7,917 matches
-
se obișnuia măcar ca, prin rezolvarea corespondenței personale la biroul din fața ta, să creezi aparența că lucrezi pentru binele țării. În Anglia nu e nevoie de asemenea gesturi; un membru al Parlamentului trebuie doar să voteze și să nu-și trădeze în nici un fel partidul; trebuie să răspundă prezent cînd îl strigă "omul cu biciul" și să facă ceea ce-i cere șeful de cabinet sau, după caz, leader-ul opoziției. Dacă are un conducător puternic, mașinăria sistemului caucus este aproape complet lipsită
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
aștepta să fie. Este, altfel spus, un jurnal necanonic. T. torpilează normele documentului autoscopic, în speță ale jurnalului de scriitor de tip interbelic sau târgoviștean, având în gena sa culturală jurnalul gidian. Există fără îndoială o serie de pasaje care trădează fixații creatoare (de pildă, rescrierea). Accentul nu cade însă niciodată pe ele. Ora oficială de iarnă nu consemnează istoria scrierii unor romane, ci experiența istoriei lor. La fel ca înregistrarea sau playbackul, iarna este o experiență simbolică, la limita incertă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
B amintită nu au rămas, peste ani, decât niște curajoase înjurături care stârneau aplauze la vremea aceea, replica celebra a lui Dinică (în realitate "Dom Semaca, sunt eu Lăscărică. Am fost adus cu forța aici, jur că nu v-am trădat" și nu cum a fost reținută de memoria străzii "Nu trageți dom' Semaca, sunt eu Lăscărică!"), niște prosteli de-ale lui Sergiu Nicolăescu ("Un fleac, m-au ciuruit!" sau " Nu shtiam că doare ashea!") precum și câteva bijuterii interpretative singulare ale
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
van însă, Tovarășul, spre deosebire de destrăbălați notorii precum Mao, Tito sau Gheorghiu Dej, era un țărănuș pudic ținut cu fermitate în frâu, sub pulpana marii sale iubiri, fostă parașută de gară. Iar pentru asta, domnul Sergiu Nicolaescu nu l-a iertat, trădându-l în favoarea lui Ion Iliescu. Ceea ce e totuși deranjant la acest filmuleț care- ne-a marcat copilăria și după al cărui succes Nicolăescu a mai făcut încă vreo cinci episoade (inclusiv unul complet penibil în anii trecuți) nu e, din
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
-și reevalueze abordarea în procesul de pace din Orientul Mijlociu și să decidă dacă merită să-și mai continue eforturile, având în vedere faptul că negociatorii isralieni și palestinieni nu reușesc să facă progrese".973 Care este semnificația acestor precizări? Oare trădează vulnerabilitatea și/sau neputința SUA în soluționarea conflictului israeliano-palestinian în viitorul apropiat? Nu pot oferi un răspuns la această întrebare, însă în încheierea subcapitolului, parafrazându-l pe Samuel P. Huntington, apreciez că dacă în secolul actual Orientul Mijlociu nu va fi
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
ar modifica identitatea, transformându-se În autobiografie sau În amintire. Provenind, generic, din proză, jurnalul moștenește destule din limitările acesteia. (Nu se cunosc jurnale În versuri, deși autobiografii rimate există. Mai mult decât atât, poeții Își scriu jurnalele În proză, trădându-și astfel vocația esențială - exemplele sunt nenumărate, de la Baudelaire la William Carlos Williams și Sylvia Plath.) În orice caz, faptul brut, primar, cel care dă marca vieții, este preponderent. Altfel spus, imaginarul se află În relație de dependență față de real
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
după cum există și o estetică a ei. Dacă problematica morală a sinuciderii e pusă pentru prima oară de creștinism, devenind o „temă” a filozofiei, „estetica” ei conotează mai degrabă patologicul. Sinuciderile spectaculoase, „frumoase” ca execuție și, mai ales, ca efect, trădează un lucru mai adânc. Și anume, așa cum arăta Landsberg, părăsind pentru o clipă domeniul statisticii, pentru a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de moarte”) Își găsesc În jurnalele intime ale sinucigașilor o confirmare deplină. În frica de moarte se află, desigur, atât conștiința, cât și prefigurarea acesteia. Grăbirea, accelerarea mecanică, forțarea dispariției fizice - chiar În forma paradoxală a invocării ei În scris - trădează o irezistibilă chemare a ceea ce personalitatea umană are mai adânc. Teoreticienii sinuciderii, de la Adler la Freud și Friedjung, au văzut În actul ca atare o limitare brutală, inspirată de forțele negative ale existenței, a destinului. Sinuciderea reduce, până la anihilare, orice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îmbracă, uneori, forma răutății gratuite, de jos nivel, transpunându-și frustrările Într-o arguție plină de venin: Ce fericit că nu mai sunt Însurat, când văd nevasta câte unui scriitor Îmbrățișându-i toate micile certuri și ticuri, partizană, exagerând și trădându-i toate defectele. Femeia trădează Întotdeauna bărbatul. Ce instinct bun m-a făcut să mă tem Întotdeauna de femei. Iată de ce am ales bordelul. Cuvinte ale unui misogin, fără Îndoială. Însă aceeași pană scrie cuvinte de-o mare delicatețe despre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de jos nivel, transpunându-și frustrările Într-o arguție plină de venin: Ce fericit că nu mai sunt Însurat, când văd nevasta câte unui scriitor Îmbrățișându-i toate micile certuri și ticuri, partizană, exagerând și trădându-i toate defectele. Femeia trădează Întotdeauna bărbatul. Ce instinct bun m-a făcut să mă tem Întotdeauna de femei. Iată de ce am ales bordelul. Cuvinte ale unui misogin, fără Îndoială. Însă aceeași pană scrie cuvinte de-o mare delicatețe despre femeile pe care le-a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
absurde, doar pentru a mai descoperi o nuanță a disprețului În complicatul joc al descoperirii de sine: „Îmi Închipui că valorez ceva numai pentru că am nervi optici și pot Încerca să transcriu ceea ce ei percep. Ce proastă sunt!” Toate acestea trădează, desigur, o puternică, timpurie instabilitate emoțională. Lucruri care pentru alți adolescenți sunt firești, pentru ea devin covârșitoare pietre de Încercare. E reconfortant să descoperi, totuși, că peste toate aceste persistente autodenigrări se insinuează un puternic sentiment al feminității. Sentiment perceput
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Sylvia Plath se amuză să relativizeze până și obsedanta mască a morții, care se colorează și ea În funcție de micile bucurii ale vieții. O propoziție aparent banală („Sucul de portocale și cafeaua imprimă până și unei sinucideri embrionare o strălucire vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea autoarea să ne spună: obsesia autosuprimării e permanent prezentă dacă nu În acțiunile, măcar În gândurile ei. La 24 august 1953, cuvintele - simple sunete Înfuriate - prind o consistență tragică. Sylvia Încearcă să se sinucidă. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Însăși. Rădăcinile acestor complexe sunt vechi. Ele coboară până la originile genului, mereu pus la Îndoială, ca nefiind decât o simplă extensie a dreptului discutabil al autorului de a vorbi pentru sine, de a fi propriul său avocat. În plus, autoportretul trădează aproape Întotdeauna dacă nu excelenta părere despre sine a autorului, măcar atenția ieșită din comun față de propria personalitate, devenită centru al fantasmărilor confesive. Amorul-propriu este, aproape În toate cazurile, mecanismul care declanșează „compoziția” autoportretului, pentru simplul motiv că, scriindu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fapt, a unei subiectivități falsificate. Din locutor, eul devine interlocutorul unei instanțe bănuită a fi simplă, dar care, În realitate, este dublă. Travestirea persoanei Întâi Într-un personaj caracterizat de ambiguitatea identității e trăsătura definitorie a trecerii ficțiunii În realitate. Trădându-și Însușirile inițiale, autorul de jurnale intime este, În același timp, obiect și subiect al practicii confesive. Focalizarea internă (termenul e al lui Gérard Genette) produsă În momentul În care un autor Începe să țină un jurnal este o operație
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de propriile premise. Sinceritatea de gradul al doilea Jurnalele de reflecții ori jurnalele În care primează jocul ideii Împing până la ultimele consecințe această contradicție a genului. În ele vorbește o voce care Împrumută glasul altei voci. Mediată de bibliografic, ea trădează pariul autenticității originale, Înlocuindu-l cu o sinceritate de gradul al doilea. Neverificabile, pentru că provin dintr-o zonă În care actul confesiv a fost abolit (nimic mai nedemonstrabil, mai lipsit, În absolut, de logică decât jocul ideii), reflecțiile teoretice alterează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mult decât „spontaneitate eliberată de orice tehnică, simplă manifestare a nevoii de a scrie”26. El e și un ritual, o mecanizare a procesului creator. Fără obstinația de a scrie au jour le jour, autorul de jurnale intime și-ar trăda vocația. Pentru că există o vocație a autorului de jurnale intime, așa cum există o vocație a poetului ori a romancierului. Eșecul unui Camil Petrescu provine și din prea marea luciditate care-l Împiedică să Împingă mărturisirea până la ultimele consecințe. Dimpotrivă, excelența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lui Pepys. Și el recuperat in extremis, descifrat abia În 1825 și pus În circulație parcă pentru a compromite o structură umană: a individului a cărui principală dorință e de a-și crea, prin jurnal, imaginea onorabilității, În timp ce jurnalul Îl trădează ca fiind exact invers. Secolul al XVII-lea englez recidivează prin John Ecelyn, un moralist fără har. Centrul de greutate al intimisticii rămâne, Însă, pe mai departe În afara Insulei. Tot mai multe personaje de la Curtea Franței se Încearcă În această
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
egală măsură fictivă, o lume scrisă. Între confesiune și elaborare, Între persoană și personaj, Învinge de fiecare dată al doilea termen. Împrejurările vieții nu mai sunt decât componentele unui text. E adevărat, un text vulnerabil, neterminat. Un text care-și trădează, poate, mult prea ușor mecanismele de funcționare - dar nu și pe cele de apărare. Un text evolutiv, și nu rezolutoriu 94, fără sfârșit, producându-se În chiar clipa scrierii sale. Ca literatură, abia ca literatură, jurnalul intim acceptă orice definiție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
arată că bâlbâiala nu este o simplă disritmie a limbajului, ci un simptom în cadrul unei tulburări mai ample, adesea globale a limbajului: incapacitatea de a descrie corect o imagine simplă, fără a sesiza esențialul; incapacitatea de a organiza o povestire, trădând imprecizie, confuzie în gândire. Elementele nevrotice sunt secundare bâlbâielii, nu cauza ei. Tulburarea în ritmica vorbirii se asociază și rezultă din tulburarea mișcărilor respiratorii. Tulburarea exterioară afectează motricitatea organelor fono-articulatorii, fluența vorbirii. Sărăcia de vocabular, confuzii semantice, erori gramaticale nesistematice
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
să conștientizăm esența religiei. Lectura acestui tratat ne-a introdus în complexitatea fenomenului religios ca să ne familiarizăm cu termeni riguroși „sine aqua non”, fără a avea pretenția unei înțelegeri exhaustive. Indiferent de unghiul din care o privim, dialectica spațiilor sacre „trădează nostalgia paradisului”, spune Mircea Eliade. (pag. 351). Toate experimentele arată că omului îi sunt accesibile atât raționamentele pragmatice, cât și cele prin trăire, contemplative. Experiența religioasă permite ființei umane să primească semnificații prin referire la niște repere, care transcend lumii
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
înșelător; e posibil ca mincinosul să se folosească, inconștient sau conștient, și de ceea ce în mod normal numim limbajul gesturilor, mărindu-și astfel șansele de a reuși să inducă în eroare; pe de altă parte, anumite gesturi involuntare îl pot trăda pe cel care minte. Există și alternativa de a păcăli numai prin minciună și gesturi. Un exemplu fascinant al deosebirii dintre cum induc în eroare spusele cuiva și cum ne poate păcăli felul în care se spune ceva îl oferă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
acestui gen de minciună s-a ivit cînd două femei, A și B, s-au decis să o critice pe a treia, C. Mai tîrziu, una dintre ele, A, și-a dat seama că e posibil ca B să o trădeze. Drept urmare, A s-a dus la C pentru a-i mărturisi adevărul, și i-a zis ceea ce se spusese despre ea, plîngîndu-se de calomnia lui B la adresa ei. A i-a spus ceva de genul " Cred că ar trebui să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
timp, toată lumea era de acord că depunerea de mărturii false în tribunal era un păcat, din moment ce martorului i se cerea să jure pe Biblie că spune adevărul. Totuși, du Boulay (1974:62) spune că "Săteanul nu are senzația că își trădează credința religioasă dacă minte...". Într-adevăr, pentru că loialitatea față de familie, față de "casă" se plasa înaintea oricăror alte obligații, săteanul "avea datoria morală de a înșela, a păcăli sau a se certa cu străinii pentru a-și apăra rudele" (ibid.:74
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
dezavantajele detectării minciunii, menționînd interesele naționale, intențiile altruiste și dreptul individului de a avea secrete personale, ca motive în favoarea nedetectării sau nedezvăluirii minciunilor în anumite situații. El spune: Cred că merită subliniat faptul că, uneori, depistarea minciunii subminează o relație, trădează încrederea, dezvăluie informații care, din motive întemeiate, erau tăinuite. În capitolul 6 am menționat comentariul lui Scheibe cu privire la efectul terapeutic al unor minciuni inofensive, iar în capitolul 7 am amintit pledoaria lui Snyder în favoarea auto-amăgirii "la nivel global". Evident, în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
4). De asemenea, a primit și premiul Academiei pentru lucrarea Dezvoltarea umană a întreprinderii (coautor, 1980). Așa cum remarca prof. univ. dr. Ilie Bădescu, prof. univ. dr. Ioan Mărginean este un „spirit încordat, vădit o remarcabilă tenacitate, pe care i-o trădează asprimea voinței”, dar în același timp și un „neobosit cercetător al vieții sociale”. Pentru a contura profilul de excepție al prof. univ. dr. Ioan Mărginean, vom parcurge principalele momente ale devenirii sale intelectuale. Născut la 12 august 1944, urmează cursurile
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]