KorAP: Find »[drukola/base=smulge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...303 304 305 ...333 >

8,304 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

glas înăbușit, sugrumat, bolborosește: "Și atât de mulți au pierit, cât au 'nălbit poiana cu trupurile lor"... Daniil, copleșit, îngână ceva, bolborosește... Trece un timp în care nu se aude decât freamătul pădurii și ploaia... Apoi, Ștefan se scutură, se smulge gândurilor, privește în jur: Bisericuța aiasta ai cioplit-o singur? Ce bisericuță?! Aiasta-i bisericuță?! se aprinde bătrânul. Fără catapeteasmă! Fără altar! Mă rog la Dumnezeu să-mi țină zilele s-ajung s-o văd sfințită... Fiecare, cu altarul său

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tăt muiere... O iau atunci cu binișoru': "Pricepe fă muiere-hăi! Ditai Suceava... Tătă Moldova-i un pârjol! Și tu, fă, te frăsui pentru o amărâtă de bojdeucuță?! Așa-i soarta noastră, fă, muiereo!!" răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se holbează cu ochiul cu albeață, face cruci peste cruci și strigă: Piei Satană!! Piei!! Nu mă ispiti!! Piei!! Își agită brațele prin văzduh, se luptă cu o ființă numai de el văzută din brațele căreia se zbate să se smulgă și poruncește: Piei Satană! Satana!! O ia la fugă privind mereu în urmă ca și cum ar fi urmărit de un duh nevăzut și se pierde în depărtare, repetând întruna: Satana!!.... Satana!!... Aista-i "Sfânt" mare, recunoaște Toader. Sfântu' ista-i smintit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
patruzeci de mii n-a adunat nicicând Moldova... Ștefan, pe gânduri, privește focul ce arde în cămin și spune încetișor: A fost greu... Dar am izbândit. Să nu ne pierdem capul. Am câștigat o bătălie numai. Războiul continuă... Brusc, se smulge gândurilor: Cu drept cuvânt Moldova are de ce să se veselească! Și Transilvania e în sărbătoare. Se trag clopotele, se înalță slujbe de mulțumire... Eram în târg, când un călăreț, alb de spumă, a căzut de pe cal și a strigat: "Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu ultima fărâmă de putere, după săptămâni și săptămâni de asediu. Prea bine știam că n-avem scăpare, știam că vom muri, dar voiam să cădem cu spada în mână, odată cu orașul... Oare trebuie să ne amintim toate acestea? se smulge el brutal amintirilor și îi pune mâinile pe umeri, privind-o în ochi. Maria! Hai să uităm! Sunt prea dureroase. Să ne facem că am uitat. Gata?! Maria, cu ochii pierduți în gol, vede, aude aievea: -... Mii și mii orașul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau pe obraji: "Fecioară!! Nu ne lăsa!! Nu ne părăsi!! Mântuiește-ne!! Apără-ne!! Salvează Orașul Sfânt!! Nu!! Nu se poate ca Minunea Lumii să moară!!" Țamblac, istovit, cu tristețe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Bașbuzucii, după noi, cu iataganele, răcnind sălbatic. Dumnezeule, ce-am fugit, credeam c-o să-mi plesnească inima... Ne-au prins și ne-au aruncat la pământ. Răcneau și țopăiau sălbatic în jurul nostru! Și... și ce urâți, înspăimântători erau! Ne-au smuls tot ce aveam de preț pe noi. Lui Manuil, lui Alexis, slujitorilor le-au înfipt mâna în chică, i-au îngenuncheat și, dintr-o lovitură de iatagan, le-au retezat capetele. A fost cumplit, înspăimântător, unchiule!... Și acum îmi răsună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-ta, unchiule? Ușă de biserică n-ai fost nicicând, dar acu, la bătrânețe, de când ți-a cântat lebăda, parcă ai dat în fiert. Crai-bătrân și fără minte, ar trebui să-ți fie rușine! Țamblac râde cu poftă, fericit că a smuls-o din ghearele disperării: O să pun să-mi cetească popa o molitvă, poate scoate dracii din mine și mă potolesc... Toți bărbații sunteți niște muieratici, păcătoși destrăbălați și stricați până-n măduva oaselor! N-aveți pic de rușine! Vă pierdeți înaintea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Orbit de furie, a pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
căldură: Nu, Voichiță! Nu râd! Cred! Fii zâna mea! Ești singura mea lumină în întunericul ce mă înconjoară... O strânge aproape, își cufundă fața în părul ei, respiră adânc aroma părului ei cu miroznă a busuioc și sulfină... Dar se smulge. O îndepărtează ușor. "Vade retro Satana!", poruncește el în gând. Nu zână, Înger păzitor, șoptește Voichița tulburată. Ce n-aș da să fiu Îngerul păzitor al Măriei tale... Mi-aș pune pe cap scufița fermecată ce mă face nevăzută și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noaptea! La Cracovia! La Buda! Duceți lui Mateiaș, lui Cazimir știrea "Vin turcii!!" Să vină cu oștile! Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în goană... Ștefan, smulge sabia, o încinge și dă să plece. Abia atunci dă cu ochii de Voichița, care, încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Au ridicat tabăra de la Adrianopole, să nu se întindă molima. Oastea adunată de plecare spre Moldova s-a risipit. Acuma, de-or veni... la anu', poate... la anu' de-or mai veni... La anu'?!... șoptește Ștefan aiurit. La anu'?! Gherasim smulge plosca din mâna unui boier, râde și trage dușcă după dușcă, gâlgâind. Iisuse... La anu'... Fantastic... murmură Ștefan. I se moaie picioarele... Cade în genunchi.... Se face ghemotoc la pământ, cu fruntea la pământ. Rămâne așa, neclintit, în tăcere, ghemuit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
socoteală! Chiribuță, ce stătea "turcește" pe perinuța lui, a și zbughit-o pe ușă. Ștefan, cu jumătate de obraz ras, gonește cu pași mari, stropind cu clăbuci. Don Batista după el, cu briciul: Barba! Illustrissimi!... Barba! Serenissimi! Ștefan, mânios, își smulge șervetul de la gât și-l aruncă cât colo: Am dat al treilea salvconduct cu privilegii neguțătorilor brașoveni: "Liberi sunt să facă negoț bun, cu câștig. Pot veni în Moldova cu inima ușoară, că n-au a se teme de vreo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Doamne, nu... nu s-ar putea numai mădularul cel scârbavnic? Măi Tăutule! De ce nu te-ai făcut tu popă? Milă? Pentru cine? Pentru ticăloși? Fac umbră pământului numai pentru rele. Îngăduința față de ticăloșie te face părtaș la mișelie! Buruienile trebuie smulse din rădăcină, fără milă! Unii și alții mă ponegresc cum c-aș fi crud și neîndurător. Pe cei sărmani, fără putere, năpăstuiți, pe fătucile necinstite, pe cei cu rogojina aprinsă-n cap, pe ei, cine-i apără? Să aștepte dreptate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de la bucătărie -, înarmat până-n dinți, luptă pe viață și pe moarte trăgând după el un dulău legat cu sfoară. Tăicuță! protestează Olena gata să izbucnească în lacrimi. E rându' lui... și nu vrea să se facă Mahomed! spune furioasă, își smulge turbanul și-l aruncă la picioarele lui Petru. Cum să fiu Mahomed?! declară cu demnitate regală, Petru. Eu sunt Petru Voievod, Domnul Țării Moldovei! Ștefan râde împăciuitor: Amândoi sunteți Ștefan Vodă!... Mă fac eu Mahomed! și-și pune turbanul pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au grăbit să-i proslăvească vitejia urându-i grabnică însănătoșire. Fantastic! explodează Mihail. "Așa se scrie istoria"... Să fiu cinstit însă recunoaște Ștefan nici eu n-am fost "înger, îngerașul meu". Când mi-a venit bine la socoteală, i-am smuls Chilia; și mult l-a durut pierderea Gurilor Dunării și ieșirea la Marea cea mare. Ce căta un cui străin înfipt în inima Moldovei?! protestează Vlaicu. Asta așa-i! Cu dreptate a fost... Dar de ce mi-am băgat coada în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Doamne, pe cei singuri și fără putere, se roagă Vlaicu. De nu erau Carpații să ne țină legați, ca o șiră a spinării, nu știu, zău, ce s-ar fi ales de noi, spune Ștefan. Avem rădăcini adânci, nu ne smulg ei cu una cu două, întărește Șendrea. Soartă de popor mic și sărac... Nu suntem săraci, suntem sărăciți. Ne-a ronțăit o istorie nenorocită, povestește Ștefan. De ne gândim numai la ultimul sfert de veac de ură și dezbinare ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mergem la moarte, dar eram hotărâți să ne batem și să murim împreună cu împăratul. "Ca oameni liberi, nu ca robi!"... Constantin și-a scos platoșa aurită, cu vulturul bicefal încrustat pe piept, și-a azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată, noroită, sângerată... Îl priveam îngroziți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de bun rămas, și-a făcut o cruce mare, a scos sabia și-a pornit spre Poarta Sfântului Roman. Ne-am agățat de el. "Ce vrei să faci?!?! am strigat noi. E zadarnic!! Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am înțeles tâlcul adânc al cuvintelor lui. "Înfrânți?!?!" a strigat el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e pierdut!! Suntem înfrânți!!" S-a smuls din brațele noastre și a izbucnit în hohote mari de râs. Atunci, am crezut că și-a pierdut mințile... Curând, am înțeles tâlcul adânc al cuvintelor lui. "Înfrânți?!?!" a strigat el. "Înfrânți?!?!" îi smulge Ștefan cuvântul și continuă pradă unei emoții puternice, tremurând: "Nu! Nu poți fi înfrânt dacă lupți, dacă nu te lași până la moarte! Poți fi ucis! Înfrânt însă, niciodată! Niciodată!" Chiar așa a spus. Cuvânt cu cuvânt. Parcă ai fi fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să coborâți stârvurile aistea! poruncește Ștefan. Destul mi-au împuțit cetatea! Și dă pinteni, întrând în curtea cetății. * Scrâșnetul lanțurilor, tropotul cailor, zarva o făcură pe Maria să arunce cartea și să dea fuga la fereastră, pe care o deschise smulgând-o aproape. Ploaia îi biciui fața, orbind-o. Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Își despletise părul ce-i cădea în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce începuseră să mustească la rădăcina părului. Am răcnit ca o fiară! Am tăiat un tâlhar ce se prăvălise peste mine; iubitul meu unchi, Aron Petru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
m-oi duce, Dorul după mine fuge." "Dragostea să n-aibă moarte", murmură Ștefan. E trist... E frumos totuși... De aceea... și Ștefan o îmbrățișează, o strânge, o ține strâns. De-aș putea să opresc timpul... spune el și se smulge cu greu. Tăcere... Voichița îi mângâie o șuviță: Ți-au înflorit ghiocei la tâmple, Măria-ta Ștefane... Grijile, Voichițo, grijile... Patruzeci de toamne s-au scuturat... Uneori, mă simt atât de bătrân. Am trăit... cât pentru trei vieți am trăit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
hotare să potopească Moldova, și bătrânul Ștefan Vodă se perpelește în pojarul dragostei, pierdut în adâncul unor ochi albaștri ca marea! N-am timp de dragoste, Voichițo!! strigă deodată, brutal, să se convingă singur Pleacă!! Du-te la mânăstire!! Se smulge din îmbrățișare și pleacă. Din prag, o privește lung, îndelung, cu inima strânsă, cu o privire învăluitoare, să-i ia cu el imaginea din urmă: așa cum stă, în mijlocul paraclisului, cu ochii plecați, slăbuță, mică, mică, tremurând toată. Șoptește: Altfel nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]