8,290 matches
-
din cap a Îndoială, dar nu fără dragoste, spunându-i majordomului să-mi lase În fiecare seară câteva fructe pe veranda luminată. Mi-am dus fata adorată În toate locurile tainice din pădure, unde o Întâlnisem și o creasem cu patimă, În visurile mele cu ochii deschiși. Într-un anumit crâng de pini, totul s-a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
manechine cu peruci, cu cizme grele și uniforme verzi stând de strajă deasupra noastră. Dar oriunde ne duceam, invariabil, după câteva vizite, un paznic bătrân, cu ochi urduroși și cu papuci de pâslă, devenea bănuitor și trebuia să ne transferăm patima consumată pe furiș În altă parte - la Muzeul Pedagogic, la Muzeul Caleștilor Curții Regale sau la un mic muzeu cu hărți vechi, nemenționat În ghiduri - și apoi, din nou, În frig, pe o stradă cu porți maiestuoase și lei verzi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
RADU COCEA ALEXANDRU COCEA Patimile după Ștefan "Așa mergem din veac în veac, Ca drumețul din calea lupilor... Săracul Ștefan Vodă, undei să vadă..." Nicolae Iorga EDITURA JUNIMEA IAȘI 2009 Mulțumiri sârguincioaselor doamne Veronica Comăneci și Gabriela Popescu, care mult au pătimit cu redactarea nesfârșitelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
au 'tâmplat în vremile trecute... să le trecem în cununa cuvântului cu slove împletite cu aur a letopisețului... și să ne 'plinim datoria... ca ele să nu fie îngropate în mormântul uitării...". Macarie Sunt dator cititorului a desluși destinul romanului " Patimile după Ștefan" de frații Radu și Alexandru o lungă și tragică poveste... În perioada de timid dezgheț a vitregitei noastre istorii naționale anii '60 fratele Alexandru a scris o piesă istorică "Io Ștefan Voievod", inclusă în repertoriul Teatrului Național "Vasile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui Ștefan și a Moldovei lui a devenit pasiune. Cu anii, s-au adunat însemnările, gândurile, paginile... "aripile depășiseră cuibul", și "Io Ștefan" de Alexandru nu mai încăpea pe îngusta scândură a unei scene devenise roman și i-am spus "Patimile după Ștefan" de Radu și Alexandru. Și eu, cu mult înainte, eram fascinat de personalitatea marelui Ștefan, din acea vară, când, student fiind, după practica la un spital rural de la poalele Ceahlăului (Hangu), cu rucsacul la spinare, am pornit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de oșteni puțin peste zece mii de luptători să înfrunte o armie de aproape două sute de mii de ieniceri cea mai mare, cea mai tare putere a timpului? Numai la Termopile, poate, a cunoscut istoria universală o asemenea disperată, tragică luptă. "Patimile după Ștefan" este un roman al crizei, este istoria unui caz de conștiință declanșat de acest dramatic moment din istoria Moldovei. Dar și altă criză din istoria universală: tragedia căderii Constantinopolului sub otomani și consecințele asupra țărilor române și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poporul l-a sfințit în inima lui, făcând din el legendă, mit, era dreptul iubirii ce i-a purtat-o de-a lungul veacurilor până în zilele noastre; când același popor l-a consfințit "cel mai Mare Român al tuturor timpurilor". "Patimile" vor mărturisi această credință în spiritul "adevărului istoric". Și totuși, nu ne cunoaștem și nu ne cinstim îndeajuns eroii, ca alte neamuri ce-i țin la mare cinste și aspiră să le fie asemenea. Ștefan s-a aplecat cu grijă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lui Ștefan stă în acea Golgotă pe care o urcă singur, înfrânt, rănit, îngenuncheat sub povara Crucii sale; dar stoarce din el puterea de a se ridica și de a merge mai departe cu sabia. Tragica ispășire, "Învierea" apropierea cu Patimile Mântuitorului nu este întâmplătoare. Cum se va sfârși totul? Finalul suspendat este deschis oricărui sfârșit: izbândă? înfrângere? moarte? În pisania bisericii eroilor căzuți la Valea Albă Războieni, Ștefan a săpat în piatră dramaticele cuvinte: "... Și au fost biruiți creștinii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bătălii tăcute, neștiute, dar nu mai puțin devastatoare, care, uneori, le depășesc chiar pe cele exterioare. Eroii meditează, își pun întrebări, caută răspunsuri la problemele existențiale, care sunt ale lor, dar nu mai puțin și ale noastre: în acest sens, "Patimile" devine un roman istorico-filozofic și de actualitate. "Reconstituirea realității din perspectiva privirii interioare a personajelor", cum năzuia Camil Petrescu. Sensul vieții este eroismul luptei, al muncii, al creației dăruită oamenilor: "Nu dai nimic dacă nu te dai pe tine însuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rolul educativ deci "actualitatea". Și cât e de necesară această purificare în această epocă de sărăcie spirituală, de rătăcire a omului față de sine, de înstrăinare față de propriul popor, de negare a valorilor lui trecute și actuale (câte mai supraviețuiesc). Romanul "Patimile după Ștefan" se vrea o mărturie, un răscolitor poem de înălțare, de demnitate națională a istoriei noastre, a ființei noastre, pentru care putem fi mândri, recunoscători lui Ștefan cel Mare, care, cu toate "păcatele lui", și astăzi, după o jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ce coboară de la munte, învolburat, își află odihna cufundându-se în mare"... Daniil stăruie, cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel, calcă peste sfărmături de piatră. Și... și ce gândești Sihastre?! Crezi că într-o ulcică o să-mi găsesc pacea?!... Aleanul durerilor mele?!... Am strâns în mine amărăciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
clefăind prin clisa mocirloasă, cam sângerați, cam scărmănați, cu platoșele, cu scuturile stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a vrut să moară... Ceva, totuși, a murit în mine atuncea: sufletul... Țamblac o mângâie cu blândețe, cu o nesfârșită milă și bunătate: Sărăcuța de tine, ți-a fost dat să atingi hotarul ultim al suferinței omenești... Poate... poate, numai Patimile, Răstignirea... Dar a trecut! Aparține trecutului... Trecutul? îngână ea chinuită. Trecutul e în mine. E viu. E rană vie. Trăiesc în el. E singura mea viață. Nu pot scăpa... Nu pot uita... Eu sunt rănită pe viață. De moarte sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ta în Moldova. E o chestie veche. Și-apoi... Maria e gata să izbucnească în lacrimi: Tocmai că știu! Prea bine știu! Cea dintâi "Doamnă" a Moldovei nu e Maria de Mangop, ci Maria Răreșoaia! Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mangop, ci Maria Răreșoaia! Prostii! Ei, Pescăriței, strigă cu patimă Maria, ei i se cuvine slava Domnului! I-a ridicat și curți domnești în Târgul Hârlăului! mai spune și izbucnește în plâns. Țamblac, moale, împăciuitor: Maria... Hai să judecăm fără patimă. Hai, nu mai plânge. Ascultă-mă! Arată-mi un bărbat un bărbat adevărat care să nu mai calce, din când în când, pe de lături, ca, apoi, să se întoarcă acasă cu și mai multă dragoste. Toți voievozii, toți regii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din voința absolută o filozofie, o religie pe care și-o impune cu prețul celei mai cumplite cruzimi. În Mahomed sălășluiește un învățat îmbinat cu un satrap sângeros. Este un fanatic setos de putere absolută. Zi și noapte, îl roade patima nebună a cuceririi Lumii. Nu degeaba s-a autointitulat "El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Înseamnă că n-am murit cu totul... Măria ta ai scris istoria cu spada. Când ajungi la domnia "Măriei mele", vezi, nu-i trage cu bidineaua cum o vezi tu, "strălucită"... Zugrăvește totul cu adevăr, și bune, și rele, fără patimă, nici părtinire. Numai astfel "Letopisețul Moldovei" va trăi în veac. Adevărul mai presus de toate! Voi izvodi adevărul și numai adevărul. Chiribuță sare și deschide ușa, cu plecăciune: Bună dimineața, Măria ta! cuvântă boierii Sfatului de taină, intrând. Bună să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Aiasta, oare, nu-i semn că vechea ură s-a stins și făgăduială de luptă unită împotriva păgânătății? Prieteșugu-i bun, de n-ar fi fățărnicie diplomaticească, cuvântă Stanciu. Eu nu-l pot uita și nu-l pot ierta! izbucnește cu patimă vornicul Bodea. El a pus foc de-a ars Târgul Bacăului. Și ce mândrețe de conac cu acareturi aveam... Într-o noapte, pojarul a mistuit mândrețe de târg, că n-a rămas din el decât un morman de ziduri afumate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la botezuri. Ștefan cere să-i lumineze "Patimile" mult dragă inimii lui se dă doi pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se mai văicărea că Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit", frumos, senin, scăldat în lumină, cu aureolă aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi avut mântuirea fără suferința Patimilor? spune el și apoi tace, se reculege. Vreau, ca atunci când îngenunchez la picioarele Lui și-mi ridic ochii să mă cutremur în fața jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine însuși, să fie suferință și bucurie; numai așa zugrăveala va dăinui în veac... Până nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
afla odihna în mormânt. Plângeam înăbușit în pernă. S-au scurs anii... și... și n-am mai plâns. Gândul răzbunării mi-a hrănit ura și m-a împietrit... Și te-ai răzbunat pe ucigaș?! Te-ai răzbunat?! strigă Alexandru cu patimă. Cu ajutorul vărului Vlad Țepeș Drăculea, ajuns domn în Țara Românească, l-am spulberat cu oaste pe ucigaș. Dar șobolanul a apucat să fugă în Polonia lui Cazimir și apoi s-a oploșit în Ungaria lui Mateiaș. Tot nu mă prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Bunul, a odrăslit la prunci legiuiți și din flori, cu nemiluita. Tată bun, pe toți i-a însemnat cu fierul, erau cum s-ar zice "os domnesc". Și cum s-a săvârșit bătrânul, s-au năpustit cele vlăstare arse de patima puterii și s-au bulucit care mai de care să se cocoațe pe "Scaunul Moldovei". Cum, însă, pe Scaunul mult râvnit nu e loc decât pentru un singur șezut, au prins fârtații a se îmbrânci, a se doborî unul pre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și bea cu sete să-și stingă focul, să stingă greața. Și, încă, n-ar fi fost cel mai mare rău, se curăța țara și neamul de niște domni netrebnici. Dar, în setea lor nebună după putere, și-au pus patima mai presus de țară. Răul cel mare a fost că au țipat după ajutor străin și, astfel, ploconindu-se în dreapta și-n stânga, umblând cu pâra la Înalta Poartă, au dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]