8,340 matches
-
rânduieli a Bisericii Universale, sub pedeapsa mâniei dumnezeiești, nu a celei omenești"11. Prin stabilirea datei pascale la 31 martie, stil nou, subliniază Mircea Vulcănescu, se produc două aspecte fundamentale care tulbură viața Bisericii: primul vizează căderea Paștilor înaintea isimeriei cerești, iar al doilea aspect privește căderea Paștilor înainte de Paștele iudeilor. Fixarea Paștilor înainte de isimeria cerească (iar nu de cea astronomică) înseamnă "îndrăgirea lumii simțurilor în disprețul lumii neschimbătoare a gândului dumnezeiesc", această sărbătorire ducând la "săvârșirea a două Paști în
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
datei pascale la 31 martie, stil nou, subliniază Mircea Vulcănescu, se produc două aspecte fundamentale care tulbură viața Bisericii: primul vizează căderea Paștilor înaintea isimeriei cerești, iar al doilea aspect privește căderea Paștilor înainte de Paștele iudeilor. Fixarea Paștilor înainte de isimeria cerească (iar nu de cea astronomică) înseamnă "îndrăgirea lumii simțurilor în disprețul lumii neschimbătoare a gândului dumnezeiesc", această sărbătorire ducând la "săvârșirea a două Paști în cursul aceluiași an, lucru neîngăduit de Așezămintele apostolești"12. Mircea Vulcănescu operează o mică distincție
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
individualul este însuși umanul, care prezintă esențialmente o anumită calitate. Calitatea națională, mai ales cea a "eului omenesc", nu este superficială, a posteriori, ci ea face parte integrantă din traseul, destinul lui fundamental, figurând, invariabil, printre determinantele imaginii eterne. "Modelul ceresc al fiecărui om afirmă D. Stăniloae este modelul omului concret, precizat istoricește". Umanul se regăsește în structura profundă a "firii naționale", prin aceasta anulându-se teoria unui fals antagonism între național și uman. Calitatea națională, care nu este altceva decât
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
al cuvântului, el mai semnifică, în tradiția religioasă, și împărtășire, cuminecare. Cultura, ca o devenire a propriei cultivări există o cultură a păcatului, "o cultură smintită", tot așa cum există o cultură a pământului este în permanent acord cu vocea Tatălui ceresc, modelând existența umană. Această voce interioară se dezvoltă treptat prin trăirea cuvântului divin, contribuind la împlinirea unei culturi a Duhului. Înduhovnicirea celor cinci simțuri conduc ființa la o reală cunoaștere a lui Dumnezeu. În măsura în care aceste simțuri nu sunt înduhovnicite, ele
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
fără egal. Cultivarea cultului imperial la Roma și în Italia trebuia au fost mult mai discrete. Senatul hotărâse ca, pentru meritele împăratului față de Imperiu, să i se acorde acestuia consecratio (sacralizarea) sau introducerea printre divinități; îl primise deja printre ființele cerești pe Cezar, ca Divus Iulius, acordându-i un cult special cu un sacerdoțiu propriu, introducând astfel cultul religios al dinastiei Iulia. Fără îndoială influențele orientale din Roma și-au adus aportul ulterior în această direcție. Octavian a putut să accepte
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
datorită uneltirilor sale cu goții chiar din închisoare, Constantin rămânea unicul împărat. În contextul cunoscutei și eficientei activități politico-religioase a lui Constantin se afirma și teoria eusebiană a unui basileus pământesc, ca delegat al lui Dumnezeu, care era un basileus ceresc. O atare ideologie imperială nu mai implica sublimarea monarhului, ci pe aceea a monarhiei în sine. Deși aici lipsește conținutul idei elenistice despre putere, totuși devine tot mai explicită transformarea conceptuală de la împărat-zeu, la împărat prin harul lui Dumnezeu. De
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Dei, înțeles nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale. Interpelarea adusă de cuvântul profetic, vestitor de pace, începe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
serviciului militar. Dacă porunca a V-a a fost dată în sens strict sau relativ, putem afla din interpretarea faptelor istorice și din perceperea patriarhilor, marilor preoți, profeților și regilor, trimiși de Dumnezeu să conducă poporul izraelit, sub directa inspirație cerească potrivit Sfintei Scripturi. Din ea aflăm că interdicția este relativă: ne sunt înfățișate anumite aserțiuni și fapte narate, prin care ni se spune că a ucide din motive drepte este permis și uneori chiar poruncit. Biblia ne spune că, într-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iudaice lipsite poate de coeziune, impact și prestigiu, spre deosebire de cele romane, pentru a crea o imagine clară a puterii de care dispunea în auzul și imaginația auditorilor și pentru a ne arăta promptitudinea net superioară exprimată prin acum a oștirilor cerești față de cele romane. Limbajul militar răspândit în teologia paulină nu urmărește legitimarea folosirii armelor, ci exprimarea actualizată a noilor concepte, prezente deja în cultura păgână. Nici Isus, nici Ioan Botezătorul și nici Paul nu au dorit să furnizeze judecăți etice
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinul nu se poate dispensa, din proprie inițiativă, de ascultarea față de superiorii legitimi, fără a-și încălca propria credință religioasă, legile civile, riscând pedeapsa aplicată de tribunalul oamenilor și a judecății lui Dumnezeu, deoarece toate puterile pământești sunt subordonate celei cerești, din care își află originea. Scriind credincioșilor din Roma, față de care arată multă simpatie, le spunea că: Tot sufletul trebuie să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
orașul omonim, considera sprijinirea statului și prestarea serviciului militar o necesitate pentru un creștin, în orice împrejurare: Cultivă pământul, îi spunem, dacă ești agricultor, dar cunoaște-l pe Dumnezeu în timp ce cultivi pământul; navighează, tu care iubești navigația, însă invocă Navigatorul ceresc; cunoașterea lui Dumnezeu te-a cuprins în timp ce erai soldat, ascultă Generalul care îți poruncește ceea ce este drept. De aici aflăm că episcopii impuneau credincioșilor ascultarea față de legile civile chiar și în privința serviciului militar, pentru că unii soldați, după ce primeau botezul, renunțau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinii sunt ținuți în lume ca într-o închisoare, dar ei sunt cei care sprijină lumea. Sufletul nemuritor locuiește într-un cort muritor, tot așa, și creștinii sunt ca niște pelerini în călătorie printre lucrurile supuse stricăciunii, dar așteaptă incoruptibilitatea cerească. Sufletul, privat de mâncăruri și băuturi, devine mai bun. Tot așa, și creștinii, expuși chinurilor, cresc zi de zi ca număr. Dumnezeu i-a așezat într-un loc așa de nobil, pe care nu au permisiunea să-l părăsească. Folosind
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
accentul pe puterea persuasivă a adevăratei gnoze capabile să cucerească pe deplin individul, răsturnându-i valorile etice. În aceste condiții, comandantul pământesc își pierde valoarea de referință (dacă dispozițiile sale se împotrivesc conștiinței) pentru soldatul creștin, fiind înlocuit de cel ceresc (autorul conștiinței umane) care dirijează comportamentul omului, îndreptându-l spre ceea ce este drept. Adversitatea sa față de mentalitatea războinică se poate vedea în Paedagogus (Paidagogos), III, 11, 59, 2, de unde aflăm că, pentru Biserica primară, căutarea păcii excludea până și simpla
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de responsabilitățile civile și nici de funcțiile publice din dezinteres față de res publica, fiind implicați în buna desfășurare a rolului lor social. Pentru Origene, înstrăinarea creștinilor față de Imperiu consta în detașarea de activitățile strict pământești, din dorința preocupării pentru cele cerești, care educă omul spre Dumnezeu. Ideea prezentă deja în Ad Diognetum, denotă o nouă concepție despre individ: în timp ce statul păgân folosea omul numai pentru sine, creștinismul era orientat pentru om și pentru mântuirea sa. Refuzul serviciului militar de către creștini este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
scopul de a-și guverna proprii supuși, însă poruncile, care sunt date soldaților, pentru ca să fie observate, sunt mult mai importante și mult mai auguste. Așa ca și cum ni s-ar fi dat ordine militare, fiecare dintre noi, dornic de marea și cereasca demnitate, trebuie să vegheze și să dorească să rămână totdeauna în Cristos, atunci când aude acea voce maiestuoasă: „Dacă vrea cineva să să-mi slujească, să-mi urmeze. Și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul meu“ (In 12, 26
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aceea e constituită din sulițe, aceasta e apărată din rugăciuni continue. Pentru o mai mare siguranță a orașului, steagurile principilor sunt duse în fața porților; steagul Mântuitorului trebuie pus la porțile sufletelor noastre. De aceea, fraților, să ne întărim cu armele cerești pentru judecata viitoare, să ne încingem cu cuirasa credinței, să ne acoperim cu coiful mântuirii, să ne apărăm cu sabia spirituală a cuvântului lui Dumnezeu. Cine se va înzestra într-adevăr, cu aceste arme, nu se va teme de actuala
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se extinde asupra tuturor, chiar și a soldaților, fără nici o excepție (cf. Fap 11, 4-18). Convertirea centurionului Cornelius a urmat la puțin timp celei a lui Paul din Tars (cf. Fap 9), bucurându-se de aceleași intervenții divine, de fenomene cerești și alte modalități asemănătoare, fiind identică până și în finalități. Paul a fost chemat îndată la apostolat, iar aceiași misiune a primit-o sau cel puțin a simțit-o și Cornelius, deși într-o altă manieră. Acesta se poate vedea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
constatase anterior și Maximian; cauzele care le-au provocat au fost diferite. Reforma armatei, nu putea să aibă loc în absența unității sentimentelor religioase, rezumate la pietatea tradițională a cultului păgân și la adorația principilor, ca reprezentanții pământești ai divinităților cerești. Prezența creștinilor în armată a fost văzută ca un obstacol insurmontabil în calea actualizării acestui plan. Anterior acestor evenimente, observarea spiritului religios al majorității însuflețea soldații pentru a lupta cu eroism, alimentându-le virtuțile războinice. E foarte posibil ca atât
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bătălii pe care sfinții martiri Nicandros și Marcianus le-au dus împotriva diavolului. Acești bărbați care luptau între armatele acestei lumi, întăriți de armele adevăratei dreptăți, disprețuind gloria acestei lumi, cu ajutorul lui Cristos au intrat să facă parte din oștirea cerească. Au fost conduși la tribunal ca unii care ar fi săvârșit lucruri josnice. Guvernatorul Maximus, sub jurisdicția căruia au fost puși, le-a spus: „Nicandros și Marcianus, dacă nu ignorați poruncile împăraților, prin care vi se ordonă să aduceți sacrificii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acest loc, se petrec acum mari minuni și sunt vindecate bolile de orice fel. Acest sfânt, după cum ne spun procesele verbale, a stat în închisoare 40 de zile fără să bea apă sau altă licoare, nutrindu-se numai cu mâncare cerească. 13. Aceste fapte au fost scrise pentru toate bisericile lui Dumnezeu, care se află în Nicomedia, în Bithynia, în Heracleea și la Cyzic, pentru ca întreaga mulțime să cunoască pătimirea sfântului martir și să se întărească în credința Domnului. Sărbătoarea sa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
De data aceasta, însă, trist și având capul și cornul abundenței acoperite cu un văl, i-a trecut prin cort și a dispărut. Pentru moment a rămas încremenit de uimire, dar îndată învingând orice teamă, a încredințat cele viitoare hotărârilor cerești (...). Și când a ieșit din cort, a văzut o dâră de lumină care, asemenea unei făclii aprinse, a căzut din cer brăzdând văzduhul și dispărând în beznă. Această lumină l-a umplut de spaimă, căci a socotit că este steaua
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
daruri sau favoruri imperiale, ambele trecătoare și nesemnificative față de darurile și prietenia cu Dumnezeu. Absența unei recunoașteri privilegiate din partea imperiului (cetățenia romană, 212), este depășită de Biserica primară care propune tuturor celor botezați, indiferent de națiune sau condiție socială, cetățenia cerească superioară celei pământești. Unele acte sigure ale martirilor (Maximilian, Tipasius, Marcellus) din Africa sfârșitului de secol III ne mărturisesc despre prezența sau înrolarea după caz a elementelor creștine, în armata africană a Imperiului roman. Sunt evocate niște cazuri izolate, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Considerații teoretice Sulful a fost cunoscut din timpuri străvechi, deoarece se găsește în natură în stare solidă. De fapt, sulful și carbonul erau singurele elemente nemetalice cunoscute din antichitate. Numele grecesc al acestui element este “theion” cuvânt care înseamnă divin, ceresc, denumire dată după inflamabilitatea acestui element, focul fiind atribuit zeilor. Alchimiștii foloseau foarte mult acidul sulfuric, unul din compușii cei mai utilizați ai sulfului. Importanță biologică. Sulful este un element indispensabil vieții. Plantele își fabrică aminoacizii necesari, care conțin sulf
Aplicaţii practice privind sinteza şi caracterizarea compuşilor anorganici by Prof. dr. ing.Daniel Sutiman, Conf. dr. ing. Adrian Căilean, Ş.l. dr. ing. Doina Sibiescu, Ş.l. dr. chim. Mihaela Vizitiu, Asist. dr.chim. Gabriela Apostolescu () [Corola-publishinghouse/Science/314_a_634]
-
tău, că ți se ia și ce-i al tău”.) Foamea e cel mai bun bucătar. Când disponibilitatea de a face un anumit lucru este foarte mare, atunci chiar și Împrejurări sau condiții modeste de acțiune ni se par „mană cerească”: „Flămândului chiar și o bucată de mămăligă rece i se pare plăcintă.”) Avariția e cea mai mare sărăcie. (Viața avarului cuprinde, bineînțeles, un mare paradox: el este bogat și, În același timp, sărac, deoarece scopul lui nu este de a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Toți aștrii, urmând bisturiul/ Ca stolul de corbi după plug./ Mi-e frică de-atâta lumină,/ De prea multe flori îmi e frig,/ Mi-e somn de iubirea deplină/ Și nu știu pe cine să strig/ Să stingă în mine/ Cereasca grădină,/ Să spargă din calea oceanului negru/ Extaticul dig" (Ca și cum). Noul univers, reconstruit în ea însăși, este asemănător paradisului și devine dig, în calea "negrului ocean". Totodată, noul univers reconstruit în interior poate fi oul primordial din poezia barbiană, simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]