7,843 matches
-
În accepția sa de povestire fictivă, a fost Învestit cu funcții sociale. Niciunul dintre interpreții mitului, fie ei teologi, istorici ai religiilor, literați, folcloriști sau sociologi și antropologi nu a negat vreodată legătura dintre mit și corpusul social. Mitul servește afirmării relațiilor cu divinitatea, creării de modele de comportament exemplare, explicării fenomenelor Înconjurătoare, eliberării de pulsiunile instinctive dăunătoare, perpetuării tradițiilor, justificării ordinii și instituțiilor sociale etc. Însă odată cu „școala franceză” (Durkheim și discipolii săi) și, mai ales, cu antropologii funcționaliști, relația
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
definește relațiile sociale. (C. Lane, 1981, p. 11) Model formalizat al acțiunilor simbolice, cu scopul de a organiza sau controla relațiile ierarhice dintre diferitele nivele ale unei structuri. (T.S. Turner, 1977, p. 62) ...ritul este, mai presus de orice o afirmare a diferenței ș...ț; ritul reprezintă crearea unui mediu controlat unde variabilele (accidentele) vieții de zi cu zi pot să fie deplasate, tocmai pentru că ele sunt considerate a fi atât de prezente și Împovărătoare. Ritul este un mod de a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
social bine individualizat care trebuie creat sau evitat, pe obiectele, cuvintele, gesturile precise cu ajutorul cărora se speră obținerea unei anumite schimbări. Dintr-o perspectivă funcționalistă, acest fapt Înseamnă că magia nu contribuie, asemenea riturilor religioase, la coagularea colectivității și la afirmarea identității sociale - În formula memorabilă a lui Durkheim, preotul creează o comunitate de credincioși, În timp ce magicianul are un grup de clienți. De aceea, Bronis³aw Malinowski va accentua funcțiile magiei pentru menținerea echilibrului psihic al individului: riturile magice ajută oamenii să
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
această dimensiune, W. Burkert (1996) consideră că rugăciunea se află În directă opoziție cu ansamblul „riturilor de supunere”: dacă acestea scot În evidență micimea, umilința sau vinovăția omului (prin declarații de penitență sau prin acte de autopedepsire), rugăciunile reprezintă o afirmare a superiorității cuiva (căruia i se cere să facă ceea ce performerul rugăciunii consideră că este peste puterile sale), iar În relația cu sacrul - o „exaltare a divinului”. Ofrandeletc "Ofrandele" Cel mai adesea, ofranda este definită ca o formă aparte de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau de societate, când o persoană este total deschisă pentru a primi anumite Învățăminte. Tensiunea este amplificată de ritual, iar rezolvarea situației este căutată cu disperare” (B. Myerhoff, 1982, p. 113). Aceste condiții excepționale facilitează transmiterea și consacrarea moștenirii culturale, afirmarea unității grupului și menținerea structurilor de putere (statuturi, ierarhii, roluri sociale). În consecință, aceste rituri consacră structura socială, transmițând „un mesaj despre ordine și predictabilitate” (B. Myerhoff, 1984, p. 157). Riturile de trecere ale viețiitc "Riturile de trecere ale vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
câte flori Împupesc,/ Toate pe una jălesc./ Și câte În lume Înflor,/ Toate lui se-nchină cu dor./ Și câte din lume trec,/ Toate pe el mi-l petrec... (S.F. Marian, 1995, pp. 149-150). Înmormântarea mobilizează Întreaga colectivitate: moartea permite afirmarea coeziunii sociale În fața vicisitudinilor și reactivează obligațiile de sprijin reciproc fixate de legăturile de sânge (rudenia), de alianțele sociale (rudenia spirituală, adică nășia și cumetriile) și de cele geografice (vecinătățile). Mai multe slujbe religioase aveau acum loc, la casa celui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Închise și oamenii nu vor avea ce mânca; dacă cel care conduce ceremonia, dansatorii sau femeile nu reușesc să Îl gonească pe Nebunul cel Rău, lumea va fi profanată și distrusă de poftele sale fără limită). Ciclul ritualic Începe prin afirmarea puterii bărbaților (care pot intra În contact cu eroul fondator Lone Man) și se termină prin inversarea rolurilor și consacrarea puterii femeilor asupra naturii și societății (doar femeile Îl pot goni pe Nebunul cel Rău, ale cărui pofte inversau ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lor, definesc un spațiu consacrat și separă clar actorii de spectatori. Pe lângă această diviziune, ele instituie și diferențe vizibile Între spectatorii cu statut social Înalt (prezenți În tribune sau În locuri privilegiate) și mulțimile obișnuite, Înșirate pe traseul paradei. Prin afirmarea și exprimarea simbolică a acestor clivaje, paradele confirmă ordinea și ierarhiile sociale. Carnavalul instituie o mișcare fără o direcție sau un scop bine definite, o mișcare de luare integrală În posesie a spațiului, fie el centru sau periferie. Defilările carnavalești
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu risipa de mâncare și băutură, cu manifestări de voioșie, bazate pe lipsa de respect față de reguli și cu numeroase forme de licențiozitate. Ambiguitatea pare a fi trăsătura esențială a sărbătorii: ea joacă Între solemnitate și derizoriu, spiritual și carnal, afirmare a normelor și contestare, acte religioase și activități uzuale (M. Bristol, 1985, pp. 26-27; F.A. Isambert, 1982, p. 157; F. Manning, 1983, p. 7; E. Turner, 1996, vol. II, p. 484). Din această perspectivă, unii cercetători au opus sărbătoarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
revoluțiilor ar constitui un limbaj social al contestării și schimbării: „Episoadele parodice trimit mai puțin la o inovație a maselor revoltate, cât la formele ritualice de carnaval: ele sunt, În realitate, un mod de rupere de vechea lume și de afirmare, Într-un limbaj provocator sau amenințător, a legilor lumii noi” (M. Ozouf, 1976, p. 114). M. Bristol (1985) urmărește exprimarea simbolică a violenței plebee În carnavalurile din secolul al XVII-lea. M. McIntyre (1989) subliniază utilizarea elementelor carnavalești În demonstrațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fost decât foarte rar politizat sau progresist”. Încercând depășirea acestor polarități, Mihail Bahtin (1974), urmat și de unii antropologi, precum Roberto Da Matta (1991), a propus o viziune a carnavalului ca sinteză a artei și a vieții, a negării și afirmării ordinii, a sacrului și profanului, a aspirațiilor individuale și a constrângerilor sociale. În felul acesta, carnavalul ar fi un limbaj care afirmă viziunea asupra lumii specifică pentru cultura populară. Comentând rolul figurilor grotești care populează universul carnavalului, Mihail Bahtin (1974
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fie una conflictualistă. Prima paradigmă subliniază capacitatea acestor ceremonii de a etala simbolurile care oferă imaginea, concretizată de anumite simboluri (regina, președintele, steagurile, Palatele, mulțimea de susținători etc.), a unui stat-națiune și care, astfel, permit cetățenilor conștientizarea identității naționale și afirmarea unității colective (M. Abélès, H.-P. Jeudi, 1997; Ph. Abbott et alii, 2002; J.R. McLeod, 1999; M.H. Ross, 1988; E. Shils, M. Young, 1953). A doua perspectivă scoate În relief funcția hegemonică a riturilor de instaurare, prin care clasa dominantă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de exprimare prin faptul că se Înscrie Într-un lanț ce integrează fiecare eveniment singular În istoria tuturor manifestărilor anterioare, cu gesturile și martirii lor, speranțele, Înfrângerile, succesele. Manifestarea se impune ca o expresie permanentă a acelor mituri care semnifică afirmarea politică fără culoare partizană. ș...ț Prin aceasta, manifestarea este un substitut simbolic al revoluției, care, Îndepărtată și fantomatică, nu mai poate funcționa ca un imaginar social mobilizator, ci doar ca un mit, Încărcat de forța specifică. După aceeași autoare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 159), susține că paradele și demonstrațiile pot fi folosite pentru atingerea următoarelor scopuri: „autopromovarea și legitimarea unor interese specifice cu ajutorul unor rituri patriotice, militare sau istorice; legitimarea sau contestarea puterii; luarea În derâdere a instituțiilor și a politicii și afirmarea celor inferiori sau excluși”. În felul acesta, la un pol avem manifestările ce afirmă legitimitatea unui grup social de a-și prezenta viziunea despre ordinea socială drept unica „naturală”, iar la celălalt pol manifestările care prezintă viziuni alternative asupra organizării
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Textul de față repovestește sintetic descrierile etnografice consemnate În M. Gluckman, 1963, pp. 110-123.) În interpretarea lui Gluckman, acest complex ceremonial este construit pe jocul dialectic dintre condamnarea regelui și exaltarea puterii și unității statului: „Ceremonia nu este o simplă afirmare a unității, ci și un mod de a sublinia conflictele, o declarație a rebeliunii și rivalității, cu o reluare periodică a afirmării unității În jurul regelui”. În felul acesta, o colectivitate Își păstrează structurile sociale și politice nealterate și dirijează nemulțumirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
construit pe jocul dialectic dintre condamnarea regelui și exaltarea puterii și unității statului: „Ceremonia nu este o simplă afirmare a unității, ci și un mod de a sublinia conflictele, o declarație a rebeliunii și rivalității, cu o reluare periodică a afirmării unității În jurul regelui”. În felul acesta, o colectivitate Își păstrează structurile sociale și politice nealterate și dirijează nemulțumirea socială Împotriva unei persoane. Nemulțumirea este exprimată simbolic, În cadre ceremoniale care amintesc de schema „țapului ispășitor” și care permit, În final
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt reacțiile tipice ale unui manager satisfăcut În muncă? Dar cele ale unui conducător nesatisfăcut? - Un manager care-și risipește autoritatea, este un risipitor de valori umane? - Vechimea Într-un post de conducere este o frână sau un motor În afirmarea unui manager? - Oamenii care reușesc cel mai bine În viață sunt cei care știu să stabilească relații cu ceilalți? Comunicarea reprezintă un proces (de regulă intenționat) prin care se transferă informații și Înțelesuri Între indivizi, grupuri, niveluri sau subcomponente organizaționale
Modernizarea carierei de manager în instituţia de învăţământ preprimar by Dorina Buhuş () [Corola-publishinghouse/Science/1725_a_92277]
-
mai ales prin cheia lui de boltă, Diferențialele divine (1940), caracterul, relațiile autorului cu Nichifor Crainic și ortodoxismul gândirist intră în criză. Spiritul liber al poetului față de dogmele creștinismului răsăritean îi atrag atacuri violente chiar în revista la întemeierea și afirmarea căreia avusese o contribuție esențială. Comparat cu Iulian Apostatul, e acuzat că „are pe dracu în el” și că se ridică împotriva lui Dumnezeu, dintr-un „păcătos” orgoliu intelectual. După ruptura de „Gândirea”, scoate revista „Saeculum” (1943-1944), unde răspunde criticilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
intuită de G. Călinescu "în stenogramele dialogului la judecătorie", dar și în redactarea sub formă de telegrame ludice a impresiilor receptate la Moșii (Tablă de materii). În Sfaturi, 1893, I. Constantinescu a descoperit o rețetă dadaistă: "Luați o jumătate de afirmare a unui ziar opozant și amestecați-o cu o jumătate de dezmințire a unuia guvernamental iată o rețetă bună pentru a afla adevărul". Un veac de caragialism demonstrează imensa influență a marelui scriitor în literatura română. Semințele textuale diseminate în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Adrian Marino făcea următoarea observație pertinentă: "Copiii, modeștii, timorații, conformiștii de orice speță n-au sentimentul comicului. În schimb, orgolioșii, vanitoșii, vindicativii, malițioșii, spiritele inteligente, tăioase, lucide, își fac din cultivarea comicului un adevărat regim de viață. Tehnica folosită este afirmarea inferiorității obiectului ridicol, diminuarea sub condiția medie a situației date, cultivarea abia camuflată a disprețului"61. Consecința firească a oricărei ridiculizări este determinarea unei răsturnări axiologice, a unei deplasări pe verticala valorilor într-un dublu sens: atât în direcția minimalizării
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
asociația ilogică sunt transferate și asupra personajelor care dobândesc o structură în zigzag (Leonida, Cațavencu), anunțând-o pe aceea a noneroilor farsei tragice 81. Neașteptată este descoperirea unei autentice rețete dadaiste între Sfaturile (1893) lui Caragiale: "Luați o jumătate de afirmare a unui ziar opozant și amestecați-o bine cu o jumătate de dezmințire a unuia guvernamental iată o rețetă adeseori bună pentru a afla adevărul"82. De o estetică avangardistă ține și tehnica dicteului automatic, detectată de G. Călinescu în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Sugestia e similară cu cea produsă de lectura basmului parabolă Ion. Posibila asimilare a îndărătnicului personaj cu autorul însuși înlesnește decriptarea unei atitudini existențiale manifestate în plan artistic prin reversul exercițiilor admirative. Actul parodic îi reiterează astfel gestul rebel, de afirmare răspicată a poziției contrare, demistificatoare, pentru că, parodiind, artistul pare a exclama contrariat, asemenea alter-ego-ului său, Ion: Cum o să vă placă, nene, săracul de mine? ... măgar! din gură! Carnavalul de Venezia!! cu variațiuni!! [...] Nu trebuie să vă placă! De ce mă, pârlitule
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la D. D. Pătrășcanu în schițe ca Domnul Nae, Stăruinți, Înzăpădiți, iar la Damian Stănoiu în romane de inspirație laică precum Camere mobilate, este mult diminuată, în cazul acestor scriitori, odată cu pătrunderea nereticentă în domeniul umoristicului, ca sigură modalitate de afirmare a originalității. În acest sens, nota de compasiune specifică umorului "alb" se desprinde din unele evocări și narațiuni în stil impersonal din nuvelele lui I. A. Bassarabescu (Emma, Un om în toată firea) sau din prozele lui D.D. Pătrășcanu (Un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întrucât personajul lui Teodor Mazilu nu are în vedere raportul său cu universul, ci este conștient și deliberat robit de condiționări din "cercul strâmt" al vremii lui: regim politic, modă în comportament și gândire, rivalități meschine. Desprinderea de modele și afirmarea unei voci originale în dramaturgia de esență absurdă se produce decisiv prin piesele lui Marin Sorescu Există nervi, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, trilogia Setea muntelui de sare și chiar și dramele cu subiect istoric Răceala și A treia țeapă. Încadrabil
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Savery,1831). În paginile revistei „The Bulletin” se afirmă o pleiadă de scriitori de balade și nuvele, precum Adam Lindsay Gordon, E.J.Brady și Shaw Neilson. La sfârșitul secolului al XIX-lea și Începutul secolului al XX-le, pe fundalul afirmării naționalismul australian, apar nume prestigioase: Henry Lawson, cel mai bun poet și scriitor de nuvele, și Banjo Paterson, autor de romane apreciate (Waltzing Matilda, The Man From Snowy River). Exagerarea poveștii „tufișului australian”, pe de o parte, și dezgustul față de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]