8,137 matches
-
bine cu ea. Privind În urmă, acum aveți regrete? Nu. Nu. Noi, educați creștini, n-am făcut altceva decât am ajutat un om: l-am găzduit, l-am hrănit, nu? Dar În suflet..., dacă comuniștii ar fi știut cât Îi urăsc, cred că nu numai șapte ani Îmi dădeau. N-am putut să mă Împac cu ideea... Da. Îi urăsc pe comuniști... Cum să spun? Mă străduiesc să... Bărbatu-meu a suferit mai mult decât mine, dar a spus că i-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am ajutat un om: l-am găzduit, l-am hrănit, nu? Dar În suflet..., dacă comuniștii ar fi știut cât Îi urăsc, cred că nu numai șapte ani Îmi dădeau. N-am putut să mă Împac cu ideea... Da. Îi urăsc pe comuniști... Cum să spun? Mă străduiesc să... Bărbatu-meu a suferit mai mult decât mine, dar a spus că i-a iertat. Și de multe ori, când aveam discuții, spuneam: „Ionică, tu din gură i-ai iertat, nu din
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a Întâmplat? Eu lucram În construcții și acolo, an de an, se vorbea despre istoria rușilor, de albi, de Troțki, dar eu nu mă duceam, că nu puteam să-i suport, că rușii ne-au luat În ’49 totul. Îi uram și atunci nu eram nici membru de partid, nici activist, eram Împotriva lor. În loc să stau la ora aia politică mă duceam la baschet. N-am făcut nici o politică, decât munca și sportul, fiind jucător de volei, fotbal, Înotător. Eu prin
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
am ajuns pe toți din urmă. Și, mai mult, sunt sănătos cum nu sunt alții, care n-au făcut pușcărie. Eu am făcut pușcărie, sunt sănătos, zdravăn... M-am călit. De ce? Că nu mi-a părut rău și n-am urât oamenii... Și am crezut În Biblie, și-am crezut În Iisus Hristos și-n Dumnezeu. Dar resentimente aveți? Resentimente? Nuuu. Am fost bătut la tălpi, domnu’... Bătaia la tălpi știți cum este? Simți ceva În talpă, și simți ca o
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
el, mai ales că soțul meu era un om care nu-și ascundea sentimentele. Și o spus că o stat cu cumnată-său, și l-o Întrebat: „De ce nu l-ai denunțat?”. Și el le-o spus: „De-aia, fiindcă urăsc comunismul! Comunismul i-așa și-așa”... S-o-nfundat singur săracul, În loc să se apere... Și tot Îmi spuneau la Securitate la București: „Tare rău soț ai avut dumneata, tare rău. A spus că urăște comunismul!”. Ce puteam face io? L-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
le-o spus: „De-aia, fiindcă urăsc comunismul! Comunismul i-așa și-așa”... S-o-nfundat singur săracul, În loc să se apere... Și tot Îmi spuneau la Securitate la București: „Tare rău soț ai avut dumneata, tare rău. A spus că urăște comunismul!”. Ce puteam face io? L-am apărat cât am putut, dar nu s-a putut mai mult... Cum s-a Întâmplat să Îl descopere pe fratele dumneavoastră? Cum i-a descoperit? Îi căuta nebunește... Că pe urmă le-a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dădea pedepsele... Era și un bărbat urât, „Cap de mort” Îi ziceam noi. Așa că o lună de zile am fost scutite de maior, și un căpitan i-o luat locul până s-o Întors Îndărăt. Dar ce ne-o putut urî omul ăla după aceea... Odată venea și ne pândea..., v-am spus că erau niște castani mari, și se-ascunde după ei și ne prive’ când intram Înăuntru. Și după ce luam dejunul, ne Încolonam În fața porții de la ateliere și o
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
una Anca Arion, care a lucrat după aia la televiziune. A fost prietenă cu mine, da’ tot ne-a acuzat. Zice: „Nu știu ce a zis Popa ăsta, nu l-am auzit că a zis ceva contra partidului, dar am impresia că urăște partidul”. Are ea impresia... Deci atunci erai condamnat pe impresii... Și i-am șoptit, că era pupitru ei aici și boxa aicea: „Anca, Anca, n-oi muri eu pe acolo, și o să ne Întâlnim amândoi, să vedem cum ai rămas
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
profesoru’ Muscă de la Galați... Îi bătea nenorociții ăștia de gardieni cu parele (sic!), domnule. Bine, am luat și eu bătaie... La izolare v-au băgat În Balta Brăilei? Da’, io am făcut izolare În Balta Brăilei de mi s-a urât... Am stat o lună de zile legat cu mâinile la spate și cu lanțuri bătute În nituri la picioare, pentru că așa a zâs ei... tentativă de evadare. Datorită mâncării care ne-o dădea acolo, eram În continuu deranjați la stomac
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mâncau, d’acolea dădea foc, ca să poată să are... Și toată ziua, o mie sau două mii de oameni căra cu brațul, duceai În capătul ăsta, duceai În capatul ăla... A fost un chin... Nu te lăsa chiar dacă ningea, chiar dacă era urât afară, că trebuia să-ți dea de muncă. Și canalele le curățai cu mâna, că n-aveai hârleț sau sapă, și restul tot făceai cu mâna... smulgeai de-acolo ca să se facă canale, că dădea apă, irigații... A fost foarte
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ca și la animalele inferioare toate funcțiunile de ordin public erau îndeplinite de organe puține. Regimul conservator, atât prin origina lui, cât și din cauză că burghezia, în ascendența ei, nu mai putea tolera, din instinctul de clasă, pe urmașii privilegiaților, era urât de opinia publică. Însă mulți adversari ai guvernului și ai regimului boieresc se temeau de roșii. Ion Heliade-Rădulescu trăia încă, iar în țară, mai ales în București, erau mulți cari gândeau cu capul lui Heliade, acest adversar al lui Rosetti
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a încheia astfel de convențiuni, acest drept a fost recunoscut și României, însă cu oarecare restricțiuni. În schimb Anglia și Franța nu vor să se unească cu celelalte trei puteri.18 anul 1874 231 lui Eminescu - pe care l-a urât și calomniat - D. Petrino a fost colaborator al Convorbirilor literare pentru ca după aceea să se manifeste ca un violent antijunimist în publicația ieșeană Apărătorul legii (1876). Printre tinerii liberali bucureșteni el ar fi putut să dobândească o oarecare popularitate prin
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
găsi în târg chiar o sută de fete și flăcăi în costum național cari să se prindă în horă. Nu erau în horă decât slugi și rândași, bucătărese și jupânese în costumurile cele mai burlești, neștiind să joace, tăvăliți și urâți la față“). Cu acest prilej, două zile mai târziu, Trompeta Carpaților, din care am reprodus citatul de mai sus (și care aprecia, cu exagerare, că în „târgul Moșilor“ s-ar fi aflat atunci 200 000 de persoane), scria concluziv în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
sale, apoi, după ce le prindea, de o mare cruzime, izbindu-le „cumplit, cu muchea lopeții”. Camilar (care mi-a atras atenția odată asupra acestui episod) insinuează existența unei duble infirmități (fizice și morale) a personajului său: „Zacîria poreclit Zacîr era urît și temut de toată obștea. Piciorul un pic mai scurt era, nu numai după credințele vechi și deșarte, semn neîndoios că-i ura pe toți semenii cu amîndouă picioarele bune! Nu plîngea niciodată în timpul hărăzit lacrimilor, la jale, durere sau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pînă în 1972 cererile sale au fost ascultate. Sub președinția sa, Uniunea Scriitorilor a avut o „epocă de aur”, despre care pot depune mărturie Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Fănuș Neagu, ștefan Bănulescu etc. *„Nu știi nici să iubești, nici să urăști”, mi-a spus A. Într-una din tot mai desele sale porniri mînioase împotriva mea. În absolut, ea are dreptate, nu știu nici una, nici alta. E - recunosc - o deficiență a firii mele analitice. Iubirea mea nu „acoperă toate cusururile”, nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
glumețului) am și eu, dar nu mi-o ascund sub vopseli sau tunsori sofisticate. O port cinstit, chiar de dinainte de a-l fi citit pe Marțial, care, în „Epistola X”, îi atrăgea atenția unui contemporan că „nimic nu e mai urît pe lume ca un chel care și face bucle”. Contrariat de vederea celor doi, mă întreb (se înțelege, retoric) dacă acest gen de nesinceritate e singurul pe care îl practică? * Am telefonat la Comitetul de Cultură să întreb la ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
consideră, probabil, acest termen ca rezonabil, liniștitor. „Peste cinci sau șase ani - i-am replicat - va fi, sper, un ministru al învățămîntului care să-i iubească pe profesori. Celui de acum, Teoreanu, îi sînt indiferenți, dacă nu cumva îi și urăște, căci îi dau bătaie de cap”. Întîmplător sau nu, în birou a intrat secretara ca s o anunțe de o ședință cu „generalul”. * Pe marginea unei fraze de Cârneci: „și acum voi citi un scurt sonet de dragoste”. E drept
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
grefierul celor ce mă insultă. Le consemnez fidel vorbele, atitudinile, gesturile: pro memoria, dar și, nu o dată, pentru valoarea lor expresivă. Adun un vocabular acid, malign, cu impresia că astfel îl neutralizez. *Mă voi încăpățîna să trăiesc, chiar dacă m ar urî nu o persoană, ci o mie de persoane. * Dintr-un cîntec de muzică ușoară: „Aviația dă senzația / Că-mi vine să iubesc”. Aviația înseamnă, bineînțeles, zborul. Însă o plimbare (pe pămînt) n-ar putea să-i dea autorului aceeași senzație
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai vagă înclinație spre obediență. Cu o fire refractară, nu mi-a venit ușor - se înțelege - să urmez un liceu militar, o școală militară și să fac o facultate la sfîrșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60. Mi-au fost urîte ordinele, comenzile, dispozițiile, indicațiile. Prin urmare, am dus (și duc) o viață în răspăr, care mi-a încordat mereu nervii și mintea. Deși cîteodată tentația se ivește, n-aș schimba-o pe una de calm și apatie. Tensiunile mă ajută
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mers și ce greutăți a întîmpinat (a fost și la Dănilă, un alt medic reputat prin tratamentele contra cancerului), „Bunicul” repeta după aproape fiecare frază: „Slabă speranță!...”, „Slabă speranță!...”, „Atunci, slabă speranță!...” Pentru aceste vorbe pocite, aproape că l-am urît!... *Privesc rafturile de cărți. De care dintre ele să mă despart? Simt că unele mă incomodează. Cînd aveam mulțime de proiecte de lucrări, toate îmi păreau necesare. Acum proiectele mele s-au restrîns la cinci (esențiale) și cîteva mai mici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
perspectivei e lucrul care doare cel mai tare. Sînt numeroase motivele, zilnic reînnoite, de a nu ierta. Nu trebuie să avem slăbiciunea de a uita totul la apariția (cînd o fi) a „ceva mai binelui”. Cuvintele noastre trebuie să-l urască, fiindcă ceea ce ne-a făcut el nouă e mult mai grav decît se crede. Ne-a redus orizontul, ne-a tras în jos gîndurile. Soarta celor ce ne apropiem de cincizeci de ani e pecetluită. Poate doar copiii noștri să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am lipsit. Mi-ar fi fost greu să suport indignările celor obișnuiți „să ia atitudine”, să condamne la comandă, fără teamă că într-o zi ar putea să le fie rușine de vorbele spuse acum. *„Toată ziua cuvintele mele au urît...” (Ps. 55, 5). Toată ziua am rostit cuvîntul „Ticăloșii!”. După cele întîmplate la Timișoara, nimeni nu va mai putea scrie fără ezitări despre democrația noastră unică, despre umanismul nostru socialist revoluționar, despre unitatea de nezdruncinat în jurul partidului etc. O rană
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dumiri, Îmi permit să vă trimit un nou xerox - sper că nu va mai fi nevoie să mi-l returnați - al paginii autografe, poate ochiul dvs. va fi mai ager. Am Încadrat În chenare cuvintele-problemă. Primul este numele acelei „d-ra urâtă din tren... pe care n-o mai văzusem de 25 de ani” și care se numea „Maruța Marian” - așa cum am presupus eu la o nouă scrutare?; „Marcela Urian” (cum citise dactilografa și figura pe corectura văzută de dvs.? Pe scurt
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
e scrisă citeț!), cerând migală, atenție și „cap limpede” cu carul. Abia apoi volumul ar putea pleca la tipar. Iată „pandantul” meu la micul șuvoi de proiecte pe care mi-a făcut atâta plăcere să-l citesc În scrisoarea dumneavoastră, urându-vă din inimă să le Înfăptuiți. Este În elanul dvs. un nerv atât de tineresc, este entuziasm, este suflet. O adevărată bogăție. Mi-ar plăcea să citesc Case și locuri memoriale... , dintotdeauna mi-a plăcut acest gen de lucrări. Cât
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Sfârșit intermezzo Leventer. Joi, 1 dec. [1938] Prezint lui Ocneanu Odiseia mică definitiv. Trișez cu zece mii de lei. Întâlnire acolo cu d-na Leventer. Ce păcăleală! Acestea toate fiind zise și... Întrebate, vă las, cerând iertare dacă vam obosit și urându-vă, dumneavoastră și doamnei, sănătate și mulțumire. Spor la lucru, cu... temperanță. Cu toată căldura și respectul, Gabriela Omăt 8 București, 17 octombrie 2001 Stimate domnule Eugen Dimitriu, Nu știu când au trecut trei săptămâni de când am primit scrisoarea dvs.
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]