KorAP: Find »[drukola/base=glumă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...304 305 306 ...404 >

10,090 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

văzute la microscop, detectate la radiografie sau măsurate de un aparat. Nu trebuie să îți faci griji, i-am spus. Nu este transmisă. Transmisibilă, vreau să zic, m-am corectat eu și am râs ca să îi arăt că fusese o glumă. Își aranjă părul negru, pe care începuse în ultimul an să îl pieptene peste creștetul capului. Amice, întreb doar, pentru că sunt unii oameni pe care îi preocupă starea ta. M-am întâlnit din întâmplare azi-dimineață cu George Johnson. Voia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Miller, dar van Pels e prea pretențios. Îți începi viața ca Rabinowitz, nu devii deodată Roosevelt. Nu că ar avea vreo importanță. Pentru mine, vreau să zic. Nu avea nici o importanță pentru el, dar dintr-odată n-a mai făcut glume cu evrei. „Deci ăștia trei rabini se întâlnesc într-un bordel...“. Nici insinuări: „dacă tipul ăsta crede că poate să tragă în piept un evreu...“. Nici să se mai laude: „ar fi trebuit să mă vezi cum l-am tras

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
încercat să merg mai departe, dar ea nu s-a clintit. —Vrei să spui că nu ești evreu? — Nu spun nimic. Tu o spui, și Harry, și fata din tabără. Și-a smucit mâna din a mea. Nu e o glumă. —Bineînțeles că e. Mi-a luat mâna și a început să meargă mai departe. —Slavă cerului. Pentru un minut m-am speriat. Am mers în tăcere, încercând să ne prindem din urmă umbrele. Totuși, nu cred că ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
să ne prindem din urmă umbrele. Totuși, nu cred că ar trebui să glumești despre așa ceva. Sau Harry nu ar trebui. Am continuat să mergem. Eu tot nu spuneam nimic. S-a oprit din nou. —E sau nu e o glumă? M-am întors spre ea. Stăteam exact între două felinare și chipul ei era în umbră. Am sperat că și al meu era la fel. Mi se pare amuzant că îi acorzi atâta importanță. — Bineînțeles că îi acord importanță. —Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Anne. Mi-era dor de mine. Uneori mă enervam. Nu doar fiindcă schimbase numele, deși chiar și asta era destul de rău. Când în anexa secretă îi zicea pe la spate lui Pfeffer Dussel, care în germană înseamnă „idiot“, era doar o glumă nevinovată între doi tineri care se luptau cu restricțiile, dar acum săracul Pfeffer era Dussel pentru posteritate. Chiar și mamei și tatei le știrbise imaginea și îi tratase cu grosolănie. Aceștia, redenumiți van Daan, nu erau părinții mei, voiam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
am făcut atunci, mijesc ochii ca să îi văd mai bine. Cât de tineri sunt; mama, rumenă și fără astâmpăr, cu gura larg deschisă e parcă gata să muște din viață, tata, înalt, energic, învăluit în fum de țigară și în glume răsuflate. Ce face clic de 999 de ori și clac doar o singură dată? Un miriapod cu un picior de lemn. Se iubesc? Fac dragoste în această anexă secretă putredă și lipsită de intimitate? Îi aud țipând unul la altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
îmi dau cu părerea. Aceasta îi puse un instrument în mână. Nu mi-a spus că era un tatuaj SS, și desigur eu nu am întrebat. Zâmbi afectat privindu-mi numărul. Naziștii care reușeau să treacă neobservați erau mica noastră glumă. Am încercat să îmi trag mâna. El mi-o prinse mai bine. Nu aveți de ce să vă temeți, spuse fără să își ridice privirea. Nu veți simți nimic. Am tras din nou. —Trebuie să stați nemișcat, domnule van Pels. Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
odihnea acum pe pieptul meu, bebelușul era lipit de spatele meu. Totul e la locul lui? Ce vrei să spui? În seif. Nu acolo te-ai dus? — Am vrut doar să verific ceva. Îmi mângâie urechea cu nasul. Era o glumă, nu un reproș. Am încercat că nu te trezesc. — Nu tu m-ai trezit. Absența ta m-a trezit. M-am răsucit și i-am prins un picior între ale mele. Își mută mâna de pe pieptul meu pe brațul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
să înceteze. Madeleine, aș spune eu. Da? ar răspunde ea fără să își ridice privirea de pe claviatură. În legătură cu piesa asta. Îhîm. Eu sunt Peter. Capul ei s-ar ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că acesta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
răspunde ea fără să își ridice privirea de pe claviatură. În legătură cu piesa asta. Îhîm. Eu sunt Peter. Capul ei s-ar ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că acesta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în lacătul trecutului meu și l-ar deschide? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
și fără să știu costul mâinii de lucru și al materialelor. Scena era concepția unui copil despre bombardamente - sau a unui cetățean american. Băiatul pe nume Peter încetă să o mai supere pe Anne și Anne încetă să mai facă glume proaste pe seama lui și începură să-și arunce unul altuia priviri arzătoare. Anne urca treptele până în camera lui și părinții erau îngrijorați și se certau din cauza asta, dar era un film sută la sută american, cu copii sută la sută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
privire peste masă. Întotdeauna am crezut că ar fi un ofițer excelent. Și tata a avut mustață, am continuat eu. Tata nu a avut mustață, așa cum nici mama nu a fost blondă. Chipul lui trist, care se schimba când făcea glume sau când era nervos, rămăsese la un moment dat fără nici un fir de păr, de la fruntea sa lată și cheală la bărbia lui proeminentă. Eram în mașină, în drum spre casă, când mi-am dat seama de unde îmi venise ideea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
în spate. Fiicele mele erau acolo unde le lăsasem, puțin mai încolo, pe rândul al doilea. —Ai stat acolo o sută de ani, tărăgănă Betsy ultimul cuvânt. Le-am povestit cum m-am încurcat. Am făcut să pară totul o glumă. Nu a fost tati prostuț? Situația li s-a părut amuzantă. —Ghici ce a făcut tati, au strigat ele intrând în casă. Așa a aflat Madeleine. Nu aș fi fost atât de inconștient să îi spun. Următorul incident a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
întrebat ce face clic de 999 de ori și clac o dată și când s-au dat bătuți le-am spus că este un miriapod cu un picior de lemn și le-am explicat cum tata mă făcea să râd cu gluma asta când eram de vârsta lor. Îmi doresc să le fi spus că tata se înfuria, dar era un om bun și nu un hoț; că mă rușinam cu mama - dar care băiat nu se rușinează -, însă o iubeam și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

spuse timid: —Am Întârziat puțin. Îmi pare rău. Am alunecat la intrare. Cu ploaia asta de-afară... Wahrhaftig răcni: A, da! Din nou Întârzierea asta fatală! Din nou această force majeure! Și pentru a suta oară Îi spuse lui Fima gluma despre mortul care Întârziase la propria sa Înmormântare. Era un bărbat scund și Îndesat, cu o constituție de contrabas, un chip roșu și buhăit ca al unui alcoolic, străbătut de vase de sânge ce alcătuiau o rețea bolnăvicioasă, aflate atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
de contrabas, un chip roșu și buhăit ca al unui alcoolic, străbătut de vase de sânge ce alcătuiau o rețea bolnăvicioasă, aflate atât de aproape de suprafață, Încât aveai impresia că i se putea lua pulsul prin ele. Avea câte o glumă pregătită pentru orice ocazie, pe care o Începea invariabil cu formula „Există un banc cunoscut“. Și izbucnea mereu Într-un râs zgomotos când ajungea la poantă. Fima, care auzise deja până la saturație de ce Întârziase mortul la Înmormântare, reuși totuși să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
se gândea, să-și frece inconștient sfârcurile cu degetul. I se păreau o farsă, o relicvă jalnică. Apoi se simțea cuprins de un val de compătimire profundă pentru toți bărbații și femeile, de parcă diferența dintre sexe nu era decât o glumă răutăcioasă. Avea senzația că venise timpul să i se pună capăt, cu ajutorul iubirii și al logicii. Sau cel puțin să fie minimalizată suferința pe care o provoca. Atunci se ridica de la locul lui, din spatele biroului de recepție și Îi aducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
și povestirile religioase. Era un povestitor pasionat. Avea obiceiul să comenteze istorioara și să insiste asupra moralei. Când spunea o anecdotă, obișnuia să explice, ca desert, care era poanta. Uneori continua, arătând diferența dintre poanta aparentă și cea reală. Interpretarea glumei Îi făcea pe ascultători să râdă În hohote, ceea ce Îl Încuraja pe bătrân să spună și altele, apoi să le explice și pe acelea. Era convins că ceilalți nu prindeau poanta și că era de datoria lui să le deschidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În gând cuvintele doctorului Eitan: „I-aș spânzura pe-amândoi“. Dar care e diferența dintre un nătâng și un ghinionist știi, Efraim? Nătângul e cel care varsă Întotdeauna ceaiul fierbinte pe pantalonii ghinionistului. Așa se spune. Dar În realitate, În spatele glumei se ascunde ceva misterios și chiar profund. Cei doi sunt nemuritori. Călătoresc mână-n mână, din țară În țară, din veac În veac, din poveste-n poveste. Precum Cain și Abel. Sau Iacob și Esau. Ca Raskolnikov și Svidrigailov. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
și nu. E amuzantă tocmai asocierea cu găuritul biletelor. Deși dacă stai să te gândești mai bine, spune și tu, te rog: ce e de râs aici? Nu ți-e rușine să chicotești? Mai degrabă ți se rupe inima; majoritatea glumelor se bazează pe plăcerea ordinară pe care ne-o dă nefericirea celorlalți. Și de ce e așa, Fimucika, fii bun, te rog, și lămurește-mă, doar ești istoric, poet, filosof, de ce trebuie să ne binedispună ghinionul altuia? Ce ne face să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
insulă pustie și, Într-un anumit sens, toate zilele sunt Zile Cumplite. Fima sesiză un fluierat ușor, slab, aproape ca al unui motan care toarce, urcând din pieptul tatălui său la fiecare respirație. De parcă bătrânul ar fi pus acolo În glumă un fluier de jucărie. —Bea-ți ceaiul, Baruch. Se răcește. Bâtrânul răspunse: —Ți-am cerut eu ceai, Efraim? Ți-am cerut să vorbești. Te-am rugat să-mi povestești despre copilul ăla nenorocit, despre care vă Încăpățânați să susțineți de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
uitată -, Însă ceva care te cheamă la el. Pentru o clipă se Întrebă: I-ar păsa oare dacă ar muri astăzi? Întrebarea nu trezi nimic În el, nici spaimă, nici dorință. Moartea i se părea la fel de fadă ca una din glumele lui Wahrhaftig. Iar viața sa de zi cu zi i se părea previzibilă și plicticoasă ca morala povestirilor tatălui său. Brusc Îi dădu dreptate În sinea lui bătrânului, nu În privința identității indienilor, ci a zilelor care treceau fără bucurie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
tendință ascunsă a militanților pentru pace de stânga de-a aștepta resemnați o schimbare a realității, mai degrabă decât să facă ceva. Fie și cel mai mic lucru. I se făcu deodată dor de Uri. De umerii săi largi, de glumele sale, de râsul profund și cald, de stilul lui de conducător al unei mișcări de tineret, de obiceiul de țăran de a-l lua pe după umeri, de a-l Înghionti În burtă, ca un boxer, și de a-i spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
că nu. Încercam doar să te fac să râzi puțin. Vrei să-i imit pe Șamir și pe Peres? Nu vreau nimic. Ți-am spus deja de trei ori. Fima propuse În zadar o poveste de aventuri, jocuri pe calculator, glume, bătăi cu perne sau domino. Ceva apăsa sufletul copilului, dar toate Încercările lui de a-l descoase despre școală, dupăamiaza petrecută la vecină, oboseală, dureri de burtă, programul spațial al Statelor Unite nu reușeau să scoată din gura lui Încleștată decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
sau nu Îndrăznea să-l exprime direct. Din pricina atâtor povestiri și poante, a atâtor cazaci și indieni, nu observase că bătrânul se plângea de lipsă de aer proaspăt. Și doar tatăl său nu vorbise niciodată despre probleme de sănătate, În afară de glumele pe seama durerilor sale de spate. Acum Fima Își aminti de gâfâiala sa, de tuse, de șuieratul care Îi urca din gât sau din adâncul pieptului. Se pare că la despărțire bătrânul Încercase să-i explice ceva ce nu voise să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]