10,353 matches
-
gâtul lui ar fi trebuit să fie Înhămat la plug. Mânecile jachetei sale fuseseră Îndesate cu câteva kilograme de cartofi și se sfârșeau brusc, prematur, dând la iveală Încheieturi și pumni care aveau mărimea și culoarea a doi raci fierți. Respirând adânc, am scuturat din cap, amorțit de durere. M-am ridicat În capul oaselor Încet, ținându-mă de gât cu amândouă mâinile. — Hristoase, cu ce m-ai pocnit? Cu o bucată de șină de tren? — Îmi pare rău, zise atacatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Înapoi de la Brandenburg, ne opriserăm la mine la apartament. Am auzit-o lăsând apa să curgă un pic și, când reveni, Îmi presă pe față un flanel rece. Așa cum stătea acolo, i-am simțit răsuflarea mângâindu-mi urechea și am respirat adânc adierea de parfum care o Înconjura. — Asta s-ar putea să-l ajute să nu se umfle, spuse ea. — Mersi. O falcă umflată, ca de marmotă, nu dă bine În meseria asta. Pe de altă parte, poate că o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
nu mă auzi. Mă luă de mână și mă trase În ringul circular de dans care, dintre cele două existente În local, era mai puțin aglomerat. Era o orchestră bună și am ținut-o strâns lipită de mine pe Inge, respirând În părul ei. Mă felicitam că o adusesem aici În loc să merg cu ea Într-unul dintre cluburile care-mi erau mai familiare, ca Johnny’s sau Potcoava de Aur. Apoi mi-am adus aminte că Neumann Îmi spusese că Germania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de sânge de pe pardoseala din bucătărie. Am intrat Încetișor În casă, cu stomacul făcut ghem, Îngrijorat de posibilitatea ca Inge să se fi hotărât să arunce singură o privire Înăuntru și să fi fost rănită, sau chiar mai rău. Am respirat adânc și mi-am apăsat de obraz oțelul rece al armei automate. Răceala lui mi se răspândi pe toată față, o luă În jos pe ceafă și gât, până Îmi pătrunse În suflet. M-am aplecat În fața ușii de la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mort și, când Își lăsă capul În jos ca să adulmece rana deschisă a celuilalt, eu mi-am ridicat din nou arma. Într-o pală neașteptată de vânt, am tras. Câinele scheună când glonțul Îl doborî la pământ. Continuă să mai respire câteva clipe, după care rămase nemișcat. Punând arma În buzunar, am intrat printre copaci și am mers de-a lungul pantei În direcția casei. De undeva se auzi țipând un păun și eram pe jumătate hotărât să-l Împușc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pieptul cu un cuțit de obsidian și smulsă inima. În locul ei era pus un vas de turcoază, conținând o bucată de lemn cu care era aprins noul foc, de la care toți își aprindeau torțele. Focul regenerator... La ivirea zorilor, aztecii respirau ușurați. Încă o dată, își imaginau ei, au plătit prin sânge verdictul cerului. Cel mai simplu e să vorbim despre cruzime, despre "maniaci ai sîngelui", mai ales că există destule argumente pentru asta. Zeilor azteci, bestiali și enigmatici, le plăcea să
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
celulelor, îmi amintesc că Filip al II-lea tremura pentru o ușoară zgârietură a pânzei lui Tizian Venus cu Adonis. Ca să fii cu totul moral aici, ar trebui să simți că ochii îți ies din orbite, că nu mai poți respira, că îți vâjâie capul, și dintre toate zgomotele universului nu mai auzi decât picăturile de apă prelingîndu-se pe pereți; să nu mai existe cer, să nu mai existe mare, să nu mai existe pământ și arbori, ci numai piatră, o
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
găsit acum un furuncul mizerabil care se numește Lulu? Ninge acum pe marile și sclipitoarele ferestre ale vilei. N-am aprins Heloc lumina în hol. Privesc cum amurgul își interpune filtrele fotografice între mine și crengile înzăpezite de pin care respiră lângă geam, care tac acolo, care răspândesc liniște cenușie afară. Și liniștea cenușie pătrunde osmotic prin membrana fâșiilor de sticlă și se așază în straturi groase, străvezii, unele verzui, altele crem, dar cele mai multe de cenușă grea și transparentă, în marele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
fel legate-ntre ele? Au fost alunecări ale realității 14 în vis și-n halucinație. Viața mea s-a-mpărțit de-atunci în perioade cu Lulu și perioade fără Lulu. în primele, bruioane din viscerele acelea psihice îmi reveneau mereu, nelăsîndu-mă să respir, tulburîndu-mi fața sclipitoare a conștiinței. Țin minte șirul de sanatorii în care, în plicticoase după-amieze, stând pe patul meu de metal alb, reluam fără-ncetare cele câteva fapte din tabăra de la Budila, meditând la ele ca la un desen mistic
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pat. O pătrunde iar, prin spate, strîngîndu-i sânii în palme, mîngîindu-i șoldurile și fesele. Ea își duce o mână între picioare, simțind contopirea 41 sexelor deasupra degetelor ei. Stăteam cu ochii deschiși în întuneric și-mi imaginam, încercam să nu respir și să-mi înăbuș bătăile sângelui în tâmple, ca să nu pierd nimic din ce se întîmpla la câțiva metri sub podeaua mea, între cele două corpuri goale, pe cearșaful încrețit și jilav. Părea că întreaga substanță din univers se reducea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
adevărata existență, chinul lucidității. Ceilalți vor trăi, se vor iubi, vor face copii și vor crăpa fără să aibă habar că în afară de fericirea lor imbecilă mai există pe lume și alte lucruri. îmi acceptam damnarea cu ură, rușine și sarcasm. Respiram, aproape leșinat de suferință, aerul rece și întunecat. Mă durea capul, îmi simțeam sexul umed între pulpe. De ce trebuia să fiu, totuși, atât de chinuit? De ce trebuia să iubesc și să doresc atât de mult ceea ce disprețuiam? Mă ridicam și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vedea fețele lucioase ale colegilor mei, dormind cu câte o mână sub cap. Am ieșit pe ușă. Am străbătut coridorul și am ajuns la poarta de la intrare, ferecată toată cu scoabe și ținte de fier. Am deschis-o și am respirat cu ușurare aerul proaspăt al nopții. Am coborât scara arcuită, cu balustrade somptuoase. Clădirea conacului era luminată stins și părea semitransparentă. Am înaintat spre havuzul cu statuie în mijloc. Am atins cu degetele buza lui rece de marmură. Apa era
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
perne... Din tavane ningea tencuiala umflată și cojită, tocurile ușilor aveau nenumărate înțepături, prin care se vedea lemnul putred. Aerul, în conac, părea întotdeauna albăstrui ca un fum de țigară. Eram absolut singur, un nechemat, un strigoi. Ca să mai pot respira 101 , în monstruoasa mea nefericire, o clipă și încă o clipă, făceam un efort care altuia i-ar fi fost suficient ca să scrie o epopee, ca să scrie Cartea cea mare. Conacul, ca un ghioc huitor năpădit de furnici, mă respingea
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în creierul primitiv, în sălașul riturilor, măștilor și ciclurilor, unde, ca un abur mecanic, ca un abur arhitectural, ca un abur structurat și complicat precum universul, sufletul sublimează din trup. Tot mai adânc, tot mai fierbinte, tot mai imposibil de respirat. Prietene, scriu mai departe în cămăruța cu sobă încinsă, cu fereastră prin care se văd munții, la fel de cețoși și-ndepărtați ca tot ce există pe lume. Rătăcesc seară 108 de seară prin holul înghețat, printre mobilele reci și greoaie, privesc
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
de ruj unsuros, ochii cu gene artificiale, negre-catran, zbătîndu-se "dulce", cu codițe desenate-n dermatograf, obrajii năclăiți de fond-de-ten, peruca luxuriantă, roșie ca focul, și alunița lipită pe bărbie. Și dacă nu mi-ar bate inima și dac-aș putea respira și dacă sudoarea nu mi-ar țâșni din pori ca dintr-un ac de seringă! Fiindcă acum, când scriu, îl văd, o văd, îi simt halena de fiară pe față, îi văd, îi simt țâțele de vată sub bluza fantastă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Mă simțeam o clepsidră, cu nisipul stelar curgîn-du-mi încet prin pupile, umplîndu-mi încet țeasta cu mituri și cu fiare fabuloase și cu palida răcoare astrală. Ca un animal fugărit și-ncolțit, o dată scăpat nu-mi mai aminteam pericolul, pur și simplu respiram respirația rarefiată a stelelor. Iar dacă bolta era țeasta lui Dumnezeu și stelele erau neuronii din cortextul său, credeam că pot desluși gândirea lui Dumnezeu după pâlpâirile și schimbările culorii lor. Iar dacă o stea descria brusc o elipsă pe
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se stingeau desene de neînțeles și totuși limpezi, ca acele pagini văzute în vis, cu fiecare literă deslușită, dar pe care degeaba încerci să le citești. Curând, lumina deveni gelatinoasă. îmi ungea fața, îmi pătrundea în gură și-n nări. Respiram lumină și îmi simțeam cavitatea dintre coaste aprinsă și fierbinte. îmi priveam mîinile: deveniseră roșii-transparente, ca și când căușul palmelor ar fi adăpostit o luminare. Doar oasele mi se străvedeau întunece te, ca prin mânuțele fragile ale-proteului. înaintam disperat, fiindcă globul îmi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe lângă statuia nimfei celei pudice din mijlocul havuzului și am urcat treptele scării de la conac. Am deschis încet ușa dormitorului. într-o lumină verzuie (pe fereastră se vedea un bec aprins în vârful unui stîlp), colegii mei dormeau, mulți îmbrăcați, respirând greu. Aerul era înăbușitor. Putea a bere și a ciorapi murdari. M-am culcat, scoțîndu-mi doar pantofii, 162 m-am acoperit cu pătura peste cap și am adormit imediat, fără vise, cum nu reușisem niciodată în nopțile de la Budila. Doamne
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ce. Am făcut o baie și am plâns tot timpul în apa albăstruie și fierbinte... Mi-au explodat deodată, creierul, inima și sexul! Sânt sfâșiat în bucăți! Și bucățile sânt sfâșiate și ele-n bucăți! Dumnezeule, nu mai pot să respir, căci beregata mea e deșirată inel cu inel și zgârci cu zgârci. Coastele-mi străpung pielea toracelui și țeasta mi s-a desfăcut în parietale, în etmoid, sfenoid și occiput, risipite pe jos ca niște cioburi de faianță. Rinichii-mi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
păduri, terenul calcinat al luptei mele cu îngerul. Valiza e făcută. Așternuturile sânt strânse de pe pat și legate într-un cearșaf. Am aerisit camera pentru prima dată, căci ninsoarea a stat și aerul e atât de strălucitor, încît parcă aș respira munții albaștri din depărtare și soarele din cetina brazilor. Am lăsat afară din valiză doar teancul de hârtii pe a cărui ultimă filă scriu câteva ultime rânduri. Voi pleca de aici șchiopătând dintr-un șold, însă viu. Voi sui în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
mă recunoșteam cu ușurință în acest perpetuu urcuș la mănăstire, de parcă aceste clipe de oboseală în autobusul supraaglomerat mi-ar fi ocupat fără voia mea întreaga existență, nu mă întărește decât gândul că în cel puțin două ore voi putea respira aerul copilăriei mele că voi regăsi odaia în care am crescut, că mi se va părea că trece cu pasul egal prin curtea mănăstirii părintele Ioan, că, numai așa rezist bărbătește zăpușelii din autobus, geamurile sunt toate închise din cauza prafului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dintre ei și le dau binețe, grăbit, părăsesc drumul obișnuit și o iau peste grădini, pe scurtătură, ceea ce mă face să mai câștig timp, foloseam același traseu cu Theo când ne întorceam de la școală la mănăstire, acum mai liber să respir aerul încă încins al verii, și câini s-au retras pe la umbră, voi fi la Cruce cu mult înaintea celor care au venit deodată cu mine cu autobusul, din mers întind mâna spre prunul încărcat, lăsat peste cărare, ajung la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
case preoțești, oare de unde atâta înverșunare mă întreb în sinea mea, Este tot mai puțină lume în curtea mănăstirii, cei veniți pentru praznicul de ieri au plecat fie de aseară fie în cursul dimineții de astăzi, mănăstirea începe parcă să respire, soarele se pregătește pentru saltul peste pădure, și nu pot decât cu deznădejde să mă gândesc la bucuria copilărească a lui Theo că va veni la mănăstire să termine lucrarea, cum să-i spun tot ce-am auzit astăzi?! fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
roz-pământiu, formând bolta a ceea ce pare să fie o biserică și parcă ochii mei obosiți de atâta culoare se-ntorc spre pământ, unde totul e diferit, calc pe un pământ jilav, mustind de apă, pământ de primăvară, viu, pământ care respiră, asudă și pe margine cam la înălțimea mea se desfășoară statui dintr-o piatră ordinară, o piatră scoasă parcă după zeci de ani din apă, se văd încă pe suprafața ei urmele îndelungatei șederi în adâncuri, o culoare verzuie, putredă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
iarba înaltă, simt în mine puteri care se dezlănțuie, cum să le fac față, desculț mă învârt prin iarba necălcată încă de picior omenesc și-o culc la pământ cu o îndârjire care mă sperie până obosesc și cad epuizat, respirând din greu ca și cum s-ar fi terminat tot aerul pământului, pieptul mi se ridică și se lasă într-o încordare teribilă, mă întorc cu fața la pământ și-mi deschid brațele larg a îmbrățișare, în fața ochilor mei deschiși, aproape de sol, zac trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]