9,618 matches
-
făcut și au dres în cultura română. Când a ajuns la capătul șirului, unde era plasat, cum spuneam, înaltul activist, bătrânelul s-a oprit. Și-a scos oche larii cu rame groase, a privit în direcția omului puterii ca prin cețuri, apoi și-a pus din nou ochelarii, iar și i-a scos, și tot astfel de vreo trei, ori după care a spus candid: pe dumneata te rog să mă ierți, dar nu te văd bine! Culmea e că gluma
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
negurat, parcă ar fi așternut deasupra o pătură de său. Abia isprăvite, tablourile lui aveau deja un aer de vechime, șters, întunecat, lipsit de orice vioiciune, fără nici un relief, fără nici o perspectivă, confundându-se toate pe același plan într-o ceață de plumb în care soarele nu strălucea. Așa era feliul lui de a lucra; n-avea simțământul culoarei. Cu totul altfel lucra Theodor Buiucliu, care avea specialitatea vederilor de țară. El poseda mai ales talentul de a copia tablourile cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îndărăt, ca să mai vedem încă o dată Iașul cu colbul lui, cu clopotnițele lui, cu casele lui unde se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața depărtărei, de nu se mai auzeau nici turnurile Mitropoliei, noi câteșitrei am scos câte un adânc oftat din piept și ne-am zis: de-acum, ce-a fi să fie! Noi mergem înainte. Ba mi se pare chiar că eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în urechi, ca să mă cheme să văd răsăritul soarelui. De astă dată însă n-am avut norocul să-l revăd întorcându-se cu aceeași pompă cu care plecase. Cerul era înnourat și toți munții acoperiți sub o naframă imensă de ceață prin care nimic nu străbătea, dar din care se scurgea o mică ploaie subțire ca prin sită. Ceea ce am putut însă zări în locul soarelui au fost unele piepturi goale, unele brațe trandafirii rău acoperite de șaluri, care s-au retras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la țărmul mării... “Radiosfera”, 17 iunie 1996, ora 11,32 85. Plaja, dar al entropiei În capitolul trecut ne-am zbenguit În apa mării, deși cam rece acum, căutându-ne nu liniștea ci, dimpotrivă, acea tulburare a originilor Învăluite În ceața vremurilor. Să ieșim acum din mare și să ne uscăm. Evident, pe o plajă cu, ori mai degrabă fără, rivieră. Așa e pe la noi, căci riviera, adică acea Îngustă plajă, de nisip ori prundiș, mărginită de o faleză stâncoasă, a
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
bună dimineața, cum ai dormit, ce ai visat și ce planuri avem pentru astăzi?” Și îi mai spun „Dumnezeu ne-a mai dăruit încă o zi, hai să facem din ea o zi frumoasă!” Uneori însă, îmi amintesc ca prin ceață, că din oglindă, mă privea cândva un tinerel cu fața netedă și senină, cu ochii strălucitori, plini de energie și de voie bună. Avea pe vremuri tinerelul acela un aer visător dar optimist, poate naiv dar sincer și plin de
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
să privim amândoi, În acea primăvară neuitată, nămeții rozalbi de meri și de caiși Înfloriți rostogolindu-se până În satul româ nesc urgisit dincolo de zidurile Cetății. Rezemați de stela funerară a sasului răposat acum două sute cincizeci de ani, ascultam Îmbrățișați, prin ceața matinală a zilelor de mai, vocalizările latine ale valahilor noștri din vale, lătratul Înăbușit al câinilor, mugetul prelung al vitelor duse la pășune, trâmbițatul Încrezut al cocoșilor, vesela Întrecere a cio canului pe nicovala meșterului, toată larma virgiliană a satului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
din care fusesem smuls atât de abrupt. După numai câteva zile, are loc un fenomen cu adevărat catastrofal, comparabil cu însăși moartea mea: Ca de obicei, privesc spre Serenite, dar încep să văd orășelul și pe locuitorii săi ca prin ceață. Atunci plec în zbor spre Serenite, dar, fără să-mi explic de ce, nu mai izbutesc să ajung în orășel, mă opresc la câteva sute de metri în aer, parcă mă ține în loc un zid nevăzut. De acolo, mă concentrez, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și neputință: îl scotea din minți, pe el, care nu se clintea cu una cu două, faptul că nemernicul acela îi distrusese ochelarii. Astfel, pe lângă toate celelalte rele ale drumului, el, care era miop, acum vedea totul confuz, ca prin ceață și avea dureri de cap din pricina efortului la care era obligat să-și supună ochii. Putea să se împace mental cu ideea absurdă că fusese ridicat nevinovat de acasă și azvârlit aici, în lumea asta de o cruzime sălbatică, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
disciplină, spirit revoluționar. De-acu, aici sunteți acasă. Țineți minte, casa voastră e locul ăsta, Punctul de lucru 57, localitatea Hotarele. Tata, chiar dacă fără ochelari vedea totul estompat, s-a uitat în stânga, în dreapta, iar ce a văzut, așa, ca prin ceață, l-a consternat, să nu-și creadă urechilor ce enormități susținea „comandantul“: cum adică localitate?, aici nu era nici o localitate, aici erau doar câteva barăci amărâte, înconjurate de sârmă ghimpată. Între timp, comandantul Gicu Petre și-a încheiat brusc discursul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fel de porți de metal uriașe și atât îi trebe apei, pe urmă știe ea drumu, izbucnește, se năpustește, mătură tot în cale. Al dracu Gămălie a reușit să clintească roata ruginită: cu ochii tulburi, Pușcărie îl privea ca prin ceață, râdea și căuta și el să-l ajute. Pereții s-au deschis, nu mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o sfântă icoană în casa părinților, casa copilăriei patriotului român. Grupul nostru, plecat în acea seară către Taxobeni, a avut de trăit momente deosebite. Am ajuns la vama Sculeni pe la orele 19 și se făcuse întuneric, era o seară cu ceață și umedă. La vama Sculeni din dreapta Prutului a trebuit să plătim 300.000 lei taxă, pentru câteva alimente luate din niște pensii mici ca ale noastre, pentru a le oferi unei mame de erou în suferință. A trebuit să plătim
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Întreagă, născocind o mie de urzeli exotice, garantate de ignoranța audienței sale. Îi citeam pe buze cuvintele calde, seducătoare, În vreme ce fețele care Îl Înconjurau se strîngeau tot mai aproape, ca să-i audă și mai bine poveștile desfășurîndu-se. Ca printr-o ceață Îndepărtată, Îl vedeam pe medicul american pe care Îl Întîlniserăm În Bariloche, dînd din cap: „Cred că veți ajunge În locul spre care vă Îndreptați, aveți curaj. Dar cred că veți rămîne ceva vreme În Mexico. E o țară minunată.“ Dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
la bord și să ne ascundem Într-un astfel de loc ferit numai cu complicitatea unuia dintre ei. După care am auzit o voce spumegîndă și din senin a apărut o mustață care ni se părea enormă, băgîndu-ne Într-o ceață totală. Pe marea liniștită plutea, În șir indian, o linie lungă de coji de pepeni, perfect curățate. Restul a fost umilitor. Marinarul ne-a spus după aceea: „L-aș fi dus eu de nas În ce privește mirosul, băieți, dar a văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
rege, și acela sunt eu!“ Însemnări 9 octombrie 1949 Crin - floare împărătească! Dragostea o gust din plin, fără prejudecăți și fără reticențe. 15 octombrie 1949 Este o senzație poate prea complexă pentru a încerca să o descriu: Liniște... Afară e ceață. Micuțul squar s-a schimbat în chip feeric: mici crăcuțe, subțiri și negre, presărate cu perle de apă transparente pe un fond cenușiu-mărgăritar. S-ar zice: o stampă japoneză... Față de acest peisaj mirific, cerul mediteraneean rămâne banal în frumusețea și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
s-a schimbat în chip feeric: mici crăcuțe, subțiri și negre, presărate cu perle de apă transparente pe un fond cenușiu-mărgăritar. S-ar zice: o stampă japoneză... Față de acest peisaj mirific, cerul mediteraneean rămâne banal în frumusețea și azurul său. Cețurile au mai mult farmec. Totul este bizar și straniu, dar nu te mai miri de nimic, doar, poate - de lucrurile simple. Dar nici de acestea, căci ajungi la concluzia că lucruri simple nici nu există: totul este complicat la infinit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Să nu Vă pună dracu’ să nu mă ascultați, că naiba Vă ia! Mai întâi de toate, faceți bine și lăsați-Vă de muierlâcuri și de gratuități inutile! Iubiți pe cine vreți, culcați-Vă cu cine doriți, dar atunci fa ceți-o din tot sufletul, iar dacă nu iubiți aveți curajul s-o recunoașteți bărbătește și nu mai faceți pe amorezatul și nu mai oftați ca un terchea berchea pe la toate apusurile de soare! 5 martie 1951 Versurile chinezești, fermecătoare și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
făcută cu ani în urmă în tovărășia lui Popingham, păstrasem o viziune sumbră, desprinsă parcă din Împărăția lui Verde Împărat: un drum de calvar, alcătuit din imense stânci negre, peste care se așternuse un lințoliu de licheni galben-albaștri, învăluit în cețuri și presărat tot timpul de o ploaie fină și deasă ce te pătrundea încet-încet până la piele... De data aceasta totul a fost diferit: un soare cald și prietenos îndulcea toate culorile, transformând peisajul într-un tablou măreț, dar idilic. Pe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nopții. P.S. Îmi vei răspunde oral la această scrisoare. 12 noiembrie 1952 I-am dat scrisoarea lui Mihai... și am adăugat: — Ai în ultimul timp, văzându-mă, un surâs vinovat. Nu-ți șade bine. Tu nu-mi datorezi absolut nimic! Ceață cu miros de frunze moarte... 14 noiembrie 1952 Sunt devorat de pasiune... și nu am cum s-o potolesc decât scriind, fie ce-o fi! 17 noiembrie 1952 Vreau să traduc din Rilke (acea poveste cu privire la străbunicul său) în limba
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
acesteia. Se instaurase septembrie și toamna bătea la ușă... Îmi amintesc de urcușul prin propileele de stâncă ale Pietrei Mari, cu difi cul tățile lor atrăgătoare, care aminteau de Strunga Dracului, iar apoi de muchia ascuțită a crestei. Se lăsase ceață, așa că nu vedeam decât pietrăria imediată a muntelui, fără priveliști largi, desfătătoare, fără viitor... Nu avea rost să înaintăm prea departe. Așa că am cules o bucățică de calcar alb ca amintire și ne-am în tors. Trebuia să ne grăbim
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
parcă așteptând să se producă ceva; ce anume nu știam. După un timp să fi trecut vreo zece minute s-au auzit niște bufnituri în interiorul cămăruței. Spațiul se umpluse deja de un fum dens, de parc-ar fi fost o ceață puternică într-o dimineață de toamnă târzie. Aproape că nu se mai zărea nimic. S-a auzit din nou izbitura în geam și în aceeași clipă am deslușit silueta unei pisici gri cu pete albe înnebunită de groază, cățărându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Geneva și București cu autocarul, pot afirma că am devenit aproape un expert în acest gen de întreprinderi anevoioase, obositoare și periculoase de nu știu câte ori am văzut moartea cu ochii în farurile camioanelor ce vin din sensul opus sau în ceața deasă, în care șoferii se năpustesc pe autostrăzi cu viteze de 120 km la oră. Dar și box-ul de fier sau cuțitul de parașutist cu zimți, cu care interlopii din Arad specializați în alba-neagra îi jefuiesc pe nenorociții care
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
limba, ci inima mi se umflase, ocupând creierul și plămânii, blocând picioarele și respirația, inima era o tumoare - și în fața acestui diagnostic nu am găsit ceva mai bun de făcut decât să mă așez pe scările unei clădiri pierdute în ceață, ca să-mi trag sufletul și să-mi iau pulsul, să număr cât de cât bătăile tumorii cardiace; am încercat, dar nu mai aveam cifre în minte, nu mai știam să număr și am început în sfârșit să țip - „La Moscova
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
menirea sa.” Ca și reflecțiile la viața personală și starea politică din România, cele privitoare la religiozitate și credință, în general, rămân tot așa în zona căutărilor... „Într-o zonă în care am constatat clar că majoritatea oamenilor merg prin ceață, eu consider că am ajuns la niște concluzii clădite în mod logic, trasate pe argumente pe care le pot susține clar și la obiect. Problema este că nu se discută despre aceaste chestiuni foarte importante!” Deși s-ar părea că
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
cu un optimism care își îndeamnă și cititorul către speranțe măcar. „Sunt multe chestiuni care pot fi înțelese absolut în mod logic, la nivel elementar, dar lipsa de interes și inconștiență a oamenilor îi face pe aceștia să orbească în ceață.” Spunând acestea, el conchide ca un optimist: „Avem toate datele necesare pentru a înțelege corect! Nu s-a întors nimeni de dincolo să spună.” - dar un bun detectiv care rezolvă un caz nu se află la locul faptei și totuși
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]