KorAP: Find »[drukola/base=stâncă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...304 305 306 ...427 >

10,656 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

în căutare de pietre pentru a-și termina desenul mandala, sau ce-o mai fi fost. Depănându-mi în continuare gândurile legate de Hartley și, în consecință, simțindu-mi disperarea parcă mai potolită, am urcat o bucată de drum peste stânci, în direcția satului. Zăream, spre marginea mării, spuma valurilor din ce în ce mai neîmblânzite, pulverizată în sus, ca un curcubeu, ba chiar mă stropea din când în când o pulbere de stropi, ca o ploaie fină. M-am lăsat să alunec într-o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ca un curcubeu, ba chiar mă stropea din când în când o pulbere de stropi, ca o ploaie fină. M-am lăsat să alunec într-o despicătură lungă, dintr-un loc secret pe care-l descoperisem mai de mult, unde stâncile înalte își uneau temeliile într-un V adânc. Parte din fundul despicăturii era acoperit de o băltoacă, iar cealaltă parte de un șuvoi de prundiș. Pereții netezi ai stâncilor erau foarte fierbinți, iar căldura păstrată în spațiul ăsta îngrădit îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un loc secret pe care-l descoperisem mai de mult, unde stâncile înalte își uneau temeliile într-un V adânc. Parte din fundul despicăturii era acoperit de o băltoacă, iar cealaltă parte de un șuvoi de prundiș. Pereții netezi ai stâncilor erau foarte fierbinți, iar căldura păstrată în spațiul ăsta îngrădit îmi făcea bine. M-am așezat pe prundiș. L-am răscolit cu mâna. Pe suprafața de dedesubt, pietricelele erau ude. Am stat liniștit și am încercat să-mi strunesc spiritul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Și apoi a treia. Mi-am ridicat ochii. Un cap, încadrat de două palme în care se sprijinea, se uita la mine de pe creasta de deasupra. Câțiva zulufi de păr castaniu, creț, suflați de vânt, coborau și ei pe marginea stâncii. Doi ochi căprui luminoși mă priveau miop, pe jumătate surâzători, pe jumătate speriați. — Lizzie! Lizzie se propti pe muchea ascuțită a stâncii, își lăsă în jos un picior bronzat, deja zgâriat și sângerând ușor, apoi celălalt picior, care-i alunecă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de pe creasta de deasupra. Câțiva zulufi de păr castaniu, creț, suflați de vânt, coborau și ei pe marginea stâncii. Doi ochi căprui luminoși mă priveau miop, pe jumătate surâzători, pe jumătate speriați. — Lizzie! Lizzie se propti pe muchea ascuțită a stâncii, își lăsă în jos un picior bronzat, deja zgâriat și sângerând ușor, apoi celălalt picior, care-i alunecă, împiedicându-se de fusta bogată a rochiei albastre și, pierzându-și echilibrul, se rostogoli de-a dura pe suprafața abruptă căzând drept

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
micuță Lizzie? Ai venit cu mașina? Nu, cu trenul, apoi am luat un taxi. — Foarte bine, pentru că în curând nu va mai exista nici un loc de parcare pe aici. Vino înăuntru ca să te usuci. Vezi să nu aluneci din nou, stâncile astea sunt înșelătoare. Am condus-o spre casă, luând-o pe pajiște. — Ce e cu pietrele astea? Un soi de desen pe care l-a făcut cineva. Parcă ești mai suplă. — Am slăbit. Oh, Charles, iubitule... te simți bine? De ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu toții pe pajiște. Desenul trasatul de James din pietre fusese dezagregat de pașii oamenilor care trecuseră peste el. Voiam s-o iau pe Lizzie cu mine, să-i explic cum stăteau lucrurile. Am condus-o o bucată de drum peste stânci, și ne-am așezat într-un loc de unde nu se vedea casa. Pe dată mi-a dăruit una din sărutările ei caste, uscate, adezive. — Lizzie... — Dragule, iubitule, ești beat. — Lizzie, tu ești prietena mea, nu-i așa? — Da, în vecii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
până când s-a întâmplat înfiorătorul eveniment, seara părea să se fi terminat liniștit, sau să fi devenit difuză și ușor haotică, asemenea ultimului stadiu al unei petreceri reușite. Sau poate că în memoria mea toate lucrurile au devenit confuze. Peste stânci se lăsase o lumină, deși nu-mi mai amintesc de unde venea. Poate că norii își irizau încă luminozitatea. Se ivise și o lună, cioplită inform și pătată, mare și anemică, de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
și o lună, cioplită inform și pătată, mare și anemică, de parcă ea însăși ar fi fost un nor. Spuma nervoasă de la buza mării părea fosforescentă. Am început să hoinăresc în căutarea lui Lizzie, care dispăruse. Toată lumea părea să rătăcească pe stânci, ținând în mână pahare în echilibru precar. O bufniță țipa undeva înspre uscat, iar glasurile intermitente ale musafirilor mei sunau la fel de îndepărtate, la fel de fragile și găunoase. Voiam să-l găsesc și pe James pentru că aveam senzația că mă arătasem dur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
într-un cer siniliu de miez de vară, pe care se iveau răzlețe scăpărări de lumină. Auzeam glasul lui Lizzie cântând, chemându-mă, din nou și din nou. Ding dong bell, ding dong ding dong bell... M-am poticnit peste stânci, făcând micile ocoluri care-mi deveniseră acum familiare. Am ajuns pe podul de peste cazanul lui Minn și m-am oprit acolo o clipă, așa cum făceam întotdeauna, ca să privesc în puțul adânc, cu pereți netezi, în care valurile fluxului în creștere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
au simțit înspăimântătoarea presiune a mâinilor care, cu intensă și subită violență, și cu indubitabilă premeditare, m-au împins peste marginea podului. Brațele mi s-au întins în gol, încercând să se agațe de ceva. Picioarele, încă simțind contactul cu stânca de care se dezlipeau brusc, mi-au zvâcnit într-un spasm slab, zadarnic, o încercare fantomatică de a-și menține echilibrul. Apoi s-au cramponat de spațiul gol și am început să cad cu capul în jos, de parcă umerii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
În același timp, eram în stare să-mi spun: „Acesta e sfârșitul“. Luptam, întregul meu trup se zbătea, strivit până la insensibilitate într-o vâltoare de forțe ce păreau să mă dezmembreze. Pe urmă, capul mi s-a izbit violent de stânca netedă și mi-am pierdut cunoștința. Zăceam întins pe spate, pe stânci. Am deschid ochii și am văzut o stea. Avusesem un ciudat vis familiar, deși niciodată nu mai visasem asemenea vis. Am visat că vărul James mă săruta pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Luptam, întregul meu trup se zbătea, strivit până la insensibilitate într-o vâltoare de forțe ce păreau să mă dezmembreze. Pe urmă, capul mi s-a izbit violent de stânca netedă și mi-am pierdut cunoștința. Zăceam întins pe spate, pe stânci. Am deschid ochii și am văzut o stea. Avusesem un ciudat vis familiar, deși niciodată nu mai visasem asemenea vis. Am visat că vărul James mă săruta pe gură. Eram conștient de steaua pe care o vedeam și de un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
deșteptasem dintr-un somn de aur și poate că acum aveam să adorm din nou. Mi-am închis ochii. Respiram. Amestecate cu vuietul, apoi separate de el, auzeam alte sunete, deslușeam glasuri, și știam unde mă aflu. Zăceam întins pe stânca plată care ducea la pod. Și de asemenea eram conștient, dar într-un mod cu totul detașat, de ceea ce mi se întâmplase. Am auzit pe cineva gemând, poate că era Perry, pe cineva sughițând de plâns, poate că Titus sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putea improviza o targă, ceea ce părea mijlocul cel mai bun de a mă transporta. În cele din urmă m-au cărat, sau mai curând m-au târât, cu ceea ce mi s-a părut extremă duritate, într-o pătură. Călătoria peste stânci a fost un coșmar. Am încercat să le spun că aș fi în stare să merg pe picioarele mele dar (după cum mi-am dat seama mai târziu) n-am reușit să scot decât un geamăt nearticulat. Durerile începuseră să se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fi rupt și osul începuse să-mi străpungă pielea. În spate era o porțiune torturantă. Cărăușii mei păreau fantastic de neîndemânatici și de zăpăciți, contrazicându-se întruna asupra drumului celui mai bun, scăpându-mă din mâini și lovindu-mă de stânci. În cele din urmă, m-au adus în bucătărie și, cu o indescriptibilă neîndemânare, mi-au tras hainele de pe mine, m-au burdușit cu prosoape, m-au îmbrăcat cu alte haine și au început să discute dacă să-mi dea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
m-a ciocănit, și m-a decretat teafăr. Nu aveam nici un os fracturat și sufeream numai de pe urma șocului și a traumatismului. Aveam nevoie de repaos, de căldură și mi-a recomandat ca pe viitor să evit să mă colind peste stânci, noaptea, după ce băusem vârtos. La acest punct, s-a iluminat, în mintea mea confuză, ideea că, în afară de asasin și de mine, toată lumea credea că a fost un simplu accident. Acum era aproape zece dimineața. Din nou o zi de arșiță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
răspuns eu, groapa e prea adâncă. Cine m-a tras afară? — Toată lumea. Când te-am auzit strigând, am alergat cu toții din toate părțile, numai eu am ajuns ultima. Când am sosit, Titus și cu James te trăgeau peste pod, pe stânca aceea plată, iar Gilbert și Peregrine îi ajutau. Îmi imaginez de cât ajutor au putut fi ăștia doi. Curios, nu-mi aduc aminte să fi strigat. Doctorul a zis că s-ar putea să nu-ți aduci aminte de unele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
avea să continue. La ce alte lucruri se mai așteptau? M-am interesat de James, dar Gilbert mi-a spus că încă se mai odihnea sus, în patul meu, copleșit de o totală epuizare. Poate că și răcise, sus pe stânci, în timp ce stătea aplecat peste trupul meu ud și, aparent, neînsuflețit. S-a pornit și ploaia, dreaptă și argintie, ca o pedeapsă aplicată cu vergi de oțel. Răpăia pe casă și pe stânci și ciuruia marea. Tunetele răsunau ca niște piane

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
totală epuizare. Poate că și răcise, sus pe stânci, în timp ce stătea aplecat peste trupul meu ud și, aparent, neînsuflețit. S-a pornit și ploaia, dreaptă și argintie, ca o pedeapsă aplicată cu vergi de oțel. Răpăia pe casă și pe stânci și ciuruia marea. Tunetele răsunau ca niște piane imense care s-ar fi rostogolit pe scări, pe urmă s-au domolit într-un huruit continuu, înecat aproape de plesnetul ploii. Fulgerele se succedau și se înnodau în iluminații prelungi, care colorau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
niște piane imense care s-ar fi rostogolit pe scări, pe urmă s-au domolit într-un huruit continuu, înecat aproape de plesnetul ploii. Fulgerele se succedau și se înnodau în iluminații prelungi, care colorau iarba într-un verde sumbru și stâncile într-un orbitor galben-ocru, galbene ca mașina lui Gilbert. În casă domneau tensiunea și emoția și un soi de teamă, continuarea întâmplării mele sinistre fiind parcă întruchipată acum de elementele naturii. M-am ridicat din fotoliu și am spus că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde inspecta tavanul, iar ea din baie, unde ștergea podeaua inundată. Când a apărut Titus, am hotărât să ieșim afară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
unde ștergea podeaua inundată. Când a apărut Titus, am hotărât să ieșim afară, pentru a evita întreruperi și a ne asigura intimitatea. Mă simțeam ceva mai întărit, iar amețeala nu-mi revenise. Dar cum Titus mă susținea ușor la traversarea stâncilor, mă simțeam ca un bătrân; și când am ajuns la podul Minn, cu greu mi-am luat inima în dinți ca să-l traversez. Cum am putut fi salvat din puțul acela adânc cu pereții netezi, din apa aceea feroce? Stâncile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
stâncilor, mă simțeam ca un bătrân; și când am ajuns la podul Minn, cu greu mi-am luat inima în dinți ca să-l traversez. Cum am putut fi salvat din puțul acela adânc cu pereții netezi, din apa aceea feroce? Stâncile începuseră să fumege în soare, de parcă de pretutindeni izbucniseră izvoare termale. Ne-am așezat pe niște prosoape aduse de înțeleptul Titus din bucătărie, și așternute pe o stâncă de unde se vedea Golful Raven, nu departe de cea pe care stătusem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
salvat din puțul acela adânc cu pereții netezi, din apa aceea feroce? Stâncile începuseră să fumege în soare, de parcă de pretutindeni izbucniseră izvoare termale. Ne-am așezat pe niște prosoape aduse de înțeleptul Titus din bucătărie, și așternute pe o stâncă de unde se vedea Golful Raven, nu departe de cea pe care stătusem cu James. Marea, deși părea clamă pentru că fusese atât de lustruită și frecată de ploaie, se afla totuși în toane rele, venind spre noi în valuri mari, cocoșate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]