7,913 matches
-
(n. 29 noiembrie 1966, Chișinău, Republica Moldova) este un artist plastic din Republica Moldova. Austria, Arabia Saudită, Spania, Canada, China, Elveția, Federația Rusă, Franța, Germania, Israel, Italia, Moldova, Olanda, România, SUA, Turcia, Ucraina, Ungaria. La o extremă a polului realismului se plasează abordările plasticianului . Pitorescul agreat de exemplu de englezi în secolul al XVIII-lea, iată că este acreditat prin imagine lipsită de orice pretenții de semnificări simbolice, adică este uzitat un limbaj minuțios elaborat ținând de experiența foto-realiștilor. Tudor
Sorin Sorin () [Corola-website/Science/315127_a_316456]
-
dus la perfecțiune tehnica mozaicului, mai ales pe pardoseli, și a frescelor pe pereți. Sunt reprezentate ritualuri, teme mitologice, peisaje, naturi moarte sau scene cotidiene. Obiectele din depărtare sunt reprezentate cu culorile și contururile mai estompate, ceea ce conferă un puternic realism prin efectul spațial creat. Foarte multe exponate au fost găsite în siturile fostelor orașe Pompei și Herculaneum, distruse în urma erupției vulcanului Vezuviu (79 d.Hr.). Picturile creștinismului timpuriu, datate în secolele al III-lea și al IV-lea, au decorat
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
artiști care și-au petrecut cea mai mare parte a vieții în Italia. Jusepe de Ribera (1591 - 1652) și Francisco de Zurbarán (1598 - 1664) au preluat tenebrismul lui Caravaggio, dar fiecare în mod diferit. Astfel, dacă la Ribera avem un realism brutal, la Zurbarán subiectele religioase sunt văzute cu acel misticism spaniol iar, ca și Caravaggio, acesta din urmă excelează în redarea naturii statice. Diego Velázquez (1599 - 1660), pictorul de curtea lui Filip al IV-lea al Spaniei, a fost cel
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
redarea naturii statice. Diego Velázquez (1599 - 1660), pictorul de curtea lui Filip al IV-lea al Spaniei, a fost cel mai mare pictor baroc spaniol. Redă subiectele cu detașare, fără pasiune, iar membrii familiei regale sunt portretizați în mod realist, realism vizibil în celebra sa lucrare "Las meninas" ("Domnișoarele de onoare", 1656, Muzeul Prado). În aceasta pictură, pe lângă anturajul regal, apare într-un colț și imaginea autorului aflat la șevalet. Peter Paul Rubens (1577 - 1640), maestrul barocului flamand, a fost influențat
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Dar, spre deosebire de Velázquez, pictura lui Goya n-a fost niciodată obiectivă, imaginile sale fiind încărcate cu puternice valențe psihologice. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pictorul francez Gustave Courbet (1819-1877) respinge atât neoclasicismul, cât și romantismul și proclamă o nouă mișcare, realismul. Nu îl interesa pictura cu subiecte istorice, portrete de șefi de stat sau subiecte de tip exotic. Consideră ca artistul trebuie să fie realist, să reflecte evenimente cotidiene, la care să participe oameni obișnuiți. Mediul ales de Courbet pentru multe
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
mișcării impresioniste și aveau ca subiect de studiu reprezentanții claselor de sus ale societății. Un alt grup de artiști, printre care Robert Henri (1865-1929), John Sloan (1871-1951) și George Bellows (1882-1925), resping acest tip de artă și portretizează, cu un realism viguros, viața străzilor citadine. Aceștia din urmă formează așa-numita "Școală Ashcan". În urma expoziției internaționale de artă "Armory Show" (1913) din New York, artiștii americani iau contact cu avangarda europeană. Astfel se creează sincronismul, un stil abstract, care se caracterizează prin
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
cunoscuți artiști pop americani sunt: Robert Rauschenberg (1925-2008), Jasper Johns (n. 1930), Jim Dine (n. 1935), Roy Lichtenstein (1923-1997), Tom Wesselmann, James Rosenquist și Andy Warhol (1928 - 1987). Ironia imaginilor pop art pregătește drumul pentru renașterea picturii realiste. Acest nou realism devine o tradiție în arta americană, curent în cadrul căruia se afirmă pictori ca: Thomas Eakins (1844-1916) și Andrew Wyeth (1917-2009). În perioada anilor '70 și '80, artiștii care au atras atenția publicului au fost cei care au asimilat preocupările estetice
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
continuat de succesorii săi, Mentuhotep al II-lea și al III-lea, printre marile realizări ale acestei perioade mai putem aminti Capela albă de la Karnak și Piramida de la Lișt. Arta statuară a Regatului de Mijloc manifestă o oarecare tendință către realism. Apar două școli care se influențează reciproc și, în cele din urmă, se reunesc. Prima conferă personajelor o expresie binevoitoare și blândă, integrând tradiția Regatului Vechi, adăugându-i însă câteva elemente de decadență. A doua, al cărui centru de creație
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
din urmă, se reunesc. Prima conferă personajelor o expresie binevoitoare și blândă, integrând tradiția Regatului Vechi, adăugându-i însă câteva elemente de decadență. A doua, al cărui centru de creație se află la sud, reprezintă o noua artă, al cărui realism este în mod deliberat dur și brutal, preamărind virtuțile bărbătești războinice. Basoreliefurile și picturile, în ciuda unor atitudini stângace și rudimentar exprimate, își recapătă măiestria recunoscută pe vremea Regatului Vechi. Instabilitatea politică a vremurilor se reflectă și în modul de reprezentare
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
de la Deir el-Bahri, Templul de la Karnak, Templul din Luxor, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel sau necropola din Theba În reprezentarea statuară a faraonilor, se continuă tradiția "legii frontalității". Dar stilizarea severă din perioada Vechiului Regat și realismul Regatului Mijlociu sunt înlocuite de un stil rafinat, care combină noblețea cu delicatețea detaliilor. Născut sub conducerea lui Hatșepsut și a lui Tutmes al III-lea, acest stil atinge, în epoca lui Amenofis al III-lea, atât maturitate, cât și
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
a fi dezbătute într-o plenară C.C. al P.C.R. din toamna aceluiași an. Acest discurs oarecum Maoist a marcat începerea unei „mini Revoluții Culturale” în România Comunistă, lansând o ofensivă Neo-Stalinistă împotriva autonomiei culturale, o întoarcere la conducerea strictă a realismului socialist și atacuri asupra intelectualilor necorespunzători. Era cerută o conformare strictă, ideologică în științele umane și sociale. Competența și estetica urmau să fie înlocuite de ideologie; profesioniștii din anumite domenii urmau să fie înlocuiți de agitatori, iar cultura urma din
Tezele din iulie () [Corola-website/Science/318679_a_320008]
-
electronice, biliard... plus câteva ore de discuții interesante. Iată de ce barul apare ca un răspuns la nevoia naturală de a comunica, pentru a face schimb de idei și opinii discordante... intr-o atmosferă relaxată”. Arta modernă americană, criticată dur în timpul realismului socialist, a început să primească note favorabile, după cum se vede în timpul unei expoziții („Pictură americană din 1945”), care s-a deschis în anul 1969, conținând lucrări ale unor artiști precum Jackson Pollock, Robert Rauschenberg și James Rosenquist. Chiar și guvernul
Tezele din iulie () [Corola-website/Science/318679_a_320008]
-
artiștilor, etc., promovând un caracter „militant, revoluționar” în producțiile artistice. Liberalizarea din 1965 a fost condamnată și un index de cărți și autori interziși a fost restabilit. Deși prezentate în termeni de „Umanism socialist”, tezele au marcat de fapt întoarcerea realismului socialist, reafirmând o bază ideologică pentru literatură pe care, teoretic, Partidul a abandonat-o. Diferența a fost adăugarea de către Partidul Comunist Român naționalismului-sponsorizat în istoriografie; citându-l pe Nicolae Iorga într-un alt discurs din iulie 1971, Ceaușescu a afirmat
Tezele din iulie () [Corola-website/Science/318679_a_320008]
-
ca simplu exemplu a ceva general, ca un simplu caz particular al unei reguli generale. Dar de asemenea a urmărit să susțină realitatea naturilor generale, nevrând să le reducă la simple colecții sau clase de indivizi. Așadar, a respins atât realismul platonic, cât și nominalismul de toate felurile. În loc să aleagă între nominalism și realism, el propune o a treia viziune, ce insistă pe solitaritatea existentă între individual și general, legați de determinările lor. Triunghiul său I-D-G formează așadar o unitate ireductibilă
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
reguli generale. Dar de asemenea a urmărit să susțină realitatea naturilor generale, nevrând să le reducă la simple colecții sau clase de indivizi. Așadar, a respins atât realismul platonic, cât și nominalismul de toate felurile. În loc să aleagă între nominalism și realism, el propune o a treia viziune, ce insistă pe solitaritatea existentă între individual și general, legați de determinările lor. Triunghiul său I-D-G formează așadar o unitate ireductibilă, care amintește de triada lui Peirce. Constantin Noica a format în jurul său o
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
teatru cu un dans spectacular. Teatrul popular tradițional a devenit cunoscut în secolul X, după declinul teatrului sanscrit. Aceste tradiții regionale includ "Yatra" din Bengal, "Ramlila" din Uttar Pradesh și "Terukkuttu" din Tamil Nadu. În special, teatrul Parsi "a îmbinat realism și fantezie, musică și dans, povestire și spectacol, dialog practic și ingenuitate în prezentarea scenei, integrându-le în discursul dramatic numit melodramă. Piesele Parsi conțineau umor crud, cântece melodioase și muzică, senzualism și o măiestrie scenică uimitoare." Aceste tradiții din
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
dezvelit un monument în 1989, o statuie evocând personajul din celebra sa carte "Omul care trece prin zid". Stilul lui Marcel Aymé este unul foarte elaborat. Autorul analizează spiritual oamenii și vremurile. Viziunea să poate fi sumbră, iar umorul negru. Realismul sau fantastic a fost descris ca realism magic. Fantasticul lui Aymé nu este realizat cu mijloace comune. Genul a fost denumit și fantastic ludic. Limbajul este extrem de divers, doct, universitar, oficialul "français-écrit", argou, jargon divers, dialect regional, cu precădere din
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
evocând personajul din celebra sa carte "Omul care trece prin zid". Stilul lui Marcel Aymé este unul foarte elaborat. Autorul analizează spiritual oamenii și vremurile. Viziunea să poate fi sumbră, iar umorul negru. Realismul sau fantastic a fost descris ca realism magic. Fantasticul lui Aymé nu este realizat cu mijloace comune. Genul a fost denumit și fantastic ludic. Limbajul este extrem de divers, doct, universitar, oficialul "français-écrit", argou, jargon divers, dialect regional, cu precădere din Franche-Comté. Temele și ideile sunt absolut insolite
Marcel Aymé () [Corola-website/Science/316193_a_317522]
-
pentru studioul Walter Lantz ) în faimoasele personaje de desen animat pe care le cunoaștem astăzi. Stilul său a exercitat o influență considerabilă asupra animației americane din deceniile '40 și '50. Una din cele mai revoluționare abordări a fost renunțarea la realismul lui Disney în favoarea unui grad de libertate sporit; astfel, animatorii au fost încurajați să iși înzestreze personajele cu puterea de a realiza acțiuni ce nu puteau fi făcute în filmele cu actori în carne și oase. Frază să "„Poți face
Tex Avery () [Corola-website/Science/316275_a_317604]
-
și prima revistă literară din țară „haOmer". În anul 1910 trece subit în neființă soția sa, Rivka, de îngrijirea copiilor ocupându-se mama acestuia (Mințe Gutman), care vine în acest scop de la Telenești. În această perioadă Ben-Țion se detașează de realism, scrierile lui fiind marcate de simbolizm mistic. Între timp secretar al redacției lui Ben-Țion este nu altcineva decât viitorul laureat al Premiului Nobel pentru literatură Agnon, iar unul dintre noii colaboratori ai redacției este I.H. Brenner. Ulterior Ben-Țion se află
Simha Ben-Țion () [Corola-website/Science/320072_a_321401]
-
рин-Михайло́вский, n. 20 februarie, [] 1852 - d. 10 decembrie [] 1906) a fost un scriitor rus și inginer specialist în căi ferate. Ca inginer, a participat la construcția Căii ferate transsiberiene și la fondarea orașului Novosibirsk. Ca scriitor, a promovat realismul psihologic, evocând conflictele de idei și luptele sociale din rândul muncitorilor și intelectualilor, în preajma izbucnirii Revoluției Ruse.
Nikolai Garin-Mihailovski () [Corola-website/Science/320334_a_321663]
-
au înțeles starea de spirit a grecilor. Un diplomat occidental avea să declare în acele momente că grecii bravează și că, în fața forței, vor „vor aduce tunurile pe tavă”. Amiralul du Fournet împărtășea un punct de vedere la fel de lipsit de realism. Aliații au debarcat un contingent cu efective reduse care a intrat în Atena pe 18 noiembrie/1 decembrie. Trupele aliate au trebuit să facă față rezistenței organizate și după o zi de lupte s-a ajuns în cele din urmă
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, emigrația evreilor în Palestina a început să crească în mod considerabil, ceea ce a dus la apariția resentimentelor din partea arabilor. Guvernul britanic a impus cote de emigrație a evreilor în Palestina. Realismul acestor cote a devenit subiect de controversă, în special în ultimii ani de mandat britanic. Atât arabii cât și evreii se opuneau politicii britanice de emigrare, fiecare comunitate din motive diferite. Pe 15 iunie 1920 a fost înființată organizația paramilitară
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
familia sa. În timpul primului război mondial s-a înrolat în armata franceză și a servit ca interpret, apoi ca ofițer de legătură cu armata britanică. Primul său roman, "Tăcerile colonelului Bramble", a fost o operă literară caracterizată printr-un acut realism social și o critică a societății contemporane lui. Acest roman a avut un succes imediat în Franța și a fost tradus rapid in Regatul Unit. În 1938 (în ședința din 23 iunie) este ales membru al Academiei Franceze. La începutul
André Maurois () [Corola-website/Science/321205_a_322534]
-
de penurie generală cu disciplina aproape militară și controlul riguros. Studenții beneficiau de o bursă considerabilă, o cantină de invidiat și multe alte avantaje demne de un viitor scriitor de partid, în stare să aplice în viitoarele lor opere modelul realismului socialist. Ea era, în același timp, una din măsurile de control al accesului la profesiunea de scriitor. De la început, din 1950, școala a fost condusă de Mihai Novicov. A fost desființată în 1955. De fapt, în 1954 școala s-a
Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” () [Corola-website/Science/321266_a_322595]