8,156 matches
-
de unire a tuturor românilor într-un singur stat național. Proiectul statului-națiune încă nu a fost "imaginat" politic. Absența unui asemenea proiect unionist din imaginarul politic al cărturarilor ardeleni este reflectată în modul în care au tratat fapta lui Mihai Viteazul din 1600. Propedeutic, se poate afirma cu titlu de cvasi-legitate sociologică faptul că orice regim naționalist își va recicla interpretativ trecutul astfel încât să creeze "iluzia naturalității" statului-națiune, i.e., impresia că națiunea este un dat al naturii a cărei existență este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
orice conflict din trecut să fie interpretat în termenii luptei naționale, iar oricărui personaj istoric să îi fie atribuite mobiluri, intenții și loialități naționale. După cum arată convingător L. Boia (1997, pp. 22-26), cărturarii Școlii Ardelene nu îl naționalizează pe Mihai Viteazul. În portretul biografic și tabloul personalității schițate de aceștia, Mihai este animat în acțiunile sale nu de scopuri naționale, ci de ambiție personală. Și în acest punct, intelectualii Școlii Ardelene sunt fideli liniei istoriografice trasate de cronicarii moldoveni ai secolului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Școlii Ardelene sunt fideli liniei istoriografice trasate de cronicarii moldoveni ai secolului al XVII-lea, pentru care Mihai era un cuceritor și nicidecum un unificator. Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Damaschin Bojincă, niciunul nu constată natura naționalistă a gândirii lui Mihai Viteazul și nici nu intuiesc imensul rezervor de resurse simbolice ce avea să devină unificarea celor trei principate din 1600. Doar în 1837, Aaron Florian, ardelean stabilit în București, a fructificat în sens naționalist fapta lui Mihai. Însă adevăratul "antrepenor interpretativ
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
avea să devină unificarea celor trei principate din 1600. Doar în 1837, Aaron Florian, ardelean stabilit în București, a fructificat în sens naționalist fapta lui Mihai. Însă adevăratul "antrepenor interpretativ" a fost Nicolae Bălcescu. În Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul [1847-1852] domnitorul muntean capătă certe valențe naționale, fiind, prin aceasta, catapultat în straturile superioare ale panteonului național românesc, acolo unde va rămâne ferm instalat de acum încolo. Pâlpâiri ale ideii de unire a Moldovei și Țării Românești apar mai devreme
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Romei") și cronologia creștină convențională (Xp., după semnul monogramei lui Isus Cristos). Însă cronologia creștină este introdusă doar ca instrument secundar de orientare, evenimentele din corpusul textual fiind datate conform cronologiei romane. Astfel, de exemplu, Laurian plasează viața lui Mihai Viteazul între a. R. 2311-2354 (Xp. 1558-1601). Inovația cronologică introdusă de Laurian nu este, totuși, de o originalitate radicală. Înaintea lui, Samuil Micu (1995) [1805], în lucrarea sa nepublicată Istoria și lucrurile și întâmplările românilor a început nararea trecutului românesc pornind
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Iar Florian Aaron s-a aflat, din acest punct de vedere, în frontul avangardist al inovației ideologice. Noua întorsătură romantică pe care Aaron o imprimă reflecției istorice este perfect reperabilă în exegeza cvasi-hageografică pe care o face persoanei lui Mihai Viteazul și în interpretarea pe coordonate naționaliste a faptei sale din 1600. Tomul al II-lea al extinsei sale trilogii intitulate paradoxal Idee repede de istoria Prințipatului țării Rumânești este în fapt o odă națională închinată lui Mihai Viteazul. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lui Mihai Viteazul și în interpretarea pe coordonate naționaliste a faptei sale din 1600. Tomul al II-lea al extinsei sale trilogii intitulate paradoxal Idee repede de istoria Prințipatului țării Rumânești este în fapt o odă națională închinată lui Mihai Viteazul. Nu mai puțin de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-lea al extinsei sale trilogii intitulate paradoxal Idee repede de istoria Prințipatului țării Rumânești este în fapt o odă națională închinată lui Mihai Viteazul. Nu mai puțin de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine Unificatorul mesianic al românimii, fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Mihai Viteazul. Nu mai puțin de 208 pagini din cele 322 ale volumului sunt dedicate lui "Mihaiu II. Viteazul" (Aaron, 1837, pp. 114-322). Dacă în scrierile Școlii Ardelene, Mihai era portretizat în termenii unui domn ambițios, odată cu Florian Aaron, Mihai Viteazul devine Unificatorul mesianic al românimii, fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu textual dedicat lui Mihai în Tomul al II-lea din Idee repede, merită reprodus in extenso concluziile finale pe care le desprinde
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fiindu-i atribuită conștiința clară a naționalismului din spatele faptelor sale. Din lungul spațiu textual dedicat lui Mihai în Tomul al II-lea din Idee repede, merită reprodus in extenso concluziile finale pe care le desprinde Aaron la domnia lui Mihai Viteazul. Reproducerea câtorva pagini este justificabilă prin două rațiuni: i) textul original, publicat în 1837, este scris în limba română dar în alfabet chirilic, ceea ce îl face în mare parte inabordabil. În plus, opera lui Aaron nu a fost niciodată republicată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
inabordabil. În plus, opera lui Aaron nu a fost niciodată republicată în alfabetul latin, fapt ce o condamnă la obscuritate; ii) citarea pe larg stă mărturie vie a încărcăturii naționaliste a mesajului istoriografic transmis de Aaron în zugrăvirea lui Mihai Viteazul. Secțiunea pe care o reproducem în cele ce urmează poate fi luată ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ii) citarea pe larg stă mărturie vie a încărcăturii naționaliste a mesajului istoriografic transmis de Aaron în zugrăvirea lui Mihai Viteazul. Secțiunea pe care o reproducem în cele ce urmează poate fi luată ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de 43 de ani, viteazul Mihaiu a căruia moarte a umplut cu o înfiorare plină de ghiață inimile tuturor acelora care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o reproducem în cele ce urmează poate fi luată ca reprezentând "epigraful istoriografic" al lui Mihai Viteazul gravat de Aaron cu litere grave în conștiința istorică românească. Astfel se sfârși printr-o ucidere hoțească, în vârstă de 43 de ani, viteazul Mihaiu a căruia moarte a umplut cu o înfiorare plină de ghiață inimile tuturor acelora care priveau în trânsul un geniu rar al veacului aceluia, și care, în admirarea de isprăvile lui cele minunate, nu-i tăgăduia titlul de MARE
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
MARE. Viața politică a lui a fost un fenomen iute trecător; a fost supusă la mii de greutăți, și a întâmpinat piedici îndărătnice; cu toate acestea duhul său a străbătut prin toate, a triumfat despre toate: prin lucrările sale cele viteze a interesat omenirea, a tras la sine recunoștința, și s-a alăturat în rândul bărbaților celor mari. Cu energia caracterului său celui deosibit, cu tăria brațului său celui nebiruit, și cu statornicia sufletului său celui mare a oprit vitejește potopul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al istoriei românilor. Comparând importanța istoriei universale cu cea a istoriei naționale, istoricul moldav optează fără ezitare pentru cea de-a doua. Inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați, pentru mine, sânt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Anibal, decât Cesar; aceștia sânt eroii lumii, în loc că cei dintâi sânt eroii patriei mele. Pentru mine
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
divine (dreptatea și frăția) - principii esențialmente sociale, reglementând justețea socială și solidaritatea umană - sunt completate cu un tandem de principii politice: libertatea și unitatea națională. Aceste din urmă își găsesc apoteoza istorică în scurta perioadă de domnie a lui Mihai Viteazul, pe care Bălcescu, pe urmele lui Florian Aaron, l-a instalat permanent în nucleul panteonului național. La Bălcescu, întreaga istoria a românilor este mărturia dramatică a unei lupte neîncetate pe care aceștia au purtat-o în ideea mântuirii politice a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
La Bălcescu, întreaga istoria a românilor este mărturia dramatică a unei lupte neîncetate pe care aceștia au purtat-o în ideea mântuirii politice a neamului, prin obținerea libertății și unității. Încă din debutul analizei sale istorice a Românilor sub Mihai Viteazul, Bălcescu își propune să arate permanența, intensitatea, sacrificiile și vitejia presupuse de "acele lupte uriașe pentru libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
libertatea și unitatea națională, cu care Românii, sub povața celui mai vestit și mai mare din Voievozii lor, încheiară veacul al XVI-lea" (Bălcescu, 1894, p. 52) [1851]. Dezideratul unității neamului și spațiului românești, al cărei simbol suprem este Mihai Viteazul, este proiectat adânc în trecut, ajungând până în secolul al XIV-lea! Aspirația unificării naționale este prezentă inclusiv la Mircea cel Bătrân, despre care Bălcescu afirmă că "el voește a întrupa toată românimea într-un singur stat. Acum întâiași dată vedem
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
până în "zilele de acum" (acestea fiind localizate în anul 1839, data publicării lucrării lui Aaron Florian). Figurile care despart apele istoriei, pe care Aaron le investește cu rolul de borne temporale, sunt exclusiv personaje muntene (Radu Negru, Ștefan Cantacuzino). Mihai Viteazul, pământean de origine (adică din Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
temporal între fundarea statului moldav odată cu Bogdan Dragoș și domnia lui Ștefan VI; c) istoria nouă, întinzându-se de la Bogdan IV până la Ieremia Movilă, cu domnia căruia se închide narațiunea istorică. Funcția simbolică a conducătorului pe care o joacă Mihai Viteazul pentru "prințipatul România" în manualul lui Aaron este îndeplinită de Ștefan cel Mare în manualul lui Albineț. Transilvania prezintă, la rându-i, deși cu oarecare întârziere, același tipar care a putut fi observat deja în cazul celorlalte două provincii românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai înainte, nici după aceia n'au mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nece in Ardealu" (Moldovan, 1866, p. 39). Iancu și Ștefan, fiecare în propria sa patrie, beneficiază de portrete în oglindă. Similaritățile în care sunt caracterizați cei doi sunt de-a dreptul izbitoare. Privită din perspectiva ardeleană, cucerirea Transilvaniei de către Mihai Viteazul nu are nicio relevanță națională, acesta nefăurind o unitate de mult visată, ci acționă în numele și sub pavilion german: "Michaiu Eroulu se facu acumu sî domnulu Ardealului cuprinsu in numele imperatului Rudolfu" (Moldovan, 1866, p. 59). Cât îl privește pe
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de greutate este pus pe independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit o axiomă a spiritualității românești, definind în mare măsură simțul identitar al românilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
patriotismul cel mai nețărmurit în sufletul tinerimii nu trebuie neglijat. Succesul românismului reclamă o pedagogie a superlativului și o extatică a specificului național: "Siliți-vĕ a-ĭ convinge că țéra lor este cea maĭ bună țéră, că neamul lor este cel maĭ viteaz, cel maĭ nobil, cel maĭ energic din tóte neamurile. Nu vĕ temețĭ că vețĭ cădé în exces pe calea acésta; orĭ cât de departe vețĭ merge, cu atât maĭ bine va fi" (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Învățătorii primeau astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
panteonuri particulare. După cum am arătat într-un capitol anterior, pe lângă faptul că trecutul românilor a fost defalcat pe liniile de separație politică, fiecare principat și-a edificat propriul său panteon al figurilor eroice, în centrul cărora au fost plasați Mihai Viteazul în Țara Românească, Ștefan cel Mare în Moldova, respectiv Iancu de Hunedoara în Transilvania. O altă consecință a Unirii principatelor din 1859, corelativă unificării istoriografice, a constat în construirea unui panteon național unitar, în care "Mihai, Ștefan, Corvine", după cum răsună
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]