9,278 matches
-
o altă moșie. Iar într-un ispisoc din 27 iunie 1604, de la Eremia Movilă, pentru diacul Pavel Taban se precizează: Medveja, unde a fost Oanță. Însă cine a fost Oanță și unde anume nu se știe. La 8 noiem. 1616 domnitorul Radu Mihnea Ionașcu îi întărește lui Ionașcu, fiul Bilei, un sfert din s. Medveja. În fine, mai aflăm că în 1665 moșia aparținea unor boieri din neamul Hajdeu, niște înaintași ai lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Secetele din ultimul deceniu al
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
răpunându-i pe musafirii nepoftiți. Cercetătorul Vladimir Nicu a studiat și el această localitate și chiar a publicat în ziarul «Moldova Suverană» (10 ian. 1995) o schiță interesantă. El constată că în 1667 trec pe aici cetele de oaste ale domnitorului Moldovei Petriceico Vodă și ale domnului Munteniei Grigore Vodă. Ele trec Prutul pe la Zalucea. Deci, aceste sătișoare erau deja bine cunoscute. Denumirea actuală Drepcăuți o aflăm dintr-un document din 15 iulie 1702 «ca sat al lui Ioan Aga», dar
Drepcăuți, Briceni () [Corola-website/Science/305137_a_306466]
-
zarzavaturi, livezi cu fructe, pășuni..." Dar de unde s-a luat satul? Documentele vechi atestă că temelia lui a fost pusă de niște cete de arcași și răzeși, care, pentru slujbă credincioasă, au primit această moșie ca să-și ridice case. Așadar domnitorul, fiind mulțumit de slujba lor, le-a dăruit un loc foarte bun, cu pămînt roditor, cu piatră din belșug, cu lemn de stejar și apă de băut, de asemenea, foarte bună. Din acel document de istorică atestare a satului, semnat
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
de odihnă a localității. Un alt potențial monument istoric sunt cele 2 movile de pamânt care se află în apropierea satului, dintre care în prezent a ramas numai una. Din istorie se cunoaște că cele două movile erau utilizate de domnitorii Moldovei ca un sistem de semnalizare. Prima atestare documentară a localității a fost în anul 1669. Pe 30 iulie 1734, Nicolae Mavrocordat scrie carte lui Mazarachi biv-jitnicier Pârcălab de Chișinău să dea înapoi lui Pavăl de la Pașcani pâinea ce a
Chirca, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305129_a_306458]
-
are o climă caldă, temperată, influențată de clima Carpaților estici și a Câmpiei Ucrainene. Era pe vremea, când vestea despre bogăția și frumusețea acestor pământuri trecea cu încântare hotarele țării. Întro-o după amiază de vară, pe când soarele cobora spre chindii, domnitorul, cu câțiva oameni din garda sa, străbătea, în goana cailor, desișul greu al codrilor. Ochiul ager al domnitorului, observă cum se furișează printre copaci o ceată de tâlhari. Începu o luptă crâncenă și inegală (dușmanii fiind mult mai mulți la
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
vestea despre bogăția și frumusețea acestor pământuri trecea cu încântare hotarele țării. Întro-o după amiază de vară, pe când soarele cobora spre chindii, domnitorul, cu câțiva oameni din garda sa, străbătea, în goana cailor, desișul greu al codrilor. Ochiul ager al domnitorului, observă cum se furișează printre copaci o ceată de tâlhari. Începu o luptă crâncenă și inegală (dușmanii fiind mult mai mulți la număr). Obosit să tot lupte cu sabia, Ștefan Vodă a scos din carâmbul cizmei biciul său cu mâner
Bravicea, Călărași () [Corola-website/Science/305149_a_306478]
-
când a fost devastată din nou. Lângă Crihana Veche se pot observa 10 movile funerare (tumuluri, gorgane), rămase de la populațiile mai vechi. Cea mai veche mențiune documentară cunoscută este cea din 16 mai 1425, depistată dintr-un uric semnat de Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun. Apoi urmează una din 2 iulie 1502, pomenindu-se aici, de asemenea, Valea și Gârla Cârhana, pe timpul lui Ștefan cel Mare, când, prin voia Măriei Sale, Mănăstirea Putna primește în dar mai multe sate. Una dintre legende
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
doar o movilă de piatră cu o cruce mare pe ea. Odată semnat (Tratatul de la Paris (1856)), Crihana Veche, împreună cu localitățile din județele basarabene Cahul, Bolgrad și Ismail, revine în componența Principatului Moldovei, participând în 1859 la Unirea Principatelor sub Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Face parte administrativ din România (până în 1866 Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei) până în 1878 (Tratatul de la Berlin), când Imperiul rus reocupă teritoriul basarabean al României până la Prut și Dunăre. Primul deputat al cahulenilor în Parlamentul de la
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
de astăzi înainte locul acesta spunîndu-i Hlina. Mai apoi cei care s-au stabilit cu traiul aici i-au zis Hlina/Hlinaia. Pe 12 aprilie 1620, satul sub numele de „satul lui Costea Buceac” este pentru prima dată amintit de către domnitorul Gașpar Grațiani, care ea făcut danie acest sat lui Costea Buceac, care era mare Vornic de Țara de Jos. Satul mai este amintit și ca punct pe hotar pe valea Racovățului, în 1664 cînd domnitorul Gheorghe Duca întărește o mărturie
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
pentru prima dată amintit de către domnitorul Gașpar Grațiani, care ea făcut danie acest sat lui Costea Buceac, care era mare Vornic de Țara de Jos. Satul mai este amintit și ca punct pe hotar pe valea Racovățului, în 1664 cînd domnitorul Gheorghe Duca întărește o mărturie hotarnică a sat. Ocăuți din Ținutul Hotin. Apoi se mai face o împărțeală de sate în ramura Canta a neamului Cantucuzino în sept. 1693. După aceasta aproape un secol nu sa mai citit despre Hlinaia
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
bătrânul, vinde o jumătate de moșie din satul Mereșeni lui Enache postelnicul cu 30 de galbeni. Satul ființa, căci despre vechimea lui, același zapis stipulează "...ale cărui privilegiu le-a pierdut din cauza tătarilor, când a venit Ștefan Tomșa la domnie". Domnitorul Radu Mihnea confirma această cumpărătură la 25 martie 1624. Arhivele au păstrat și alte hrisoave - din 30 mai 1669, 25 mai 1731, 30 august 1775 și 1 iunie 1768. Interesante pagini despre istoria acestui sat pe la sfârșitul sec. 18, vor
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
pământ și 296 de gospodării. Preocuparea de bază este agricultura, dar locuitorii satului sunt și meșteri buni de cojoace și de împletituri din lozie. În anul 2001 școala din localitate a fost transformată în gimnaziu, acordându-i-se numele marelui domnitor Mihai Viteazul, al cărui bust, donație a Consiliului Județean Prahova, a fost instalat la 27 august 2001 în fața instituției (sculptor Eugen Petri din Ploiești). Din componența comunei Cazangic mai fac parte satele Frumușica și Seliște. Frumușica, vechea denumire Manucbeevca, e
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
Sântana de Mureș-Černjahov . Următorul sat a fost înființat după cucerirea romană a Daciei. Localitatea a fost arsă și devastată de către huni în 376 e.n. Prima atestare a satului actual datează din 5 martie 1487, într-un act domnesc prin care domnitorul Moldovei Ștefan cel Mare dăruiește lui Ivanco Bârlici, pentru slujba credincioasă, câteva sate, inclusiv Corlâtenii. Apoi, timp de un secol, nicio mențiune a satului nu apara actele oficiale. Un document din secolul al XVIII-lea ne relatează despre un conflict
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
din secolul al XVIII-lea ne relatează despre un conflict dintre Mărioara Calimah cu ofițerul rus Serghie Leontiev pentru moșia Corlătenilor, ajunsă la Divanul Moldovei. Măriora Calimah a adus ca mărturie câteva hrisoave, în care sunt semnalați Corlătenii, de la 3 domnitori: Constatin Movilă, Gheorghe Ghica și Alexandru Vodă, utimul fiind data cu 28 decembrie 1792, iar primul cu 1610. Cauza și finalul conflictului nu sunt cunoscute. În această perioadă moșia aparținea Mănăstirii Sfântul Spiridon. Mai târziu, la 6 iunie 1786 Petrea
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
îl face danie Mănăstirii Bistrița. Draga din Biliceni apare la 13 iulie ca martor în zapisul prin care Drăgan și fiul său vând lui Matiaș Sturza o parte de moșie la Sămășcani drept 60 taleri. Iar la 5 august 1646 domnitorul Vasile Lupu întărește stăpînirea lui Andrei, căpitanul de curteni, asupra unor părți de ocină din Biliceni, Horodiște, Dereneu și Prihodiște „cu fînaț și cu loc de mori în Ciuluc și pe Cula”, „cu vie și cu pomînt și cu tot
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
a apărut, se pare, în secolul XIX. Este o localitate legată de scriitorul român, boierul Aleco Russo a cărui moșie era în acest loc, iar oamenii din Măcăreuca lucrau la el. Documentar, localitatea Măcăreuca își confirmă existența la 1528, cănd domnitorul Moldovei, Petru Rareș, dăruiește printr-un act marelui armaș Marco Ciciuman 3 sate din ținutul Soroca, printre care și Măcăreuca. La 1814 moșia Măcăreucei aparținea sfetnicului Ioan Russo, iar la 1821 nobilului Grigore Ioan Russo. Această dinastie de boieri a
Măcăreuca, Drochia () [Corola-website/Science/305228_a_306557]
-
de "„Adormirea Maicii Domnului”" în prezent ea poartă denumirea de „Sfînta Treime”. În partea de nord a satului Bodești au apărut două cătune prin anul 1748, cătunul Harbuțcani și o așezare de oameni liberi Răzeși, care făceau parte din oastea domnitorului Moldovei - Nicolae Mavrocordat. Răzeșii fiind oameni liberi arendau pământ de la boieri și dezvoltau gospodăriile particulare. Ei primeau la muncă țărani fugiți din alte sate dându-le pămînt. În decursul anilor numărul gospodăriilor din Răzeși a crescut la 48 pînă la
Pohoarna, Șoldănești () [Corola-website/Science/305215_a_306544]
-
este un adevăr îndeobște acceptat de istorici". Printre aceștia s-au aflat și boieri cu nume ungurești: Ianos, Miclos, Laslau, Tamâș, Giurgiu, Forro. Satul Semeni își trage numele de la cuvântul "seimeni-din turc. seğmen, seymen " -soldați, care formau armata plătită a domnitorului. Elizavetovca e un sat întemeiat în perioada ocupației Basarabiei de către Rusia țarista, alte sate cu denumiri caracteristice perioadei de dua 1812 sunt Novaia Nicolaevca, Romanovca, Alexeevca, Hristoforovca, Lidovca). În satele menționate mai sus populația majoritară sunt ruteni, pe când în Elizavetovca
Zagarancea, Ungheni () [Corola-website/Science/305222_a_306551]
-
km spre nord de Chișinău, pe malul râului Bâc, la răscrucea drumurilor naționale Chișinău-Nisporeni și Chișinău-Ungheni. Este cel mai mic oraș din Republica Moldova. Pentru prima dată este menționat într-un document din 25 aprilie 1420. În alt document din 1491, domnitorul Ștefan cel Mare vorbește de Apa Bucovăț, când întărește la Suceava uric pentru moșiile mănăstirii Humorului, firul hotarului fiind punctat prin mai multe localități, inclusiv Bucovăț. Este notoriu faptul că în lucrarea sa din 1904, Zamfir Arbore nu descrie satul
Bucovăț () [Corola-website/Science/305247_a_306576]
-
ale arnăuților și gospodăria preotului din sat. La sfîrșitul anului 1774 satul se golise și mai rău avea numai 10 case. Scutire de la bir s-a făcut numai pentru mazilii Iordache Sava și Vasile Oprea. Recensămîntul din 1803 din porunca domnitorului Alexandru Moruzi găsește în satul Alcedar numai 47 gospodării ale răzeșilor. La 10 martie 1805 acest voievod scrie ispravnicilor din Soroca să aleagă partea răzeșilor din Alcedar, moșia cărora era împresurată de Pietrache Catargiu, care stăpînea și la Șestaci, și
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
și rădăcini. Hambarele erau pustii. Cînd a venit primăvara, nu aveau semințe pentru a semăna, Ștefan Vodă, plin de înțelepciune, le-a spus: „Grijiți voi de altele, că D-zeu a avut grijă să pună la păstrare semințe.” Tot atunci domnitorul a dat ordin pîrcălabilor să are grabnic toate drumurile țării. Această poruncă a fost îndeplinită întocmai, deși lumea nu înțelegea. Mulți s-au gîndit că Ștefan Vodă și-a pierdut mințile. Apoi, peste puțin timp, toți au văzut că pe
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Iași, Principatul Moldovei - d. 28 septembrie 1876, Târgu Ocna, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești) scriitor, om politic și patriot român. a fost fiul unui boier înstărit. Educația școlară și-a făcut-o în casa părintească și la curtea domnitorului Ioniță Sandu Sturdza, a cărui soție era mătușa mamei lui, și apoi la Chișinău și Odessa. În 1834, a fost trimis pentru studii în Franța și Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841. În anul 1842, era
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]
-
i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului Mihail Sturdza. După aceea a trecut în Bucovina, unde a coordonat munca și propaganda comitetului revoluționar din Moldova, aflat în exil, Alexandru Ioan Cuza sprijinindu-l în eforturile sale. Înfrângerea revoluției în Țara Românească a spulberat iluziile moldovenilor în posibilitatea
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]
-
obligați să părăsească Bucovina și să se întoarcă în Franța. Alături de alți exilați români, în 1849 Costache Negri și-a dedicat eforturile cauzei unioniste, dar în curând a avut posibilitatea să se întoarcă în Moldova, unde fusese ales un nou domnitor, Grigore Alexandru Ghica, care l-a numit în diverse funcții judecătorești și administrative. Ca om politic și patriot s-a remarcat mai cu seamă după 1851, când a ocupat prima funcție publică - pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]
-
prima funcție publică - pârcălab de Covurlui. Odată cu internaționalizarea chestiunii românești, din 1855 Negri a început o carieră diplomatică, care a făcut din el cel mai de seamă diplomat român al următorului deceniu. În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului
Costache Negri () [Corola-website/Science/305984_a_307313]