7,755 matches
-
de Samuel Taylor Coleridge în poemul său "Kubla Khan". Regiune a fost identificată pentru prima data în 1994 de către telescopul spațial Hubble, care a afișat-o în lungimi de undă în infraroșu; și a fost recent fotografiată în detaliu de sonda "Cassini". Regiunea este plină de dealuri și tăiată de văi și de prăpăstii.
Xanadu (Titan) () [Corola-website/Science/326385_a_327714]
-
între două puncte din spațiu. Cea mai mare parte a planetelor colonizate se află sub conducerea celui de-al doilea Imperiu al Omului, dar în limitele acestui imperiu au izbucnit răscoale. În acest context are loc apariția neașteptată a unei sonde extraterestre cu velă solară, provenind din sistemul solar neexplorat Pay. Imediat se organizează o expediție de explorare, constituită din nave ale marinei imperiale: crucișătorul "MacArthur", comandat de căpitanul Roderick Harold și nava de război "Lenin", comandată de amiralul Kutuzov. În cadrul
Lumea Pay () [Corola-website/Science/322551_a_323880]
-
un film realizat în 1978, coproducție româno-italiană, și regizat de Mircea Drăgan. În acest film joacă și actorul Ray Milland, câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor (1946). În urma unui sabotaj, a avut loc o explozie a unei sonde aflate pe un câmp petrolier din Sahara. Din cauza faptului că echipa americană condusă de pompierul John Carter (Stuart Whitman) nu reușea să stingă focul, a fost chemată o echipa românească de intervenție poreclită "Salamandrele", condusă de "Gică Salamandră" (Gheorghe Dinică
Cuibul salamandrelor () [Corola-website/Science/322724_a_324053]
-
ori chiar până la suprafața pământului (cazul localităților cu vechi exploatări de sare menționate mai sus). Corpul de sare de la Praid are în plan orizontal o formă ușor elipsoidala, cu diametrele de 1,2 și 1,4 km, iar pe baza sondelor de explorare (S ACEX 401/1949 și S 110/1973) se apreciază că are o adâncime de 2,6 - 2,8 km, fiind în acest fel cel mai mare corp diapirogen de sare gema din țară. Primele exploatări de sare
Salina Praid () [Corola-website/Science/322831_a_324160]
-
rasa Borg a asimilat tehnologia nanosondelor de la „Specia 149”. Deși sunt folosite de Borg pentru a exercita control asupra altor ființe, nanosonde reprogramate au fost de multe ori folosite de echipajul navei "Voyager" în scopuri medicale. Într-una dintre instanțe, sondele au fost folosite pentru a-l resuscita pe Neelix la 18 ore, 49 de minute și 13 secunde după moarte, acestea reparându-i leziunile. De asemenea, ele sunt folosite pentru a trata afecțiunile diverșilor vizitatori pe navă. Capacitatea nanosondelor de
Borg () [Corola-website/Science/322841_a_324170]
-
Care Unește. O propulsie care permite navelor să călătorească aproape instantaneu între orice două puncte ale spațiului ocupat de oameni. Acest gen de propulsie omoară orice om aflat la bordul navei, ceea ce face ca tehnologia să fie folosită doar pentru sonde dirijate de la distanță sau în combinație cu tehnologia de reînviere de pe Pax. Bazilica poate regenera din resturi o persoană care poartă un cruciform (deși nu întotdeauna); Acest lucru este integrat în cadrul conceptului originar al reînvierii din biserica creștină de pe Pax
Hyperion Cantos () [Corola-website/Science/322240_a_323569]
-
de ordinul THz-ilor. Limita lungimii scurte de undă a laserelor cuantice în cascadă este determinată de adâncimea cuantică; recent, pentru a obține emisii de lungimi scurte de undă, aceste tipuri de lasere au fost dezvoltate în sisteme de materiale cu sonde cuantice foarte adânci. Sistemul material InGaAs/AlAsSb are sonde cuantice de 1.6 eV adâncime și a fost utilizat pentru a fabrica lasere cuantice în cascadă ce emit lungimi de undă de 3 μm. QCL-urile bazate pe InAs/AlSb
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
laserelor cuantice în cascadă este determinată de adâncimea cuantică; recent, pentru a obține emisii de lungimi scurte de undă, aceste tipuri de lasere au fost dezvoltate în sisteme de materiale cu sonde cuantice foarte adânci. Sistemul material InGaAs/AlAsSb are sonde cuantice de 1.6 eV adâncime și a fost utilizat pentru a fabrica lasere cuantice în cascadă ce emit lungimi de undă de 3 μm. QCL-urile bazate pe InAs/AlSb au sonde cuantice de 2.1 eV adâncime, electroluminiscența
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
foarte adânci. Sistemul material InGaAs/AlAsSb are sonde cuantice de 1.6 eV adâncime și a fost utilizat pentru a fabrica lasere cuantice în cascadă ce emit lungimi de undă de 3 μm. QCL-urile bazate pe InAs/AlSb au sonde cuantice de 2.1 eV adâncime, electroluminiscența lor având lungimi de undă de până la 2.5 μm. Laserele cuantice în cascadă pot permite totodată funcționarea laserului și în materiale considerate în mod tradițional a avea proprietăți optice slabe. Materialele cu
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
o nouă cometa. Din cauza forțelor mareice exercitate de Soare și din cauza radiației solare intense, care implică creșterea temperaturii la suprafața cometei, de peste 1.000 ° C, cometa s-a dezintegrat, prăbușindu-se pe Soare. A fost descoperită cu instrumentul SWAN al sondei spațiale SoHO de un astronom amator ucrainean, Vladimir Bezugly (în ), care a detectat-o pe imagini la 8 martie. Apoi a fost observată de una din sondele spațiale STEREO. Motivul strălucirii intense pe care a avut-o cometa SWAN rămâne
C/2012 E2 (SWAN) () [Corola-website/Science/329673_a_331002]
-
a dezintegrat, prăbușindu-se pe Soare. A fost descoperită cu instrumentul SWAN al sondei spațiale SoHO de un astronom amator ucrainean, Vladimir Bezugly (în ), care a detectat-o pe imagini la 8 martie. Apoi a fost observată de una din sondele spațiale STEREO. Motivul strălucirii intense pe care a avut-o cometa SWAN rămâne necunoscut, deși se crede că această cometă a cunoscut o explozie cu câteva zile înainte de descoperire, care făcut-o mult mai luminoasă decât era înainte. Nu au
C/2012 E2 (SWAN) () [Corola-website/Science/329673_a_331002]
-
crește la apropierea datei prevăzute pentru coliziuni, iar astronomii și-au pregătit telescoapele terestre în vederea observațiilor lui Jupiter. Mai multe observatoare spațiale fac același lucru, îndeosebi telescopul spațial Hubble, satelitul german Rosat pentru observații în raze X și mai ales sonda spațială Galileo, atunci aflată în drum pentru o întâlnire cu Jupiter prevăzută pentru 1995. Impacturile au avut loc pe partea lui Jupiter care nu era vizibilă de pe Pământ, dat sonda Galileo, situată la o distanță de 1,6 ua de
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
german Rosat pentru observații în raze X și mai ales sonda spațială Galileo, atunci aflată în drum pentru o întâlnire cu Jupiter prevăzută pentru 1995. Impacturile au avut loc pe partea lui Jupiter care nu era vizibilă de pe Pământ, dat sonda Galileo, situată la o distanță de 1,6 ua de planetă, este în măsură să vadă. În afară de aceasta, rotația rapidă a lui Jupiter a permis să arate siturile de impact observatorilor pământeni câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
dat sonda Galileo, situată la o distanță de 1,6 ua de planetă, este în măsură să vadă. În afară de aceasta, rotația rapidă a lui Jupiter a permis să arate siturile de impact observatorilor pământeni câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale au făcut și ele observații în momentul impactului: sonda spațială Ulysses, concepută la origine pentru observații solare, este orientată spre Jupiter pornind de la amplasamentul la distanța de 2,6 ua și îndepărtata sondă Voyager 2, situată la 44 ua
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
ua de planetă, este în măsură să vadă. În afară de aceasta, rotația rapidă a lui Jupiter a permis să arate siturile de impact observatorilor pământeni câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale au făcut și ele observații în momentul impactului: sonda spațială Ulysses, concepută la origine pentru observații solare, este orientată spre Jupiter pornind de la amplasamentul la distanța de 2,6 ua și îndepărtata sondă Voyager 2, situată la 44 ua de Jupiter, pe punctul de a părăsi Sistemul solar, după
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
câteva minute după coliziune. Două alte sonde spațiale au făcut și ele observații în momentul impactului: sonda spațială Ulysses, concepută la origine pentru observații solare, este orientată spre Jupiter pornind de la amplasamentul la distanța de 2,6 ua și îndepărtata sondă Voyager 2, situată la 44 ua de Jupiter, pe punctul de a părăsi Sistemul solar, după întâlnirea cu planeta Neptun, în 1989, este programată să înregistreze emisiunile radio din gama de la 1 la 390 kHz. Primul impact s-a produs
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
390 kHz. Primul impact s-a produs la 16 iulie 1994, la orele 20 și 13 minute UTC, când «fragmentul A» a lovit atmosfera sudică a lui Jupiter cu o viteză de circa 60 km/s. Instrumentele aflate la bordul sondei Galileo au detectat atunci un bulgăre de foc care a atins un vârf de temperatură de vreo 24.000 K (când temperatura medie a culmii norilor lui Jupiter este apropiată de 130 K) apoi s-a întins și după 40
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
puțină decât cea prevăzută, ceea ce înseamnă că fie stratul de apă situa sub nori și era mai subțire decât cel prevăzut, fie fragmentele cometare n-au pătruns atât de profund. Slaba cantitate de apă a fost confirmată mai târziu de sonda Galileo, care a explorat, în mod direct, atmosfera lui Jupiter. Coliziunile generează enorme unde seismice care se propagă pe planetă cu o viteză de 450 km/s și sunt observate timp de peste două ore după impactul cel mai puternic. Undele
Cometa Shoemaker-Levy 9 () [Corola-website/Science/329711_a_331040]
-
simulat cu mijloacele tehnice ale vremii. Scenariul filmului a fost nominalizat în 1969 pentru un premiu Oscar. Inițial, atât Clarke cât și Kubrick au considerat subiectul închis și au respins ideea unei posibile continuări a proiectului "2001". Însă, în 1979, sondele spațiale Voyager 1 și Voyager 2 au ajuns în apropierea planetei Jupiter și au transmis imagini despre ea și despre sateliții ei. Noile informații primite despre această regiune a sistemului solar l-au îndemnat pe Clarke să ia în considerare
Odiseea spațială () [Corola-website/Science/329797_a_331126]
-
navă spațială lentă ea ar fi, probabil, ajunsă din urmă și depășită de o altă misiune trimisă mai târziu de aceeași civilizație, având o propulsie mai avansată. Timpul de întârziere tur-retur este timpul minim între realizarea unei observații de către o sondă și momentul în care sonda poate primi instrucțiuni de la Pământ în ceea ce privește reacția față de observație. Având în vedere faptul că informațiile nu pot călători mai repede decât viteza luminii, până la Voyager 1 comunicațiile durează în prezent aproximativ 32 de ore, iar
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
că informațiile nu pot călători mai repede decât viteza luminii, până la Voyager 1 comunicațiile durează în prezent aproximativ 32 de ore, iar în apropiere de Proxima Centauri ar fi de 8 ani. Reacții mai rapide se pot obține prin programarea sondelor de a lua decizii în mod automat în funcție de observațiile efectuate. Nu e cazul dacă zborul este cu echipaj uman deoarece acesta poate răspunde imediat la observațiile primite. Cu toate acestea, timpul de întârziere tur-retur face misiunea, în termeni de comunicare
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
Cu toate acestea, timpul de întârziere tur-retur face misiunea, în termeni de comunicare, să fie extrem de izolată de Pământ (exact cum erau izolați în trecut pe Pământ exploratorii umani înainte de inventarea telegrafului electric). Comunicarea interstelară este încă problematică - chiar dacă o sondă ar putea ajunge la cea mai apropiată stea, capacitatea sa de a comunica înapoi pe Pământ ar fi dificilă având în vedere distanța extremă. Există 59 de sisteme stelare cunoscute într-un interval de 20 de ani-lumină față de soare, care
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
Tehnologia existentă este capabilă de a găsi sisteme planetare în aceste sisteme stelare, crescând astfel potențialul lor de explorare. (Vezi articolul Exoplanetă). Masa oricărei nave capabile să transporte oameni ar fi în mod inevitabil mult mai mare decât cea a sondelor interstelare fără pilot. De exemplu, primul sonda spațială, Sputnik 1, a avut o sarcină utilă de 83,6 kg, în timp ce prima navă spațială care a transportat un pasager viu (câinele Laika), Sputnik 2, a avut o sarcină utilă de șase
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
sisteme planetare în aceste sisteme stelare, crescând astfel potențialul lor de explorare. (Vezi articolul Exoplanetă). Masa oricărei nave capabile să transporte oameni ar fi în mod inevitabil mult mai mare decât cea a sondelor interstelare fără pilot. De exemplu, primul sonda spațială, Sputnik 1, a avut o sarcină utilă de 83,6 kg, în timp ce prima navă spațială care a transportat un pasager viu (câinele Laika), Sputnik 2, a avut o sarcină utilă de șase ori mai mare, de 508,3 kg
Călătorie interstelară () [Corola-website/Science/328218_a_329547]
-
unei plante capabile să susțină viața. Aceste lucruri ar necesita o înțelegere deplină a mișcării galaxiei față de o altă galaxie, mișcare neînțeleasă pe deplin în prezent de către știința terestră. Există, de asemenea, o altă problemă importantă, chiar și în cazul sondelor fără pilot, și anume că toate comunicațiile dintre navă și planeta sa de origine au loc doar la viteza luminii, fiind necesare milioane de ani pentru ca informațiile să traverseze distantele colosale implicate. Chiar dacă nava ar putea ajunge într-o altă
Călătorie intergalactică () [Corola-website/Science/328250_a_329579]