9,158 matches
-
las În seama altor zile orice vanitate. Afară e o după-amiază Înaltă, plină de soare și amețită de vegetația care crește. Totuși, ceva mă reține și mă păstrează lucid. În clipa cînd Holderlin, acest mare poet al soarelui, s-a prăbușit În tenebrele nebuniei, a murit, probabil, ultimul suflet elin. Nu mai putem crede ca el În stafiile fericite ale Eladei, dînd la o parte cupa de otravă Întinsă lui Socrate. Pasărea Phoenix Iubirea fund ea Însăși o operă, s-ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
desfăcute erau pe măsuța de lîngă patul de hotel unde s-a Întins Îmbrăcat, avînd totuși grijă să-și scoată pantofii; gest de supremă și inutilă delicatețe.) Inima celui care iubise cu Încăpățînare zeițe sălbatice cu glasul răgușit s-a prăbușit pînă la urmă strivită de singurătate. Poate dacă În locul acestor zeițe cu ochii nemișcați, transparenți și măriți Înlăuntru... S-ar cuveni să citesc de pe ultima pagină a jurnalului său „Trebuie umilință, nu orgoliu”, dar cred cu toată puterea că dragostea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
e de ajuns să mă uit În jur ca să fiu recunoscător că exist. În rest, o fîntînă izolată incită În mod firesc melancolia. Icar Nesocotind sfatul lui Dedal de a nu se apropia prea mult de soare, Icar s-a prăbușit În Marea Egee. Dar candoarea cu care a crezut, În euforia zborului, că totul Îi era permis, ne va situa pînă la urmă de partea lui Icar, chiar dacă inițial am fost tentați să vede-n un exemplu În succesul tatălui său
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Mai bine renunță dacă simți că aripile nu sînt străvezii și o singură amintire nu-ți dă pace. Destinul celor stăpîniți de memorie e pămîntul, nu cerul. Ca să ajungi la soare trebuie să fii ca un fulg. CÎnd te vei prăbuși, din corpul tău nu va mai curge sînge... Zborul lui Icar a fost sancționat de eroare, dar nu mă pot opri aici; există Înfrîngeri care valorează mai mult decît o victorie fără urmări; și sînt sigur că pe măsură ce se apropia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
decît o victorie fără urmări; și sînt sigur că pe măsură ce se apropia de soare Icar surîdea fericit; nu-l mai interesa, probabil, nimic În afară de bucuria de a avea aripi și de a se lua la Întrecere cu păsările; se va prăbuși, dar scăldat de lumină; căci opera lui Icar nu este zborul, ci eroarea pe care o comite. Cei care văd În orice fel de moarte un eșec, vor evita să se declare În favoarea lui Icar. Dintre el și Dedal, Icar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care mă va costa viața; lumina e ca vinul zeilor; și simt cum mă Îmbată, apropiindu-mă de soare. Și-mi dau seama că din viața mea va rămîne numai această greșeală; vor rămîne aceste aripi arse după ce mă vor prăbuși. În afară de asta, ce se va mai ști despre mine? Oamenii vor spune: Icar, cel care a visat zborul, dar s-a apropiat prea mult de soare. Voi fi pentru ei vinovat și victimă, fără ca eu să fi vrut acest lucru
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mă pedepsească pentru Îndrăzneala mea. Din Olimp ei vor vrea să reamintească oamenilor că nu sînt păsări. Dar greșeala mea mă umple de o bucurie fără margini și tocmai prin ea au aflat și zeii că exist...) Aripile arse se prăbușesc după ce totul a fost spus. Acest visător care zboară, Înălțîndu-se ca o flacără barocă deasupra prudenței clasice, Își bate joc de toți scepticii. Lumina e destinul său și se va Încrede În ea chiar dacă Îl va omorî. Icar iubește viața
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Înfruntînd ceea ce Îi era oprit. Or, Icar e convins că apropierea de soare i se cuvine. Elanul său sincer era tocmai ce le trebuia grecilor ca să ridice privirea din pămînt și să viseze, fremătînd de un spasm voluptuos al zborului, prăbușindu-se apoi, purificați, În obișnuit. Firește, nu e totul a căpăta aripi. Depinde ce facem cu ele. De aici trebuie să tragem totuși o altă concluzie decît cea care deplînge imprudența lui Icar. De pe urma lui n-au rămas numai niște
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat. Întoarcerea lui Ulise este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui grecești. Presimțim Însă că ele au Împodobit țărmul unei lumi În care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea mea rămîne o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Vergiliu. În abisul În care a coborît, cerînd trecutului imposibilul, Orfeu n-a descoperit, poate, decît propria-i moarte. Ieșind spre lumina, vroia să uite frigul acestei descoperiri; ea Îi umplea ochii de Întuneric și urechile cu o liniște insuportabilă prăbușind Întreg timpul În clepsidră de unde vîntul spulbera nisipul astupînd și viitorul său mormînt... Iar el n-a Îndrăznit să se uite Înapoi pînă ce zorii tulburi nu i-au dat curaj... Restul e poveste. Singura realitate rămîne ploaia care spală
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
capră și coada de șarpe, a cărui gură voma flăcări. Apoi zeii l-au părăsit și chiar l-au urmărit cu ură. Belerofon a vrut să se ridice cu calul său Înaripat și să cucerească Olimpul, dar zeii l-au prăbușit, ne explică Pindar. Căderea sa Încheie ceea ce biruința asupra Himerei Începuse. Beat de victorie, Belerofon n-a recunoscut În sîngele Himerei care-i mînjea mîinile singurătatea care-l aștepta. Acum aventurile și eroismul tinereții au trecut și a venit momentul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
numai În felul acesta viitorul devine destin. La ce i-ar folosi lui Sisif să stau lîngă umărul lui și, În clipa cînd se Încordează să-și Împingă stînca, să-i șoptesc: Zadarnic tot chinul tău, Sisif, stînca se va prăbuși În vale Îndată ce vei ajunge În vîrf! Sisif ar Întoarce spre mine ochii săi În care speranța lucește ca măslinii la răsăritul soarelui și s-ar uita cu milă Înțelegînd că soarta mea e să rămîn În vale, să n-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
trăite de el se poate vedea că este bine să avem modele- precum Sfinții Francisc și Dominic -, numai că viața spirituală nu constă în a ne conforma acestor modele sau unei imagini ideale de sine. Pentru ca această imagine-model să se prăbușească, Ignațiu a trebuit să treacă prin încercarea teribilă de la Manresa. Atunci el a înțeles să renunțe la imaginea de erou al sfințeniei și să se lase povățuit în schimb de Dumnezeu. A se lăsa povățuit și instruit este îndemnul care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
după ultima investigație. Mergând cu capul aplecat, dusă pe gânduri o cuprinsese deodată frisoanele disperării și o mare slăbiciune. Trebuia să înfrunte toate acestea singură. I se păru deodată că toate lucrurile au contururile șterse. Părea că toate zidurile se prăbușesc peste ea. Nu îi venea să mai vorbească cu nimeni. Aștepta ca și cum ai aștepta o sentință judecătorească amânată și nu știi dacă trebuie să te bucuri sau nu. Își duse mâna la frunte vrând parcă să își alunge durerea crudă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acceleră prin somn, devenind inegală și se trezi strigând: „Băiatul mamei!” Visul îi fusese de scurtă durată, iar când se trezi, își dădu seama că nu fusese decât un vis. Privi câteva clipe în sus, apoi își coborî resemnată privirea, prăbușindu-se în pat aproape în suspine. Închise din nou ochii, iar în străfundul lor îi apăru diferite imagini care nu-i erau clare, apoi zise: „Orice lucru are o rezolvare în lumea asta, în afară de moarte, iar granița dintre aceasta și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ajutându-se unii pe alții încercau săși croiască drum încetișor, iar gândul lor era la o modalitate de a scăpa cât mai repede de patrulele de pe granița pe care o trecuseră fraudulos. Pe dealul împădurit, aproape de vârful lui, s-au prăbușit unul lângă altul făcând eforturi supraomenești pentru a rezista acelei situații. Câțiva dintre ei căutau cu înverșunare frunze comestibile sau fructe răzlețe rămase pe ramurile albite de vreme. Pe unii dintre ei îi dureau toate măruntaiele, iar alții aveau crampe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cred unii. Trebuie să inventezi lucruri noi care să te reprezinte pe tine. Venise vremea fiecăruia să își sărbătorească sacrificiile făcute și să nu mai privească în urmă. Într-o zi, Julia simți că îi tremurau picioarele, stomacul și se prăbuși la pământ. Era anotimpul primăverii când pământul explodează cu toată forța lui la viață. O strigă din instinct pe maică-sa. Dacă ar fi trăit și nu ar fi lăsat-o la doisprezece ani i-ar fi putut spune: ești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din Cretă, tatăl său Dedal i-a construit aripi din pene lipite cu ceară. Icar încântat de frumusețea zborului s-a înălțat prea sus și a uitat de sfatul tatălui său. Soarele a topit ceară aripilor și Icar s-a prăbușit în Marea Egee denumită și Marea Icariana [1], [7], [11]. Primul scriitor de române science-fiction cunoscut, a fost un grec cu numele de Lucian din Samosata care a scris „Istorie adevărată” în secolul al II-lea d.Hr. Cartea să a
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
variante, cu care a efectuat aproape 2000 de zboruri, unele dintre ele pe distanțe mai mari de 300 m. În ziua de 9 august 1896 când zbura cu un nou model de planor biplan (cu aripi suprapuse paralele) s-a prăbușit de la 20 m înălțime fracturându-și coloana vertebrală. Ultimile sale cuvinte au fost: “jertfe trebuie aduse”[1], [9], [11]. Încercările lui O. Lilienthal au fost reluate în Anglia de inginerul Percy Sinclair Pihcher cu planoare de concepție proprie, tip „Hawak
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
să cercetez și eu listele. O cărămidă mare, de plumb, s-a așezat pe creștetul meu și-o simt cum mă țintuiește locului. Am senzația aceea stranie că mă pierd și mi-e teamă să nu mă fac de rîs, prăbușindu-mă. "Trebuie să-mi revin!", îmi ordon și-mi plimb privirea peste sînii frumos arcuiți ai fetei; îi urmăresc cu însetare mișcarea mîinilor și mă gîndesc la lucruri omenești, eterne, primordiale... Știți, sparge tăcerea doamna Cristescu, măsurîndu-mă cu o privire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
stea legat de aceleași lucruri omenești, primordiale. Oare cum o fi sărutînd fata asta?", mă întreb, dar imediat îmi dau seama că nu sînt deloc delicat în gînduri, mai ales acum, la numai cîteva minute după ce am simțit că mă prăbușesc. Mulțumesc celor din birou pentru bunăvoință și ies. Afară, vîntul sfîrșitului de iarnă suflă cu putere. Îmi aranjez fularul la gît și-mi trag mănușile din mers, gîndindu-mă că nici iarna aceasta nu i-am făcut tatii rost de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de filamente. O fi crăpat vreun cuptor sau o fi explodat vreun traseu cu abur supraîncălzit... Cine știe ce s-o fi întîmplat... Aud țîrîitul des al telefonului pe interior și simt, cu fiecare clipă care trece, cum amețesc, gata să mă prăbușesc. Alo! se aude, în sfîrșit, vocea unui muncitor. Sînt Vlădeanu. Spune-mi, ce s-a întîmplat la filamente, nea Vasile? întreb eu, recunoscîndu-l pe cel care mi-a răspuns. N-o să putem turna șarja la timp, dom' inginer, spune muncitorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse unul peste altul pe pupitrul de comandă. Stau așa mult timp, cîteva minute, și încerc să mă gîndesc la ceva, dar nu-mi vine în minte decît înjurătura adresată Cristinei, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ring și volley. La masă, la dejun 3 mese; la cafeaua neagră 3 persoane tot la Curti (Muedin joacă rummy?). Am luat jurnalul: se zvonise că școlile încep la 20 octombrie. Apoi pe dig, singură, pentru prima dată. Digul se prăbușește dinspre plaja pescarilor; la vreo 4-5 metri de ancoră s’a tăiat ca la podul Amărajii, scobit și măcinat pe dedesupt, dacă a mai rămas de 3½ metri lat. Era frumos, ca într’o apoteoză! peisagiu de negândit : pe la 6½
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fără tine. Nu te mâhni: e probabil o fază trecătoare; mă voi scutura de gândurile astea torturante, de îndoieli, de griji, de spaima că n’am să te mai văd. Nu mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]