KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...303 304 305 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

chinuită și ochii înfundați, murdari de machiaj. Poate în mașina aceea se afla Manlio. El, din când în când, se distra să agațe câte o creatură nocturnă. De ce nu ea? Nu, ea nu. Încetasem să mai bat, brațul extenuat îmi tremura. Ea nu era frumoasă, era spălăcită, deprimantă. Micimea ei mi se părea o protecție, nimeni nu putea să și-o imagineze când devenea alta și corpul ei stins se aprindea de viață. Dar poate că așa era cu toți. Cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
o recunosc. Imediat cum am intrat, am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică. — De ce? Că n-o să mai vii... Tremura lângă gâtul meu. Mi-am vârât nasul în cărarea întunecată a părului ei albinos, trebuia neapărat să inspir mirosul capului ei. Singurul lucru de care aveam nevoie. Și, în sfârșit, mă simțeam bine. Gura ei alunecase până spre pieptul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
să fugim! Și am alergat, ne-am împiedicat unul de altul, am râs și ne-am îmbrățișat lângă un zid. Am făcut toate lucrurile fără sens pe care le fac îndrăgostiții. A doua zi, când ne-am luat rămas-bun, Italia tremura din nou. Îmi pregătise o papară cu ouă de la găinile ei, îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Am făcut toate lucrurile fără sens pe care le fac îndrăgostiții. A doua zi, când ne-am luat rămas-bun, Italia tremura din nou. Îmi pregătise o papară cu ouă de la găinile ei, îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume și nu au o destinație. Celularul vibrează. L-am așezat pe pervaz pentru că acolo prinde mai bine. Nu răspund imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
schimb, părea speriată, mergea aproape sprijinindu-se de perete, cu prosopul cu stele marine în jurul ei, ca o naufragiată. Am rămas singuri câteva clipe. — De ce nu mi-ai spus că ești însărcinată? — Nu știam. Își strângea prosopul în jurul taliei, îi tremura vocea. — Nu vreau să rămân aici, sunt toată murdară. — O să cer să ți se dea ceva. Sosi o asistentă. — Veniți, vă duc în patul dumneavoastră. — Du-te, am șoptit, du-te. Și m-am uitat cum se îndepărta pe coridorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fixează tavanul cu o expresie ciudată. — Am putea încerca să ne privim în ochi. Vocea îi este străbătută de o nuanță care se înfășoară mândră în jurul fiecărui cuvânt. — Ai băut? — Puțin. Mi se pare că ochii îi lucesc, bărbia îi tremură. Dar noi ne privim, de ce să nu te privesc, ești atât de frumoasă! Mă întorc, aranjez perna, nu mi-e somn. Să înceapă noaptea predicii conjugale, dă-i drumul cu valsul revanșelor! Dar îmi dă un picior în burtă, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
te lase acestui mic întuneric terestru în care locuim eu și mama ta. — Reapare... a reapărut. E vocea Adei. A reapărut bătaia inimii pe nenorocitul ăla de monitor. Acum acul injecției intracardiace îți străpunge pieptul. Ada împinge pistonul. Mâinile îmi tremură, nu reușesc să se oprească. Sunt leoarcă de transpirație, respir, înghit, în timp ce în jur se aude din nou respirația celorlalți. — Dopamină în venă. — Se normalizează. Bine te-ai întors, comoara mea, ești din nou în lume. Alfredo mă privește, încearcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vocile în timp ce îmi așez geanta. Raffaela se ridică, mă înăbușă cu carnea ei, o cuprind cu brațe reticente, este desculță. Îi văd cu coada ochiului pantofii pe covor. — Sunt atât de fericită, în sfârșit pot s-o fac pe mătușa! Tremură de elanul îmbrățișării pline de pasiune. Îi privesc pantofii, deformați de folosință. — Noapte bună. Te duci la culcare? Mâine dimineață trebuie să mă scol foarte devreme. De pe divan, Elsa îmi întinde un obraz călduț, îl ating ușor. Raffaella mă privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ca un lucru neplăcut. O văd cum bate la ușa casei mele, se preface că este reprezentanta unei firme sau una dintre persoanele acelea care bântuie prin blocuri scăpând de controlul portarilor. Are privirea tulbure în timp ce sună la ușă și tremură, ochii i se luminează când o vede pe Elsa și o roagă să o lase să intre. Elsa, somnoroasă, este îmbrăcată cu o cămașă de noapte ecru, sub șifonul de mătase trupul ei este gol și cald. Italia este mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
era scos din priză, funcționa, îmi spusese un telefonist cu vocea metalică, dar ea nu răspundea. Poate era acasă, lăsând sunetele să planeze deasupra corpului ei ghemuit, să intre în ea, zgâlțâind-o cu monotona lor intermitență, făcând-o să tremure. Era unicul mod de a-i spune că n-o părăsisem. Am continuat s-o sun așa până seara, să mă iluzionez că dialogam cu ea prin intermediul sunetului aceluia sec. Am ieșit din spital sfârșit și, în drum spre casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care o iubeam? Sau mai degrabă o iubire pe care i-am pretins-o sorții, pe care o mai pretind încă?O să merg din nou la plimbare prin lume, și nu are importanță dacă dorul îmi va face inima să tremure ca un dinte într-o gingie zbârcită. Cu toții avem un trecut uitat care dansează în spatele nostru. Acum te privesc și știu ce mă înveți. Mă înveți că păcatele se plătesc, poate nu-i așa pentru toți, dar pentru noi este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
a așezat-o la loc și a luat alta. — Pardesiul... — Îl caut. Care? — Cel albastru, sau care vrei. I-am dat pardesiul și ea l-a lăsat pe masă. S-a dus în baie. A ieșit pieptănată și rujată, dar tremurând. Durerile erau tot mai apropiate între ele. S-a oprit la intrare, a ridicat receptorul și a format numărul părinților ei. — Mamă, noi mergem. Să nu veniți imediat, mai este timp. Dar a fost puțin timp. În mașină i s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
gresie, pe divan, pe cuvertura de pluș de culoarea tabacului, lipită de perete, în baie, în bucătărie, am iubit-o în lumina zorilor, în adâncul nopților fără lună. Și brusc îmi dau seama cât de mult iubesc casa aceea care tremură încă, o dată în timp ce o mașină trece pe viaduct. Privirea Italiei se oprește la picioarele divanului, care nu mai are cuvertura lui cu flori, e acoperit cu o catifea ocru murdară și deșirată. — Ce cauți? Nimic. Dar ceva îi reține privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-ar fi găsit pacea. A deschis din nou ochii, și-a întors capul spre mine și mi-a atins piciorul cu mâna. O mângâiere care m-a făcut să tremur de plăcere și fericire și am avut chef să opresc mașina lângă marginea drumului, să o iubesc acolo. — Vino lângă mine. Mi-a dat ascultare, și-a așezat capul pe umărul meu, căpșorul ei osos și fremătător, și a rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
radioul, cunoștea cuvintele tuturor cântecelor și a început să cânte cu vocea ei puțin răgușită și să miște umerii. Apoi s-a făcut întuneric, Italia nu mai cânta, ascultam o voce care spunea că apa mărilor era agitată. Tremura, îi tremurau picioarele și mâinile uitate în mijlocul scobiturii albe și slăbănoage unde carnea devenea mai fragedă. — De ce nu ți-ai pus ciorapi? — Suntem în mai. Am dat mai tare căldura. După puțin timp, eu transpiram și Italia nu încetase să tremure. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
îi tremurau picioarele și mâinile uitate în mijlocul scobiturii albe și slăbănoage unde carnea devenea mai fragedă. — De ce nu ți-ai pus ciorapi? — Suntem în mai. Am dat mai tare căldura. După puțin timp, eu transpiram și Italia nu încetase să tremure. Poate e mai bine să ne oprim să dormim undeva. — Nu. — Cel puțin să mâncăm. Nu mi-e foame. Privea hotărât în fața ei strada care se întunecase și farurile mașinilor care ne depășeau. Părăsisem autostrada și mergeam pe o stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nesănătos, poate din cauza mobilei de proastă calitate, abia ieșită pe poarta fabricii. Am dat perdeaua la o parte, am ridicat storul și am deschis larg fereastra să intre mirosul nopții care era călduță, părea deja o noapte de vară. Italia tremura în pat. Am închis fereastra și am căutat o pătură. Am găsit-o într-un sertar al dulapului, o pătură maro, aspră, de cazarmă. Am îndoit-o și am pus-o pe ea. I-am căutat pulsul. Bătăile erau slabe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
am înșfăcat și l-am zvârlit de perete. A plecat. M-am spălat din nou pe mâini. — Mănuși, am spus, deschizând degetele. Asistenta brunetă s-a străduit cât a putut să mi le pună cu o oarecare decență, dar îi tremurau mâinile. Tânărul cu halatul prea scurt rămăsese deoparte. Își pusese un halat lung și o mască. I-am aruncat o privire, avea o figură ciudată, trapezoidală. — Te-ai dezinfectat? — Da. Atunci vino să-mi dai o mână de ajutor. Îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
sigură de ceea ce trebuia să-mi întindă. În încăpere se auzea doar zgomotul mâinilor mele în corpul Italiei. Zgomotul acela lunecos, vâscos, contractat, pe care îl fac degetele atunci când operează. Dar la sfârșit eram din nou optimist, plin de încredere. Tremuram, eram transpirat și puțeam. Ziua intrase pe fereastră, mă învăluia o altă lumină, o lumină plină. Asistenta transpira din cauza oboselii și a căldurii. Pentru că, doar acum îmi dădeam seama, zăpușeala luase în stăpânire încăperea. Suturam și căldura mi se lipea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
cimitir. Nu mai simte durerea, m-am gândit. Și acela a fost un gând bun. Ada stă nemișcată în fața mea, foarte aproape. Eu mă aflu în fața povârnișului ca acum cincisprezece ani. Tu ești acolo, în întuneric, una din luminile care tremură jos. Nu știu de ce te-am adus până aici, Angela. Dar știu că acum mă aflu în picioare pe zidul acela și tu ești alături de mine, te strâng ca pe un ostatic. Uite, Italia, aceasta este fiica mea, aceasta este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Are ochii uneia cu burta flască și goală care pândește carnea care a ieșit din ea. Nu-i tristă, e amețită. Nu intră, rămâne acolo. Mă scol și mă duc la ea. O strâng în brațe, e un sac care tremură. Simt mirosul casei în acest pustiu de amoniac. — Cum se simte? — Trăiește. O ajut să-și pună halatul, masca, apărătoarele de plastic peste pantofii de stradă și boneta pe cap. Se apleacă deasupra ta și te privește de aproape. Privește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

mânecă, îi supune atenției o problemă, îi încarcă brațele cu un teanc de corecturi. „Doctor Cavedagna!“, „Ascultați, doctor Cavedagna!“, „Să-l întrebăm pe doctor Cavedagna!“, iar el se concentrează de fiecare dată asupra cererii ultimului interlocutor, cu ochii ficși, bărbia tremurând, gâtul răsucindu-se în efortul de a ține în suspensie și în evidență toate celelalte probleme nerezolvate, cu răbdarea dezolată a oamenilor prea nervoși și nervozitatea supersonică a oamenilor prea răbdători. Când ai intrat în sediul editurii și le-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
să-l viziteze pe bătrânul romancier nu sunt clare din ansamblul corespondenței: fie că a pozat în reprezentantul OEPHLW-ului din New York („Organizația pentru Producerea Electronică de Opere Literare Omogenizate“), oferindu-i asistență tehnică pentru terminarea romanului („Flannery devenise palid, tremura, strângea la piept manuscrisul. - Nu, asta nu - spunea el - nu voi permite așa ceva niciodată...“), fie că s-a dus să apere interesele unui scriitor belgian plagiat fără rușine de Flannery, Bertrand Vandervelde... Dar, revenind la ceea ce-i scria Marana lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

atingea pe ea. Toată polologhia aia despre energie, karma și spirit îi cam știrbea din șarm și asta era mare păcat — dar nu era ceva peste care ea să nu poată trece cu vederea. Se așeză în poziție întins, tricepșii tremurându-i de efort, și-l căută cu privirea pe Yani. Stătea deasupra lui Leigh, cu picioarele de-o parte și de alta peste picioarele ei întinse, apăsându-i zona dintre omoplați pentru a o aduce mai aproape de podea. Leigh surprinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
exact ca în comediile romantice proaste pe care le văzuse, rămase cu gura căscată. Așezat frumos chiar în mijlocul cutiei de dimensiunea unui colier, era un inel. Un inel de logodnă. Un inel de logodnă imens, foarte frumos. — Leigh? Vocea lui tremură. Luă încet cutia din mâna ei și scoase inelul. Cu o mișcare rapidă, îi luă mâna stângă într-a lui și îi strecură inelul pe deget. Îi venea perfect. — Leigh, iubito? Te iubesc din clipa în care te-am întâlnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]