KorAP: Find »[drukola/base=geniu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...304 305 306 ...464 >

11,589 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866

-i identică cu a mea batjocura lor nu m-atinge, pentru că ei batjocoresc un individ pe care eu nu-l cunosc ... Îi desprețuiesc pe oameni ... m-am săturat de ei257. Conștiința de sine a geniului apare și mai explicit în Geniu pustiu: să fiu inima lor plină de geniu, capul cel plin de inspirațiune, preot durerilor și bucuriilor, bardul lor258. Freudian, visul lui Eminescu, descris amănunțit în aceeași proză, are rădăcini adânci în teritoriul sufletesc al poetului, dar și în relațiile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
m-atinge, pentru că ei batjocoresc un individ pe care eu nu-l cunosc ... Îi desprețuiesc pe oameni ... m-am săturat de ei257. Conștiința de sine a geniului apare și mai explicit în Geniu pustiu: să fiu inima lor plină de geniu, capul cel plin de inspirațiune, preot durerilor și bucuriilor, bardul lor258. Freudian, visul lui Eminescu, descris amănunțit în aceeași proză, are rădăcini adânci în teritoriul sufletesc al poetului, dar și în relațiile familiale ale perioadei ipoteștene: De sus, sus, din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
ale acestuia, atunci când apar, sunt una cu fibra și cu sufletul pământeanului. Numai că într-un mod întreit, întrucât nici în acest context el nu-și poate părăsi structura predestinată. O declarație de dragoste, ca aceea făcută iubitei Poesis din Geniu pustiu, pune întotdeauna în balanță ceea ce are esențialmente structura sa dumnezeiască, în contrapondere cu iubirea. El este în stare să lase totul, întocmai ca Hyperion, pentru iubirea care-i arde ființa. Eram zdrobit de fericirea mea260spune vocea adolescentului în același

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Aș vrea să mă prefac și eu într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare 265. Caracterizări cu totul imprevizibile apar în Avatarii faraonului Tla: I se părea că e un greier amărât suspendat în nemărginire 266... Geniul eminescian, însă răzbate în tot ceea ce poetul cugetă: În mine, în pieire și renaștere este eternitatea 267... Câteodată, doar contururile îl definesc, iar descrierea are accente din proza lui E.T.A. Hoffmann: Privea în păretele afumat la umbra sa proprie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
acestea vin și din faptul că avea acea libertate de vis care era esența vieței sale271. Când însă poetul face o călătorie în lună, de-a lungul unei sărutări numai, așadar când iubește cu adevărat, Sărutarea l-a umplut de geniu și de putere creatoare 272. Concentrarea de sine și reacțiile vii ale copilului în fața morții iubitei sunt obiecte de studiu freudian: Deodată ochii lui se oțărâră... Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri... el se temea se temea de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
obiectiv e cu putință în mintea noastră și că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sânt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis274. Firea poetului-om este surprinsă în Geniu pustiu cum nu se poate mai bine: Așa e felul meu. În visurile mele mă cred în stare de-a deveni un tiran carnivor, setos de sânge și omor, avar de aur șu desfrânat ca un Eliogabar, când în realitate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
am început să mă plimbu desculț, ca să nu fac zgomot, de-a lungul camerei 277. Sau, în același context: mi-am luat căciula mea de blană din cap și i-am pus-o lui278... Transformându-l pe același Ioan din Geniu pustiu într-un alter ego, acesta devenise tăcut și respingător... neâncrezător către orice. Își râdea de cer și de Dumnezeu; desprețuia oamenii, încât ți s-ar fi părut că sub zdrențele lui râde un rege sceptic și crud ca Satana

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
s.n.) Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămânea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete 287. Unele portrete sunt reluate și descrise folosind aceleași cuvinte, atât în Sărmanul Dionis, cât și în Geniu pustiu spre exemplu -, numai că aceste repetiții sunt făcute cu atâta măiestrie, încât doar la o analiză amănunțită se pot depista: aluatul lor, al cuvintelor este "frământat" atât de bine în plăsmuirea ideatică a poetului, încât, introdus în noul context

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
grație, pestelca era albă ca omătul, iar mânecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru . Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel îmbla 293. Când amintirile-n trecut/ Încearcă să îl cheme, chipul lui Ilie revine în Geniu pustiu așa cum îi revine în realitate: Ce frumos era el în acea sară ... mi-aduc aminte ca acu. Cu țundra îndoită pe grumaz și dinainte, astfel încât pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar dulce și plină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
economie și resignare de către dânsa 320. Alte secvențe ale realului apar ici-colo în proze: tata ședea pe un scăunaș scund și pe fața sa arsă și nerasă se strecurau lacrimi de venin, sau pe aceeași pagină, ceva mai jos, în Geniu pustiu: Tata m-a dat la școală 321. Ori, din aceeași proză: auzii ca pin somn pe tata sculându-se, luând în mâni apă din un ciubăr și spălându-se pe față, făcându-și cruce și mormăind încet o rugăciune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
doar când venea la oraș, altfel umbla civil [...] Vorbea puțin franțuzește și nemțește. Poza în nobil din naștere și mergea totdeauna în trăsură cu patru cai înaintași 327. Aglaia, sora cea dărâmător de frumoasă a lui Mihai, este descrisă în Geniu pustiu: Fața albă și obrazii roșii, părul castaniu și des, făcut în două cozi întrunite pe spate, neted și cu cărare prin mijlocul capului, ochii mari, caprii, ce se uitau mirați la mine, sprâncenele arcate și îmbinate, nasul fin ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Bacovia sau Nichita Stănescu. Sevele creativității unice ale poetului urcă și hrănesc o poezie al cărei destin e greu de prevăzut, dar care își găsesc izvorul nu în pure abstracțiuni, ci în inegalabilele trăiri reflectate în poetica eminesciană. Afirmația din Geniu pustiu: Sunt un fantast 54 explicitează condensat un dat natural al poetului. Ce substanță ascunde această afirmație se poate demonstra prin analogie cu versul Eu rămân ce-am fost: romantic 55, știindu-se că romanticul a excelat întotdeauna printr-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
ar fi mult mai puțin înțeleasă: Că-ndărătul lumii voastre mici de-o măsurați cu cotul/ E-o vecie că-nainte-i o vecie este iar/ Că-n nemărginirea lumii și a vremei ea-i o clipă/ Suspendată 71. Ca urmare, geniul are o capacitate creatoare înrudită cu cea a Demiurgului, o putere ce se manifestă însă în lumea-i dinăuntru 72. Numai poetul cu intuițiile sale este mai aproape de divin, pentru că se află în puterea lui Eros73. Fără Eros nu există

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Trăiește-mi dar c-adânc în piept te port!131 Harfa lui, care din pietre durerile le chiamă, nu este altceva decât Cântec născut din ceruri și-al mării crunt abis132. Cântecul și visul sunt indestructibile în laboratorul poetic al geniului, tocmai pentru că poetul noi spune El (adică noi, geniile) l-avem din cer133. Datul acesta, transpus în poezie (N-auzim noaptea armonia din pleiade?/ Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult134), îl face să confunde murmurul universului tainic, perceput în toată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
131 Harfa lui, care din pietre durerile le chiamă, nu este altceva decât Cântec născut din ceruri și-al mării crunt abis132. Cântecul și visul sunt indestructibile în laboratorul poetic al geniului, tocmai pentru că poetul noi spune El (adică noi, geniile) l-avem din cer133. Datul acesta, transpus în poezie (N-auzim noaptea armonia din pleiade?/ Oceanele-nfinirei o cântare-mi par c-ascult134), îl face să confunde murmurul universului tainic, perceput în toată măreția sa, cu versul său muzical și armonic. El

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
lună/ Și lacuri cadența cântărilor sună158. Tot ce pare în afara mișcării, a muzicii celeste nu există în fapt, căci toată strigarea, vuirea, sunarea/ E surdă ca ceriul, e moartă ca marea 159. Într-o perioadă când oricare cap îngust un geniu pară-și160, Eminescu are curajul să-și mărturisească crezul poetic: Ci muza mea cu sine se împacă 161, întrucât Nu scapi de tine însuși, cum ești trebui să fii162. Definiția aceasta se traduce în substanța poetică prin statornicirea poetului într-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
174. Altădată, în Mai am un singur dor, Eminescu își exprimă dorința de a trece dincolo tot în sunetul cântului: De voi muri curând,/ În liniștea serii/ Să mă duceți cântând/ La marginea mării 175. Nimic nu este întâmplător. În Geniu pustiu, Sofia moare cufundându-și ultima suflare a vieții în sunetele pianului. Poesis, la rândul ei, va avea aceeași soartă, cu deosebirea că aceasta din urmă își va acompania moartea cu propria-i cântare. O muzică atât de rafinată se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
atât din conținut, cât din participarea lectorului la sunetele create și la sugestia trimiterilor: Îngânat de glas de ape/ Cânt-un corn cu-nduioșare/ Tot mai tare și mai tare,/ Mai aproape, mai aproape 182. Ștefan Cazimir descrie sunetele ca impalpabile genii aeriene [...], care se apropie și se îndepărtează, se nasc și mor, acoperind în scurta lor existență curba integrală a simțirii umane 183. Topirea sunetului în natură este o inexplicabilă alchimie, care, fie prin învăluire, fie creând o stare de melancolie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
înseși visurile: Iar visurilor mele le poruncesc să treacă./ Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă 265. Altădată, lucrurile capătă contururi nefirești: Se clatin visătorii copaci de chiparos/ Cu ramurile negre uitându-se în jos266. Or, mai explicit, în Geniu pustiu, într-un colț al camerei lui Toma Nour dormeau una peste alta câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea 267, aducându-se în felul acesta prim-planul descrierii interiorului în care sunt înglobate rosturile și resorturile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
zborului țin de dinamica diferită a motivației interioare a Luceafărului; de aici vine și forța năvalnică a zborului-combustie. Starea de vis a copilului care se imagina zburând se regăsește transpusă mai târziu în Sărmanul Dionis: Sărutarea ei îl umplu de geniu și de-o nouă putere. Astfel îmbrățișați, [...] îi încunjură talia [...], iar cu ceilaltă mână fluturând o parte a mantiei se ridicară încet, încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai cerului, prin roiurile de stele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
LATEȘ, George. Mihai Eminescu: orfism și gnomism. Iași: Junimea, 2001, 285 p. (Eminesciana. Serie nouă; 3) * HUSAR, Al. Pro Eminescu. Iași: Junimea, 2001, 296 p. (Eminesciana. Serie nouă; 4) * LIVESCU, Cristian. Întâiul Eminescu: studiu critic. Copiii lui Saturn: digresiuni despre geniu. Iași: Junimea, 2002, 245 p. (Eminesciana. Serie nouă; 5) * Detractorii lui Eminescu: vol. 1. Ediție îngrijită și prefață de Alexandru Dobrescu. Iași: Junimea, 2002, XLIV, 337 p. (Eminesciana. Serie nouă; 6) * LATEȘ, George. Gradul zero al receptării eminesciene. Iași: Junimea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876

ales cu acelea din tinerețea noastră universitară, în care parcă-l văd și-acum recitându-și poemele. Ne făcea surcele pe toți prin felul în care-și spunea poeziile" scrie undeva Cezar Ivănescu. Și tot el: "Adi Cusin a avut geniu până la 18 ani. Ne amintea frapant de tragic dispărutul Nicolae Labiș." Iar într-un interviu din "România liberă", declară că "în toamna anului de grație 1960, nimeni dintre cei vii nu i se putea opune lui Adi Cusin (...) Doi ani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
adevărului" (2004). Am ales mai întâi titluri dedicate Luceafărului, întrucât Th. Codreanu nu se sfiește să-și manifeste un adevărat cult pentru Eminescu (să fie, oare, momentul?) În Jurnal: Încep tot mai mult să-mi dau seama că, fără acest geniu, noi, românii, n-am avea nici o noimă pe lume. Primul lucru pe care a știut Eminescu să ni-l dea a fost limba română. Maiorescu a înțeles bine asta. În schimb, n-avea cum să-l înțeleagă Gherea, care a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
pe cercetător să creadă că "va fi fost înaltă", iar "o așa frunte nu putea aparține decât unui bărbat înzestrat cu cea mai viguroasă inteligență". Asta să însemne că muritorii cu fruntea întinsă până la ceafă sunt, fără doar și poate, genii? Dar cel mai clar indiciu că ne aflăm în fața unei personalități de covârșitoare excepție îl constituie linia dreaptă a nasului. Hasdeu scrie cu avânt: "Din mii de portrete cutreerate în cursul studiilor mele fisionomice, n-am aflat decât unul singur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
acuzate de a fi susținut hitlerismul, iar "Adevărul literar și artistic" se consideră dator să adauge listei și nume ale literaților români, așezând tagma delatorilor autohtoni în preajma constelației (chiar așa-i, constelație veți vedea ce stele o populează!) naziștilor... de geniu. La o primă vedere, pare logic să fie aplicată aceeași etichetă și același tratament atât susținătorilor fascismului, cât și comunismului. Totuși, pe undeva se strecoară o eroare. De-o parte avem convingeri ferme, credințe și ideologii susținute bărbătește, până la capăt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]