10,749 matches
-
șadă mai sus decît studenții, la o Înălțime de la care să poată controla cine intră. Se dispun două sau trei ferestre prin care, din cînd În cînd, mai ales cînd e vreme fru moasă, profesorul să poată privi afară și admira pomii, grădinile și florile: vederea lucrurilor plăcute Întărește memoria. Locurile studenților să fie așezate În ordine, ca profesorul să-și poată aminti numele lor, precum și pentru ca toți să poată vedea chipul profesorului. Studenții nobili și de neam Înalt să fie
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
antologia sa unicul fragment rămas din ceea ce el numește prima carte a minciunilor, datînd din secolul al XVI-lea. Minciuna poate fi reprobabilă, iar noi ne simțim ofensați dacă am fost trași pe sfoară; totuși, cînd nu sîntem implicați, putem admira istețimea și îndrăzneala unor înșelători talentați. Apărută recent, Ghidul mincinosului (Dale 1992) este clasificată de librari drept o carte umoristică, după cum a fost și intenția celui care a editat-o. În ciuda riscului de a fi dați în judecată pentru calomnie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și în miturile și în basmele populare, probabil din folclorul oricărei comunități; poveștile despre înșelătorii și vicleșuguri sînt abundente. Mai mult, protagoniștii acestor acțiuni nu sînt înfățișați drept personaje negative. Odiseu este numai un exemplu din lunga listă de eroi admirați pentru șiretenia și nesinceritatea lor (Homer 1974:291-295; cf. Wax 1986:4). Platon (1966:53-54) îi atribuie lui Socrate teoria că zeii nu mint, însă în Biblie, Vechiul Testament conține numeroase situații în care Iehova îi înșeală pe muritori. Recent, s-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
cinstită" (în privința valorii căreia trebuie consultat Platon) ar fi o realizare de care ei nu sînt capabili: Ei nu pot spune decît minciuni necinstite... (Nietzsche 1968b:573) Afirmații de acest gen par să semnaleze o dihotomie simplă: minciuna e de admirat dacă e spusă de oameni măreți, însă e de condamnat dacă e spusă de preoți și filosofi. Însă există numeroase alte referințe la minciună în textele lui Nietzsche care nu ilustrează această dihotomie. O tratare mai detaliată a subiectului se
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
haiku vechi și modern din 1932: “Japonezii sînt iubitori pasionați de natură. Fiecare trăsătură, fiecare etapă, fiecare schimbare a naturii În decursul celor patru anotimpuri impresionează puternic delicatul lor simț estetic. Să nu vorbim decît despre picnicurile la care sînt admirate florile de cireș obișnuite printre oamenii simpli sau de rang Înalt, tineri sau bătrîni; japonezii vîslesc În bărci de plăcere pe mare sau pe lac pentru a privi luna plină; ei urcă pe dealuri pentru a admira priveliștea “lumii de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
la care sînt admirate florile de cireș obișnuite printre oamenii simpli sau de rang Înalt, tineri sau bătrîni; japonezii vîslesc În bărci de plăcere pe mare sau pe lac pentru a privi luna plină; ei urcă pe dealuri pentru a admira priveliștea “lumii de argint” a zăpezii; privesc rîurile În Întuneric pentru a contempla licuricii; urcă adesea munții Împăduriți pentru a se delecta cu bogata broderie a chiciurei așezate pe frunzele de arțar; ei asculta uneori În extaz cîntecul broaștelor, despre
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
să nu ne pierdem tonusul vital. Frumosul este văzut În acest caz ca formă internă care irumpe În tot ceea ce face cel care Îl cultivă și Îl trăiește așa cum se cuvine. Tot Nichita este Însă nevoit să afirme: eu nu admir misterul, Îl creez. Este o afirmație a orgoliului creator tipică pentru artistul ca și pentru sufletul faustic al occidentalului. Sfâșiat de accese acerbe de individualism, omul Înstrăinat simte că totul, lumea Întreagă, Îl neagă. Este adevărat, uneori, În clipe de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
discutandum... Dovadă stă faptul că discursul cotidian al lui Arghezi a suscitat opinii contrastante printre mai tinerii săi congenerii, dintre care unii, precum Eugen Ionescu, i-au contestat brutal talentul și originalitatea în intervenții polemice susținute, sfârșind prin a-l admira fără rezerve. La fel, tânărul Noica, dintr-un entuziasm de frondă, își exprima exasperarea față de ritmul normat al textelor diurne, văduvite de idee, cărora poetul le-ar substitui un meșteșug facil de potrivire a cuvintelor. Noica a respins, de fapt
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Diasirmul (formulă des întâlnită în pamfletul ironic arghezian) semnifică un plus de subtilitate și de flexibilitate intelectuală, care face deliciul unui public cu așteptări rafinate, grație provocării de a dezambiguiza ironia. Reproducem, ca argument, o mostră din textul invocat: "Ceea ce admir afară din cale la dumneavoastră [...] e minunata-vă putință de a vă eterniza într-o idee; e facultatea ce-o aveți de-a fi, când vă puneți, invariabil, ca un barometru nedres, e lipsa din mintea dumneavoastră luminoasă a urâtului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
chiar de operă, ca Orfeu de Euridice când aceasta mergea în urma lui. E bine ca o disciplină sau o credință să o îndepărteze de esența ei proprie, în care ar risca să se îngroape, și să-i furnizeze altceva de admirat decât pe sine însăși. De unde eterna măreție a operelor religioase, mai puternice împotriva timpului decât zeii pe care-i slujesc". Fără îndoială, chiar dacă într-o artă genială există întotdeauna mai mult decât un simplu geniu formal, este nevoie și de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ajuns. E nevoie de o propagandă. Litera poate ucide spiritul, dar imaginea vitalizează litera, așa cum fac ilustrația cu învățământul, iar mitologia cu ideologia. Ce forță de expansiune ar mai fi avut doctrina creștină fără minuni și miraculos (de la miror, văd, admir)? Fără folclor, fără Înălțări, Bune-Vestiri și încoronări, fără zâne, licorne, sirene, îngeri și dragoni? Cum să-i faci pe oameni să creadă în Iad, în Rai, în Înviere fără a le arăta toate acestea? Fără a-i face să râdă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
iar acesta este cazul cel mai frecvent, un obiect este în același timp funcțional și simbolic. Putem să-l folosim și să-l contemplăm. Așa cum un credincios se poate ruga la biserică în fața unui retablu medieval și apoi să-l admire în voie. Bisericile sunt totodată muzee. Acest dublu uz face din separația frumos/nefrumos, pur/impur o operație strict intelectuală, fără corespondent în trăire. Al doilea moment al frumosului: "Ceea ce place universal fără concept..."52. Tot atâta perplexitate câte cuvinte
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pentru o nouă pornire spre spectacol, al doilea moment al ciclului? Ar însemna, desigur, să simplificăm până la extrem. Aceeași evoluție în literatură. Secolul al XIV-lea a ascultat sau citit mari opere fără autor, iar secolul XX sfârșește prin a admira mari autori fără operă. Ca și cum creditul acordat executantului ar înlocui in extremis preocuparea elementară a execuției. Astfel, imaginea se inaugurează ca un semn anonim, traversat de un sens care-l anulează; accede la glorie dobândind o semnătură și deci o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în acțiunea istorică "o contemplație slăbită" (Bergson), imageria le apare ca o ideație degradată. La binevoitori, astă dă: "Frumosul este splendoarea Adevărului". La disprețuitori: "Ce vanitoasă este pictura! Ne cere admirație pentru imaginea lucrurilor ale căror originale nimeni nu le admiră!"*. De la Platon la Pascal, consecvența este bună. Exemplul grec nu era așadar o curiozitate istorică. El ilustrează o constantă de lungă durată: alianța dintre esențialismul speculativ și pesimismul artistic. Fie că e vorba de Dumnezeu, de Natură sau de Idee
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
noi Lumi Noi. New York sau Tokio luminate noaptea cheamă o altă privire, un alt ritm al vederii decât colinele toscane la apusul soarelui. Fiecare ecosferă cu gloriile ei. Poate, prea obișnuiți cu Rafael și Michelangelo, încă nu știm să-i admirăm cum trebuie pe Bruegel și Dürer ai zilelor noastre. Vreau să spun pe acei Wim Wenders și Godard care filmează, la limita deșertului, modularul, fragmentarul și interurbanul, adică ultima stare tehnică a naturii din nordul planetei. Capitolul VIII Cele trei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pictură și sublima artă a actorului". Că poate să se joace comedia și în studiouri, nu numai în ateliere nu era încă un lucru evident, iar poetul ridicat împotriva "societății mârșave care a năvălit, ca un unic Narcis, să-și admire triviala imagine pe metal"* nu putea să ia în considerare întoarcerea artificialului și noul geniu al falsului, care l-ar fi liniștit. De atunci, l-am văzut pe John Heartfield și retușul de propagandă, fotomontajul și "comisarii arhivelor" din secolul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
hazardul unei situații necontrolate. "Acum imaginile știu că le privim" (Richard Bolt). Ele sunt "responsabile". Platon și Pascal au fost întorși cu capul în jos și ar trebui să spunem în locul lor: Ce lucru ciudat lumea aceasta în care oamenii admiră ultimele modele de automobilele ale căror imagini de sinteză nu le-ar admira...". Producția industrială se întâlnește, prin intermediul computerului, cu creația artistică; sonoră, prin muzica electroacustică și electronică; vizuală, prin infografie. Sintetizator și paletă grafică. Asistăm, în ambele cazuri, la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sunt "responsabile". Platon și Pascal au fost întorși cu capul în jos și ar trebui să spunem în locul lor: Ce lucru ciudat lumea aceasta în care oamenii admiră ultimele modele de automobilele ale căror imagini de sinteză nu le-ar admira...". Producția industrială se întâlnește, prin intermediul computerului, cu creația artistică; sonoră, prin muzica electroacustică și electronică; vizuală, prin infografie. Sintetizator și paletă grafică. Asistăm, în ambele cazuri, la ascensiunea faptului tehnic din aval spre amontele faptului cultural. Mașinile nu mai folosesc
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
este remarcat și nu va avea efect benefic asupra cercetării. Trebuie sa fiți cu adevărat interesați de persoana cu care vorbiți. Arătați-vă curios față de tot ce vă spune. Arătați că vreți să știți totul de la ea. Sorbiți-i cuvintele! Admirați-o sincer! Adoptați o atitudine de deschidere și de curiozitate. Dacă o veți face, veți ajunge să puneți cu naturalețe întrebări interesante la care interlocutorul se va bucura să vă răspundă. Nu vă gândiți la voi, ci la cel care
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
capacități de exercitare a autonomiei. Timpul studiilor este momentul privilegiat al relațiilor extrafamiliale. Un loc de muncă plătit, viața într-o "uniune consensuală", apariția unei sarcini etc. fac ca tinerii să caute și înafara familiei oameni pe care să-i admire, pe care să-i aibă ca repere, bune practici ca "antreprenori ai propriilor vieți". Societatea cere excelență academică, performanțe în dragoste, în sport, succes material, recunoașterea în mass-media etc., dar experiențele individuale ale tranziției spre vârsta adultă sunt legate de
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
spune: „Nu se lăuda în vânt, așa cum credeam.“ Mai mult, Ahile, așa cum, desprinzându-se de clipa feroce, știe să vadă lumea ca spectacol senin, din înalt, știe să se vadă și pe sine ca forță distructivă. Îl întreabă pe Priam, admirându-l, cum de a cutezat să vină tocmai la el, omul care i-a ucis atâția fii viteji, și chiar pe Hector, tocmai la el care a adus, în preajma unei cetăți străine, doar lupte și măceluri. Și care, în loc să șadă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
spune: „Nu se lăuda în vânt, așa cum credeam.“ Mai mult, Ahile, așa cum, desprinzându-se de clipa feroce, știe să vadă lumea ca spectacol senin, din înalt, știe să se vadă și pe sine ca forță distructivă. Îl întreabă pe Priam, admirându-l, cum de a cutezat să vină tocmai la el, omul care i-a ucis atâția fii viteji, și chiar pe Hector, tocmai la el care a adus, în preajma unei cetăți străine, doar lupte și măceluri. Și care, în loc să șadă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
domnește, dar nu guvernează", nu constituie aici o circumstanță atenuantă. Avea, înaintea morții lui Albert, o natură veselă, debordantă și o enormă joie de vivre. Adora balurile, picnicurile (o modă pe care a lansat-o ea), parăzile militare (unde îi admira pe ofițerii tineri) și călătoriile în străinătate, multe din ele efectuate sub anonimat (trecea drept contesă de Kent, de Balmoral sau de Lancaster). Era foarte strictă, chiar rigidă în privința etichetei și a protocolului (o altă moștenire albertiană), dar, deși problema
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
înfățișînd-o pe Victoria tînără, cu sceptrul în mîna dreaptă, se află în fața palatului Kensington. Vizitatorul răbdător și cu mult timp la dispoziție pentru a înfrunta cozile interminabile de la palatul Buckingham cu scopul de a vedea colecțiile regale (Royal Collection), poate admira tablourile semnate de Charles Robert Leslie, Sir George Hayter, Sir Edwin Landseer, Franz Xaver Winterhalter, Heinrich von Angeli, Sir Francis Grant, Edward Matthew Ward și alții. Foarte multe locuri publice din Anglia și din întreaga lume îi poartă numele, ca
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
foarte convingător, după părerea noastră) faptului că în copilărie a fost timorat de tatăl său, așa cum declarase el însuși (← fără să fie, în compensație, încurajat de mamă), ca de altfel și fratele său mai mare, Eduard (pe care l-a admirat și care l-a dominat toată viața). Într-adevăr, filmele documentare cu acesta din urmă ne arată că Eduard avea și el un tic nervos: în societate, își aranja tot timpul nodul cravatei și își trăgea manșetele în jos. Asemănările
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]