KorAP: Find »[drukola/base=culca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...304 305 306 ...359 >

8,953 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870

tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum se trezesc se apucă iar să poruncească și să lovească, spun că sunt poporul ales, că numai Dumnezeul lor este Dumnezeul cel adevărat și că trebuie să i te supui. Sunt stăpânii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
dinlăuntru, sufletul ei, numai puștile au sufle't, în ziua în care mi-au tăiat limba am învățat să mă închin sufletului nemuritor al urii. Ce învălmășeală, ce furie, bum, bum, beat de căldură și de mânie, prosternat la pământ, culcat peste pușca mea. Cine gâfâie aici? Nu mai pot îndura căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din mine care vorbește și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
simțea pe față și pe brațele goale. Urcară scara, pe sub ramurile de caprifoi, pe care îmbobociseră câteva flori. Când intrară în coridorul cu pereții plini de diplome, auziră un plânset de copil și vocea domnului Lassalle, care spunea: - O s-o culci după ce mănâncă. Dacă nu-i trece chemăm doctorul. Apoi patronul se ivi pe neașteptate în coridor și-i duse într-un mic birou în care mai fuseseră și altă dată, mobilat într-un fals stil rustic, cu pereții împodobiți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
din pâine, se opri și-i întrebă ce-i răspunseseră patronului. Yvars spuse că nu-i răspunseseră nimic. Apoi își aduse tașca și se așeză pe bancul la care lucra, începuse să mănânce, când îl zări în apropiere pe Saïd, culcat pe spate pe un morman de așchii, privind în gol către geamurile înalte albăstrite de cerul care începuse să-și piardă din strălucire. Îl întrebă dacă prânzise. Saïd îi spuse că a mâncat niște smochine. Yvars se opri din mestecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
se auzea nici cel mai mic zgomot. Îl uimi bucuria care-l năpădise la gândul că arabul a fugit, că este iar singur și că nu mai are de luat nici o hotărâre. Dar prizonierul era tot acolo. Doar că se culcase cât era de lung între sobă și catedră, și, cu ochii deschiși, privea în tavan. Acum i se vedeau bine buzele groase, care-i dădeau o înfățișare îndărătnică. - Vino, spuse Daru. Arabul se ridică și-l urmă. Intrară amândoi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era limpede că nu înțelege. Mânia punea stăpânire pe Daru. În același timp își simțea stângaci și ne la îndemână trupul mare, înghesuit intre cele două paturi. - Culcă-te aici, spuse cu nerăbdare. Ăsta-i patul tău. Arabul nu se clintea. Îl strigă pe Daru: - Ascultă! Învățătorul îl privi. - Jandarmul se întoarce mâine? - Nu știu. - Vii și tu cu noi? - Nu știu. De ce? Prizonierul se ridică și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
cum stă întins pe spate, tot nemișcat, cu ochii închiși sub lumina violentă. Când Daru stinse becul, întunericul se închegă parcă dintr-o dată. Treptat, noaptea începu să învie în fereastra unde cerul fără stele vibra stins. Învățătorul desluși curând trupul culcat din fața lui. Arabul nu făcea nici o mișcare, dar părea că ține ochii deschiși. Un vânt slab dădea târcoale școlii. Poate că va izgoni norii și soarele va lumina iarăși. În timpul nopții vântul se înteți. Găinile dădură semne de neliniște, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
liniște: însemna că omul e pe podiș. Atunci ajunse până la el un zgomot slab de apă, despre care se întrebă ce poate fi, până în clipa în care arabul se ivi din nou în ușă, o închise cu grijă și se culcă la loc, fără zgomot. Atunci Daru se întoarse cu spatele și adormi. Ceva mai târziu i se păru că aude, din adâncurile somnului, pași furișându-se în jurul școlii. "Visez, visez!" își spunea întruna. Și dormea mai departe. Când se trezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
în numele lui, și mai găsea încă, în unele seri, răgazul de a trece pe la el când nu era acasă, spre a-i pregăti patul pe care, în acele nopți, el nu mai avea nevoie să-l facă înainte de a se culca. Cu același devotament Louise intră în acest pat, apoi se ocupă de întâlnirea cu primarul, îl duse pe Jonas la primărie cu doi ani înainte ca talentul lui să fi fost, în sfârșit, recunoscut și organiză călătoria de nuntă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
plictiselii. Îi vorbi despre toate acestea Louisei, care, la rândul ei, începuse să se neliniștească în legătură cu cei doi copii mai mari, care creșteau văzând cu ochii și cu strâmtimea camerei lor. Se gândea că n-ar fi rău să-i culce în încăperea cea mare, îndărătul unui paravan, iar pe sugar să-l ducă în camera cea mică, unde telefonul nu-l va mai trezi din somn. Și cum micuțului nu-i trebuia prea mult loc, Jonas va putea să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
în încăperea cea mare, iar Jonas, care știa că va fi înțeles în nevoia lui de a fi singur, va putea să circule între cele două camere, vizitându-și prietenii, sau lucrând, după voie. Mai mult, copiii trebuind să se culce devreme, oaspeții nu-și vor mai putea îngădui să rămână până noaptea târziu. - Minunat, spuse Jonas, după ce se gândi puțin. - Și apoi, adăugă Louise, dacă prietenii tăi vor pleca devreme, o să fim și noi doi mai mult timp împreună. Jonas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
mai auzea. Din când în când, pe deasupra capetelor vizitatorilor, Jonas întâlnea privirea Louisei, și i se părea că această privire e tristă. Venea, în sfârșit, și seara, unii plecau, alții mai rămâneau în camera cea mare, privind înduioșați cum Louise culca copiii, ajutată grațios de o elegantă doamnă cu pălărie, ce se socotea nefericită că va ajunge atât de curând la ea acasă, unde viața, risipită pe două etaje, era infinit mai puțin intimă și mai lipsită de căldură decât viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
la țară, Louise spălase un maldăr de farfurii și de cești, Jonas și Rateau le șterseseră. Oboseala era plăcută. - De ce nu vă luați o servitoare? spuse Rateau în fața vrafului de farfurii murdare. Dar Louise, cu melancolie: - Unde s-o mai culcăm și pe ea? Tăceau, așadar. - Ești mulțumit? întrebă deodată Rateau. Jonas surâse, dar cu un aer obosit. - Da. Toți sunt drăguți cu mine. - Nu, spuse Rateau. Nu te încrede în ei. Printre ei sunt și oameni răi. - La cine te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
Fără îndoială că nu va fi formula ideală, din pricina patului foarte lat. Totuși, camera era toată ziua liberă. Îi spuse planul său Louisei, care chibzui. În dormitor, cel puțin, Jonas nu va putea fi deranjat; nu vor îndrăzni să se culce pe patul lor. - Tu ce părere ai? întrebă la rândul ei Louise pe Rateau. Acesta îl privea pe Jonas. Jonas se uita la ferestrele din față. Apoi își ridică ochii către cerul fără stele și se duse să tragă perdelele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
vreunui copac, a unei case strâmbe, a unui chip întâlnit în cale. Când începea să se înnopteze, nu făcuse nimic. Cea mai mică ispită, jurnalele, o întâlnire întâmplătoare, vitrinele, căldura cafenelelor, îl prindea, dimpotrivă, cu totul. În fiecare seară se culca cu conștiința încărcată, străduindu-se zadarnic să-și găsească tot felul de scuze. După această perioadă de gol aparent era sigur că o să se apuce iar să picteze, mai bine ca înainte. Zbuciumul era lăuntric, și steaua nu va întârzia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
surâse Louisei fără s-o vadă și ieși. Bău toată ziua și își petrecu noaptea la prietena lui, fără s-o poată, de altminteri, dori. Dimineața, Louise îl primi cu fața răvășită de durere. Ea vru să știe dacă se culcase cu femeia aceea. Jonas îi spuse că nu, deoarece fusese beat, dar că se culcase cu altele înainte. Și pentru prima oară, cu inima zdrobită, o văzu pe Louise privindu-l cu acea expresie de om ce se îneacă, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
la prietena lui, fără s-o poată, de altminteri, dori. Dimineața, Louise îl primi cu fața răvășită de durere. Ea vru să știe dacă se culcase cu femeia aceea. Jonas îi spuse că nu, deoarece fusese beat, dar că se culcase cu altele înainte. Și pentru prima oară, cu inima zdrobită, o văzu pe Louise privindu-l cu acea expresie de om ce se îneacă, pe care o dă surpriza și o durere prea mare. Descoperi atunci că nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă, nemișcat în întuneric. Noaptea cobora și se culca lângă nevastă-sa, care la acea oră dormea de mult. După câteva zile o rugă pe Louise să-i dea să mănânce sus, ceea ce ea și făcu, cu o grijă care-l înduioșa pe Jonas. Pentru ca să n-o mai obosească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
gratii din fața lui zărea o curte mică. Argila roșie fusese desfundată de ploaia care se vedea șiroind fără zgomot peste un pâlc înalt de aloes. O femeie trecea ținând întinsă cu amândouă mâinile deasupra capului o basma. D'Arrast se culcă iar, dar în clipa următoare se ridică și coborî din pat, care se îndoi și gemu sub greutatea lui. Socrate intră chiar atunci. - Primar așteaptă afară, domnu' d'Arrast. Dar, în fața expresiei lui d'Arrast: - Nu te grăbi, el niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele și anotimpurile se contopeau, iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul pe argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și mânia. Aici, exilul sau singurătatea, în mijlocul acestor nebuni lascivi și agitați, care dansau ca să moară. Dar, prin noaptea umedă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434

com.; blog de scriitor (bucovu.wordpress.com; Antologia Esențe. Timpul, Radiometafora, Ziarul Națiunea, Observatorul de Canada, Revista Omniscop, Revista Armonii culturale, Atelier literar, Așii României, Luceafărul Revista Nomen Artis etc. boem în beția ta de vechi boem fruntea ți-ai culcat o pe-un poem ca pe-un sfânt mormânt bătut de glorii. lemnul dulce, osul din părinte, sunetul vocalei cuib de miereseva care trece prin cuvinte, inima nflorită a-nviere, toate se preling așa de lin într-o baltă mare

Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
hrană fină ca o dulce crinolină, aripile ți doar zburând pe columna ta latină. spală-mi inima nătângă cu apă din mâna stângă adă-mi liniștea de veci... vin odată, hai mai treci să-mi vorbească ochiul drept cănd te culc, dragă, pe piept iar pe stângul să-l închid când plutim în doi în vid. toamnă, iată-ne alături ... toamnă-aș vrea ca să-ți mai mângâi pletele de frunze moarte buclele în care adesea mi-am îngropat dorul meu, zile

Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
zare pe zare trece o fântână ce face semne la cocori, plecarea lor coboară-n flori, plecarea noastră în țărână. pe zare trece râul dulce se joacă norii în inele și stoluri dragi de rândunele se duc acasă să se culce. pe zare bate vântu-n zbor, se scutură cafeaua-n cești, iar noi privim de la ferești. cum trece ultimul cocor. pe zare trece gândul meu și dorurile-nvolburate, se duc aiurea ca să cate ce n-am găsit în lume eu. ochiul

Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
am găsit în lume eu. ochiul meu ochiul meu albastru pur ți-a căzut pe verticală, nu te mai feri de el, prea frumoasă domnișoară. peste țâța ta cea dulce se așează ca un ied și ar vrea ca să se culce să viseze numai mied. parcă nu mai am vedere, mi-a furat-o sânul tău, s-a întins o noapte sură peste ochișorul meu. tot visând la mere coapte, ochiul meu lacom din fire, a trecut deja la fapte și

Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
mai confuză, Cu-același alb imaculat. Măicuța mea De câte ori m-apucă dor de tine, Și ca părinte te doresc 'napoi, Măicuța mea, din viața de apoi, Căldura ta se reîntoarce-n mine! Șoptind cuvinte fără de-nțeles, Te văd și-acum culcată pe o rână, Că tata n-a venit de-o vreme bună, Și-n țarină nu-s roade de cules. De-atâtea griji și de nevoi, cu lacrimi, Ades spălat ai nurii, când avid, îi căutam pe trupul tău livid

Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]