7,855 matches
-
ale credinței («dogmele mântuirii noastre din efemer»), atingând cu un curaj aproape sinucigaș punctele nevralgice ale modernității și deconspirând sistematic fondul demagogic al democrației politicianiste. Autorul vorbește fără înconjur despre lucruri asupra cărora astăzi se tace cu prudență, ne amendează uitările timorate și iresponsabile, comoditățile lașe, complicitățile larvare(...) Volumul «Decăderea dogmelor. I. Cum au dizolvat evreii cultura europeană» rămîne, fără îndoială, principala scriere teoretică a autorului (și, de altfel, singura reeditată recent). Cartea trebuie citită pe de o parte prin raportare
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
că nimeni n-ar fi crezut atunci că numele lui avea să se mai reîntoarcă vreodată în sfera publică; regimul comunist părea de nezdruncinat, iar scrierile poetului dobridorean țineau de mirajul altei lumi, peste care prinsese deja să se aștearnă uitarea, atunci cînd nu se așternuse oprobriul «proletar»” februarie 1882 în Dobridor. În perioada 1901-1903 a urmat cursurile ˝Școlii militare de artilerie și geniu˝, primind gradul de sublocotenent. În anul 1906 a fost ridicat la gradul de locotenent iar în 1911
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
comuna Crăcăoani, județul Neamț, la 15 noiembrie 1845, fiind descendent al unei familii de preoți. Chestiunea originilor lui Conta, și dovada faptului că era român, a fost discutată cu lux de amănunte de istoricul ieșean Florin Cîntec, în "Memorie si uitare în cultura româna. Cazul ", Iași, Rd. Timpul, 2003. Urmează cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde a luat bacalaureatul în 1868. În 1862
Vasile Conta () [Corola-website/Science/298676_a_300005]
-
Istoria lui Mayta", publicat în 1984, se prezintă ca o anchetă menită să aducă în fața cititorului personalitatea troțkistului peruvian Alejandro Mayta, care a inițiat în 1958 o rebeliune pentru care a fost deținut în varii ocazii, sfârșindu-și viața în uitare și anonimat. Firul narativ se înfiripă odată cu interviurile luate de narator diferitor personaje, inclusiv fosta soție a revoluționarului, înstrăinată de el datorită escapadelor lui homosexuale. Ca de obicei, romanul lui Llosa se distanțează de realitatea strictă, păstrându-i însă datele
Mario Vargas Llosa () [Corola-website/Science/298707_a_300036]
-
procesiunilor. După Reformă ele au fost purtate în slujbele evanghelice din Brașov până în sec. XIX, motivul fiind legătura cu moștenirea bogată și ca o mărturisire a Luteranismului. În sec. XIX au fost întocmite și paramente noi care au fost date uitării doar în ultima perioadă. Materialele, adesea mătăsuri brodate, provin de cele mai multe ori din țesătorii italiene, iar unele sunt de poducție turcească. Broderiile valoroase din fir de aur sau mătase, sunt moldovenești, italiene, central-europene sau chiar locale. Începând din anul 1953
Biserica Neagră () [Corola-website/Science/298709_a_300038]
-
fervoare pe la jumătatea secolului al XIX-lea. În 1923 Louis Thuasne a blamat „despoticul gust al Pléiadei de prelungita eclipsare a interesului pentru (opera lui) Villon, după ediția din 1542 a lui Marot numele lui Villon a căzut într-o uitare aproape completă” (). Jean Favier a dezavuat și el, mentalitatea neoclasică franceză, pentru această uitare: „În cele din urmă Malherbe a învins. Am încetat să-l citim și să-l imprimăm pe Villon ... și iată-ne în plin romantism. Villon a
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
gust al Pléiadei de prelungita eclipsare a interesului pentru (opera lui) Villon, după ediția din 1542 a lui Marot numele lui Villon a căzut într-o uitare aproape completă” (). Jean Favier a dezavuat și el, mentalitatea neoclasică franceză, pentru această uitare: „În cele din urmă Malherbe a învins. Am încetat să-l citim și să-l imprimăm pe Villon ... și iată-ne în plin romantism. Villon a revenit în biblioteci și antologii” (). Mesajul poeziei villoniene îl situează printre moderni, chiar dacă a
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
ne îngreunează înțelegerea sensului, nonsensului și dublu-sensului care abundă în poeme. Villon a scris această colecție la o scurtă vreme după jaful Colegiului Navarra, cu intenția de a lăsa în urma sa un gaj, un memento, pentru a nu fi dat uitării de prieteni, înainte de a fugi din Paris înspre neștire și fără speranțe de revenire. În această operă de debut se întrezărește viitorul „stil villonian” din marile sale creații ulterioare. Începând cu „Semincerul” ("Le Lais") Villon a cunoscut succesul imediat. De la
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
origine greacă, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii și arhitecturii au fost, din păcate, date uitării. Domênikos (Domínikos) "Theotokópulos" (în traducere literală numele familiei sale înseamnă ""fiul Maicii Domnului"") s-a născut în anul 1541 în Candia (Handáka), (în prezent portul Iraklion), pe insula Creta, pe atunci posesiune venețiană. Nu deținem nici un fel de informație referitoare
El Greco () [Corola-website/Science/299118_a_300447]
-
cu persoane având figuri alungite, ca fiind o consecință a astigmatismului de care suferea. Mulți au văzut în el un vizionar dezechilibrat. Chiar și astăzi, El Greco continuă să surprindă. Prețul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câțiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velázquez, care nu și-a ascuns niciodată admirația față de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al
El Greco () [Corola-website/Science/299118_a_300447]
-
continent odată cu cărțile unor Francois Rabelais sau Cervantes) este chiar istoria expolrării existenței umane. În momentul când știință s-a autonomizat pentru a putea analiza lucrurile exterioare, fără a le locui( sau cu termenii lui Martin Heidegger se produce o uitare de sine a Ființării, apare românul pentru a explora « lumea viului » (Lebenswelt) că un soi de cartografiere a acestei regiuni autonome. Istoria românului este o succesiune de tentative de surprindere a Sinelui, a identității umane (și se urmăresc actele, psihologia
Teoria romanului () [Corola-website/Science/299180_a_300509]
-
de Ruxandra Cesereanu „iadul singurătății” pentru că autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen. Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi
Lena Constante () [Corola-website/Science/299206_a_300535]
-
bizantine - afară de melkiți - nu cunosc procesiunea cu stâlpările, acestea există în Ardeal, la sfârșitul liturghiei. Ce e drept, liturghia cu vecernie, ce ar trebui săvârșită în seara Joii Mari, precum și liturghia cu vecernie din noaptea de Paști au căzut în uitare, dar aceasta datorită tridentinizării și slavizării. La utrenia Vinerii Mari, în timpul antifonului al 15-lea, se face scoaterea și împlântarea Sfintei Cruci. Acest obicei se află și la melkiți și a fost introdus și la Constantinopol în 1824. Dar se
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]
-
vorbească chiar despre cinci teorii diferite ale corzilor. A devenit limpede că nu acestea erau mult-căutata "teorie a tuturor lucrurilor", și că nu aveau să dea nici o soluție problemelor nerezolvate. Chiar când comunitatea oamenilor de știință se pregătea să dea uitării teoria corzilor cu tot cu cele cinci versiuni ale ei, a apărut o altă idee: super-gravitația („"super gravity"”), noțiune impusă discuțiilor de către Michael Duff, profesor la Universitatea din Michigan, Ohio, SUA. Supergravitația se asemăna foarte mult cu teoria corzilor: „În mod normal
Teoria M () [Corola-website/Science/298801_a_300130]
-
studenții evrei cât și pentru cei neiudei. Printre altele acest colegiu este singura instituție de învățământ care organizează pregătirea Rabinilor. În 2009 s-a inaugurat noua clădire a acestei instituții. În octombrie 2010 au fost puse și primele pietre împotriva uitării în memoria evreilor din Heidelberg. În afară de aceste comunități mari există în Heidelberg câteva comunități mai mici ale credincioșilor musulmani, budiști și Bahá'í. Cu un oraș vechi, foarte bine conservat, cu un pod vechi ("Alte Brücke") considerat unul din cele
Heidelberg () [Corola-website/Science/298853_a_300182]
-
vorbească chiar despre cinci teorii diferite ale coardelor. A devenit limpede că nu acestea erau mult-căutata "teorie a tuturor lucrurilor", și că nu aveau să dea nici o soluție problemelor nerezolvate. Chiar când comunitatea oamenilor de știință se pregătea să dea uitării teoria coardelor cu tot cu cele cinci versiuni ale ei, a apărut o altă idee: supra-gravitația („"super gravity"”), noțiune impusă discuțiilor de către Michael Duff, profesor la Universitatea din Michigan, Ohio, SUA. Cea mai recentă noțiune introdusă de cercetători este cea a universului
Teoria coardelor () [Corola-website/Science/297818_a_299147]
-
întrebării privitoare la ființa unei ființări determinate. Existența autentică a omului este configurată ca o deschidere în lume și ca proiectare conștientă ce depășește cotidianul, având certitudinea morții ineluctabile. Heidegger își pune deci întrebarea fundamentală asupra sensului existenței, căzută în uitare și trivialitate, care nu ar fi fost tratată suficient în ontologia clasică, începând de la originile sale în filosofia greacă. Este adevărat că Aristotel prezintă în ""Metafizica"" sa o sistematizare a categoriilor ființei, totuși fără a tematiza sensul existenței, care ar
Martin Heidegger () [Corola-website/Science/297891_a_299220]
-
Bunbury (sau "Importanța de a fi Onest")", "Viforul", și multe altele. În afară de consacrarea multor tinere talente, Nicolae Massim a readus pe scenă mulți veterani ai scenei românești, ca Maria Filotti, I. Pop-Martian sau Alexandru Critoco, căzuți în disgrație și condamnați uitării de autoritățile culturale comuniste din cauza "originii nesănătoase". Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Nicolae Massim i s-a acordat Ordinul Muncii Clasa II „pentru merite deosebite, pentru realizări
Nicolae Massim () [Corola-website/Science/297931_a_299260]
-
trăiește încă trei ani, cutreierând Europa și locuind în hoteluri ieftine. Ultima parte a condamnării o ispășește în închisoarea din Reading și va face obiectul unei celebre balade. Eliberat în 1897, se stabilește în Franța, unde-și sfârșește viața în uitare și singurătate. Își găsește sfârșitul la Paris pe 30 noiembrie 1900, după o meningită, ce se instalase pe fondul unei infecții puternice la o ureche. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris. Oscar Wilde a publicat versuri ("Poems", 1881), povestiri
Oscar Wilde () [Corola-website/Science/297971_a_299300]
-
1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către "Sozialistengesetz", militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe
Ziua Muncii () [Corola-website/Science/307015_a_308344]
-
o artă constructivă sacrală cu rădăcini adânci în istoria românilor, păstrată până în timpurile moderne prin meșteri de biserici itineranți specializați. Pe pereții interiori și uneori exteriori ai bisericilor s-au păstrat picturi murale, documente vii sau spălate de vremuri și uitare ale credinței poporului român. Din inventarul mobil de altă dată, de o valoare inestimabilă, s-au păstrat, dar mai vârtos s-au tot împrăștiat și se mai împrăștie - chiar dacă stau sub blestem legate de rostul lor - o mulțime de icoane
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
dintâi victorie la „ Cupa Orașului București” în întrecerea elevilor, la proba de armă sport, cinci focuri, din poziția culcat, fiind la un punct distantă de punctajul maxim(49 din 50). Provenind din familie modestă această victorie clară este dată repede uitării. După aceea vine războiul și soldatul Iosif Sârbu luptă pentru Eliberare, participând între timp la concursurile militare cu arma de război . În 1946 participă și câștigă concursul național de tir cu 358 de puncte la armă liberă poziția în picioare
Iosif Sîrbu () [Corola-website/Science/308097_a_309426]
-
în mod fortuit, brandurile au fost asumate de către Asociația „Semănătorul Tismana”, președinte Nicolae N. Tomoniu și Asociația „Dorna Tismana”, președinte Gheorghe Antonio Tomoniu, care ca localnici doresc ca inițiativele lui George Coșbuc de la începutul secolului trecut, să nu fie date uitării.
Sămănătorul () [Corola-website/Science/307761_a_309090]
-
iunie,1977 „Originalitatea dramei e și una din șansele durabilității ei: n-are nimic de-a face cu manufacturile conjuncturale, tumefiate verbal, care - vai - atât de des pretextează incursiunea istorică pentru a obține un nevoiaș beneficiu de o zi în schimbul uitării eterne. Hotărârea conține acel parfum inefabil al cuceritoarelor povești adevărate, care te transpun în epoca evocată și te invită la reverie în timpul prezent.”, Valentin Silvestru, Hotărârea, Teatru comentat, Mircea Bradu, Editura Eminescu, București,1983. „Piesa impune; deține în ea o
Mircea Bradu () [Corola-website/Science/307793_a_309122]
-
său, crescut pe insulă ca un fel de arcaș barbar, în plin contact cu Natura. Cervantes nu a mai apucat să corecteze ultimele pasaje ale cărții, care s-a bucurat de ceva succes la vremea ei, dar a căzut în uitare în secolul care a urmat. Cervantes s-a străduit să ajungă un poet bun, deși spre sfârșitul vieții se îndoia de abilitățile sale, precum el însuși mărturisește în „"Viaje del Parnaso"” : "Yo que siempre trabajo y me desvelo" "por parecer
Miguel de Cervantes () [Corola-website/Science/307858_a_309187]