KorAP: Find »[drukola/base=poză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...304 305 306 ...342 >

8,531 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825

vecinei de TGV pe care-am asasinat-o cu telefoanele și pe care am rugat-o să schimbăm locurile, ca să fiu „la culoarș, că Nous avons la Palme, desole !... Cu ce mândrie patriotică (nu sunt moldovean, da’ orișicât !) am văzut poza cu Mungiu, „anturatș de Jane Fonda, Charlotte Rampling și Alain Delon... Sau aia din LibØration, mare, pe prima pagină, cu titlul „Le genie des Carpathesș... OK, sunt de acord, asta sună ca dracu’ și nu-i va aduce lui Mungiu

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
un film cu Mihaela Rădulescu într-un Trabant. Sigur, există și alte lucruri în primul rând patrupede (probabil o ofertă de la Vier Pfoten), un marinar pe nume Marinică, o naștere în Catedrala din Timișoara, o jurnalistă franceză venită să facă poze din elicopter și să-i întrebe pe copiii străzii cum stau cu Credința în Dumnezeu , dar lucrul cu care rămâi, pe bune, este diva care vaya con Trabant. Scenariștii Sergiu Nicolaescu și D.R. Popescu au vrut să facă o poveste

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
al Tranziției. Dar această punere în oglindă a celor două Românii (cea falsă a lui Ceaușescu și cea adevărată a lui Iliescu-Constantinescu-Băsescu) este, dramaturgic vorbind, disproporționată : deși filmul începe în prezent, odată cu trimiterea jurnalistei (Maia Morgenstern, extrem de expresivă când face poze din elicopter) pe urmele copilului născut în catedrala din Timișoara, întoarcerile în timp, în decembrie 1989, la povestea lui Marinică (Cristi Iacob, care și cântă) sunt atât de frecvente și de lungi, încât spectatorul are deseori senzația că începutul a

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
Abril și Penelope Cruz... într-o pauză primesc un SMS de la Mala Portugal (nick-ul unei usere de pe un forum de cinema), care-mi spune Ai uitat-o pe Bette Davis ! . îi răspund că, oricât aș iubi-o pe Bette dovadă poza ei pe același raft cu a lui Marilyn , nu știu să fi fost muza exclusivă a vreunui regizor. Dar uit de Bette Davis Eyes, hitul lui Kim Carnes de prin anii 80, semn că prodigioasa actriță a fost totuși muza

4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban (2009) [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

Vaza stă de atunci, din vara de-acum șase ani, într-un geamantan, la capătul patului, învelită într-o cămașă de corp. După ce mama a murit și eu am smuls de pe perete, de deasupra mesei de scris, o parte din pozele de artiste, decupate din revista Cinema și am făcut loc pentru fotografia mamei, m-am gîndit să scot și vaza din geamantan. Dar unde să stea?! "Cu cinste oriunde", dar nu cred că în valvîrtejul de lucruri care e acum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
dracilor. Pe surori, care erau la oraș la școală, mi le amintesc doar cînd se întorceau în vacanța de Anul Nou. De fapt îmi amintesc mai mult de cadourile pe care mi le aduceau, vreun joc sau vreo carte cu poze, o adevărată comoară, nu altceva! Și tot de pe vremea acelor ani, parcă la sfîrșitul iernii, mi-amintesc că tata s-a întors într-o noapte de la Roman, unde fusese să vîndă ceva. A scos din sac un calup de marmeladă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a făcut Silviei?! o fată care lucra ca tehniciană la el în instalație. Frumos cum e, a sedus-o ușor, fata a rămas gravidă, el i-a întors spatele, iar acum, în timp ce el e liber și-și duce viața sub poza ce și-a construit-o, Silvia cred că mai face încă închisoare pentru întrerupere ilegală de sarcină. Intru în atelierul de mecanică fină, să-l traversez, ca să ies la colțul clădirii Serviciului dezvoltare. Hala atelierului, lungă de vreo sută de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
ar muia pensula în cel mai curat roz... Aceste doamne despre care n-am încă puterea să scriu!... Și Vlad... Vlad care-a fost, Vlad care este... Pe el nu trebuie să-l iert; omul încununat de succes, retras în spatele pozei ce și-a construit-o peste noapte... Dacă l-aș fi cunoscut astfel de la început, n-ar fi însemnat pentru mine decît un tip aparte, dar așa, gîndindu-mă la Vlad pe care l-am cunoscut ca prieten, Vlad cel de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
intrarea în mare... Mai sînt și rîuri care dau din munte direct în mare, îi zic eu. He-he! rîde Graur. Ia vezi, continuă el pe un ton grav, nu cumva calci pe urmele lui Vlad, construindu-ți și tu o poză? Aș vrea eu să fiu ca scriitor măcar pe jumătate din cît e Vlad ca inventator. La revedere, Petre! Cobor în fugă pînă la etajul următor, obsedat de același gînd: Livia... Dacă n-ar fi fost noaptea aceea, poate n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
face semn să intru eu întîi. Dintr-o singură privire am cuprins întregul birou: se cunoaște că aici lucrează femei. Pe jos stau întinse două covoare de iută, proaspăt curățate. Pereții sînt albi, frumos împodobiți cu tablouri făcute din diferite poze color ale unor stațiuni de odihnă sau ale unor flori. În mod deosebit îmi reține atenția fotografia unui ram încărcat cu flori de magnolie, asemenea celor văzute la seră. Asta declanșează din nou în mine bucuria că la ora plecării

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mine că beau, bîrfă alimentată de imaginația unora. E tare odihnitor să privești ramul acela cu magnolii, arăt eu cu privirea. Dumneavoastră nu beți? Am și acasă un asemenea tablou. Evident, nu e la loc de cinste, fiind doar o poză de revistă. Îți place pictura? Tabloul cu ramul de magnolii, zic eu, stă pe peretele de lîngă piscină. Cînd jaluzelele sînt ridicate, seara, se vede din stradă. Ai ochi foarte buni. Acum... mai scrii? mă întreabă, dar în capul meu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
coordonate: dragoste și artă? Parcă așa afirma un erou de-al tău într-o piesă de teatru transmisă la televiziune... În interiorul acestor două coordonate, spun eu, așezîndu-mă mai bine în fotoliu, omul este doar o imagine plană, un fel de poză, dacă vreți. Fără să emit nici cea mai mică pretenție de filozof, dar pentru faptul că am studiat Fizica, pot afirma că și omul este un element al universului, definit tot într-un spațiu cu patru dimensiuni. Numai că în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
privirea, scriam și eu. Am publicat și un volum de versuri... Dimineața unei lebede, semnat Ina Cristian! exclam eu înainte ca ea să-și fi terminat vorba. Acum îmi amintesc unde te-am mai văzut: aveai poza pe copertă, o poză în care surîdeai... Poză?! se miră Cristina. Poza aceea n-a semănat niciodată cu mine... Ba nu, Cristina, îi spun eu, fericit de descoperirea făcută. Tu semeni cu poza aceea. Semeni cîteodată, cînd surîzi... În noaptea asta, înspre zori, s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
volum de versuri... Dimineața unei lebede, semnat Ina Cristian! exclam eu înainte ca ea să-și fi terminat vorba. Acum îmi amintesc unde te-am mai văzut: aveai poza pe copertă, o poză în care surîdeai... Poză?! se miră Cristina. Poza aceea n-a semănat niciodată cu mine... Ba nu, Cristina, îi spun eu, fericit de descoperirea făcută. Tu semeni cu poza aceea. Semeni cîteodată, cînd surîzi... În noaptea asta, înspre zori, s-a mai întors o lebădă; / S-a-ntors din drumuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
amintesc unde te-am mai văzut: aveai poza pe copertă, o poză în care surîdeai... Poză?! se miră Cristina. Poza aceea n-a semănat niciodată cu mine... Ba nu, Cristina, îi spun eu, fericit de descoperirea făcută. Tu semeni cu poza aceea. Semeni cîteodată, cînd surîzi... În noaptea asta, înspre zori, s-a mai întors o lebădă; / S-a-ntors din drumuri lungi de ape și de stele, / Mai albă decît ieri și mai bogată cu un fulg", recit eu versurile citite demult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
iau de mînă și te duc înapoi, în cameră, ai să repeți? o întreb, apropiind-o de pieptul meu, pînă îi simt atingerea sînilor. Am să repet, Mihai, îmi șoptește ea, retrăgîndu-se un pas, semănînd iarăși, pentru o clipă, cu poza de pe cartea de debut, dar am să repet acasă, în singurătatea gîndurilor mele. E mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
astă-toamnă revizia turnurilor de purificare așa cum fusese planificată. Ar fi trebuit să înlocuiți turnurile cu unele noi, în timpul planificat pentru revizie, nu să faceți revizie de mîntuială, ca acum să sară în aer. Devansarea termenului de revizie, economie de materiale, poza în ziarul local, prime substanțiale asta este fața frumoasă a medaliei. Restul e explozia de azi. Au încremenit toți. Privirile lor, întoarse către mine, au înghețat. Doar prim-secretarul, după ce stă surprins două-trei secunde, își scoate ochelarii, mă măsoară îndelung

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
receptor, aud răsuflarea apăsată a Cristinei. Ce-ai făcut azi, Mihai! aud întrebarea ei, ca un reproș. M-am certat cu ea. De fapt, i-am vorbit urît... Atît? Atît. Minți!! strigă Cristina. Mincinos ordinar ce ești! Nu-i decît poza de tine! Bănuiam ce s-a întîmplat, dar acum am certitudinea. Măcar de-ai fi recunoscut... Ce? întreb eu încet, nedumerit. Voiam să știu..., măcar să fiu cu sufletul împăcat... "Sufletul împăcat!" exclam brusc, ieșindu-mi din fire. Tu vrei să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă îndoiesc de fidelitatea lui." Dumnezeule! exclamă Vlad, lovind cu pumnii în pupitru. Auzi: se împăcau de minune... Cum să nu se răstoarne totul pe mine?! Ce puteam face eu?! Trebuia să reacționez într-un fel: mi-am construit o poză, în spatele căreia m-am retras un fel de sfidare... Am început să merg la Silvia, la închisoarea din Bacău: îi duceam cîte un pachet, ea îmi dădea vreo scrisoare s-o pun la poștă de aici din oraș, să nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
din bloc, lăsîndu-1 pe Ion locului, nehotărît, frămîntat de gînduri, sub privirea calmă a soției sale, în capul căreia se pune doar întrebarea: "Îl pierd, ori nu-l pierd?" Nici o tresărire în femeia asta: frumoasă, inexpresivă și rece ca o poză. Stă în picioare, lîngă cel care a rămas așezat pe trepte, Ion al copilăriei mele, ajuns la ceasul exclamării: "Mi-e bine!", exclamare izvorîtă din tot sufletul, cu toată durerea... Abia acum înțeleg explozia lui de dimineață; tristă explozie! "Totul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

găsit în extrasele lui de presă. (Nu că mi-aș fi băgat eu nasul în dosarul lui. Mă uitam după un elastic.) Articolul se referea în principiu la afacerile lui, dar l-au întrebat și câteva chestii personale - și, sub poza lui, au scris Brandon: însurătoarea e ultimul lucru pe lista lui de priorități. Chestie care nu mă deranjează deloc. Pentru că ăsta e ultimul lucru și pe lista mea de priorități. În timp ce Danny îmi finisează rochia, eu fac puțină ordine prin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
scot un hohot de râs cam stângaci. Doamne, ce dor mi-a fost de Suze, mai mult decât am crezut. — Hai la mine în cameră! zice Suze, luându-mi mâna. Hai să-mi vezi rochia! — E frumoasă? spun nerăbdătoare. În poză arăta senzațional. — E pur și simplu perfectă! Plus că trebuie neapărat să-ți arăt, am cel cel cool corset de la Rigby and Peller... și niște chiloței de te ia cu leșin... Luke își drege glasul și amândouă ne întoarcem pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
bibliotecă - dar, o dată în viață, asta nu m-a deranjat. E atât de bine să pot sta și eu un pic cu Suze. Știu totul despre apartamentul pe care Tarquin și ea și-l cumpără la Londra, și am văzut poze cu hotelul ăla superb din Antigua unde o să se ducă în luna de miere, și am probat deja majoritatea hainelor noi din șifonierul ei. În jurul casei e o activitate frenetică; în fiecare clipă apare câte un florar, cineva de la aprovizionare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
obosit măcar să mă întrebe cum e rochia mea. Oricum, nu-mi pasă, fiindcă arată trăsnet. Amândouă arătăm trăznet. Am fost fardate de același make-up artist nemaipomenit, și avem părul strâns la spate în cocuri măiestre. Fotograful ne-a făcut niște poze „naturaliste“, cu mine încheindu-i rochia lui Suze (ne-a pus s-o facem de trei ori, de mă dureau brațele când am terminat.) Iar acum Suze se îhmhâie și se aaahăie încercând să aleagă din vreo șase tiare ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
închid ochii, lăsând căldura să mi se răspândească în tot corpul. Ce bine ar fi să ajungă și la picioarele mele, care, sinceră să fiu, mi-au înghețat bocnă. Domnișoara de onoare! țipă Suze brusc. Unde-i Bex? Hai la poză. Deschid ochii. — Aici! strig, dându-mi cojocul jos de pe umeri. Luke, ține-mi și mie paharul, te rog... Mă grăbesc prin mulțime și mă alătur lui Suze și lui Tarquin. Și, destul de ciudat, acum că toți oamenii ăștia se uită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]