7,696 matches
-
astfel spațiul „de depășit-de atins“. * Existența secvenței „de depășit-de atins“ nu este decât consecința modului ambivalent în care poate fi resimțită limita în spațiul conștiinței: ca neajuns și ca împlinire. Insatisfacția în fața limitei resimțite ca neajuns și jubilația în fața celei resimțite ca împlinire reprezintă temeiul afectiv al secvenței „de depășit-de atins“. * Deoarece limita interioară („natura din noi“) este fondul recurent al unei vieți, ea se reafirmă cu fiecare nou proiect, devine limită de depășit și redeschide astfel scenariul „de depășit-de atins
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
destinul și maladiile de destin, împlinirea actului și refuzul sau ratarea lui, neodihna și indolența. Câtă vreme nu există un sens prescris al vieții finite, din iminența sfârșitului se pot trage concluzii contradictorii și egal întemeiate. Dacă finitudinea vieții este resimțită ca deșertăciune a timpului, ea poate fi folosită ca argument pentru faptul că nimic nu are sens și că orice act se absoarbe în vanitatea lumii. Dacă este resimțită ca provocare, șansă și prilej, atunci ea poate fi folosită ca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cu limita interioară (nemaiexistând astfel nici o limită de depășit), atunci în loc de destin trebuie să se vorbească despre menire. În menire, distincția dintre natură și libertate se șterge, pentru că țelul atins își are originea într-o natură pe care individul o resimte ca propria lui libertate. Menirea este realizarea unei teleologii superioare prin intermediul unei vieți. Neliniștii destinului, bazată pe răspunderea proprie și pe tensiunea distanței dintre proiect și realizare, îi ia locul calmul menirii, în care proiectul supra-individual are înscris în sine
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
însuși. El este ceea ce este din capul locului, el este propria lui limită și instalare definitivă la adăpostul ei. El renunță la atingerea oricărui scop din chiar clipa în care și l-a propus. Dar pentru că lenea este jubilația permanentă resimțită în fața imobilismului propriu și, de aceea, perpetuare nesfârșită a lui, leneșul nici nu ajunge să-și propună vreun scop în afara acestui imobilism. Și tocmai pentru că din economia lenei orice „dincolo“ este absent, leneșul nu ratează niciodată. Fiind separat de orice
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
o dintotdeauna dată împlinire sau pentru că le ignoră ca limite, de vreme ce ignoră depășirea lor, considerând-o o condiție nerentabilă sau umilitoare de atingere a unui scop. De vreme ce orice preț pe care trebuie să-l plătesc pentru a obține ceva este resimțit ca ridicat, în lene nu se manifestă decât respectul suprem pentru propriul meu imobilism. Leneșul e paradigma împlinirii fără efort: el reușește tocmai în măsura în care nu face nimic. Ca erou al stazei, căzut în inadecvarea mobilității universale, leneșul este un recidivist
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în armonie cu ea: în vreme ce ratatul nu face ceea ce ar fi putut face (abia în felul acesta devenind ratat), leneșul face întocmai și fără încetare ceea ce vrea și poate să facă - adică nimic. Dacă într-un caz monumentalizarea limitei este resimțită ca prilej de frustrare și ca permanent coșmar, în celălalt izolarea în limitele proprii este gustată cu rafinamentul nobil al celor care nu au nevoie pentru a supraviețui decât de ei înșiși. Ea nu generează plictisul, ci, dimpotrivă, euforia pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
el iese de sub tirania celorlalți și se întoarce la sine, se desface din pactul promisiunilor și așteptărilor străine și, singur cu el, așază dialogul cu limitele proprii în modestia altui început. Bovarismul se naște pe drumul aparent onorabil al insatisfacției resimțite în fața limitelor proprii. Căci nu orice insatisfacție față de aceste limite este justificată. Spre deosebire de ratat, căruia i ar fi stat în putință să depășească ceea ce are de depășit pentru a atinge limita ce pare că i se cuvine, bovaricul năzuiește să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
călăuzitorului, nimeni nu are, nici măcar auroral, conștiința libertății, și în care călăuzirea către libertate nu se poate face decât prin constrângere (cazul monarhiilor luminate). Într-un al doilea caz e vorba de o lume care, neavând conștiința libertății și astfel neresimțind nevoia eliberării, nu se lasă călăuzită nicicum către libertate, posibilitatea constrângerii din partea călăuzitorului neexistând la rândul ei. În acest tip de scenariu, deznodământul este revolta împotriva călăuzitorului care insistă în vederea împărtășirii celorlalți din libertatea lui. Ambele scenarii se bazează pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup, eu îl iau pe acesta în posesie și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt în mângâiere trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Prin mângâiere eu nu preiau doar conturul unui trup. Corpul, la om, nu este o suprafață și nici măcar interioritatea care se exprimă în chip exterior. Când cineva mângâie, el atinge hotarul a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aparține devine al meu, iubirea modifică atitudinea curentă față de elementele fondului intim-străin. Nu mă mai identific acum nici cu rasa mea, nici cu zeii mei, nici cu tribul din care fac parte; pot să mi uit părinții și pot să resimt numele sau casta care mă desparte de cel pe care îl iubesc drept un blestem. Pe de altă parte, pentru că ceea ce nu-mi aparține devine al meu, eu pot să preiau zeii, numele, limba sau casta celuilalt. Sunt gata să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lui. Vina, adevărata vină în acest caz, este tocmai căderea din răspunderea supremă: răspunderea pe care o am față de propria mea libertate. Suprema răspundere este preluarea în proiect a libertății înseși. Iar preluarea în proiect a libertății înseamnă: a-i resimți natura de dar, și nu de povară; a-ți pune întrebarea cu privire la sursa ei și la dăruitor; a-ți pune întrebarea privitoare la utilizarea ei; și, mai presus de orice, a iubi libertatea. „A iubi libertatea“ nu înseamnă aici a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
posibile acest nucleu semantic. Drept care punctul de unde începe mișcarea, direcția mișcării, apoi mișcarea însăși între punctul de pornire și capătul vizat, deci parcursul ca atare, substratul lui material - natural sau artificial -, în sfârșit capătul sau limita mișcării ca reper principal (resimțit ca „dincolo“ în raport cu porțiunea care-l desparte de punctul de plecare) - toate aceste momente logice pe care le presupune împlinirea unei mișcări de avansare către un punct determinat sunt prezente în semantismul cuvintelor ce aparțin familiilor create pe radicalul *per-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
timp sau de sfârșit ca punctul suprem la care poate ajunge o activitate (culme, perfecțiune). Acestea sunt cele patru linii semantice ale radicalului *perpe care le reținem pentru analiza noastră. Este și limita aici (peras), și parcursul între limite (poros), resimțit ca depășire a unui obstacol și ca pășire dincolo (peran), și este, în sfârșit, experimentarea (peira) limitei, „încercarea“ ei, care îmbrățișează toate celelalte momente și le trimite pe toate la idee. Să numim sistemul de relații care se nasc între
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de stimulativă pentru spirit era această situație, în care limita trebuia cucerită printr-un demers indirect, care se confunda cu dinamismul străbaterii, traversării, ba chiar al depășirii spațiului cuprins între limite, de vreme ce, prin însăși mărimea și necuprinderea lui, acesta era resimțit ca obstacol? Existența unui obstacol care desparte de limita vizată a putut crea cazul particular al unei limite care ia forma lui „dincolo“ și care în felul acesta creează strădania atingerii. În felul acesta, atingerea limitei (peras), care acum se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
trasăm contururile „dincolo“ nu înseamnă pășirea în regiunea situată în afara limitei, ci limita însăși introdusă în sistemul proiectiv al călătoriei. Limita este țărmul celălalt, regiunea situată „de partea cealaltă“ în raport cu țărmul de pe care călătoria începe. Limita nu este nici o clipă resimțită în negativul ei (și, anticipând, putem spune că la greci ea nu a fost niciodată resimțită astfel), și tocmai de aceea ea nu este de depășit, ci de atins. Determinarea limitei ca „dincolo“ explică de ce depășirea, la rândul ei, nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție), totuși am văzut că în cadrul „complexului peratologic“ se poate vorbi despre o strădanie de atingere a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de mare ajutor pentru cîștigarea loialității lor. În sfîrșit, dar nu în cele din urmă, să nu uităm de extraordinar de eficienta poliție secretă, Siguranța, care deținea mai multă autoritate în comparație cu orice altă poliție secretă 103. Dificila industrializare forțată era resimțită de mulți studenți de origine țărănească. O dată iluziile postbelice risipite, calea spre stînga blocată, problemele nerezolvate deșteptau totuși un sentiment puternic, ceea ce a făcut ca radicalismul tineretului să se îndrepte spre dreapta. Aceasta era modalitatea de a-ți manifesta protestul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
îndrăzneț, detaliind promiscuitatea și mizeria cîtorva aspecte ale vieții românești de la periferia societății acelei vremi. El a introdus în literatura română estetica urîtului (inter alia), l-a șocat pe Iorga descriind două pisici făcînd dragoste într-un copac). Înțelegem ostilitatea resimțită de Iorga, dat fiind "realismul (său) naționalist", față de arta lui Arghezi. Dacă existaseră vreodată "curente nesănătoase", acestea erau! Tudor Arghezi a fondat, în 1928, o publicație literară, "Bilete de papagal". Aceasta apărea în format mic și în culori țipătoare. Așa cum
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de el însuși. Toate relatările (chiar și cele ale altor membri ai Echipei Morții) familiei Iorga și concluziile investigației oficiale contrazic rolul pe care și-l atribuia mult mai tîrziu Boeru. Noul rol este produsul poverii rușinii pe care o resimțea. Rușinea aceasta era atît de intens resimțită, încît, la începutul anilor '60, cîțiva legionari au convocat Juriul de Onoare prezidat de generalul Ion Gheorghe (ultimul ambasador la Berlin al lui Antonescu) ca să-l disculpe pe Boeru de asasinarea lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aflau 7.487.000 de străini, majoritatea constrânși; ei constituiau 21% din forța de muncă a țării. Naziștii au trăit cât de mult au putut de pe urma averilor victimelor lor - de fapt, atât de mult, Încât poporul german a Început să resimtă impactul restricțiilor și al lipsurilor provocate de război abia În 1944. Până atunci Însă, conflictul militar Îi afectase destul de mult, mai Întâi prin seriile de bombardamente organizate de Aliați, apoi prin apropierea simultană a trupelor aliate, deopotrivă dinspre est și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
I regreta odinioară că i-a lăsat pe ruși să vadă cum trăiesc occidentalii - și se accentuase pe durata războiului. În timp ce soldații germani semănau distrugerea și moartea În Est, Germania rămăsese prosperă - În asemenea măsură Încât populația civilă nu a resimțit costul conflictului decât spre sfârșit. Germania din timpul războiului era o lume urbană, electrificată, cu alimente, haine, magazine, bunuri de consum, cu femei și copii relativ Îndestulați. Pentru soldatul sovietic, diferența față de patria lui distrusă trebuie să fi fost incomensurabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ucraina ocupată de sovietici, ultimul comandant partizan, Roman șukevici, a fost asasinat lângă Lvov În 1950, Însă activitățile antisovietice au continuat sporadic alți câțiva ani, Îndeosebi În Ucraina și Estonia. În Balcani, cel de-al doilea război mondial a fost resimțit preponderent ca un conflict civil, și Încă unul extrem de nimicitor. Pentru Iugoslavia, semnificația etichetelor convenționale - colaboraționist, partizan - rămâne impenetrabilă. Ce era Draža Mihailoviæ, liderul sârb al partizanilor cetnici 9? Un patriot? Un partizan? Un colaboraționist? Ce-i determina pe oameni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sexuale În schimbul mâncării, al hainelor sau ajutorului reprezenta deseori singura salvare pentru femeile și familiile aflate la strâmtoare. Dar popularitatea acuzei și plăcerea dușmănoasă pe care o suscitau pedepsele demonstrează că, pentru femei, ca și pentru bărbați, ocupația a fost resimțită În primul rând ca o umilință. Jean-Paul Sartre descria colaborarea În termeni deliberat sexuali, ca „supunere” În fața puterii ocupantului; În numeroase romane din anii ’40, colaboraționiștii sunt fie femei, fie bărbați slabi („efeminați”), seduși de farmecul viril al stăpânitorilor teutoni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Sunt cel care se uită În jur și spune: Acestea sunt metode și sisteme fasciste»... Sunt cel care nu mai crede În nimeni și nimic”. Italia era, după cum am văzut, un caz dificil. Dar sentimente precum cele exprimate de Giannini, resimțite spre sfârșitul anului 1945 În toată Europa, au permis evoluția rapidă a mentalității. După ce Împărțiseră vina pentru trecutul recent și sancționaseră cazurile cele mai scandaloase sau psihologic gratifiante, cei din regiunile ocupate până nu demult de nemți doreau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
populația. Deși erau orientate spre redistribuirea veniturilor În scopuri sociale (unele mai mult decât altele), aceste state nu erau câtuși de puțin revoluționare: ele nu Îi „jupuiau” pe cei bogați. Dimpotrivă: deși pe termen scurt cel mai mare avantaj era resimțit de cei săraci, pe termen lung, adevărații beneficiari ai sistemului aveau să fie cei cu profesiuni liberale și comerciale din clasa de mijloc. Cel mai adesea, slujbele acestora nu le garantaseră asigurări sociale de sănătate, șomaj sau pensii: Înainte de război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]