9,175 matches
-
a verbului lexical la clitic / auxiliar / clitic + auxiliar sub inversiune, respectându-se ierarhia FINP > PESPP > IP. Deplasarea la FOCUSP întâmpină probleme: în primul rând, aproape orice tip de grup sintactic, nominal (DOAR CARTEA a citit-o), adjectival (DOAR ROȘIEsă fie rochia), prepozițional (CHIAR ÎN PARC a venit) etc., poate fi deplasat la FOCUS, deci specificarea categorială a acestei proiecții nu este clară (poate fi chiar acategorială); în al doilea rând, deplasarea la focus (și, în general, în periferia stângă, în proiecțiile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sau artificiale - Capitolul 55: Fibre sintetice sau articole discontinue - Subcapitolul 62.03: Costume sau compleuri, seturi, sacouri, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți și șorțuri (altele decât pentru baie), pentru bărbați sau băieți - Subcapitolul 62.04: Costume taior, seturi, jachete, rochii, fuste, fuste-pantalon, pantaloni, salopete cu bretele, pantaloni scurți, șorțuri (altele decât pentru baie), pentru femei și fete - Subcapitolul 62.05: Cămăși pentru bărbați și pentru băieți - Subcapitolul 62.06: Bluze și cămăși pentru femei și fete - Subcapitolul 62.07: Bluze
HOTĂRÂRE nr. 165 din 15 aprilie 1994 privind efectuarea de operaţiuni legate de import-export, încheiate la nivel de agent economic. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/110672_a_112001]
-
-o de pildă pe cea a ștefaniei Stoica, artistă. Își prezintă ea însăși CD-urile conținând un fel de doine-balade lente. Pe măsuța de lemn din fața sa stă scris „Muzică religioasă”. Artista și-a construit o imagine pioasă (voal negru, rochie lungă, corectă), iar atunci când nu este solicitată de clienți, ține mâinile încrucișate pe piept. CD-urile sunt realizate artizanal, direct pe „blancuri”, nu poartă nicio inscripție, doar imaginea interpretei pe copertă, care privește spre cer exact ca o Madonă îndurerată
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Pasajul Unirii. L-am văzut și în spatele unei tarabe, aparține unei mănăstiri din județul Râmnicu-Vâlcea. Este înconjurat de un grup de tineri și tinere, cam 15 persoane, majoritatea studenți. „Noua Generație Orto doxă”, aș putea spune ușor ironic. Fetele poartă rochii lungi tricotate manual, acoperind glezna, și basmale, băieții au barbă, privirile în pământ, straițe de lână, bocanci de piele groasă, cu talpă rezistentă. Îl ascultă pierduți pe călugărul-fuior care le vorbește despre cât de greu este să fii creștin în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vată. Porțile de metal de la intrare se deschid imediat, iar limuzina este parcată exact în fața pridvorului bisericii. șoferul coboară pentru a deschide portiera din spate. Din interiorul confortabil își face apariția o femeie matură, masivă. Are o coafură elaborată, o rochie lungă și grea peste care e aruncată un fel de pelerină din mătase cu ciucuri lungi, diafani, ce ating pământul. Mulțime de persoane, apropiați ai bisericii, se grăbesc să o întâmpine, să-i sărute mâna catifelată care le este întinsă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de acces a Catedralei este închisă, dar în fața ei sunt adunați deja cam 50-60 de persoane, după estimările mele rapide. Jumătate din ei par a fi rromi. Ele, femeile, folosesc pentru această zi atât de specială hainele cele mai bune (rochii colorate, lamé-uri, sclipici, salbe - sunt întruchiparea însăși a imaginii pe care și-o fac românii despre țiganca frumoasă, bogată, dezirabilă, aș putea spune). Ei, bărbații, poartă costume închise, nu toți au, în schimb, cravată, pantofi țuguiați, care parcă ar fi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
găurele, extrage tacticos o țigară fără filtru dintr-un pachet moldovenesc de „Plugarul”, o aprinde și începe să dea din cap ușurel, cu gândul la tinerețe. Dacă nu mă înșală ochiul și instinctul, cred că am zărit și primii pelerini (rochie lungă și severă, sacoșă de plastic, geantă de voiaj, mers alert), „pelerini de autocar”, ce doresc mai degrabă să bifeze în palmaresul lor acest punct de pe harta pelerinajelor decât altceva, deoarece sărbătoarea propriu-zisă nu a început încă. 23 iunie 2012
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mamă cu o fată paralitică așteaptă în ploaie. Cum are „prioritate zero”, după puțin timp, este lăsată să intre direct, fără opreliști, pe poarta de securitate a baldachinului. Mama îi pregă tește fiicei de 14-15 ani, îmbrăcată simplu, cu o rochie groasă de bumbac, o figură cât mai „cuviincioasă”, adică îi leagă repede pe cap o mică basma neagră de mătase. Scenă plină de emoție, care-mi rupe inima de durere : o ridică cu grijă din cărucior, refuzând ajutorul preotului din
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și microbuze la dispoziție, dar nu prea mai vin, lasă să se înțeleagă Nastasia. Am mari probleme în a-i înțelege spusele, graiul fiind împănat cu o mulțime de regionalisme din maghiară și germană. „Când eram eu tânără, aveam doar rochie de cânepă și o pereche de cizme ; veneam pe jos, cântând, aici la Nicula. Ne veseleam. Acuma, câte haine sunt și tinerii nu mai vin. Au saci de haine, le țâpă (aruncă) una-două, dar degeaba, de venit nu mai vin
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
noastre destine În prezența părinților mei, a fratelui soțului meu și a cumnatei, cununați de rabinul Margoses din Vatra Dornei pe 7 iunie 1942. Nunta pe care orice fată o visează cât mai fastuoasă, cât mai bogată, o mireasă În rochie elegantă cu buchetul de flori, alături de un mire și el elegant, cu inele tradiționale, cu mulți invitați, multe flori, cu mâncăruri alese s-a redus la o ceremonie sărăcăcioasă. A venit ordinul de a părăsi străzile principale și de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
aceea din degetul meu care deja se uscase, Înghețase, știți cum se Întâmplă, plin de sânge și puroi, dar m-a salvat, fiindcă m-a operat cu un briceag. Eu n-aveam pantofi, n-aveam nimic, nimic pe dedesubt, numai rochia aia de vară, gri, dintr-un material prin care se vedea. Și, sigur, m-am Încolonat, pentru că deja știam că cine nu se Încolonează ajunge În camera de gazare și n-am vrut... am vrut să mai trăiesc. Și când
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
apel, dimineața ne scoteau, nu mai știu, la ora 5-6, dar până veneau să ne numere stăteam cel puțin două ceasuri. Și asta a fost groaznic - să n-ai o batistă, și ceva, o bluză, nimic pe tine, numai o rochie murdară... Era groaznic. Iarna, frigul era groaznic, foametea, simțeai dureri din cauza asta, pentru că ce mâncai era o nimica toată. În fiecare zi... Și soțul meu a fost deportat. De multe ori discutăm despre deportare - el a făcut mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
tuns și au spus că dezinfectează; erau grămezi de haine care erau deja dezinfectate, spuneau ei, și Încălțăminte, dar nu ale noastre. Și atunci am făcut duș, baie și, tot așa, pe rând, fiecăreia i s-a dat câte o rochie și pantofi - poate că erau mari sau mici, dar asta era. Pe urmă ne-au dus În lagăr, unde erau barăci din lemn cu priciuri pe trei niveluri, fără nici un așternut, o pernă sau... Nimic nu era - doar scândura aceea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
o sală mare, toată lumea să se dezbrace, numai pantofii rămân... Ne-au băgat și ne-au tuns complet, peste tot, și pe urmă baie, duș, și am ieșit așa, fără ștergare, nimic, fiecare a primit câte o cârpă, câte o rochie, să zic așa, după care iar ne-au Încolonat. Când ne-am văzut, eu cu prietena mea, Caterina, pe care o cunoșteam de la grădiniță, că mereu am fost Împreună... Ea s-a uitat la mine, eu la ea, și am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Înapoi. Dar eu am avut niște bocanci frumoși și care erau deja furați și mi-au dat pantofi cu talpă de lemn. Și am primit niște zdrențe să ne Îmbrăcăm, o singură bucată, nici pantalon, nici combinezon, nimic, o simplă rochie. Dar ce fel de rochie - groaznic. Una era de mătase, una de stofă, dar nu pe măsura noastră. Am stat la Birkenau vreo trei zile, Închise În sala aceea mare, unde nu era nimic. Ne-au adus ceva mâncare. N-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
niște bocanci frumoși și care erau deja furați și mi-au dat pantofi cu talpă de lemn. Și am primit niște zdrențe să ne Îmbrăcăm, o singură bucată, nici pantalon, nici combinezon, nimic, o simplă rochie. Dar ce fel de rochie - groaznic. Una era de mătase, una de stofă, dar nu pe măsura noastră. Am stat la Birkenau vreo trei zile, Închise În sala aceea mare, unde nu era nimic. Ne-au adus ceva mâncare. N-am avut nici farfurie, nimic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
subit, căci nu știam niciodată ce se va Întâmpla. Ne-au dus iarăși la apel, 500 de oameni, așa ne-au numărat, și ne-au scos din lagărul acela: iarăși la duș, iarăși ne-au tuns, am primit alte zdrențe, rochia mea era o rochie lungă, largă, până aici, și pe fiecare s-a tras o linie roșie, pe spate, cu vopsea, ca să nu putem fugi. Adică pe rochia noastră s-a vopsit o linie roșie pe spate. Și ne-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
niciodată ce se va Întâmpla. Ne-au dus iarăși la apel, 500 de oameni, așa ne-au numărat, și ne-au scos din lagărul acela: iarăși la duș, iarăși ne-au tuns, am primit alte zdrențe, rochia mea era o rochie lungă, largă, până aici, și pe fiecare s-a tras o linie roșie, pe spate, cu vopsea, ca să nu putem fugi. Adică pe rochia noastră s-a vopsit o linie roșie pe spate. Și ne-au dus În alt lagăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acela: iarăși la duș, iarăși ne-au tuns, am primit alte zdrențe, rochia mea era o rochie lungă, largă, până aici, și pe fiecare s-a tras o linie roșie, pe spate, cu vopsea, ca să nu putem fugi. Adică pe rochia noastră s-a vopsit o linie roșie pe spate. Și ne-au dus În alt lagăr: era un lagăr de muncă, lângă Breslau - așa se chema lagărul. Acolo Într-adevăr lucram, dar În construcții, iarăși fără nici un rost: băgam pământ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
șanțuri antitancuri. Totuși zvonurile ne făceau bine: știam că a murit Hitler, că se apropie frontul... Și „gătitul” cum era? A, asta e numai poveste... Fiecare povestea numai lucruri rafinate. Spuneam că mama făcea așa și am mâncat așa, și rochia mea, și locuința mea, că o să fie mobilată așa și o să... Asta era. Și cărți, cărți, cărți... Într-un lagăr unde eram 500 de femei... Când v-a fost cel mai greu? Vă puteți Închipui ce groaznic era când m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Ar fi interesant să ne povestiți despre drumul din ghetou spre Auschwitz. Cineva a spus: „Să Îmbrăcați tot ce puteți, căci cred că cu asta rămânem”. Și am pus foarte multe pe mine. Era În plină vară, luna mai - și rochii, și pardesiu... Am luat și o sacoșă, dar nu era voie. Au spus să le punem jos. Am coborât, părintele meu ne-a sărutat și a spus: „Aveți grijă de mama voastră”. Nu mi-a venit rândul s-o fac
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
noapte. Nu știu dacă și arși, dar gazați au fost toți. DAVIDOVICI: Da. Din acest lagăr vedeam fumul crematoriului. Transporturile nu au Început cu noi și nu s-au terminat cu noi. Că veneau mereu transporturi. Eu am căpătat o rochie În dungi, lungă până la pământ și se striga după mine: „Tanti, nu știi unde e cutare și cutare?”... Așa arătam. Pe spate mi s-a pus numărul barăcii unde trăgeam. - Ce număr? DAVIDOVICI: Nu mai știu. Apoi principala preocupare au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
vi s-au dat numere noi? ADLER: Da, sigur că da... DAVIDOVICI: Da, da... Eu am două numere. - Și În momentul În care ați plecat de la Auschwitz ați plecat cu vechea uniformă? DAVIDOVICI: Dar nu era o uniformă, ci o rochie În dungi, care era... Și mă strigau „tanti”... La 18 ani... - De ce vă strigau așa? DAVIDOVICI: Pentru că așa arătam. - Colegele vă strigau așa? DAVIDOVICI: Nu colegele... „Unde este W. C. -ul, tanti?” Nici nu-ți Închipui cum arătam rochia aia lungă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ci o rochie În dungi, care era... Și mă strigau „tanti”... La 18 ani... - De ce vă strigau așa? DAVIDOVICI: Pentru că așa arătam. - Colegele vă strigau așa? DAVIDOVICI: Nu colegele... „Unde este W. C. -ul, tanti?” Nici nu-ți Închipui cum arătam rochia aia lungă, cu niște saboți care mi-au deformat picioarele... - și acum le am deformate. Ei, și am ajuns la Altenburg... - Iar s-a făcut dezinfecție? DAVIDOVICI: Da, da... Tot pe priciuri dormeam, tot păduchi omoram, dar lucram opt ore
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Și când în iubire soarele și luna se întrepătrund O clipă de-ntuneric ne închide ochii. Nu le privi momentul de înălțare în amurg E doar o dimineață, și orb ai să rămâi de-ncerci să furi din flăcările strălucitoarei rochii. Aleargă să ne împreune plângând iar după noi Și stelele, Cuvântul, divinul strop umil din ploi999. Pe curcubeul ce amestecă lumina în muzica sferelor, cristale ale universului, sufletele noastre eliberate de trup acced spre începuturi. Sulful alchimic îmbinat adeseori cu
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]