7,897 matches
-
ale substantivelor și patru conjugări ale verbelor. Cele șase cazuri ale substantivului sunt nominativ (folosit pentru subiecte), genitiv (arată posesia), dativ (complemente indirecte), acuzativ (complemente directe), ablativ (folosit cu câteva prepoziții) și vocativ (folosit pentru adresare). În plus, pentru unele substantive există cazul locativ folosit pentru a arăta un loc (înlocuit de obicei cu ablativul), dar acest împrumut de la indoeuropeni este de găsit doar pentru câteva nume de lacuri, orașe, localități și câteva alte lucruri.
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
-a plural. Categoria persoanei este caracteristică în primul rând verbului, pronumelui personal și pronumelui posesiv, manifestându-se solidar și simultan cu categoria numărului. În unele limbi privește și alte părți de vorbire. De exemplu în limba maghiară este proprie și substantivului care exprimă un obiect posedat, precum și postpoziției. Persoana reală nu coincide totdeauna cu cea indicată morfologic, și cazurile de non-coincidență pot fi diferite în diverse limbi. În unele limbi, ca româna, franceza sau limbile slave, și în comunicarea politicoasă se
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
la anumite timpuri, în vorbire se aude numai rădăcina verbului, la patru persoane verbul sunând la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, la persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. În limba engleză necesitatea unui asemenea morfem este și mai mare, la timpul prezent simplu al verbelor regulate, de exemplu
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
în afară de pronumele personal, persoana mai este exprimată, în funcție de limbă, și de pronumele posesiv și de corespondentul său adjectival. Unele limbi, precum maghiara, au pronume posesive, dar nu și adjective posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixele personale posesive adăugate la substantivul care denumește obiectul posedat. Exemple: Pronume posesive: În maghiară, categoria persoanei poate fi purtată și de unele așa-numite „postpoziții”, care au funcția prepozițiilor din alte limbi, dat fiind că acelor postpoziții li se pot adăuga tot sufixele personale posesive
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
limbii arabe pure. Aceasta e limba Coranului, a poeziei preislamice, care se diferențiază de araba vorbită printr-o trăsătură considerată un fel de marcă de noblețe: mărcile de de caz și de mod ce apăreau sub forma desinențelor în cazul substantivelor și verbelor. Aceste mărci (în arabă "al ‘I’rab" - „flexiune desinențială cazuală și modală) caracterizau limba beduinilor ca având o înaltă ținută în raport cu celelalte forme de arabă. O altă trăsătură a beduinilor, dar și a altor arabi pe care o
Al-Jahiz () [Corola-website/Science/317739_a_319068]
-
agneau" are acest sens, nu și "L’agneau mange le loup" „Mielul mănâncă lupul”. Gradul de libertate al topicii este legat și de prezența sau absența acordului. De exemplu în limba maghiară, în care atributul adjectival nu se acordă cu substantivul determinat, acesta urmează totdeauna atributul, dar în latină, limbă în care între cele două entități există acord în gen, număr și caz, ordinea lor este liberă. Topica joacă un rol în tipologia lingvistică sintactică a limbilor din mai multe puncte
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
sintactică a limbilor din mai multe puncte de vedere, dintre care unul este locul subiectului, al predicatului și al complementului direct al predicatului unele față de altele într-o propoziție enunțiativă, independentă sau principală, cu subiectul și complementul direct exprimate prin substantiv, care conține numai aceste trei părți, în care nu se acordă rolul de temă, respectiv de remă niciuneia dintre acestea și nu se scoate în evidență niciuna din ele. Asfel se disting șase tipuri de limbi, desemnate prin siglele formate
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
a secvenței respective. De multe ori, aceasta este în același timp rema. Alteori, vorbitorul își exprimă afectivitatea prin schimbarea topicii. Un exemplu pentru aceasta este în unele limbi plasarea tipurilor de atribut adjectival care în sintagma neutră se plasează după substantivul determinat, înaintea acestuia. Exemple: În limba română topica este relativ liberă, adică nu este fixă, ca în limbile în care predicatul sau atributul adjectival nu pot sta decât într-un anumit loc. Totodată, ea nu este nici absolut liberă, adică
Topică () [Corola-website/Science/317846_a_319175]
-
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv. În multe limbi, cum este și limba română, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei sau noțiunii (numite cu un cuvânt obiect posedat) exprimate de acel substantiv. În multe limbi, cum este și limba română, adjectivul posesiv exprimă persoana gramaticală a posesorului (întâi, a doua sau a treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
treia), faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum și numărul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept corespondent pronumele posesiv. Formele adjectivului posesiv sunt: Adjectivul posesiv se folosește fără articolul posesiv "al, a, ai, ale" dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât ("rochia mea"), și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât: "o rochie a mea". La persoana a treia, pentru un singur posesor, adjectivul posesiv are ca sinonim forma de genitiv a pronumelui personal, dar
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept corespondent pronumele posesiv. Formele adjectivului posesiv sunt: Adjectivul posesiv se folosește fără articolul posesiv "al, a, ai, ale" dacă substantivul este articulat cu articolul hotărât ("rochia mea"), și cu articolul posesiv atunci când substantivul are articol nehotărât: "o rochie a mea". La persoana a treia, pentru un singur posesor, adjectivul posesiv are ca sinonim forma de genitiv a pronumelui personal, dar cu o informație în plus, cea despre genul posesorului, fără să exprime numărul
Adjectiv posesiv () [Corola-website/Science/317813_a_319142]
-
două categorii. Una cuprinde cele exact corespunzătoare celor din limbile indoeuropene, dar care îndeplinesc numai funcțiile de subiect și de complement direct. Pentru exprimarea celorlalte tipuri de complemente se folosesc pronume personale formate de la sufixele formatoare de complemente adăugate la substantive. Pentru a forma pronume personale, la aceste sufixe se adaugă așa-numitele sufixe personale care corespund desinențelor verbale. Astfel sunt de exemplu "nekem" „mie”, "tőled" „de la tine”, "hozzánk" „la noi”. În această categorie intră și pronume personale formate de la postpoziții
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
asociat cu ele fiind tot la această persoană. În limba spaniolă pronumele de politețe pentru destinatar este unul singur, tot de persoana a III-a: "usted" „dumneavoastră” sg., "ustedes" „dumneavoastră” pl.. Pronumele personal îndeplinește în esență aceleași funcții sintactice ca substantivul. Există diferențe între limbi în ceea ce privește necesitatea folosirii pronumelui personal. În limbile în care flexiunea verbului este dezvoltată, adică există desinențe care disting bine persoanele, folosirea pronumelui personal cu funcția de subiect nu este obligatorie, acesta fiind utilizat numai dacă se
Pronume personal () [Corola-website/Science/317818_a_319147]
-
normelor limbii standard actuale. Prin acest tip de calc au apărut, în română, de exemplu adjective provenite din verbe la gerunziu, sub influența unor adjective verbale provenite din participiul prezent francez: "crescând(ă)" < "croissant(e)", sau "suferind(ă)", folosit ca substantiv < "souffrant(e)". Acest tip de calc care înlocuiește o expresie sau un cuvânt din limba română, prin echivalente preluate dintr-o limbă străină, s-a răspândit în Basarabia din cauza predominanței limbii ruse (de exemplu în expresia "a atîrna de..." în loc de
Calc (lingvistică) () [Corola-website/Science/317870_a_319199]
-
astfel: actele I, II și IV au trei scene, actul III are patru scene, iar ultimul are doar două. În piesă apar o serie de ambiguități lexicale, pe lângă cele simbolice. Astfel este cazul adjectivului "honest" (ro - "onest", "cinstit"), care, împreună cu substantivul "honesty" ("onestitate", "cinste"), apare de 52 de ori în "Othello". Criticul literar William Empson a abordat evoluția sensurilor și a statutului social al cuvântului "honest", de la medievalul "care merită să fie respectat de societate" până la argoticul "care e unul de-
Othello (Shakespeare) () [Corola-website/Science/319164_a_320493]
-
galică a avut șase sau șapte cazuri gramaticale. Împărtășea cu latina nominativul, genitivul, acuzativul, dativul și vocativul, dar în locul ablativului avea instrumentalul și, probabil, locativul, la ca și limbile slave și baltice. Cele mai bine atestate sunt formele flexionare ale substantivelor cu teme pe -o- și -ă- și la nominativ și acuzativ. Tabelul de mai jos prezintă toate modelele de declinare atestate. Rubrica goală înseamnă că forma declinată pentru acest grup de declinare nu este atestată în surse. Inscripțiile păstrate uneori
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
acuzativ. Tabelul de mai jos prezintă toate modelele de declinare atestate. Rubrica goală înseamnă că forma declinată pentru acest grup de declinare nu este atestată în surse. Inscripțiile păstrate uneori atestă evoluția morfologică cu timp, spre exemplu dativul singular al substantivelor cu tema pe ă a fost "-ăi" în cele mai vechi, dar "-ī" în cele mai târzii, schimbare paralelă cu irlandeză veche. De asemena, formele instrumentalului și dativului la plural, respectiv "-bi" și "-bo", au început să se amestece, și
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
vechi, dar "-ī" în cele mai târzii, schimbare paralelă cu irlandeză veche. De asemena, formele instrumentalului și dativului la plural, respectiv "-bi" și "-bo", au început să se amestece, și acest proces regăsindu-se în limbile celtice insulare moderne. La substantive cu tema pe o se observează o inovație datorită probabil vecinătății italice, și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
și anume înlocuirea desinențelor așteptate "-ōs" și "-os" la nominativul plural și genitivul plural cu "-oi" respectiv "-ī". Limba celtiberică, mai veche decât limba galică, pastrează desinențele moștenite "-oś" respectiv "-o". Alte inovații specifice galicei includ desinența genitivului singular la substantivele cu tema pe ă în forma de "-ias", în locul formei vechi "-as" și desinența "-anom" în loc de așteptat la același caz în același grup la plural (cf. celtiberică "-aum"). Nu se știe mult despre conjugarea verbelor în galică. Nu s-au
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
care a organizat expediția care a procurat pentru prima dată un specimen Okapi din pădurea Ituri din Republica Democrată Congo. Numele de "okapi" este un compus din două cuvinte Lese, "Oka", un verb ce înseamnă a tăia, și "kpi", un substantiv ce se referă la desenul făcut pe săgețile Efe. Dungile pe picioarele acestor animale seamănă cu dungile de pe săgeți. Okapi preferă altitudini de 500 până la 1.000 m, dar pot fi găsite și mai sus de 1000 m, în partea
Okapi () [Corola-website/Science/316806_a_318135]
-
eu", "ei", "ea", "este", "era" duce la pronunții hipercorecte în locul celor firești, cu un "i" semivocalic la începutul acestor cuvinte; corect se pronunță, dar nu se scrie, astfel: "ieu", "ia", "ieste" etc. (totuși în context psihologic sau filozofic "eu" devine substantiv și se pronunță fără "i"). Hipercorectitudinea în acest caz se explică prin aceea că vorbitorii încearcă să evite greșeala de pronunțare a unor cuvinte ca "etic", "epic", "epocă", "există" în formele agramate "ietic", "iepic", "iepocă", "iexistă". Grafii hipercorecte apar de
Hipercorectitudine () [Corola-website/Science/315199_a_316528]
-
acea țară cu condiția ca măcar unul din părinți să fie cetățean al țării. Exemple: Cercetătorii din științele umane nu confundă Dreptul pământean ("jus soli" care definește națiunile politice) cu Dreptul strămoșesc ("jus sanguinis" care definește comunitățile istorico-lingvistice), și folosesc substantive comune : ...folosirea substantivelor proprii (Scoțieni, Corsicani, Moldoveni, Lipoveni, Găgăuzi, Romi...) fiind rezervată comunităților istorico-etnice care nu constituie nici un ansamblu lingvistic în sine, nici o națiune politică, ci sunt definite prin o istorie comună sau o apartenență geografică anume. Astfel, deosebind Dreptul
Ius soli () [Corola-website/Science/315275_a_316604]
-
condiția ca măcar unul din părinți să fie cetățean al țării. Exemple: Cercetătorii din științele umane nu confundă Dreptul pământean ("jus soli" care definește națiunile politice) cu Dreptul strămoșesc ("jus sanguinis" care definește comunitățile istorico-lingvistice), și folosesc substantive comune : ...folosirea substantivelor proprii (Scoțieni, Corsicani, Moldoveni, Lipoveni, Găgăuzi, Romi...) fiind rezervată comunităților istorico-etnice care nu constituie nici un ansamblu lingvistic în sine, nici o națiune politică, ci sunt definite prin o istorie comună sau o apartenență geografică anume. Astfel, deosebind Dreptul pământean de Dreptul
Ius soli () [Corola-website/Science/315275_a_316604]
-
documente. În cazul acestora din urmă, numărul cererilor condiționează o așteptare de mai mulți ani. Cercetătorii din științele umane nu confundă Dreptul strămoșesc ("jus sanguinis" care definește comunitățile istorico-lingvistice) cu Dreptul pământean ("jus soli" care definește națiunile politice), și folosesc substantive comune : ...folosirea substantivelor proprii (Scoțieni, Corsicani, Moldoveni, Lipoveni, Găgăuzi, Romi...) fiind rezervată comunităților istorico-etnice care nu constituie nici un ansamblu lingvistic în sine, nici o națiune politică, ci sunt definite prin o istorie comună sau o apartenență geografică anume. Astfel, deosebind Dreptul
Ius sangvinis () [Corola-website/Science/315276_a_316605]