9,297 matches
-
fost încarcerat ca prizonier politic, a plecat cu familia și s-a stabilit la Padova în 1569. După doi ani s-a întors în Transilvania sa natală, unde a fost copleșit de onoruri. A cântat peste un an la curtea principelui Transilvaniei, dar în 1571 la moartea principelui Ioan Sigismund Zápolya, s-a întors definitiv în Padova, unde a și murit în 1576, doborât de ciumă, împreună cu întreaga familie (soția și patru copii). Simțind că va muri, a distrus lucrările care
Valentin Bakfark () [Corola-website/Science/302184_a_303513]
-
cu familia și s-a stabilit la Padova în 1569. După doi ani s-a întors în Transilvania sa natală, unde a fost copleșit de onoruri. A cântat peste un an la curtea principelui Transilvaniei, dar în 1571 la moartea principelui Ioan Sigismund Zápolya, s-a întors definitiv în Padova, unde a și murit în 1576, doborât de ciumă, împreună cu întreaga familie (soția și patru copii). Simțind că va muri, a distrus lucrările care îi rămăseseră în manuscris, declarând că numai
Valentin Bakfark () [Corola-website/Science/302184_a_303513]
-
să cucerească și să controleze regiunea respectivă. În anul 1206, Vinne de Rorbach, primul Mare Maestru al Ordinului, câștigă bătălia de la Riga și reușește să convertească - de voie dar și cu forța - la creștinism populațiile locale. Rorbach primește titlul de principe de Livonia ("Fürst von Livland"). Aderarea Livoniei la Sfântul Imperiu Roman în anul 1225 consacră intrarea țărilor baltice în orbita de influență germană. Textul care relatează cu amănunte aceste evenimente, "Chronicon Livoniae" de Heinrich din Letonia, un sacerdot de origine
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
au eșuat iar armata cruciată a fost în cele din urmă învinsă în Bătălia de la Rakvere. În 1217 Papa Honoriu al III-lea a proclamat o cruciadă împotriva prusacilor păgâni, pe teritoriul cărora a pretins Konrad I Mazowiecki. În 1225 principele a cerut ajutor de la Cavalerii Teutoni, promițându-le în posesie orașele Dobrin și Culm și păstrarea eventualelor teritorii ocupate. Ca rezultat, pe coasta de sud a Mării Baltice s-a stabilit Ordinul teutonic. La 19 februarie 1236 Papa a anunțat a
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
dar și înlocuirea de către divizia 4 română a trupelor ruse care asigura garnizoana cetății Nicopole pentru că aceasta din urmă să poată lua parte la a doua luptă de la Plevna. În august 1877, ca urmare a telegramei marelui duce Nicolae către Principele Carol I în care solicita ajutorul românesc, are loc intrarea efectivă în luptă a armatei române. Trei divizii românești au participat la a treia bătălie a Plevnei, până la capitularea cetății. În octombrie trupele române au luat parte la luptele de la
Istoria Dobrogei () [Corola-website/Science/302149_a_303478]
-
Boierii din Novgorod erau principalii exponenți ai acestei tendințe, ei bucurându-se și de sprijinul orășenilor, care erau obligați să plătească tribut și să sprijine cu oaste Kievul. La începutul secolului al XII-lea, Novgorodul a început să invite diferiți principi să conducă orașul fără a mai consulta pe Marele Cneaz din Kiev așa cum ar fi cerut relațiile de vasalitate dintre centru și provincie. În 1136, boierii și marii negustori au cucerit independența politică a orașului și ținuturilor înconjurătoare. Orașe precum
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
boierilor Novgorodului. Îndatoririle cârmuitorului Novgorodului erau limitate. În primul rând el era conducătorul militar suprem. Nu se bucura însă de dreptul de a judeca. Orașul era guvernat de posadnici aleși prin vot, care erau mediatori între poporul de rând și principele Novgorodului - cneazul. Reședința oficială a cneazului a fost o vreme kremlinul orașului , Detineț, ("Детинец" - tradus aproximativ prin Orășel), pentru ca apoi să fie mutată în suburbia Gorodișce ("Городище" - Mărginime, Periferie). Începând cu mijlocul secolului al XIII-lea, mai precis cu Alexandr
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
început s-a ferit să riște o aventură militară împotriva Imperiului Otoman. Opinia publică era, însă, favorabilă războiului, încurajată de victoria diplomatică din 1862 și de expulzarea armatei otomane din ultimele garnizoane de pe teritoriul principatului. Principatul Muntenegrului, condus de ambițiosul principe Nikola, era în poziția de a avea o politică mult mai aventuroasă. Când a izbucnit o revoltă a creștinilor ortodocși în Herțegovina în 1875, muntenegrenii au intervenit prompt pentru a-și ajuta camarazii slavi, declarând război Imperiului Otoman. Curând, a
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
izbucnit o revoltă a creștinilor ortodocși în Herțegovina în 1875, muntenegrenii au intervenit prompt pentru a-și ajuta camarazii slavi, declarând război Imperiului Otoman. Curând, a izbucnit o revoltă și în Bulgaria. Obligat de aceste evenimente și de presiunea publică, principele Milan Obrenović a declarat război Imperiului Otoman în 1876. După 1873, guvernul otoman s-a confruntat cu o perioadă de secetă și foamete în Anatolia, ce a dus la sărăcie și nemulțumiri. Penuriile agricole au împiedicat încasările de taxe. Aceasta
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
întăriri. În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunărea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruși și s-a alăturat asediului. La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al României, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov și de generalul român Alexandru Cernat. Rușii și românii au dus lupte grele pentru a captura redutele din jurul Plevnei. Românii au reușit să cucerească reduta Grivița și să păstreze
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
acest moment, Serbia, primind ajutor financiar din partea Rusiei, a declarat din nou război Imperiului Otoman. De această dată, în armata sârbă erau mult mai puțini ofițeri ruși, dar în războiul din 1876-1877 căpătase mai multă experiență. Sub comanda nominală a principelui Milan Obrenović (la comanda efectivă era Kosta Protić), armata sârbă a intrat într-o ofensivă în ceea ce este astăzi Serbia de sud-est. Sârbii intenționau să ocupe sangeacul Novi Pazar, dar ofensiva a fost anulată din cauza presiunilor diplomatice ale Austro-Ungariei care
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
inițial parte a Bulgariei Mari la tratatul de la San Stefano, a revenit sub administrație otomană directă. Muntenegrul a primit orașele Podgorica, Bar, Nikšić și Plav. Rusia a anexat Dobrogea de Nord, pe care a oferit-o României în schimbul Sudului Basarabiei. Principele Carol a fost convins de Bismarck să accepte acest schimb. Luptele din Bulgaria nu s-au dus în orașe, astfel încât acestea au fost puțin afectate de conflict. După tratatul de la San Stefano, Rusia a implementat propriul sistem de guvernare în
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
9 iunie 1843, Praga - d. 21 iunie 1914, Viena) a fost o scriitoare austriacă, cunoscută pacifistă și prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace (1905). S-a născut în influenta familie nobiliară von Kinsky, ca fiică a general-feldmareșalului Kinsky, principe von Wchinitz und Tettau. După ce s-a căsătorit cu baronul german von Suttner a locuit timp de 10 ani la Tbilisi (pe atunci în Rusia). A devenit cunoscută după publicarea (la o editură din Dresda) romanului "Jos armele !" ("Die Waffen
Bertha von Suttner () [Corola-website/Science/302561_a_303890]
-
Zala. Placa, există și astăzi, textul ei fiind: În această casă s-a născut, în 27 martie 1443," "Matia cel Drept," "fiul lui Ioan de Hunedoara și al Elisabetei Szilagyi." "Grația marelui rege" "a scutit casa natală de orice împovărare." "Principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea" "a întărit privilegiile acestei case." "Regele nostru apostolic, Francisc Iosif I," "a onorat-o cu vizita sa în 23 septembrie 1887" "și, cu o donație mărinimoasă, a avut grijă," "să fie însemnată pentru veșnica
Casa Matia din Cluj () [Corola-website/Science/302574_a_303903]
-
de mare vizir. În vremea noului sultan, ca răsplată pentru repararea cetăților dunărene și aprovizionarea armatei cu pesmeți, i s-a conferit din porunca sultanului titlul de bei (prinț) al Moldovei. Motivele acordării lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, țara fiind ocupată de ruși. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în
Manuc Bei () [Corola-website/Science/302608_a_303937]
-
Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara). Ulterior, Mănăstirea Aroneanu a devenit metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susțină activitatea vestitei Școli Patriarhale , la care au învățat printre alții cărturari români cum ar fi principele Dimitrie Cantemir și spătarul Nicolae Milescu, primul călător român în China. Multe din documentele din secolele XVI-XVII arată danii de moșii, sate, livezi și prisăci pentru mănăstire. Aflată pe un platou împădurit din apropierea orașului Iași, Mănăstirea Aroneanu a fost preferată
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
practică ce a fost înlocuită definitiv de principiul primogeniturii abia spre sfârșitul secolului al XI-lea. Corespunzător acestor tradiții, Koppány era îndreptățit, in baza senioratului, să moștenească titlurile lui Géza, iar potrivit leviratului trebuia să se căsătorească cu văduva defunctului principe, Sarolt. Géza însă, fiind creștin și dorind să-și consolideze politic principatul prin instaurarea sistemului feudal a ales să aplice principiul primogeniturii numind-ul prinț moștenitor pe primul său născut, Ștefan. Din conflictul pentru moștenire Ștefan a ieșit învingător cu ajutorul
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
german Vecelin, iar rămășițele lui au fost expuse la porțile cetăților din Győr, Veszprém, Strigoniu și Alba Iulia ca un gest de intimidare a păgânilor rebeli care refuzau adoptarea creștinismului și acceptarea noului sistem feudal. După consolidarea puterii lui ca principe, Ștefan a început creștinarea țării și l-a trimis pe călugărul benedictin Asztrik la Roma cu misiunea de a obține binecuvântarea Papei și coroana regală. Conform tradiției, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis , iar în ianuarie 1001
Ștefan I al Ungariei () [Corola-website/Science/302648_a_303977]
-
tabyası (bastionul Auriu), Yuram tabyası (bastionul Crăișor), Kukuk tabyası (bastionul Bethlen) și Aga tabyası (bastionul Roșu). Bastionul Aurit a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile pană mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turcești datorită orientării lui spre Dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 și 1660. Reparațiile au devenit inevitabile cu precădere după asediul din 1660
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
doar din pământ bătut și întărit la exterior cu nuiele. Pentru o bună perioadă de timp a fost numit din această cauză „bastionul de pământ". În forma actuală a fost ridicat după planurile arhitectului Giacomo Resti din Verona, primind numele principelui omonim (Gabriel Bethlen).. Bastionul Ciunt a fost construit, sau cel puțin început în timpul domniei principelui Ioan Sigismund, însă nu sînt dovezi concludente în această privință. În timpul asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul inaintat superiorilor săi, notează
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
timp a fost numit din această cauză „bastionul de pământ". În forma actuală a fost ridicat după planurile arhitectului Giacomo Resti din Verona, primind numele principelui omonim (Gabriel Bethlen).. Bastionul Ciunt a fost construit, sau cel puțin început în timpul domniei principelui Ioan Sigismund, însă nu sînt dovezi concludente în această privință. În timpul asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul inaintat superiorilor săi, notează că bastionul a fost construit în timpul lui Ștefan Báthory (1571-1575). Comandantul italian mai menționează că
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
că bastionul a fost construit în timpul lui Ștefan Báthory (1571-1575). Comandantul italian mai menționează că, întrucât a stat mult timp neterminat, bastionului i s-a zis „Ciunt”. Cel mai probabil este că a fost edificat cândva între 1574-1580. În 1581, principele transilvănean Ștefan Báthory menționează într-un document trei bastioane terminate în cetatea Oradiei. În zilele 17 și 21 octombrie 1598, în timpul asediului, Bastionul Ciunt a fost minat și avariat grav de două ori. În 1599, refacerea vârfului acestuia se face
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
lucru, descărcarea de sarcină arheologică fiind pe terminate, iar planurile viitorului teatru în aer liber au fost făcute de arhitectul orădean Ernest Pafka. Bastion Crăișorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara și construit între 1569-1570 în timpul domniei principelui Ioan Sigismund. Bastionul este acoperit cu un parament de piatră fasonată, blocuri de dimensiuni apreciabile și dispuse în 15 asize. Pe latura estică lipsesc multe astfel de elemente constructive, lăsându-se să se vadă „umplutura” din spatele său, ea fiind alcătuită
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
și varii fragmente arhitectonice provenite din construcțiile medievale. O parte din blocurile paramentului au rezultat din tăierea unor fragmente arhitectonice recuperate din vechile construcții, fiind montate în zid cu părțile profilate spre interior. Bastionul Roșu a fost construit la comanda principeului Ștefan Báthory. El cunoaște mai multe etape constructive, acestea extinzandu-se între 1580 și 1598, anul asediului turcesc, când se remarcă că bastionului nu îi mai lipsea decât o parte din umplutură. Concepția originală îi aparține arhitectului italian Domenico Ridolfini
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
brâului, este refăcută rapid cu piatră brută adusă din cariera de calcar de la Betfia. Bastionului Aurit (urechea sud-estică) a fost construit, așa cum rezulta din inscripția aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile până mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ștefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turcești, datorită orientării lui spre Dealul Pisica (Ciuperca), de unde, artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 și 1660. Reparațiile au devenit inevitabile, cu precădere după asediul din 1660
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]