15,959 matches
-
140) mai multe asimetrii între subiect și obiect: ● alegerea obiectului poate afecta rolul tematic al subiectului, însă alegerea subiectului nu afectează rolul obiectului; ● rolul tematic este atribuit compozițional subiectului, fiind determinat de semantica verbului și de ceilalți constituenți din VP; ● verbul atribuie mai întâi rol tematic obiectului, iar complexul [verb + argumente] atribuie rol subiectului; obiectul este argumentul intern, marcat direct, iar subiectul este argumentul extern, marcat indirect; ● în primele studii minimaliste, obiectul și subiectul erau asociate cu centre lexicale diferite: obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obiectului poate afecta rolul tematic al subiectului, însă alegerea subiectului nu afectează rolul obiectului; ● rolul tematic este atribuit compozițional subiectului, fiind determinat de semantica verbului și de ceilalți constituenți din VP; ● verbul atribuie mai întâi rol tematic obiectului, iar complexul [verb + argumente] atribuie rol subiectului; obiectul este argumentul intern, marcat direct, iar subiectul este argumentul extern, marcat indirect; ● în primele studii minimaliste, obiectul și subiectul erau asociate cu centre lexicale diferite: obiectul − argument al unui VP; subiectul − argument al proiecției v
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
proiecție specializată pentru argumentul extern; ● subiectul este mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în continuare, tipurile de definiții date tranzitivității și gradul de acoperire a acestor definiții pentru limbile ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși, ci de funcția pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe care o ocupă în grup sau în propoziție. Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe sau indirecte (Blinkenberg 196050) care vin să completeze
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe sau indirecte (Blinkenberg 196050) care vin să completeze verbul. Aceste trei tipuri de definiții pot reflecta și situația din limbile ergative, din moment ce nu se face referire la rolul semantic al subiectului și al obiectului/obiectelor. Prin urmare, definițiile sintactice ale tranzitivității (prezente în foarte multe lucrări, printre care: Pană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de factori semantici, morfologici și sintactici. Definirea noțiunii de tranzitivitate semantică diferă de la un autor la altul și diferă în funcție de accentul pus fie pe rolul semantic al participanților la acțiune, fie pe mecanismul logico-semantic relevant. Astfel, Creissels (2004b) arată că verbele construite cu doi termeni nominali reprezentând agentivul și pacientivul unei acțiuni sunt relativ numeroase și sintactic omogene, iar caracteristicile morfosintactice ale celor doi termeni sunt aceleași în multe limbi (însă nu în toate). Creissels (2004b) definește construcția tranzitivă ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]