7,829 matches
-
dizolvarea primei coaliții "negre și albastre". În 2002, membrii FPÖ din guvern, din pricina costurilor provocate de inundațiile din timpul verii, au căzut de acord să amâne cu un an reducerea impozitelor pentru persoanele cu venituri scăzute, care, conform acordului din cadrul coaliției, ar fi trebuit să intre în vigoare în 2003. Încurajați de fostul președinte Haider, majoritatea delegaților FPÖ participanți la congresul național al partidului s-au opus deciziei, argumentând că aceasta eroda imaginea partidului, care luptase întotdeauna în interesul "omulețului de pe
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în opoziție, a avut un efect pozitiv asupra calității democrației, prin aceea că a dat glas grupurilor care nu s-au simțit reprezentate de elite. De fapt, în 1999, 36% dintre votanții FPÖ erau motivați de dorința ca partidele din coaliție (SPÖ și ÖVP) să învețe o lecție (vezi Tabelul 6.2). Odată cu participarea în guvern, FPÖ avea acum șansa de a reprezenta aceste segmente ale societății care se simțeau excluse și de a implementa politicile pe care acestea le doreau
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
69). Un alt aspect al dinamicii politice în creștere de acum, de această dată în defavoarea FPÖ, s-a putut observa în alegerile generale din 2002, atunci când partidul a devenit victima unei "concurențe dure" (Bale, 2003: 85) din partea partenerului său de coaliție. "Suveranul" a pedepsit prestația dezastruoasă a partidului, care dusese la prăbușirea cabinetului Schüssel I, astfel că aproape jumătate din votanții FPÖ din 1999 s-au orientat spre ÖVP. Aceasta a părut să indice că, mai întâi, nu o strategie de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Pentru a mobiliza opinia publică, a fost demarată o inițiativă populară (împotriva voinței conducerii FPÖ), care în ianuarie 2002 a fost semnată de 914 973 de cetățeni (15,5% din electorat). ÖVP, care s-a opus inițiativei partenerului său de coaliție, a căutat să minimalizeze agitația din interiorul coaliției, declarându-și sprijinul categoric în favoarea extinderii UE (Fallend, 2004b: 125-6). Evident că FPÖ, deși făcea acum parte din guvern, nu a dat uitării instrumentele plebiscitare de care se folosise în anii în
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
o inițiativă populară (împotriva voinței conducerii FPÖ), care în ianuarie 2002 a fost semnată de 914 973 de cetățeni (15,5% din electorat). ÖVP, care s-a opus inițiativei partenerului său de coaliție, a căutat să minimalizeze agitația din interiorul coaliției, declarându-și sprijinul categoric în favoarea extinderii UE (Fallend, 2004b: 125-6). Evident că FPÖ, deși făcea acum parte din guvern, nu a dat uitării instrumentele plebiscitare de care se folosise în anii în care a fost în opoziție. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
că FPÖ, deși făcea acum parte din guvern, nu a dat uitării instrumentele plebiscitare de care se folosise în anii în care a fost în opoziție. Cu toate acestea, a dat greș din pricina poziției ferme adoptate de partenerul său de coaliție. Astfel, conform ipotezei din Capitolul I, FPÖ plănuia o transformare de ordin plebiscitar a politicii, dar aceasta nu a avut loc. După cum era de așteptat, Nationalrat a încuviințat în cele din urmă, aproape în unanimitate, cu excepția a doi parlamentari FPÖ
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
s-a prezentat ca fiind singurul partid care apără "cu adevărat" interesele "poporului". În privința aceasta, FPÖ se potrivește modelului potrivit căruia populismul duce la o accentuare a moralizării politice, care face dificil orice compromis politic (vezi Capitolul I). 6.4 Coaliția ÖVP-FPÖ/BZÖ din 2003-2007 (cabinetul Schüssel II) 6.4.1 Istoria Ca urmare a victoriei incontestabile în alegerile generale din 2002 (vezi Tabelul 6.1), ÖVP a fost actorul cel mai important în formarea guvernului ce a urmat. Din punct
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
incontestabile în alegerile generale din 2002 (vezi Tabelul 6.1), ÖVP a fost actorul cel mai important în formarea guvernului ce a urmat. Din punct de vedere numeric, acesta putea forma un guvern majoritar cu orice partid. O reînnoire a coaliției ÖVP-FPÖ părea a fi cu totul neinspirată, având în vedere că FPÖ a fost responsabil pentru căderea guvernului Schüssel I, dar și de propria prăbușire de mai târziu, sancționată dur de votanți. Totuși, deși conducerea ÖVP nu avea cum să
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
prăbușire de mai târziu, sancționată dur de votanți. Totuși, deși conducerea ÖVP nu avea cum să fie sigură dacă noul președinte al FPÖ, Herbert Haupt, putea controla partidul (mai ales facțiunea din Carintia condusă de Haider), a decis să continue coaliția "negru- albastru". Alăturarea de un FPÖ slăbit promitea accesul la mai multe ministere decât în cazul unei alianțe cu unpartid mai puternic de talia SPÖ. În plus, conducerea ÖVP se temea că o revenire a FPÖ în opoziție i-ar
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ajuns să dețină trei din douăsprezece minstere: justiție, siguranță socială și inovație. Noua conducere a partidului a interpretat dezastrul electoral ca o obligație pentru FPÖ să cedeze o parte din "luările sale de poziție" radicale. De fapt, conform înțelegerii din coaliție, FPÖ a renunțat la toate punctele care fuseseră cu un an și jumătate în urmă motive de revoltă în propriul partid (Luther, 2010: 95). ÖVP, care era, în acel moment, de patru ori mai puternic decât partenerul său de coaliție
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
coaliție, FPÖ a renunțat la toate punctele care fuseseră cu un an și jumătate în urmă motive de revoltă în propriul partid (Luther, 2010: 95). ÖVP, care era, în acel moment, de patru ori mai puternic decât partenerul său de coaliție, a preluat în mod vădit conducerea în elaborarea politicilor guvernamentale. Nu o dată FPÖ a fost cu totul dominat de inițiativele ÖVP și s-a luptat să explice de ce a acceptat să intre la guvernare (Fallend, 2004a: 924-5). Desigur, aceasta a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
din spatele acestei rupturi a fost Haider, fostul președinte al partidului, care a recomandat conducerii FPÖ să elimine din partid "forțele distructive". După ce majoritatea strivitoare a parlamentarilor BZÖ și-au declarat sprijinul pentru guvern și programul său, cancelarul Schüssel a menținut coaliția (de acum cu noul BZÖ) și s-a reapucat de lucru, ca mai înainte. Spre surprinderea operatorilor, aeronava BZÖ totuși nu a decolat. De fapt, BZÖ a ratat intrarea în Parlament în toate cele trei alegeri provinciale din 2005 (nicio
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nu au fost de acord nici cu legea reformei pensiilor, nici cu rezoluția de a nu avea drept de veto asupra legii reformei pensiilor. Astfel, acțiunea a fost paralizată pentru opt săptămâni. ÖVP era foc și pară pe partenerul de coaliție (Fallend, 2004a: 942-4; Luther, 2010: 96). Acest episod poate fi văzut ca o încercare a FPÖ de a câștiga ceva din reputația sa de luptător pentru cauza "omului neînsemnat de pe stradă". Totuși, revizuirea limitată a planurilor guvernamentale, datorată mai presus
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
et al., 2009: 216-21). Desigur, oricine trebuie să fie precaut atunci când încearcă să deceleze în tendințe pe termen lung din sondajele de opinie, care măsoară probabil doar atitudini de moment. În 2008, Austria a fost din nou guvernată de o coaliție SPÖ-ÖVP foarte nepopulară, caracterizată prin conflicte interne permanente, de aceea nu e de mirare că 43% din oameni au considerat că democrația "întâmpină dificultăți atunci când trebuie să ia decizii" și că "înseamnă prea multă ceartă și controversă" (Friesl et al
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
lui Haider un pericol real pentru statul de drept și au cerut cancelarului Schüssel să-l determine pe guvernatorul Carintiei să pună capăt provocării (Fallend, 2003: 896). Totuși, faptul că FPÖ (și mai târziu BZÖ) a fost un partener de coaliție pentru ÖVP l-a oprit pe cancelar să pună decizia în aplicare. Peste ani, au fost organizate de către cancelaria federală câteva "conferințe necesare atingerii consensului" în problema respectivă. În 2005, Haider a renunțat la un compromis, care ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
mai apoi câteva îmbunătățiri, soluția a fost în general bine primită, ca un mare pas înainte (Die Presse, 6 iulie 2011). Concluzii Austria este o democrație consolidată și cele două partide populiste de dreapta, FPÖ și BZÖ, au participat în coaliții guvernamentale - în ambele situații, în parteneriat cu un partid mult mai experimentat, în a doua situație, din punct de vedere numeric, într-o poziție clar inferioară. De aceea, efectele populismului de dreapta asupra calității democrației nu au fost semnificative, nici
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
care totuși nu a oprit politica lui restrictivă). Faptul că FPÖ și BZÖ au fost capabile să ia parte la guvernare poate fi considerat ca fiind ceva bun, dintr-o perspectivă non-normativă, deoarece a demonstrat că după ani de "mari coaliții" schimbarea politică era posibilă. Rămâne o chestiune controversată în ce măsură dimensiunea conflictuală în creștere a politicului, care a dus și la o polarizare mai adâncă între guvern și opoziție, este una pozitivă. Participarea la guvernare a celor două partide populiste de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și la o polarizare mai adâncă între guvern și opoziție, este una pozitivă. Participarea la guvernare a celor două partide populiste de dreapta a avut și efecte negative asupra calității democrației. Drepturile minorităților au fost fie ignorate, fie reduse în timpul coalițiilor ÖVP-FPÖ/BZÖ; nu doar cele ale minorității etnice a slovenilor din provincia Carintia, dar și cele ale imigranților, în special pentru azilanți. Instituțiile care ar fi trebuit să garanteze aceste drepturi, mai ales Curtea Constituțională, au fost atacate dur, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
posibilități mai mari de a influența politicile socio-economice și de a schimba structura instituțională a sistemului politic. Pe de altă parte, ele nu au putut să facă tot ce probabil și-ar fi dorit, pentru că erau parteneri mai tineri în coaliții, în cadrul unui sistem parlamentar. Mai mult decât atât, partenerul dominant al coaliției nu doar că avea mai multă experiență la guvernare, dar în cea de a doua fază a participării la guvernare (în timpul cabinetului Schüssel II) a fost și mai
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
structura instituțională a sistemului politic. Pe de altă parte, ele nu au putut să facă tot ce probabil și-ar fi dorit, pentru că erau parteneri mai tineri în coaliții, în cadrul unui sistem parlamentar. Mai mult decât atât, partenerul dominant al coaliției nu doar că avea mai multă experiență la guvernare, dar în cea de a doua fază a participării la guvernare (în timpul cabinetului Schüssel II) a fost și mai puternic. Drept urmare, prin participarea la guvernare populiștii (de dreapta) din Austria nu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de Convergencia (Convergența) după ce s-a desprins de COPEI, condamnând reformele neoliberale din Venezuela, și a legitimat tacit încercarea de lovitură de stat împotriva lui Pérez (vezi Tabelul 7.1). Tabel 7.1. Rezultatele alegerilor prezidențiale din Venezuela, 1993-2006 Partid/Coaliție 1993 1998 2000 2006 AD 23,6 COPEI 22,7 Convergencia 30,5 Causa R 22,0 0,11 37,5 MVR 56,2 60,3 62,8 Coaliții din opoziție* 40,0 36,9 Altele 1,3 3,7
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
1). Tabel 7.1. Rezultatele alegerilor prezidențiale din Venezuela, 1993-2006 Partid/Coaliție 1993 1998 2000 2006 AD 23,6 COPEI 22,7 Convergencia 30,5 Causa R 22,0 0,11 37,5 MVR 56,2 60,3 62,8 Coaliții din opoziție* 40,0 36,9 Altele 1,3 3,7 2,2 0,3 * Opoziția formată din mai multe partide contra lui Chávez s-a aliniat după candidatura lui Henrique Salas Römer de la Proyecto Venezuela în 1998, a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
măturat printr-o victorie zdrobitoare, 56,2% din voturi, și a trecut la aplicarea planului său de dezmembrare a structurii constituționale a regimului democratic care a guvernat Venezuela din 1958. Tabel 7.2 Rezultatele alegerilor legislative din Venezuela, 1998-2010 Partid/Coaliție 1998 2000 2005* 2010 AD 30,0 20,0 COPEI 13,5 3,6 Causa R 2,9 1,8 Convergencia 1,9 0,6 MVR/PSUV 22,2 55,8 69,5 57,5 Alte partide pro-Chávez** 8,2
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ordin social, economic și politic. O parte dintre ele au avut acces la informații politice prin experiențele inovatoare ale guvernelor locale dominate de Causa R, deoarece o facțiune a acestui partid de stânga s-a desprins și s-a alăturat coaliției conduse de MVR-ul lui Chávez. Cu toate că Chávez a respins inițial ideea creării unei organizații de masă, după eliberarea sa din închisoare în 1994, acesta a început să organizeze "comitete Bolivariene" la nivel local. Aceste comitete erau coordonate la nivel
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
Chávez. Astfel, așa cum bine s-a văzut în alegerile din 2010, s-a putut încă lupta cu chavismul pe scena electorală. După ce s-au abținut de la vot la alegerile legislative din 2005, forțele opoziției au ales să formeze o nouă coaliție pentru a intra în competiție cu chavismul în 2010, încrezătoare că vor reuși să obțină un nou sprijin în contextul unei rate a criminalității în creștere, a unei recesiuni severe provocate de criza financiară mondială și a lipsei de produse
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]