7,873 matches
-
una este a sufla în lumânare, cum mai facem azi de ziua cuiva ori prin biserici - și a sufla în luminare este alta, adică poate să se refere la sursa luminii în general: flacără de lampă, felinar, lemn, gaz aerian, lumânare etc. În Scrisoarea I este vorba despre lampă, și vom arăta de ce. Mai întâi, însă, să ne aducem aminte de atmosfera din poezia Noaptea (1871, cu 10 ani înainte). Edițiile curente, de astăzi, au: Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lampă, felinar, lemn, gaz aerian, lumânare etc. În Scrisoarea I este vorba despre lampă, și vom arăta de ce. Mai întâi, însă, să ne aducem aminte de atmosfera din poezia Noaptea (1871, cu 10 ani înainte). Edițiile curente, de astăzi, au: Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu i cald, molatic, lin, termenul lumânare fiind pus prima dată în text de Titu Maiorescu în ediția a șasea (1894) - și păstrat apoi în lanț de toți editorii (mai puțin G. Bogdan Duică, pentru că respectă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
vorba despre lampă, și vom arăta de ce. Mai întâi, însă, să ne aducem aminte de atmosfera din poezia Noaptea (1871, cu 10 ani înainte). Edițiile curente, de astăzi, au: Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu i cald, molatic, lin, termenul lumânare fiind pus prima dată în text de Titu Maiorescu în ediția a șasea (1894) - și păstrat apoi în lanț de toți editorii (mai puțin G. Bogdan Duică, pentru că respectă textul Convorbirilor literare). Tot G. Bulgăr a restituit termenul originar, dar
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
respectă textul Convorbirilor literare). Tot G. Bulgăr a restituit termenul originar, dar aceste ediții restitutive trec neobservate de manuale, antologii, ediții de editură etc. Să stăm, însă, și să cugetăm: cum poate să se vadă noaptea, într-o odaie, o lumânare... stinsă?! în acest paradox îl lasă editorii pe Eminescu schimbând un biet semn dintr-un singur cuvânt, pe i cu â/î. Este limpede că avem de-a face cu o expresie de limbă, luminarea-i stinsă înseamnă exact ce
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
foarte largi pe care le are limba română pentru exprimare, și pe de altă parte modul cum noi înșine îngustăm, de a lungul timpului, aceste posibilități, cum le epuizăm prin standardizare și reguli normative... Odaia lui Eminescu are, desigur, și lumânare ca sursă a luminii - vezi Cugetările sărmanului Dionis unde carafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună - dar dominantă, pentru creație, pentru lucru în general, este lampa, cum o vedem în Singurătate (1879): A târziu când arde lampa. Pentru imaginea
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Luminarea-i stinsă ’n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, în serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumeră ce este „în casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt înșiruite strict în aceeași serie gramaticală. Și ce înșiruire strâmbă: ceva concret, un obiect, alături de abstracțiuni sensibile... Vreau să spun că chestiunile acestea nu țin de gramatică ori de lingvistică, nu se supun regulilor
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lor. Când ai, însă, scrierea legată: sara suflu’n luminare, și vezi formele aliterante sa-/su; a-u-u-u-a - sugestia suflatului încet și continuu vine de la sine. Dimpotrivă, pauza după suflu sugerează acțiune rapidă. Considerați cele două obiecte în discuție, lampa sau lumânarea, și vedeți cum se stinge fiecare în parte prin suflat asupra lor. Pentru o și mai bună înțelegere a diferenței dintre sensul cuvintelor și cel al expresiilor, iată încă două locuri din aceleași poezii. Eminescu are așa: Căci perdelele’ntr
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
privind / Cum tu te uiți cu ochii în lumină. / Ai obosit, cu mâna ta cea fină / în val de aur părul despletind. // L-ai aruncat pe umeri de ninsoare, / Desfaci râzând pieptarul de la sân, / încet te-ardici și sufli ’n lumânare...// De-asupră mi stele tremură prin ramuri, / în întuneric ochii mei rămân, / Și-alături luna bate trist în geamuri. Sonetul este datat 1879 de către Perpessicius, după hârtie și scris - iar datarea este acceptată de toți editorii. Vom reveni, desigur, asupra
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lampa) - și că poetul suflă încet și prelung deasupra sticlei de lampă ori jos, în focar, după ce-l ridică de pe stativul în care stă gazul sau uleiul lampant. De ce ar fi vorba, în sonetul ce-o privește pe ea, de lumânare? Un editor explică chiar astfel: „înăuntru, visătoarea, începând să se dezbrace, suflă în lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului în întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, în ferestrele întunecate, tristețea fiind
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
focar, după ce-l ridică de pe stativul în care stă gazul sau uleiul lampant. De ce ar fi vorba, în sonetul ce-o privește pe ea, de lumânare? Un editor explică chiar astfel: „înăuntru, visătoarea, începând să se dezbrace, suflă în lumina lumânării și o stinge. Afară, ochii iubitorului în întuneric, sub stelele care pâlpâie prin ramurile arborilor, sub luna care scânteiază trist, în ferestrele întunecate, tristețea fiind a sufletului osândit să fie singur.” Nu știu cât de convins este dl. editor că acesta ar
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
șablon, zicându-se îndeobște că poezia de dragoste eminesciană este tristă. Mai sus, însă, textul spune: Dar prin fereastra ta eu stau privind / Cum tu te uiți cu ochii în lumină. Nu este de crezut că poate fi aceasta „lumina lumânării”, care este doar o flăcăruie ce dă întunericul la o parte pe o rază mică. Aici lumina inundă părul ce se desprinde „în val de aur”, lasă minunea să poată fi contemplată pe geam, din cerdac. Înăuntru este o sursă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
parte pe o rază mică. Aici lumina inundă părul ce se desprinde „în val de aur”, lasă minunea să poată fi contemplată pe geam, din cerdac. Înăuntru este o sursă de lumină mai vie, mai puternică decât cea a unei lumânări - capabilă chiar să învingă lumina lunii, vezi finalul: Iar luna bate trist în lucii geamuri: când sursa dinăuntru se oprește, lumina lunii nu mai străbate geamul, nu se mai îngemănează cu lumina interioară. Este vorba, material vorbind, de o lampă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
lampă - una destul de arătoasă chiar - iar spiritual nu putem vorbi în nici un caz de bărbatul care privește pe furiș, de pe cerdac, femeia dezbrăcându-se, etc.: este o scenă casnică, așa cum sugerează și înscrisul Veronicăi Micle. Această confuzie între lampă și lumânare observ că se face mai ales începând de pe la mijlocul secolului al XX-lea (Perpessicius, 1956) - și nu pot să trec cu vederea că acum începe, cu aproximație, și epoca electrificării: lumina cea nouă, a becului, este văzută în „antiteză” cu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ales începând de pe la mijlocul secolului al XX-lea (Perpessicius, 1956) - și nu pot să trec cu vederea că acum începe, cu aproximație, și epoca electrificării: lumina cea nouă, a becului, este văzută în „antiteză” cu cea mai veche lumină, a lumânării, nu se mai ține cont de invenția mediană a lămpii, se uită de lampadare, de pildă, care făceau o lumină poate la fel de puternică, în orice caz mai odihnitoare decât cea electrică. Erau, însă, pentru cei înstăriți, nu pentru oamenii de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
mediană a lămpii, se uită de lampadare, de pildă, care făceau o lumină poate la fel de puternică, în orice caz mai odihnitoare decât cea electrică. Erau, însă, pentru cei înstăriți, nu pentru oamenii de rând care adunau și păstrau mucuri de lumânări pentru zile negre... Din acest sonet eminescian mai rețin imaginea Crengi mari în flori de umbră mă cuprind. Ea mă ajută să înțeleg funcția gramaticală a apostrofului postpus în scrierea veche - nu numai la Eminescu, dar în mod special la
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
câmp că mi s-au dus / De la Rusalim spre-apus./ Pe la revărsat de zori,/ Să găsească nouă flori / Nouă flori bune de leac./ Ele flori bune de leac / Orișicât / S-au trudit / N-au găsit, / Ci-au găsit / Pe la-nserate/ Nouă lumânări curate. / Luminile s-au aprins, / Raiul s-a deschis, / Cristos a învins, / Maică-sa a râs / Și din gur-a zis: / Cine-a ști și-a spune / Altă rugăciune / A Prea Sfintei Vineri / Totdeauna joi seara / Câte de trei ori / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
busuioc, fire de grâu, mărar, mintă, romaniță, mac, sămânță de cânepă dar și mai multe pene de pasăre "ca să priceapă și să învețe ușor (copilul), și tot așa să trăiască în lume." 205 După "scăldăciune", nașa cu celelalte femei, luând lumânarea de la botez într-o mână, o sticlă cu rachiu fiert cu miere și un pahar în cealaltă mână, pleacă după moașă care a luat "apa" în care a fost scăldat copilul și "prinzându-se de mână și formând un danț
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
moartea; moare cineva apropiat dacă, în vis, se rupe și se dărâmă o bucată de pământ, iar de se visează că scoate cineva stâlpii de la poartă, e semn că stăpânul casei va muri.263 În Moldova, când se termină o lumânare de ceară, capetele se lipesc de pământ, pentru sufletele celor adormiți "fără lumină" 264. Dacă omul bolnav se chinuiește și nu poate muri, atunci "se așează pe pământ", cu fața spre răsărit (în Transilvania, Moldova și Țara Românească) 265 sau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
trupul lui 269. În Basarabia, perna mortului se umple cu țărână de la mormânt pentru a se păstra legăturile cu lumea aceasta 270. În Transilvania, a doua zi după înmormântare, se stropește cu apă mormântul, se tămâiază și se aprinde "toiagul" (lumânarea în spirală făcută pe măsura mortului) "pentru a îmblânzi cățelul pământului, ca să nu latre pe noul oaspe venit între celelalte morminte" , amintind, astfel de Cerber, vestitul câine cu trei capete, păzitorul infernului 271. Când se dă ceva de pomană, "de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fier și de piatră, de boală și nepricepere (bolânzie)285. Cele mai multe moașe din Bucovina, după ce au scăldat copilul și l-au înfășat, îl pun pe vatră 286. Când prinde a se îngâna ziua cu noaptea, în Bucovina, moașele aprind o lumânare, o pun pe masă ca să ardă toată noaptea deoarece "venind ursitorile și neaflând lumină în casă (...) se mânie și-i ursesc o soartă rea" 287. Bucovinencele au foarte mare grijă să păstreze lumânările de la botez pentru că nu e bine să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu noaptea, în Bucovina, moașele aprind o lumânare, o pun pe masă ca să ardă toată noaptea deoarece "venind ursitorile și neaflând lumină în casă (...) se mânie și-i ursesc o soartă rea" 287. Bucovinencele au foarte mare grijă să păstreze lumânările de la botez pentru că nu e bine să le dea cuiva, "ci să ardă numai în casa unde se află copilul de curând botezat" 288. Pentru ca femeia să iasă din starea de "necurăție", după ce e spălată, moașa ia așternutul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se uite la cuptor, în vatră, "ca să nu le fie viața neagră ca tăciunii", se uită la soare, pe fereastră. În momentul în care se așează pe masă "steagul", în spatele miresei stă o fetiță numită "svitūka" (luminătoarea) care ține o lumânare la umărul miresei, lipită de "baltagul" mirelui, simbolizând calea cea bună a vieții. c. Înmormântarea În ritualul înmormântării, focul era venerat din cele mai vechi timpuri: incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și reînvierea morților.304 Tot ca simbol al continuării vieții pe lumea cealaltă, sau a revenirii la viața terestră, se practica și înmormântarea cu ocru roșu care se presăra pe trupul mortului, ca substitut al sângelui ca semn vivicator.305 Lumânarea de ceară, aprinsă, este pusă la căpătâiul omului, până "își dă sufletul", pentru a vedea pe cealaltă lume, pe unde merge, pentru a-i fi luminată "cărarea morții" 306. Dacă a murit cineva "fără lumină", se face o lumină din
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lemne este destul de mare, se dă foc pentru arderea păcatului greu312. În Joia Mare, de dinainte de Paști, este obiceiul de a se face focuri pe morminte (Banat) sau să se dea de pomană ulcele cu apă, un colac și o lumânare (Bucovina) 313, sau, când sunt Alexiile, se aprinde o lumânare pe locul unde a murit omul pentru "curățire și sfințire" 314. 4. AERUL Mediator între pământ și cer, aerul, "simbol al vieții nevăzute" 315, și-a căutat "corporalitatea" în diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
greu312. În Joia Mare, de dinainte de Paști, este obiceiul de a se face focuri pe morminte (Banat) sau să se dea de pomană ulcele cu apă, un colac și o lumânare (Bucovina) 313, sau, când sunt Alexiile, se aprinde o lumânare pe locul unde a murit omul pentru "curățire și sfințire" 314. 4. AERUL Mediator între pământ și cer, aerul, "simbol al vieții nevăzute" 315, și-a căutat "corporalitatea" în diverse elemente ale naturii, prin intermediul cărora s-a exprimat ca "ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]