8,392 matches
-
a plâns pentru toți anii care îi avea. Se uita la ea și trăgea nădejde, o nădejde absurdă... că, printr-o minune să râdă și să se ridice, dintr-o clipă în alta. Privea ca un năuc lumânarea care se topește în sfeșnic... și cum se împuținează... Sufletul i se răsucea ca o râmă strivită, la un capăt. Nu putea crede că-i adevărat... „Poate-i un vis urât...!“ își zicea el. ...Așteptau să vie Părintele de la Schitul din deal, să
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
orfani de tată... O mulțime... o mulțime, și-au dat viața acolo!.. Și-au dat-o fără să clipească. Știau că-i pentru pământul strămoșesc, răzășesc... de la Tăcuta, Șuletea, Fălciu șî altele... Și, Anton tăcu... coborî din ceardac și se topi în întuneric... Sufletul îi atinsese prea-plinul... CAPITOLUL VI Anuca Trecuse demult de miezul zilei... Soarele scăpătase spre chindie... Vântul foșnea blând printre crengile copacilor... de undeva de sus, cobora cântecul gingaș al unei privighetori... Pe cer, sus de tot, pluteau
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe obraji. Simțea cum un frig îl cuprinde din toate părțile, Anuca, fata pădurarului 191 cum îi răcește carnea, cum îi amorțește sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul se analiza urmărindu-se cum, încetul cu încetul, aluneca în nesimțire, cum se sleiește în nemișcare și se destramă în neființă. „ - Oari, ci fac Anton șî Anuca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
țâșnea din amintirea mamei și bunicului ei. Din poarta cimitirului, mai aruncă o privire tristă către mormintele înghițite de desișuri... După ce trecu de cei doi salcâmi, afară din cimitir, atunci simți cum aerul se schimbă brusc și cum i se topea greutatea pe care o avusese pe inimă; capul nu-i mai vâjâia... uitase de coșmar. Se îndepărtă... cu Sultan la pas. Își întoarse privirea. Cimitirul rămăsese în urmă, o lume plină de mister; în vale, se întrezăreau primele case din
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
zgomot surd... și din nou se așternu liniștea, o liniște dureroasă, apăsătoare.. Răsare luna... Se înalță repede sus pe cer, împrăștiind prin frunzarul copacilor petece mișcătoare de lumină. Câtva timp, merse cu lumina în față, la o cotitură totul se topi din nou în bezna pădurii. Noaptea începu s-o împresoare din toate părțile, mai deasă ca înainte. Deodată, în întuneric sclipesc două puncte luminoase, galben-verzui. Tresări, dar nu se sperie. Cele doua luminițe apar și dispar, în răstimpuri... dar, nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-l adesea să se frământe cu putere. Curând, n-o mai vedea decât în imaginea care-i obseda singurătatea grea și plumburie, în care se găsea! Marius, cu toate că mima foarte bine siguranța de sine, de fiecare dată simțea cum se topește din picioare, atunci când ajungeau, până și din întâmplare, să se privească. În astfel de clipe fermecate, dragostea din el izbucnea și mai puternic, ca un foc mocnit, peste care torni benzină și, luminându-se pe loc la față, un sentiment
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cu regularitatea acelor de ceasornic. Și așa, cu timpul, se preschimbase într-alt om, unul de o placiditate ursuză și adumbrită numai de gânduri sumbre, fiindcă acel ideal de femeie și de viață, demult plăsmuit în ființa sa, i se topea acum încet, dar sigur. Dureros de sigur! La o vreme, i s-a întâmplat să rămână văduv. A fost singurul care s-a bucurat la înmormântarea soției sale. Adică situația aceea, atât de tristă și de nedorită pentru ceilalți, era
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
el. Asta, căci pasărea Phoenix era acum vie în inima lui, văzând cum îi parcă deodată renaște idealul din cenușa răposatei, fiindcă toate acele neîmpliniri și zbateri supărătoare, pe care le încercase el până atunci, simțea acum cum i se topesc grabnic și fără întoarcere, întocmai așa cum se topește zăpada în fața soarelui de vară. Iar aceasta se întâmpla pe când el avea patruzeci de ani. Însă, chiar dacă nu ducea lipsa banilor, putea vedea limpede cum noi perspective de iubire nu avea defel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în inima lui, văzând cum îi parcă deodată renaște idealul din cenușa răposatei, fiindcă toate acele neîmpliniri și zbateri supărătoare, pe care le încercase el până atunci, simțea acum cum i se topesc grabnic și fără întoarcere, întocmai așa cum se topește zăpada în fața soarelui de vară. Iar aceasta se întâmpla pe când el avea patruzeci de ani. Însă, chiar dacă nu ducea lipsa banilor, putea vedea limpede cum noi perspective de iubire nu avea defel și, din cauza asta, începu din nou să se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
fie real, nu-l cred, nici gând!” 1 Lucrare muzicală scrisă de către compozitor între anii 1837 și 1839 la Nohant-Vic, în Franța. 64 Rareș Tiron Însă, de atunci, sufletul i se întunecă, ca afundat într-un întuneric înăbușitor. Conștiința sa, topită într-o formă nouă, eliberată de cătușele spațiului și ale timpului așa cum le știm noi, i se manifestă prin crize spasmodice tot mai violente, ajungând uneori chiar până la atacuri de apoplexie. Iar mintea-i sclipitoare, pe care odinioară toată lumea i-
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
de muște de-a lungul anilor, scotea la iveală umbrele paravanelor, ale cuierelor și ale dulapurilor, creionându-le apăsat proeminențele lungite și lascive pe dușumele, ca și cum acestea până atunci, n-ar fi existat. Gerard văzu cum toate aceste umbre se topeau unele într-altele furișându-se, ca și cum lumina becului le-ar fi deranjat. În mijlocul încăperii îi trona lui Gerard propria umbră. Fără cap și imitând poziția lui cum stătea așezat pe scaun. Capul umbrei era practic topit în marea umbră a
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
toate aceste umbre se topeau unele într-altele furișându-se, ca și cum lumina becului le-ar fi deranjat. În mijlocul încăperii îi trona lui Gerard propria umbră. Fără cap și imitând poziția lui cum stătea așezat pe scaun. Capul umbrei era practic topit în marea umbră a corpului, cu păr, cu urechi, cu torace, cu abdomen, cu tot. De asemenea, se gândi, și aceasta îl înviora, că ar fi fost bine ca umbra lui să aibă și mâini și picioare. Să nu fie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
un canar în colivie, ar fi stat altfel de vorbă cu el, l-ar fi privit altfel și poate, i-ar fi dat importanță și l-ar fi mângâiat mai des. În acea după-masă de decembrie, cu nămeți de zăpadă topiți pe alocuri de ploaia măruntă, mocănească, deasă și rece, Epa ieșise ca tot omul, să se plimbe pe stradă. Prefera să se abată mai întâi puțin de pe strada lor și să se preumble în voie, într-o zonă cu stradele
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fapt, vârsta la care ne aflam amândoi. Nu-i putea fi cumva, teamă că gestul ei risca să fie mai mult fals și depășit? Înaintam cu pași rari și leneși, a dezamăgire, prin ninsoarea care, ajungând la pământ, parte se topea ca și când nici n-ar fi fost. Fără să fiu atent la saluturile trecătorilor veniți din sens opus. Treptat începeam să reconstitui scenă cu scenă, toate întrevederile noastre. Orice aș fi făcut, dincolo de vorbele răstite și de plecare, îmi apărea în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
avem posibilitatea de a mai lucra pe ogorul sufletului în această lume la această brățară... Ogorul sufletului! Este totuși, singurul loc unde se pare că o mai găsești pe Iozefina. Singurul loc unde o regăsești, așa cum preferai să o admiri topindu-se goală, în luminile jucăușe și fierbinți ale șemineului. Cum ai putea s-o regăsești pe frumoasa doamnă de Bethlen. Cum? Simplu. Te ridici în șezută așa, acoperit cu plapuma până-n barbă și, până să aprinzi focul în sobă, dis-de
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
atât de departe de Tassili, sosiseră locuitorii altei planete, și ar fi sacrificat bucuros promițătoarea sa carieră politică în schimbul unuia dintre acele desene, oricât de rudimentar ar fi fost. în acel apăsător miez de zi, când soarele cădea ca plumbul topit pe extravaganta lui pălărie de paie, iar peretele neted al unei stânci, în fundul unei mici scobituri ferite de vânturi și ploi, îl făcea să nutrească speranțe întemeiate privind o nouă și, poate, revelatoare descoperire, o ciudată stare de agitație, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența ei. Mai mult decât răceala, l-a impresionat acea moliciune de nedescris, ușor scârțâitoare, care se topea între degetele sale, care nu era nici ca nisipul, nici ca piatra, diferită de tot ceea ce pipăise până atunci, și s-a simțit tulburat, iar surpriza a fost atât de mare, încât i-a trebuit un timp ca să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nunți, adică din obligație. M-am săturat să văd cum se îmbrățișează, cum se sărută niște oameni care nu s-au văzut, nu și-au vorbit de ani de zile și acum spun că era cât pe ce să se topească de dor. Îmi era teamă să-i ascult cum proiectează o nouă întâlnire, dar nu pentru vreo nuntă sau înmormântare, ci așa, de pamplezir, că o viață are omul și trebuie să ne mai destindem și noi. Întâlnire în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cap, din cer, vreo mortăciune de rață sălbatică..." Și mă lasă moale, prietenește, ca pe o cârpă de Sahara, cu botul în izvor; omenos. Cel puțin așa am apreciat atunci... Trece o eternitate. Nici țipenie de om. Soarele iar îmi topește ființa. Nu se poate să mă fi părăsit norocul. Înalț cu greu privirea. Cortul este destul de aproape. Mă târăsc. Mă odihnesc. Aproape adorm. Iar mă târăsc și îmi vine să strig de bucurie: cortul este lângă mine! Cu ultimele eforturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
trecea pe lângă ei. Copaci și clădiri se ridicau și coborau, profilându-se pe un cer Înnorat, de un albastru pal; fagii se văzură Înlocuiți de ulmi, ulmii de brazi și brazii de stânci - o lume asemenea plumbului pe focul Încins, topindu-se În forme schimbătoare, ba ca o flacără, ba ca o frunză de trifoi. Gândurile lor rămaseră aceleași și nu mai avură despre ce vorbi, pentru că nu mai era nimic nou de descoperit. — Nu vrei cu adevărat să iau micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
avertizaseră prietenele, nedumerită și dezgustată la ideea că un bărbat poate simți În același timp indiferență și poftă. Toată dimineața aceea și pe toată durata prânzului zăpada continuă să cadă, acoperind la Passau Într-un strat gros acoperișurile gheretelor vămii, topită pe linii de aburii locomotivelor până se transformă În bulgări cenușii de gheață, iar funcționarii austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
aprinse arzătorul cel mai mic, punându-și Întâi ochelarii fumurii ca să-și apere ochii de flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
intrarea. — Scuzați-mă, repetă ea, iar domnul Peters se trezi și se scuză. — Vă-ntoarceți la noi? Asta-i bine. Nu, spuse ea. Am veni să-mi iau bagajul. Amy Peters, Îndoită peste locul ei, cu o bomboană de mentă topindu-i-se În gură, spuse cu ostilitate bruscă: — Nu vorbi cu ea, Herbert! Las-o să-și ia bagajul. Se crede prea bună pentru noi. Nu-mi vreau decât bagajul. Ce v-a scos așa din pepeni? N-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și se bucură când auzi o mișcare. Se deplasă spre aceasta și se lovi iarăși de zid. Se gândi, tot mai Înfricoșată: ce s-a mișcat acolo trebuie să fi fost un șobolan. Zăpada din mână Începea să i se topească. Strigă iarăși și de data aceasta Îi răspunse o șoaptă. Tresări - era atât de aproape de ea - și, pipăind Într-o parte, mâna ei atinse imediat baricada de saci. Coral Începu să râdă, dar se admonestă singură: Nu-i momentul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
consoleze spunându-și că de data aceasta, pentru prima oară, avea un rol principal. Dar era greu să joci cu toată Încrederea pe Întuneric și fără aplauze. Când reuși să pătrundă În grota făcută din saci, aproape toată zăpada se topise sau o scăpase pe jos, dar apăsă ce-i rămăsese pe gura doctorului. Asta păru să-l ușureze. Stătea nemișcat, iar zăpada i se topea pe buze și i se scurgea printre dinți. Era Într-atât de liniștit, că fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]