7,673 matches
-
per hectar la pămîntul arabil atinsese cifra de 6.585 de lei37. România a reacționat prin demonstrații, greve și deteriorare generală a legii și ordinii. Banditismul era în creștere și nici măcar ordinea publică nu mai putea fi respectată 38. În cadrul ambițiilor cu bătaie lungă ale Regelui Carol, democrația, Maniu sau Mihalache nu-și aveau locul. Iorga era de acord cu regele în privința lui Maniu și a lui Mihalache. Pentru Carol, starea de urgență în care se afla națiunea părea să constituie
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
înconjura se aflau la o distanță astronomică de cea a țăranului român. Legiunea reprezenta un protest aproape evanghelic împotriva prăpastiei care se căsca între cele două Românii. Principalul program al Legiunii era crearea omului nou care să umple golul dintre ambiția lui Codreanu și realitatea românească. În termeni contemporani am numi acest program o revoluție culturală. Pe termen lung, țelul era următoarea răsplată: salvarea și învierea României prin victoria legionarilor. Legiunea urma să fie tot ceea ce România de atunci nu era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
adevărului? Gregorovius descria politica italiană ca o combinație de Cesar Borgia și Condotieri cu mentalitatea lui Machiavelli. Iorga îi atribuia lui Mussolini calitățile lui Iulius Caesar, dar istoria a demonstrat că lucrurile stăteau altfel 123. Mussolini putea găsi sprijin pentru ambițiile sale numai alături de Hitler, nu în Occident. Iorga a început să-și dea seama de acest fapt, lucru care poate fi observat chiar și în corespondența sa. Axa a fost întemeiată în toamna lui 1934, dar în perioada aceasta Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a rezolva problema Spaniei. Mussolini declanșase între timp un război de jefuire și cucerire a Etiopiei. Ar fi interesant să urmărim evoluția poziției lui Iorga naționalistul și anticolonialistul, care adoptase la început o atitudine politicoasă, dar lipsită de echivoc împotriva ambițiilor italienilor. Așa cum explica el, tineretul italian e minunat, dar Iorga regreta fiecare picătură de sînge vărsată zadarnic în Etiopia, deoarece colonialismul era un lucru de domeniul trecutului. După invazia italiană, atunci cînd Ungaria s-a aliniat poziției Italiei, Iorga a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
entuziasm, nici să impună disciplina", explica Iorga. "Celălalt partid [al lui Maniu] ducea o campanie absurdă foarte aproape de "lèse majesté". Cel de al treilea partid important [Legiunea], lipsit atît de orientare cît și de program, nu reprezenta decît misticism și ambiție dictatorială. Astfel că regele i-a cerut lui Iorga să formeze guvernul. Nu putem să nu simpatizăm acest guvern". Continua apreciindu-l pe Goga, "ilustrul poet", și descriindu-i pe ceilalți membri ai noului guvern, Goga fiind prieten cu Istrate
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
presa evreiască" (presa populară a Bucureștiului). Iorga s-a arătat mai puțin decît entuziast. El scria în jurnalul său politic (despre faptul că goga-cuziștii primiseră doar circa 8% din voturi) că "aceasta ar trebui să-l vindece pe Goga de ambițiile lui dictatoriale". Iorga știa că Armand Călinescu, în calitate de ministru de Interne era reprezentantul personal al (deci omul) regelui. Iorga l-a avertizat pe Călinescu că "Goga, cu înclinația lui evidentă spre teatral, trebuia ținut în frîu". Iată de ce l-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și nemaifiind nevoit să respecte orientarea antisemită a acestora, tonul "Neamului românesc" s-a schimbat peste noapte. Iorga (poate într-un mod mai sincer) a luat atitudine împotriva lui Cuza. "Profesorul Cuza n-ar trebui să încerce să-și mascheze ambițiile" (în privința antisemitismului și a puterii personale)55. Astfel încît procesul prezis de Borkenau își încheiase ciclul complet. Întrucît condițiile unei democrații românești lipseau, frămîntările sterile lăsau o singură alternativă: o dictatură radicală (de stînga) sau una reacționară. Neoliberalismul (așa cum și-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
considera rasismul ca un fel de "comandă a timpurilor noastre". Pentru Iorga, rasismul era lipsit de bază și periclita dreptul națiunilor de a avea state naționale independente. Rasismul era deci o aberație 100. Iorga susținea că "cuceritorii de astăzi" au ambiții mai mari decît cucerirea. Ei vor să extermine anumite rase și națiuni. Aceasta explică teoriile lor despre existența raselor superioare și inferioare, ceea ce constituie un rezultat logic al aberațiilor lor. Dar Iorga dădea multe exemple ca dovadă că acest lucru
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
DIN PERSPECTIVA SFÎRȘITULUI DE SECOL XX Ființa umană este o ființă istorică (...) existența umană nu poate fi concepută decît în cadrul istoriei. Emmanuel Mounier El a fost savantul nostru prin excelență, care (...) își afla fericirea numai în cărți și avea o ambiție: să stimuleze și să înalțe gloria și faima națiunii sale. Perpessicius Acest capitol trebuie să "țină loc" de concluzie, deoarece concluziile finale urmează să fie trase de către cititor. Scopul acestui studiu a fost să ofere o imagine mai completă a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
doar o zvâcnire pasageră. După 1989, nici stânga, nici dreapta europeană nu mai aveau de oferit un proiect ideologic global - În afară de perspectiva libertății, care pentru cei mai mulți europeni era deja o realitate. În al treilea rând, ca un substitut modest pentru ambițiile defuncte ale trecutului ideologic european, a apărut Într-un târziu - și mai mult din Întâmplare - „modelul european”. Ivit dintr-un amestec eclectic de legislație social-democrată și creștin-democrată și din extinderea haotică a Comunității Europene și a Uniunii care i-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inițiativă, dar numai fiindcă evitau scrupulos să-i contrarieze pe stăpânii germani. În Est, naziștii și apoi sovieticii au Înlocuit instituțiile existente cu oameni și aparate proprii, făcând excepții numai acolo unde le convenea să exploateze o vreme disensiunile și ambițiile locale. În mod paradoxal, un anumit grad de independență locală s-a menținut, cel puțin până În 1944, numai În acele țări aliate cu naziștii (Finlanda, Bulgaria, România și Ungaria) și lăsate, din acest motiv, să se autoguverneze. Cu excepția Germaniei și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
minoritățile etnice. Forțele sovietice și aliații locali nu au făcut nimic pentru a Împiedica acest lucru. Răfuiala nepremeditată (Însă discret alimentată, În unele cazuri) contribuia la eliminarea elitelor locale și a acelor politicieni care ar fi putut sta În calea ambițiilor comuniste. În Bulgaria, de exemplu, nou-apărutul Front al Patriei a stimulat pedepsirea neoficială a colaboraționiștilor de orice speță, sub acuza generică de „simpatizant fascist”, și a Încurajat denunțarea oricărei persoane suspectate de simpatii prooccidentale. În Polonia, răzbunarea populară Îi viza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restaurarea regimurilor parlamentare În vestul Europei (ca și, teoretic, În Europa de Est). Lideri comuniști precum Maurice Thorez În Franța și Palmiro Togliatti În Italia au asigurat cooperarea pașnică a simpatizanților comuniști (uneori perplecși). Dar mulți voiau să creadă că energia și ambițiile rezistenței puteau fi puse acum În slujba proiectelor politice de renaștere națională. Au supraviețuit Însă, pe alocuri, contactele stabilite În Rezistență - „depilarizarea” postbelică a societății olandeze, de exemplu, adică prăbușirea segregării confesionale vechi de secole dintre comunitățile catolice și protestante
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socială din Anglia postbelică s-a bazat pe faimosul raport al lui sir William Beveridge, publicat În noiembrie 1942 și devenit instantaneu bestseller. Născut În 1879 În familia unui judecător britanic din India imperială, Beveridge era animat de aspirații și ambiții comune marilor liberali reformatori din epoca edwardiană. Raportul său reprezenta o Înfierare a nedreptății sociale din Regatul Unit de dinainte de 1939, dar și un proiect politic de reformă radicală după terminarea războiului. Nici măcar Partidul Conservator nu a Îndrăznit să conteste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suedezii cooperau cu Berlinul. Suedia făcea de mult comerț cu Germania: chiar și Înainte de război, jumătate din importurile de minereu germane traversau Marea Baltică și trei sferturi din exporturile de minereu suedeze aveau ca destinație Germania. În orice caz, teama de ambițiile rusești Înclina de mult balanța neutralității suedeze spre Germania. Cooperarea cu naziștii (suedezii au permis tranzitul a 14.700 de soldați germani la Începutul operațiunii Barbarossa, precum și al soldaților germani din Norvegia aflați În permisie, și au amânat Înrolarea lucrătorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe americani că vor să se retragă pe continentul lor), lăsând securitatea Europei Occidentale În grija păstrătorilor ei tradiționali, francezii. Acesta fusese, până În 1938, fundamentul strategiei britanice: Franța, cea mai mare putere militară de pe continent, putea să stăvilească nu numai ambițiile germane În Europa Centrală, ci și posibilele amenințări sovietice dinspre răsărit. Reputația Franței de (cea mai) mare putere europeană a fost zdruncinată de München, dar, În afara cancelariilor est-europene, nu era Încă distrusă. În mai și iunie 1940, când marea armată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci, acest lucru nu era evident pentru toată lumea - observatorii occidentali considerau atitudinea postbelică a Moscovei liniștitor de cunoscută și tradițională 8. Exista un precedent. În general, regimul comunist din Rusia nu poate fi Înțeles dacă nu-i luăm În serios ambițiile și aserțiunile ideologice. Dar În anumite perioade, printre care și anii 1945-1947, chiar dacă ignorăm complet doctrina bolșevică, putem Înțelege politica externă a Uniunii Sovietice prin referința la cea țaristă. Rusia domina prin „protecția” vecinilor Încă din vremea lui Petru cel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celelalte partide tradiționale s-au dovedit o pradă ușoară: Împroșcați cu acuzații de fascism sau sentimente antinaționale, ei au fost eliminați În etape. Un impediment mai serios În calea comuniștilor erau partidele socialiste și social-democrate locale, care nutreau și ele ambiții reformatoare. Nu era simplu să-i acuzi pe social-democrații din Europa Centrală și de Est de fascism sau colaboraționism: ei fuseseră În general, ca și comuniștii, victime ale represiunii. În măsura În care se poate vorbi despre un proletariat industrial În Europa de Est, predominant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau doar o posibilitate printre altele, ci singura cale de acces la putere. Polonezii erau și ei predestinați sferei sovietice după al doilea război mondial: din cauza poziției geografice (Între Berlin și Moscova), din cauza istoriei lor de etern obstacol În calea ambițiilor imperiale ale Rusiei și, În fine, pentru că și În cazul Poloniei emergența spontană a unui guvern prosovietic din voința poporului era extrem de improbabilă. Spre deosebire de statele balcanice, Polonia nu fusese Însă aliata lui Hitler, ci victima sa: sute de mii de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de revoluție, ci unicul model. În condiții adecvate, partidele comuniste mai mici puteau să-i calce pe urme, dar nu era indicat să i-o ia Înainte. Iar În ochii lui Stalin, acesta era defectul capital al lui Tito. În ambiția lui de a Înfige stindardul comunist În sud-estul Europei, fostul general depășea previziunile sovietice. Îmbătat de succese revoluționare, devenise mai catolic decât papa. Stalin n-a ajuns la toate aceste concluzii subit, cu toate că și-a manifestat frustrarea față de „neexperimentatul” Tito
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neexperimentatul” Tito Încă din ianuarie 1945. Dincolo de sentimentul pregnant, la Moscova, că Tito exagera, transformând revoluția iugoslavă Într-un contramodel antisovietic, neînțelegerile dintre acesta și Stalin au fost iscate de aspecte practice ale politicii În zonă. Sub Tito, iugoslavii nutreau ambiția - inspirată de istoria mai veche a regiunii - de a include Albania, Bulgaria și părți din Grecia Într-o Iugoslavie lărgită, o nouă Federație Balcanică. Ideea plăcea și altora: economic, ar fi convenit Bulgariei, credea Traicio Kostov, unul dintre liderii comuniști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bază de cooperare Între comuniștii locali s-a transformat curând, În ochii suspicioși ai lui Stalin, În tentativa unuia dintre ei de a obține hegemonia regională. Chiar și numai asta l-ar fi determinat pe Stalin, În timp, să reteze ambițiile generalului. În plus - și acesta a fost elementul decisiv -, Tito Îi făcea probleme În Vest. Iugoslavii au susținut și Încurajat deschis insurecția greacă În 1944 și, mai grav, trei ani mai târziu, când războiul civil grec a reizbucnit. Acest sprijin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-ar fi rezolvat de mult pe cale pașnică 5), Îndepărtându-l și mai mult de acolitul din Balcani. Dar Tito nu Îl făcea de râs (stârnind În plus iritarea anglo-americană) numai În sudul Balcanilor. La Trieste și În peninsula Istria, ambițiile teritoriale iugoslave Îi Împiedicau pe Aliați să Încheie Tratatul de pace cu Italia: când acesta a fost În sfârșit semnat, În septembrie 1947, viitorul zonei Trieste era incert, trupele aliate păstrându-și pozițiile pentru a bloca o anexare iugoslavă. În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Senzația că nu aveai de ales și nu Îți rămânea decât să te Încrezi În guvern făcea ca prima generație a Angliei postbelice să fie, spre deosebire de cea care avea să-i urmeze, „prudentă, timidă, recunoscătoare pentru orice nimic și cu ambiții modeste”, cum Își amintește David Lodge despre anii tinereții. Dar nimicurile cu pricina nu erau de lepădat. Sam Watson, liderul sindicatului minier din Durham, declara la conferința anuală din 1950 a Partidului Laburist: „Sărăcia a fost eradicată. Foamea-i doar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din cei cinci acuzați s-au declarat nevinovați, În ciuda torturii și a mărturiilor falsificate 7. După criza iugoslavă din 1948, atitudinea lui Stalin s-a schimbat. Pentru mulți, Belgradul era o alternativă atrăgătoare față de Moscova. Spre deosebire de Stalin, Tito nu avea ambiții imperiale ( În afară de zona balcanică). Eliberându-și țara și conducând-o spre comunism fără ajutor moscovit, liderul iugoslav dăduse un exemplu remarcabil pentru orice comunist din Est tentat să fundamenteze revoluția locală pe sentimente naționale. Paranoic, Stalin Își vedea monopolul puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]