7,696 matches
-
o vârstă avansată sau o fire fericită; totuși, este foarte greu ca sufletul să nu resimtă atunci vreo neliniște, vreo pasiune secretă. Nu poți asista la aceste divertismente fără nicio afecțiune; și nu simți deloc această afecțiune, fără să-i resimți efectele, care excită din nou pasiunea. Pe de altă parte, dacă nu există deloc afecțiune, nu există deloc plăcere; și atunci te faci vinovat de o tristă inutilitate, găsindu-te undeva unde nu este nimic de profitat." Majoritatea teologilor, până în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pleoapelor. Îi este interzis sufletului să iasă, la asemenea obiecte nelegiuite! Ah! Dacă și-ar fi astupat și urechile! Într-adevăr, căderea unui luptător a făcut să izbucnească din mijlocul poporului adunat o imensă larmă, al cărei șoc violent îl resimte. Curiozitatea este mai tare decât el. Se crede suficient de puternic, orice s-ar putea întâmpla, pentru a continua, după ce va privi, să disprețuiască și să învingă. Deschide ochii și iată-i sufletul atins de o rană mai gravă decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cărui frământări le împrumută, păstrând totodată o anumită distanță și o privire critică. Cu toții avem nevoie de a simți emoții tari, milă și teamă. Dacă în viață ele sunt generatoare de tulburări și de suferință, în tragedie, în schimb, le resimțim fără a simți și chinurile, și prin ele simțim plăcere, pentru că suntem "curățiți", "purificați" de aceste afecte. Ne face plăcere să privim imaginile cele mai de calitate ale unor lucruri a căror vedere ne este neplăcută în realitate". (cap. 4
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unor lucruri a căror vedere ne este neplăcută în realitate". (cap. 4) Aristotel gândește, mult înaintea lui Freud, în termeni de economie libidinală. Emoția simțită la spectacolul tragediei, prin personaj interpus, o evacuăm, economisind astfel o neplăcere pe care am resimți-o în existența reală. "Prin celebra sa definiție a tragediei, Aristotel a orientat în mod decisiv problema esteticului incluzând în definiția esenței tragediei efectul produs asupra spectatorului" (Hans Georg Gadamer, Vérité et méthode [Adevăr și metodă], Paris, Le Seuil, 1973
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îl revelă pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de spectacol, întâmplarea să fie astfel constituită, încât, aflând faptele care se produc, să tremurăm și să fim cuprinși de milă în fața a ceea ce se întâmplă: asta am resimți ascultând istorisirea din Oedip. A produce acest efect prin mijloacele spectacolului nu ține de artă: este o chestiune de punere în scenă." (cap. 14) Această contradicție flagrantă a Poeticii, text care nu este un tratat în adevăratul înțeles al cuvântului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
necesitate să fie sânge și morți într-o tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca actorii să fie eroici, ca pasiunile să fie stârnite, și ca totul să se resimtă din această tristețe maiestuoasă care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de violență, mai bine să fie povestit. Din cauza acestei schimbări a gustului din epoca clasică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici teama, dar nici măcar nu ne poate impresiona prin acest sentiment natural de bucurie de care ne umple prosperitatea unui actor de mâna întâi, de care ne leagă simpatia. Nenorocirea unuia rău ne poate plăcea prin aversiunea pe care o resimțim pentru el, însă cum aceasta nu este decât o pedeapsă justă, ea nu ne face nicidecum milă și nu ne inspiră nicio teamă, cu atât mai mult cu cât noi nu suntem atât de răi ca el, pentru a fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
slăbiciune care să-l facă puțin vinovat față de tatăl lui, fără totuși să-i știrbesc ceva din această grandoare a sufletului cu care apără onoarea Fedrei, și se lasă oprimat fără să o acuze. Numesc slăbiciune pasiunea pe care o resimte fără voia lui pentru Aricia, care este fiica și sora dușmanilor de moarte ai tatălui său." 7.6. Refuzul recunoașterii 58 Dacă teoreticienii clasici îi sunt fideli lui Aristotel asupra chestiunii greșelii tragice, ei înlătură totuși, vom vedea, un număr
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Garrick 34 îl va arăta, douăzeci de ani mai târziu, cu ocazia triumfalei lui șederi în Franța. Cât despre Comedianții Italieni, ei au sensibilizat publicul parizian față de un joc dramatic aprobat de Diderot. "Un paradox, al cărui adevăr va fi resimțit de puține persoane, și care le va revolta pe altele (dar ce vă pasă dumneavoastră și mie? mai întâi trebuie spus adevărul, iată deviza noastră), este că, în piesele italiene, comedianții noștri italieni joacă cu mai multă libertate decât comedianții
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care le-ai stârnit la auditoriul dumitale de salon, apare un nou personaj căruia trebuie să i se satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o diferență între interesul pe care îl ai față de o povestire făcută din plăcere și interesul pe care ți-l inspiră nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina? Ce-ți
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și doresc să transforme în profunzime locul teatral. 2.1. Artaud și "teatrul cruzimii" Două influențe alăturate, teatrele orientale și Suprarealismul, sunt la originea concepțiilor scenice ale lui Antonin Artaud (1896-1948). El este unul dintre primii, după Claudel, care a resimțit fascinația teatrelor orientale, în același timp cu descoperirea entuziasmată, în sânul grupului suprarealist 26, a violentei cruzimi a lumii visului și inconștientului pe care va dori să o aducă pe scenă. În Teatrul și dublul său (Le Théâtre et son
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
determinare ierarhică a comportamentului violent după cum urmează: 1. acest comportament își are originea în copilărie, fiind favorizat în primul rând de climatul violent din familie, de certurile dintre părinți; 2. dacă certurile dintre părinți nu există, capătă importanță deosebită violența resimțită de individ din partea părinților sau a rudelor; 3. ulterior, riscul comportamentului violent se poate micșora semnificativ prin asigurarea unui nivel educațional crescut. Factorul economic, nivelul de trai, nu intervine direct în acest model. Așadar, familia ca instanță de socializare, ca
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
problemele și să le judece litigiile. Este o cale prin care se sustrag justiției oficiale În care nu au prea mare Încredere; dar este, În același timp, și un mod de a insera divinul În cotidian. Felul În care este resimțit acest fenomen reiese dintr-o serie de inscripții și de rugăciuni transmise prin papirusuri și stele 1. O rugăciune a vremii vorbește astfel chiar despre confruntarea dintre justiția divină și cea umană: O Amonxe "Amon", pleacă-ți urechea la cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a dinastiei diadohilor Ptolemei În Valea Nilului, se deschide ultimul capitol al istoriei religiei egiptene. Egipteni, Ptolemeii s-au transformat În relațiile lor cu supușii; dar grecii și macedonenii au rămas În relații cu lumea elenistă Înconjurătoare. Religia oficială a resimțit această situație care a durat, oarecum până În epoca ocupației romane. Regele (apoi Împăratul) este Încă un faraon și are datoria de a reprezenta țara Înaintea zeilor, de a construi temple, de a se Îngriji de nevoile cultului și Întreținerea preoților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ani după prădarea Sanj³nului de către sultanul Mahmud Begada, a fost transferat În Naosar, iar apoi, În 1741 la Udwada (Kulke, 1978, p. 31). Aceste transferări sunt desigur urmări ale vicisitudinilor care s-au abătut asupra comunității din Gujarat, care a resimțit evenimentele ce au caracterizat, când favorabil, când defavorabil, istoria regiunii (În care se aflau diferite centre cum ar fi: Cambey, Ankleswar, Variav, Vankaner, Surat, Thana, Chaul, Naosari: Menant, 1898, pp. 15 sq.; Boyce 1979, p. 167), de la intervenția Împăratului Moghul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
islamul și hinduismul, religii cu care au fost, de altfel, chemați să se confrunte, chiar În perioada În care se Întărea legătura preferențială cu englezii. Evoluția culturală a Întregii comunități a cuprins chiar și clerul cel mai conservator. S-a resimțit din ce În ce mai mult nevoia unei educații religioase mai vaste și mai solide, capabilă să răspundă exigențelor unei societăți avansate din punct de vedere cultural. S-au născut numeroase inițiative și s-au conturat, atât Între laici, cât și Între clerici, două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ușor să presupunem că larga răspândire a cultului Matroanelor chiar În timpul stabilirii puterii romane În Galia este În strânsă legătură, pe de o parte, cu disprețul și interdicțiile care lovesc religia oficială, iar de cealaltă parte, cu faptul că indigenii resimțeau ca pe ceva străin religia noilor stăpâni. În această stare de gol existențial - pe de o parte, o religie care nu mai poate fi urmată, iar de cealaltă parte, o religie pe care nu doresc Încă să o urmeze -, vechiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
verde” la un spațiu dominat de sirena de fabrică; contestarea puternică a credinței la un popor trăitor Într-o credință care era nu percepută, ci temeinic asumată, ca banal cotidian de familie; un popor care, lipsit de cadrele impunătoare, nu resimțea nevoia templului purtând biserica În suflet, un popor cu puțini sfinți consacrați dar cu multă sfințenie. Ar fi interesant și poate tulburător să ne putem apropia de visele, fantasmele, intimitățile sufletești ale omului care a devenit subiect de experiență sociopsihologică
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai valoroasă decât poezia, este, într-un fel de existențialism fără artă, răsfrângerea puțin transfigurată a unui eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă nu ca o cenzură propriu-zisă, măcar asemenea unei capcane burghez-mistificatoare în fața transcendenței și a originarului. Alternând reportajul, confesiunea și ficțiunea, romanele și povestirile lui S., prolixe, rar preocupate de construcție, dezvăluie vocația tumultului interior care se transferă în conflicte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
care încercăm să aflăm cu cine colaborăm de fapt. Ea devine încă și mai dificilă din clipa în care gândul că altcineva sau nimeni a ales în locul nostru dă naștere unui regret infinit. Ea devine imposibilă când acest fapt este resimțit ca o umilință și se transformă în prilej de necontenită revoltă. Dimpotrivă, colaborarea se face firesc când ceea ce e străin în noi devine intim și când ceea ce vine de dinaintea alegerii noastre este trăit ca și cum ar fi fost ales de noi
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că ea ne-a fost conferită. Dimpotrivă, când faptul de a se fi hotărât în privința noastră în câteva chipuri fundamentale - a fi, a fi conștienți și a fi liberi (deci până și în privința capacității noastre de a hotărî) - poate fi resimțit ca o imensă umilință, se naște orgoliul: ce umilință să nu ne fi întrebat nimeni în chiar privința noastră! Când ceea ce este intim străin în noi devine pur și simplu străin, când în locul acomodării cu zestrea noastră apare revolta împotriva
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-mi detest chipul și înzestrarea mentală, pot să-mi doresc alți părinți, să tânjesc după alt tărâm, să-mi repudiez neamul, să regret că m-am născut în acest secol, să visez că sunt alb, în vreme ce sunt negru, să-mi resimt numele ca pe un blestem, să-mi detest apartenența la masculinitate sau la feminitate. Pot deci să nu mă împac cu hotarul pe care îl am și să-mi doresc un altul, după cum pot să contest prestigiul oricărui hotar: să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-mi detest apartenența la masculinitate sau la feminitate. Pot deci să nu mă împac cu hotarul pe care îl am și să-mi doresc un altul, după cum pot să contest prestigiul oricărui hotar: să repudiez sexualitatea în principiu și să resimt tentația androginului; să nu-mi priască nici un loc, să fiu distopic, mânat de instinctul apodemiei, etern rătăcitor; să nu mă simt bine în nici un trib al lumii, să vreau să-mi pierd orice rădăcină. Însă acest mod de a considera
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aceste două sau mai multe lucruri. Dar pe care dintre ele este bine să-l fac? Nehotărârea este incapacitatea de a acționa într-un câmp finit de posibilități; ea nu e o dezorientare generală a cunoașterii. Ea nu e dezorientarea resimțită pe un câmp fără repere, ci aceea structurată de răspântia unor drumuri; e o rătăcire regizată de economia posibilului. Nehotărârea se bazează astfel nu pe inexistența obiectivă a soluției, ci pe imposibilitatea noastră de a o depista. Și totuși... Nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
incompatibilă cu caracterul finit al vieții și în care orice limită, odată atinsă, repune în discuție sensurile împlinirii și redeschide astfel spațiul „de depășit-de atins“. * Existența secvenței „de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul conștiinței: ca neajuns și ca împlinire. Insatisfacția în fața limitei resimțite ca neajuns și jubilația în fața celei resimțite ca împlinire reprezintă temeiul afectiv al secvenței „de depășit-de atins“. * Deoarece limita interioară („natura din noi“) este fondul recurent al
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]