7,953 matches
-
atitudini vin din două direcții: a) Direcția de gândire filozofică reprezentată prin M. Foucault, care consideră „psihiatria” ca pe o formă mascată a puterii, o variantă a igienei sociale, legată de „frica de nebunie” și de tendința de izolare-închidere a nebunilor. b) Direcția de acțiune medico-psihiatrică reprezentată prin Szasz, Cooper și Laing. Aceștia pun în discuție conceptul de „boală psihică”, formele clinice ale bolii psihice și regimul de tratament și internare. Pentru ei „boala psihică” este o „invenție a psihiatrilor”, un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
poate vedea în continuare, în lista comparativă a termenilor grecești desemnând normalitatea și anormalitatea psihică. Grupa de termeni Psihologie (procese psihice normale) Psihopatologie (fenomene psihice morbide) Nous = suflet Ek-nous = scos din minți a-nous = smintit Dis-nous = ostil Apo-noia = irațional Paranoia = nebun, cu mintea tulburată Phrenos = gândire, inteligență Ek-phron = smintit, ieșit din minți Dis-phron = trist, mâhnit Phreno-blabes = nebun Psyché = suflet, viață A-psychia = laș, mișel Pneuma = suflet, însuflețit A-pnea = lipsit de viață Mneme = memorie Mania = nebunie, demență, furie Maniakos = nebun Termenii latini pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de termeni Psihologie (procese psihice normale) Psihopatologie (fenomene psihice morbide) Nous = suflet Ek-nous = scos din minți a-nous = smintit Dis-nous = ostil Apo-noia = irațional Paranoia = nebun, cu mintea tulburată Phrenos = gândire, inteligență Ek-phron = smintit, ieșit din minți Dis-phron = trist, mâhnit Phreno-blabes = nebun Psyché = suflet, viață A-psychia = laș, mișel Pneuma = suflet, însuflețit A-pnea = lipsit de viață Mneme = memorie Mania = nebunie, demență, furie Maniakos = nebun Termenii latini pentru a desemna formele de nebunie - alienație mintală sunt la fel de diverși sub aspectul nuanței ca și cei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Apo-noia = irațional Paranoia = nebun, cu mintea tulburată Phrenos = gândire, inteligență Ek-phron = smintit, ieșit din minți Dis-phron = trist, mâhnit Phreno-blabes = nebun Psyché = suflet, viață A-psychia = laș, mișel Pneuma = suflet, însuflețit A-pnea = lipsit de viață Mneme = memorie Mania = nebunie, demență, furie Maniakos = nebun Termenii latini pentru a desemna formele de nebunie - alienație mintală sunt la fel de diverși sub aspectul nuanței ca și cei din limba greacă. În sensul acesta menționăm pentru a desemna manifestări psihice anormale următorii termeni: Insanus (nebun), Amens (fără minte), Demens
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebunie, demență, furie Maniakos = nebun Termenii latini pentru a desemna formele de nebunie - alienație mintală sunt la fel de diverși sub aspectul nuanței ca și cei din limba greacă. În sensul acesta menționăm pentru a desemna manifestări psihice anormale următorii termeni: Insanus (nebun), Amens (fără minte), Demens (dement), Ira (mânie, furie), Furor (furie, agitație) etc. Vocabularul psihopatologic și cel psihiatric stau la baza constituirii „discursului” despre fenomenele psihice morbide. În sensul acesta se disting două direcții: direcția științifică și direcția culturală. Le vom
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sufletesc interior al persoanei, boala apare ca un „accident” ontologic, fiind astfel integrată psihobiografiei interioare a individului (L. Binswanger). În plan cultural „nebunia” este percepută ca o schimbare a spiritului, ca o îndepărtare a persoanei de la normele morale și sociale. Nebunul este o ființă care nu-și mai aparține. El este „stăpânit” sau „posedat” de forțe malefice care-l conduc. El este „ieșit din minți” sau o „persoană rătăcită” etc. Terminologia este inspirată din comparația cu normele morale și sociale. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
-l conduc. El este „ieșit din minți” sau o „persoană rătăcită” etc. Terminologia este inspirată din comparația cu normele morale și sociale. Această terminologie are un caracter emoțional și ea exprimă teama și repulsia societății față de nebunie și de persoana nebunului. Constituirea și caracteristicile câmpului epistemologic în psihopatologie Limbajul unei științe are la baza sa intenția de a exprima obiectul cunoașterii respective. Prin „termeni lingvistici” obiectul cunoașterii respective este separat de alte obiecte și determinat, fiind integrat în felul acesta în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
construiesc „modele” diferite de „tablouri clinice” fapt care face ca în clinica psihiatrică să nu existe un punct de vedere comun, acceptat de toți specialiștii. Ideile psihiatrice care „vin” dinspre medicină fac „ca psihiatrii să nu poată accepta „ființa-celuilalt” a nebunului, decât cu titlul de „ființă-bolnavă” (P. Berber și H. Luccioni). Prin aceasta nebunii sunt incluși în „spațiul discursului psihiatric”. Având în vedere faptul că nu există decât un singur fel de „a fi bolnav”, medicul este obligat de „a delimita
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
să nu existe un punct de vedere comun, acceptat de toți specialiștii. Ideile psihiatrice care „vin” dinspre medicină fac „ca psihiatrii să nu poată accepta „ființa-celuilalt” a nebunului, decât cu titlul de „ființă-bolnavă” (P. Berber și H. Luccioni). Prin aceasta nebunii sunt incluși în „spațiul discursului psihiatric”. Având în vedere faptul că nu există decât un singur fel de „a fi bolnav”, medicul este obligat de „a delimita” în interiorul contextului „discursului clinico-psihiatric”, forma de boală de care este afectată persoana respectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se comporta altfel decât în concordanță cu rigorile realității fizice, socioculturale și sufletești-morale, admise ca norme în cadrul unui grup social de referință. Tot ceea ce iese din „cadrele” acestui tip de persoană este de domeniul patologicului, reprezentând „persoana bolnavă psihic”. Separând nebunii de celelalte categorii de indivizi eliminați de societate, se recunoaște acestor persoane statutul medical de „bolnavi psihici”; un statut atribuit de psihiatrie, care îl va înlocui pe cel de „persoană normală”. Ideea de nebunie s-a format încă din Antichitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
le impune cetățenilor săi, aduce în planul juridic și în cel al conștiinței morale, noțiunile de „culpabilitate” și de „responsabilitate”, care ulterior, în decursul evoluției istorice se vor extinde și asupra nebuniei și, în mod implicit, asupra persoanei și situației nebunilor. În sensul acesta sunt recunoscute două forme de nebunie (M. Foucault): a) O „nebunie benefică” considerată de Platon ca un „dar divin” (theamania) care deosebește individul de semenii săi prin anumite calități sau acțiuni neobișnuite. b) O „nebunie malefică” considerata
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ideea de păcat, nebunia fiind considerată ca o „pedeapsă” în raport cu „virtuțile morale” ale individului, considerate ca daruri. Păcatul este legat de „vinovăția morală” a individului, care, „lovit de soartă”, va fi condamnat la o existență tragică. 3) Modelul medico-moral consideră nebunii ca fiind bolnavi psihici, a căror suferință este raportată la sfera pasiunilor, menținându-se prin aceasta, în prim-plan, esența morală a nebuniei. 4) Modelul medico-biologic consideră nebunia ca pe o formă de „degenerescență”, o degradare atavică a individului, contrarie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebunia era considerată ca suferința morală, fiind inclusă în „ierarhia viciilor”. Păcatele și patimile sufletești se amestecau. Instituția care era investită cu cenzurarea patimilor sau a păcatelor umane era Biserica. În Renaștere asistăm la o bruscă schimbare a atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bruscă schimbare a atitudinii față de nebun și nebunie. D. Erasmus din Rotherdam publică un opuscul, devenit celebru, Elogiul nebuniei, în care, pentru prima dată, Nebunia se prezintă ca personaj public în fața societății. Vechile tipare se destramă. Apare un nou model: „nebunul ca bufon”. Nebunia capătă o semnificație hilară, fiind plasată în registrul comicului. Ea nu mai este sursă de teamă, ci devine „personaj de comedie”, menținându-și prin aceasta funcțiile sale culturale în societatea vremii. În Epoca Iluministă „Nebunia” redevine o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihice cu evoluție periodică. 2) Degenerescența mintală care cuprinde: debilitatea mintală, debilitatea morală și psihozele degenerative. 3) Nebunia morală sau nebunia impulsivă, cu două sub-grupe: a) nebunia morală: mania și melancolia, b) nebunia impulsivă: suicidul, homicidul, dipsomania, cleptomania, piromania. 4) Nebunii secundare în care sunt incluse următoarele forme clinice: nebunii nevrozice (epilepsia și isteria), nebunii infecțioase (puerperale și sifilisul), nebunii toxice (pelagra, saturnismul, alcoolismul, morfinomania). 5) Paralizia generală progresivă, sau neurosifilisul. 6) Demența primitivă, secundară și senilă. 7) Stările morbide congenitale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aceasta din urmă, Socrate aduce în discuție și „latura socială” a nebuniei subliniind „periculozitatea antisocială” a actelor de conduită ale bolnavilor psihici care periclitează ordinea socială, prescriind în sensul acesta măsuri de prevenție și de protecție socială ale cetății împotriva nebunilor (Legile, 10, d-e). Cele două forme de nebunie, culturală și medicală, au coexistat permanent. Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea aduce însă în discuție redefinirea nebuniei ca manifestare socială. Acest aspect se impune din
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Din aceste considerente bolnavul psihic „se rupe de societate”. Statul îl refuză și-l „izolează”, justificând această atitudine fie ca pe o „protecție socială”, fie ca pe o „măsură de siguranță preventiv-terapeutică” impusă acestuia. În fond, statul „se teme” de nebuni și îi refuză. Este, din punct de vedere formal, o atitudine de auto-protecție firească; în esența lor însă, lucrurile stau cu totul altfel. Statutul bolnavului psihic este temporar. El durează atâta timp, cât evoluează din punct de vedere clinic boala
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din punct de vedere medical și psihologic, boala psihică este aceeași în esența ei, bolnavul psihic este produsul societății sale. H. Damaye, care a consacrat un studiu extrem de nuanțat al raporturilor psihiatriei cu civilizația, afirmă că „alienistul vede peste tot nebuni”, specificând că „psihiatrul vede, în viața liberă, dar frământată, numeroși anormali mintali sau sexuali”. Această „viziune psihiatrică asupra vieții” creează o mentalitate, o atitudine critică și nuanțată a vieții sociale. Rezultă de aici, în mod clar, că dincolo de funcția sa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
A. Szasz, C. Koupernik). Rolul psihiatrului în stat este de a „creea”, de a „formula” și de a susține cu argumente științifice „imaginea socială a nebuniei și de a delimita prin aceasta, „rolul social al bolnavului psihic”. În Antichitatea clasică nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nebunul era plasat în registrul tragicului; în Evul Mediu era posedat de diavol și damnat ca eretic impur, în Renaștere devine personaj plasat în registrul comicului: bufon. Iluminismul deschide perspective medicalizării nebuniei pe care o separă de religie și morală. Nebunul este declarat bolnav psihic. Epoca romantică aduce o notă de separație situând la antipozi „nebunia” și „geniul” în sfera teoriei, destul de elastice, a „degenerescenței” (A. Morel, V. Magnnan, C. Lombroso). Epoca modernă și contemporană diversifică problematica nebuniei prin intervenția unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
face ca individului să i se impună interdicții. Dar aceste interdicții nu trebuie privite sau utilizate în scop represiv, ci terapeutic și restaurator. Și, mai ales, este absolut interzis să fie utilizată autoritatea social-juridică a psihiatriei în a eticheta drept „nebuni periculoși” persoanele care, prin opiniile și acțiunile lor protestatare, se opun statului. Sunt două puncte de vedere absolut diferite, care nu pot și nu trebuie să fie confundate și pe care vom încerca să le clarificăm în continuare. Nebunia ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și epistemologia psihiatrică, ambele având pretenții explicative. Miturile nebuniei, dincolo de aspectul lor formal, raportează nebunia la o răsturnare a sistemului de valori moral-spirituale și cultural-religioase. Nebunia ca „posesiune demoniacă” este abaterea de la normă, de la lege. Ea este impurificare și păcat. Nebunul este „un alt fel de om”. Un damnat. În cazul acesta „nebunia” apare ca o pedeapsă pentru păcatele comise de individ, pentru abaterea acestuia de la legea morală și divină, iar terapeutica sa este exorcismul. Epistemologia psihiatrică privește nebunia ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rezidă în faptul că ea este percepută și etichetată ca vinovăție. Ca o pedeapsă. Ca o stare de posesiune a individului de către ceva impur, care-i alterează natura sfârșind prin a o schimba. Omul bolnav este suferind. Bolnavul psihic sau nebunul depășește suferința. El devine altul prin nebunie. Este o ființă stranie, de neînțeles, schimbată. Bolnavul seamănă cu noi, pe când nebunul este străin de noi. Bolnavul trezește milă. Nebunul inspiră teamă și repulsie. Cu bolnavul se poate comunica. Cu nebunul orice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
individului de către ceva impur, care-i alterează natura sfârșind prin a o schimba. Omul bolnav este suferind. Bolnavul psihic sau nebunul depășește suferința. El devine altul prin nebunie. Este o ființă stranie, de neînțeles, schimbată. Bolnavul seamănă cu noi, pe când nebunul este străin de noi. Bolnavul trezește milă. Nebunul inspiră teamă și repulsie. Cu bolnavul se poate comunica. Cu nebunul orice comunicare este anulată. De bolnav te apropii. De nebun te îndepărtezi. Aceste atitudini se datoresc în primul rând unei mentalități
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sfârșind prin a o schimba. Omul bolnav este suferind. Bolnavul psihic sau nebunul depășește suferința. El devine altul prin nebunie. Este o ființă stranie, de neînțeles, schimbată. Bolnavul seamănă cu noi, pe când nebunul este străin de noi. Bolnavul trezește milă. Nebunul inspiră teamă și repulsie. Cu bolnavul se poate comunica. Cu nebunul orice comunicare este anulată. De bolnav te apropii. De nebun te îndepărtezi. Aceste atitudini se datoresc în primul rând unei mentalități sociale care are la bază frica de nebuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]