9,098 matches
-
Șugubina, este un mic poem nostalgic în căutarea inocenței de altădată, a Poveștii. În rest, personaje cumsecade, răul deghizat în bizarerie inexplicabilă, conforme cu omogenitatea psihologică a copilului. Scaunul de pânză al actorului (1985) face să se întâlnească cele două vocații ale lui D., cea de scriitor și cea de actor. Micul volum, în format de buzunar, este „un amestec de jurnal intim, literatură satirică, opinii despre teatru și mai ales despre cinematografia română” (Valentin Silvestru). Umorul stă alături de amintire, fanfaronada
DIACONU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286752_a_288081]
-
duce spre pitorescul și armonia liniilor din pânzele lui N. Grigorescu, iar filonul liric, când nu anticipă sentimentalismul sămănătorist, trimite la arta lui M. Sadoveanu sau la finețea senzitivă din proza poetică a lui D. Anghel. D. are gustul tainei, vocația fantasticului (chiar dacă uneori acesta e prea elaborat, cu puternice înrâuriri din E.T.A. Hoffmann și E.A. Poe), prefigurând factura scrierilor lui Gala Galaction și, poate, ceva din atmosfera povestirilor lui V. Voiculescu. Din același tărâm bântuit de fantasmele nedeslușite ale
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
tradiționalist-mistică. Câteva din volumele sale fac parte dintr-un amplu proiect de transpunere în versuri a textelor sacre: Psalmii în versuri (1993; Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), Ecclesiastul în versuri (1997) și Pildele în versuri (1998) dau măsura anvergurii vocației de poet religios al lui D. Astfel, în Psalmii în versuri, aspirația pe care poetul o plasa într-un timp medieval, al visului, își găsește locul în pura transcendență: „cetatea păduroasă”, cetatea de vis și Civitas Dei se suprapun. Studiile
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
Critica criticii” din „Iașul literar” (1966-1967), în spațiul căreia D. își exersează spiritul de discernământ. E un discurs bine strunit, cu accente de fermitate și cu un judicios mod de a cântări și a pune în pagină argumentele, probând o vocație de cercetător. Structură cerebrală, cu o fire în care orgoliul și discreția coexistă, în incursiunile de istorie literară D. cultivă incidental frazarea cu ștaif literar, grațiozitățile metaforei, mizând în schimb pe exactitate, măsură, acuratețe. Circumspectă, dar nu lipsită de îndrăzneală
DRAGOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
de energie creatoare, D. cultivă prozodia clasică, dar nu-i rămâne permanent vasal, căci, depășind-o, dovedește disponibilități poetice multiple. Remarcat de G. Călinescu în anii de început, poetul bucovinean se relevă ca un îndrăgostit de natură, cu o certă vocație a simplității stilistice. SCRIERI: Solstiții, Cernăuți, 1936; Suflete în azur, București, 1940; Vatra cu stele, Cernăuți, 1942; Însemnele anilor, pref. George Muntean, Timișoara, 1973; Neodihna cuvintelor, Timișoara, 1986. Repere bibliografice: Călinescu, Ist. lit. (1982), 907; Mircea Streinul, Poeți tineri bucovineni
DRUMUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286885_a_288214]
-
cu un prea vizibil accent german), de a se îmbrăca în tunici învechite (semn de zgârcenie), formația lui intelectuală și gustul său estetic (inexistent, nu-i plăcea decât muzica militară) sunt numai câteva dintre trăsăturile caracteristice. Ca un prozator de vocație, D. știe să descopere amănuntul revelator, capabil să dea întreaga măsură a personajului. Bunăoară, Carol I era afabil, dar ținea pe toată lumea la distanță, nu întindea decât un deget, cel arătător de la mâna dreaptă. Și rolul acestui detaliu devine determinant
DUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286887_a_288216]
-
revistă „România”, cu un studiu de filologie, și în „Convorbiri literare”, cu un amplu studiu despre Leconte de Lisle, D. se definește de la început ca având o dublă apartenența, la cele două culturi, franceza și română, cât și o dublă vocație, de lingvist și de critic literar. Va publica sistematic în reviste românești și franceze: „Revue d’histoire littéraire de la France”, „Le Correspondant”, „La Minerve française”, „Mercure de France”, „Viața românească”, „Vieața nouă”, „Convorbiri literare”, „Ideea europeană”, „Flacăra” ș.a. Activitatea lui
DROUHET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286878_a_288207]
-
ambiguu a cărui reușită socială, întemeiată pe calități reale sau închipuite, îl determină să se conformeze imaginii despre el însuși oferite de cei din jur. Problema relativității adevărului și a cunoașterii este aprofundată în Anchetatorul apatic (1971), roman care valorifică vocația analitică a prozatorului în înfățișarea unei anchete judiciare desfășurate în plan preponderent psihologic și moral de un personaj dilematic, interesat mai degrabă de speculație decât de decizie, până la a deveni victima propriilor șovăieli, cu consecințe asupra întregii sale vieți, inclusiv
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
din existența ternă de zi cu zi. Observator atent al lumii comuniste, ca și al celei postdecembriste, cu care se confruntă cu prilejul unei întoarceri temporare în România, și totodată fin examinator al mecanismelor psihologice complexe, protagonistul romanului împărtășește dubla vocație a autorului pentru real și pentru introspecție. Luată în totalitate, opera lui D. se impune mai ales printr-o pătrunzătoare, chiar dacă uneori fastidioasă, capacitate analitică. SCRIERI: Povestiri din provincie, București, 1967; Catedrala, București, 1969; Anchetatorul apatic, București, 1971; Deruta, București
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
România, sfârșit de decembrie, București, 1991; Alvis și destinul, București, 1993; A trăi în păcat, București, 1996; Viață cu efect întârziat, București, 1998; Șase femei, București, 2002. Repere bibliografice: Cristea, Interpretări, 123-128; Dimisianu, Prozatori, 170-175; Sorianu, Contrapunct, 176-179; Nicolae Manolescu, Vocația romancierului, RL, 1973, 11; Georgescu, Printre cărți, 157-163; Iorgulescu, Rondul, 219-225; Dimisianu, Valori, 96-104; Ciobanu, Critica, 158-162; Ciobanu, Incursiuni, 186-191; Culcer, Citind, 216-219; Cristea, Domeniul, 265-272; Titel, Pasiunea, 69-72; Dimisianu, Nouă prozatori, 44-63; Tudor-Anton, Ipostaze, 90-96; Dana Dumitriu, Un roman
DUDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286889_a_288218]
-
aer de vechime a memorialistului include firesc neologismul, îndeobște glosat, uneori asimilat cu bună intuiție. Golescu nu descoperă Europa, de care, ca membru instruit al protipendadei și cititor de carte grecească, nu fusese niciodată străin, ci își descoperă propria-i vocație de luminător. Europa trebuia să fie așa cum și-o închipuise, așa cum trăia, ca experiență livrescă și mit, în gândul tuturor oamenilor culți din Principate; nou cu adevărat pentru Golescu va fi fost ricoșeul, proiecția celor văzute pe ecranul lăuntric, aprecierea
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
esențializate. Pledoaria lui G. continuă în studiile introductive la edițiile Poezii (I-II, 1983) și Poezii alese (1996), îndeosebi aceasta din urmă recuperând o parte notabilă din lirica religioasă scrisă de V. Voiculescu după 1944. St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin (1985) revizuiește, într-o tonalitate polemică proprie criticului, opinii tradiționale și mai ales poncife provenite din definirea poetului „prin ceea ce nu are el și au ceilalți”. Miezul demonstrației stă în interpretarea doinei ca pattern al întregii creații și
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
vreun program în acest sens, și a recuperărilor. Recuperatorie pe termen lung este și rubrica sa radiofonică „Scriitori la microfon”, pe care o susține de aproape două decenii. SCRIERI: Poezia lui Vasile Voiculescu, Cluj-Napoca, 1977; St. O. Iosif. Doinirea ca vocație și destin, București, 1985; G. Topîrceanu sau Chiriașul grăbit al literaturii române, București, 1999. Ediții: V. Voiculescu, Poezii, I-II, introd. edit., București, 1983, Poezii alese, introd. edit., București, 1996. Repere bibliografice: Emil Manu, „Poezia lui Vasile Voiculescu”, SPM, 1977
GRASOIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287343_a_288672]
-
sau Ironia unui destin (1986) este, deopotrivă, o carte despre un autor, despre o operă și despre o generație, îmbinând perspectiva monografică și aceea asupra ideologiilor. „Ironia” destinului lui Sebastian vine dintr-o suită de neconcordanțe: între aspirație și realizare, vocație și succes, spirit genuin raționalist și lirism al creației. Cercetarea aplicată, bazată pe despuieri de periodice și documentări în arhive, își găsește o nouă ilustrare în volumul Caragiale în presa vremii (2002), contribuție documentară și exegetică pe care caragealogia nu
GRASOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287344_a_288673]
-
un obscur proprietar de pământ. Un om „de jos” care și-a dat băieții la carte (ca și fratele său, G. știa grecește și se descurca în limbile clasice) și le-a insuflat dorința de ascensiune. G. a avut chiar vocația prim-planului politic, căci și-a însurat un fiu - îl chema tot Șerban - cu o fată a voievodului Constantin Brâncoveanu și a făcut el însuși o carieră dregătorească deosebită: logofăt în 1678, sub Șerban Cantacuzino, i-a fost sol lui
GRECEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287347_a_288676]
-
adune aici mulți colaboratori și să organizeze, împreună cu I.S. Bădescu, societatea literară „Orientul”, patronată de D. Bolintineanu și din care a făcut parte la un moment dat Mihai Eminescu. Ca poet, G. este un romantic postpașoptist care, în absența unei vocații viguroase, încă primește, ca și alții, înrâuriri venind dinspre mai vechii I. Heliade-Rădulescu, V. Alecsandri și D. Bolintineanu. Afișează o pasiune aparte pentru Byron și poezia lui, afinitate pe care și-o motivează printr-o legătură de sânge, înrudire fantezistă
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
francez”. Conform lui Viart, “le roman porte le soupșon sur le monde et retourne finalement ce soupșon sur lui-même.” Fraza aceasta exprimă ceva déjà-vu. Problema quiddității romanului, sau literaturii - prețios vorbind - nu cred că și-o pune un scriitor cu vocație. Nu cred că, obsedat de literatură, scriitorul trebuie să mai creadă În necesitatea unei revoluții colective, permanente, În cadrul căreia noțiunea de dușman să prindă viață. Nici să se reprezinte prin instanțele mediatoare de care uzează ca nobilul Învins. Nu știu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
moare În 1963 (la patruzci și unu de ani), este, Într-adevăr, venerat de fiu, singurul băiat dintre copii, alătruri de două surori. În liceu descoperă literatura, studiază apoi literele la Nantes. În 1974, licențiat, viitorul romancier nu avea “nici o vocație, nici o energie”. Foarte timid, este doar spectator al evenimentelor din mai 1968 și apoi al grevelor studențești din 1970. Descoperă o salvatoare justificare a inadaptabilității sale sociale În sloganele șaizecișioptiste: “Pentru a te dezaliena, se spunea la facultate, trebuia să
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Escarpit, Victor Sivetidis, Jean Coutsocheras, Ahile Emilianides), dar și al câtorva conaționali (Mircea Dinescu, Nichita Stănescu), traduși de el singur sau în colaborare, C. este și autorul unui Memorial invers (1976), jurnalul unei călătorii prin Cipru, Tunisia, Olanda și Franța. Vocația pedagogică și-a manifestat-o nu doar la catedră, ci și în Sinteze de literatură română (I-II, 1974-1978), culegeri pentru liceu și bacalaureat, pe care le-a coordonat. O notă aparte în contextul creației sale aduce eseul Eminescu versus
CRISAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286497_a_287826]
-
de la „unu”, reproșându-le falsul modernism și lipsa angajării sociale, se îndreaptă el însuși când spre formule suprarealiste (Vioara destrămată), când spre un sentimentalism ascuns, deghizat în veșminte medievale (Tristan și Isolda, Envoi), când spre romanul-reportaj „militant” (Viața șantierelor. Constructorii). Vocația, câtă a fost inițial, cedează constrângerilor și noua încercare lirică din anii 1945-1947 eșuează în cântece despre partizanii greci și o „baladă despre Gheorghe Dimitrov și mama sa Parascheva”. Superioară se arată publicistica pe teme culturale a lui C., slujită
CRISTIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286510_a_287839]
-
cu scriitori belgieni (tema centrală: traducerea) și succintele „însemnări pe marginea cărților”, în fapt un minidicționar de literatură belgiană. SCRIERI: În odăile fulgerului, pref. Petru Poantă, Cluj-Napoca, 1982; Cina pe mare, Cluj-Napoca, 1988; Aron Cotruș, exilatul, Cluj-Napoca, 1999; Seneffe sau Vocația dialogului, Cluj-Napoca, 2000; Scriitori belgieni, Cluj-Napoca, 2000; Scriitori din Țara Sfântă, I-II, Cluj-Napoca, 2000- 2002; Marsyas, Cluj-Napoca, 2001; Aron Cotruș: între revoltă și rugăciune, Cluj-Napoca, 2003; Nicolas Catanoy sau Avatarii unui peregrin, Cluj-Napoca, 2003. Ediții: Memoria exilului românesc. Scrisori
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
a unei sensibilități echilibrate, solare, în care intră plenitudinea bucuriei de a fi și acceptarea fără crispări a legii morții (Vara); este, totodată, și expresia prezenței omului în natură, cu care acesta comunică prin muncă, iubire, printr-o jovialitate robustă. Vocația poetului în descriere este desenul, nu culoarea, dovadă a aceleiași înzestrări clasice, înclinată spre realitatea obiectivă care se oferă observației și studiului, nu spre atmosfera lăuntrică, insinuată în dominanta cromatică (Faptul zilei). O sensibilitate mai ales auditivă susține semnele înserării
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
începe” între civilizația urbană și cea sătească; în Situația intelectualilor români (5/1935), Anton Golopenția contrazice de la dreapta afirmațiile lui Petru Comarnescu despre conflictul tragic între intelectuali și contemporaneitate, susținând, prin comparație cu Germania și URSS, că, în România, unde vocația activă a elitelor are încă mult de înfăptuit, e prematur a invoca o atare condiție-limită, lăsându-ne „copleșiți de complicații străine”; în Reabilitarea spiritualității (6-7/1935), Mircea Eliade elogiază tinerețea de spirit a profesorului C. Rădulescu-Motru - al cărui articol cu
CRITERION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286515_a_287844]
-
Gavril Istrate, Povești ardelenești, LCF, 1988, 2; Ion Șeuleanu, Ioan Micu Moldovanu, „Povești populare din Transilvania”, REF, 1988, 4; Paul H. Stahl, Ion Cuceu, Maria Cuceu, „Vechi obiceiuri agrare românești”, „Études et documents balkaniques et meditéranéens”, 1989, 195-196; Ion Șeuleanu, Vocația cercetării, TR, 1989, 11; Nicolae Bot, „Vechi obiceiuri agrare românești”, REF, 1989, 4; Eugenia Bârlea, „Vechi obiceiuri agrare românești”, AAF, 1991-1993, 500-501; Datcu, Dicț. etnolog., I, 205-206. I.Ș.
CUCEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286546_a_287875]
-
moștenire: Gusti a lansat o direcție de dezvoltare a sociologiei care s-a dovedit a fi larg acceptată în prezent; dincolo de cadrul teoretic și metodologic general-universal al sociologiei, aceasta este o știință națională. Gusti definea sociologia ca „știință a națiunii”. Vocația sociologiei, pe lângă obiectivul de a crea o înțelegere a societății în general, este în primul rând pentru o știință a colectivității în care ea se dezvoltă. Misiunea sociologiei este să descrie sistematic societatea, starea ei, susținând astfel programele de dezvoltare
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]