeam seama că eram cu totul la discreția lor. Am reușit doar să nu mă gândesc la nimic. Un impuls firesc mă făcu să strâng în pumn iconița pe care o primisem de la prietenul meu și care, în afară de simbolul credinței, constituia, în acele momente critice, talismanul dătător de speranțe și de împlinire. După patruzeci de ani, azi, când depăn aceste amintiri, nu mă pot opri a nu
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
din fire, excedată, nu mai știa cum să mă stăpânească. O dată, la Sângeorz, pe palierul de lemn al vilei unde locuiam, la etaj, ea însăși isterizată de scandalul meu, văzând că nu reușește să mă domolească cu palmele și cu pumnii, m-a trântit pe podea și m-a călcat în picioare, încât au sărit să mă scape, speriate, Elenuța cu o verișoară a maică mii, din Dej, care le invitase la restaurant. Nu cred că eram un copil rău și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
venind dinspre vest au început să se scurgă în retragere pe străzile lui, Clujul a intrat într-o agitație nemaipomenită, de nebunie și descompunere. Lumea strânsă pe străzi, multe femei cuprinse de furii și bătrâni ieșiți din minți amenințau cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră să-și facă datoria și care de altfel își continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul. Câte unul totuși mai plângea. În același timp, o mulțime adunată în fața primăriei orașului însoțea cu deznădăjduite urlete de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
nici un cent și ți-am mai povestit că-n fiecare zi căutam de lucru fără no roc. La un moment dat, toți hoții și toți aceștia care în fața legii ar fi niște nepricopsiți au făcut chetă și au strâns un pumn de bănuți. Mi i au dat și mi-au spus: du-te să-ți iei mâncare. De la ei nu îmi era rușine să primesc ajutor. Ofereau tot ce puteau. Stăteau cu grijă când mă întorceam mai târziu. Îți amintești că
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Italiei prima dată, nu eram eu. Ți-amintești? Nici acum nu eram, în schimb eram hotărâtă să par hotărâtă. Nu mai aveam pe nimeni să-mi poarte de grijă, Leila era departe, nimeni nu putea să îmi mai dea un pumn de monede să-mi iau mâncare. Eram singură într-un oraș frumos, dar străin și trebuia să rezist. Să supraviețuiesc. Pericole sunt destule. Te poți trezi în drum oricând. De câteva ori am întâlnit drogați periculoși. Îmi explicaseră prietenii mei
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
-mi fie rușine. Trebuie să spunem adevărul. Asta e, în țară e o mare cheltuială și să-ți iei o pijama. Se muncește pentru un dram de mâncare și pentru întreținere. Știi, acum am patru perechi de pantofi. Îi țin pumnii Claudiei! Scrisoarea 104 A trecut un an și jumătate de când l-am cunoscut pe preot. Mâine ajunge Claudia și o conduc la el. Acum câteva zile am trecut pe acolo să-i spun că va sosi „sora” mea. Toate suntem
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]