9,472 matches
-
dintre autobiografic și ficțiune. Am avea astfel autoficțiunile “adevărate, al căror conținut narativ este, dacă pot spune așa, autentic ficțional”, În rîndul lor putînd fi inclusă Divina Comedie sau Don Quijote (accentul cade pe ficțional) și “falsele autoficțiuni”, “care nu sînt ficțiuni decît pentru vamă: altfel spus, autobiografii rușionoase.” Reputatul naratolog se vădește astfel un purist incorijibil care păcătuiește În primul rînd printr-o idee imuabilă despre literatură, aceea care o suprapune fără rest funcțiilor estetică și didactică. Din acest punct de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
iar cititorul este Încurajat să creadă că femeia din debutul textului este o scroafă (personificată, desigur). Pe de altă parte, desigur, prin acest salt ficțional, autorul sugerează cititorului - pe baza unei experiențe pragmatice comune - că ceea ce citește de-acum este ficțiune. Dincolo de aspectele formale, predominante În studiile citate care se ocupă de autoficțiune, ar trebui să ne oprim cred la specificul ei ideologic și la motivațiile socio-antropologice ale succesului ei. Evident, literatura modernă, de la Baudelaire Încoace, dar, desigur, și fragmente mai
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
politicoasă odată, tot mai perversă În vremea din urmă cu intenția vădită, azi, de a-și scoate cititorul din țîțÎni. Mi se pare de aceea absurd să separăm fără rest autobiografia - atunci cînd face parte dintr-un patrimoniu literar - de ficțiune. Pentru că, pe măsură ce criza identității sporește printre indivizii unei societăți, e normal ca textele literare apărute s-o ilustreze mai mult sau mai puțin acut printr-o Îndepărtare crescîndă de la reprezentarea realistă clasică - holistă - și apropiere concomitentă de individual (ceea ce poate
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cercetează microuniversuri rămase pînă nu demult În suspensia anomiei. Concurează la proliferarea autoficțiunii atît hedonizarea individualismului contemporan cît și prăbușirea metanarațiunilor constatată de Lyotard: “Autoficțiunea s-ar fi născut deci din cucririle psihanalizei, impunînd o concepție despre literatură ca inevitabilă ficțiune. Cu Freud, autobiograful a realizat că, imediat ce există poveste, adică punere În text, apare ficțiunea.” Nu e de mirare că autoficțiunea a fost inclusă În postmodernitatea literară, tocmai datorită ambiguității sale formale și pragmatice: “Dacă la moderni, literatura Înseamnă căutare
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individualismului contemporan cît și prăbușirea metanarațiunilor constatată de Lyotard: “Autoficțiunea s-ar fi născut deci din cucririle psihanalizei, impunînd o concepție despre literatură ca inevitabilă ficțiune. Cu Freud, autobiograful a realizat că, imediat ce există poveste, adică punere În text, apare ficțiunea.” Nu e de mirare că autoficțiunea a fost inclusă În postmodernitatea literară, tocmai datorită ambiguității sale formale și pragmatice: “Dacă la moderni, literatura Înseamnă căutare de adevăr și valoare, la postmoderni ea și-a pierdut total această dimensiune.”. Acest diagnostic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
masificate (cum constată Peter Sloterdijk), Lejeune și Genette continuă sîrguincios și autarhic, cu disprețuitoare suficiență, În cîmpul literaturii, o lucrare stearpă. Țintuit de mirajul nestoit al definițiilor de dragul lor, prea didactic, iată cum vede Genette diferența pragmatică dintre enunțurile “de ficțiune” și cele “de realitate” (de tip istoric), pe baza căreia numește false autoficțiunile contemporane: “Trăsătura specifică a enunțului de ficțiune, este că, contrar enunțurilor de realitate, care descriu În plus (!) o stare de fapt obiectivă, el nu descrie nimic altceva
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
stearpă. Țintuit de mirajul nestoit al definițiilor de dragul lor, prea didactic, iată cum vede Genette diferența pragmatică dintre enunțurile “de ficțiune” și cele “de realitate” (de tip istoric), pe baza căreia numește false autoficțiunile contemporane: “Trăsătura specifică a enunțului de ficțiune, este că, contrar enunțurilor de realitate, care descriu În plus (!) o stare de fapt obiectivă, el nu descrie nimic altceva decît o stare mentală.”, ca și cum ar exista un obiect numit realitate și un locutor unic care-l cunoaște perfect. Una
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Are “dreptate” Genette cînd numește autoficțiunea așa cum e practicată ea astăzi “autobiografie rușinoasă”: Într-adevăr, În 2000 nu se mai scrie literatură pentru exact aceleași motive ca În 1977. Nu mai există decît foarte puține proiecte colective (cum e Noua ficțiune), iar membrii lor rămîn În umbră. Scriitorul recurge la tactici ale autentificării (și acestea sînt atît explicit tematice, stilistice cît și, subliminal, pragmatice) din ce În ce mai brutale, care Încep să lase o anumită literatură În urmă: dacă ne gîndim la ultimul roman
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
să militezi, de pildă, pentru fumat; nu numai că e rău, dar e interzis. E rău să militezi pentru legalizarea prostituției. Dar nu numai că e rău, e absolut imposibil să lupți, cu violență, pentru orice. Războiul a devenit o ficțiune, nimic nu mai animă pe nimeni poate doar sportul, dar, și acolo, apartenența socială joacă un rol foarte important. Consumul, s-ar putea spune, funcționează ca debușeu libidinal, dar unul de intensitate mică. Iar televiziunea este mai degrabă un anxiolitic
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de text, de "autofricțiune", după cum se alintă Doubrovsky În romanul textualist Fils care propune termenul, și ar putea fi fagocitată de teoriile textului care astăzi nu mai spun multe despre literatură. Dar e vorba despre o transcendență factice, mediată de ficțiune, livrată ca momeală cititorului comod. Identitatea eului autoficțional, manifestat ca insuficient, nu se realizează odată epopeea lui Încheiată, ca liant epic și metafizic În stare să rezolve un conflict, ci În timp ce se povestește pe sine ca in-ipostaziabil, ca avatar al
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
supuși dorinței sîntem cu toții. Or, dacă Întotdeauna diferența se realizează pe verticală, de la Platon Încoace (fie și dacă ne gîndim doar la diferența de altitudine dintre solul peșterii și cel exterior), autoficționarul Încearca să se individualizeze pe orizontală. Partea de ficțiune, cu sau fără materializare simbolică, ca procedeu de compromis prin care cititorul este cointeresat la drama eului lipsit de transcendență, apare, la gradul zero, În chiar voința de epicizare a scriiturii. Autoficțiunea are nu numai nerv și ritm, dar are
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
IV. 3.3. Autoficțiuni dionisiace Nu toate autoficțiunile sînt crude, violente, subîntinse de un mesaj social, de revolte ale memoriei, de travalii de doliu neîncheiate, dominate de pulsiuni blocate. Nu toate autoficțiunile sînt terapeutice. Pe celelalte le numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care personajele nu vin să epateze burghezul prin comportamente iconoclaste. Există, totuși, o abisalitate a personajului feminin În literatura franceză, deconstruită de un Jean Echenoz dar reconfirmată de Jean-Philippe Toussaint, pe care majoritatea naratoarelor de autoficțiune și-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și panax, nume de plantă - trimiterea limpede la sevă reține atenția), Frederic Martel scrie că este „un roman care Încearcă să depașească orice determinare sexuată”. În aceiași ani, Tony Duvert, romancier client al editurii Minuit ca și Monique Wittig, scrie ficțiuni de o extrem de diversă tipologie, oscilînd Însă de la romane În miniatură infuzate de cel mai senin umor - În Băiatul cu un inel de argint În ureche - la texte dense unde dezancrajul referențial și specularitatea excesivă permit desfășuarea unui limbaj greu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sinistră dar mai degrabă parodică) fără a da nici un indice gramatical de gen nici naratorului la persoana I, nici personajului la persoana a III-a.” Într-adevăr, diferența care așază acest roman Într-un alt loc decît cel comun al ficțiunii feminine franceze la modă poate fi exprimată În termeni oarecum bergsonieni: placarea mecanicului - constrîngerea formală citată - pe viu - povestea de dragoste nefericită. Dincolo de bulversarea „gramaticii de gen”, narațiunea este traversată de aluzii intertextuale. Există de pildă investiții de imaginar din
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
peste ocean. Agnès Desarthe reușește un roman foarte bun la editura L’Olivier, În 2006, Mangez-moi. Lydie Salvayre nu-și expune trupul și nu șochează prin reprezentări ale unei intimități marginale. Ea Își etalează conținutul memoriei, frustrările refulate aici, În ficțiuni „de cuvinte”, construite mai degrabă din discurs direct. Există, desigur, o anumită tradiție care impune respect În fața femeilor-scriitoare (dacă ne gândim doar la corespondentele lui Pascal și Descartes, Mlle de Roannez și prințesa Elisabeth, până la celebra Castor a lui Sartre
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
respect În fața femeilor-scriitoare (dacă ne gândim doar la corespondentele lui Pascal și Descartes, Mlle de Roannez și prințesa Elisabeth, până la celebra Castor a lui Sartre). Romancierele contemporane și-au deplasat centrul de greutate al dependenței față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
obtenir que par son contraire exact, ce qu’aucun frère ni camarade, dans son désir niais d’unité familière ou familiale, ne reșoit ni ne donne jamais: le sentiment profound du Pas-moi; l’intelligence de l’Autre.” La granița dintre ficțiune, jurnal și eseu, Camille Laurens Înaintează În proiectul de scriere a cărții totale, una a experienței totale desfășurată, prin intermediul conștiinței, exclusiv Între trupuri. Două tipuri de comentariu pot Însoți citatul de mai sus. Unul, malițios, s-ar putea formula retoric
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu valoare metafizică (Marie Darrieussecq și Lorette Nobécourt), tîrfa hiperbolică (caz autentic de astă-dată, Catherine Millet), ascensiunea În lumea modei a unui manechin masculin datorită urîțeniei lui absolute (Amélie Nothomb) sînt cîteva dintre invențiile literaturii feminine ale ultimilor zece ani, ficțiuni forte, expoziții ale unor șocante anomalii somatice. șirului acesta de orori i se adaugă recent o alta: o bătrînă de 83 de ani care se Îndrăgostește și se mărită cu un preot de vreo 30. Invenția Îi aparține unei marseieze
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și ea amenințată de zdrobitoarea capacitate de asimilare a societății consumeriste. Merită să observăm că diagnosticele sociale fidele discursului care a dus la politicile de șoc suportate În secolul XX s-au numit - atunci cînd au fost date, prin deturul ficțiunilor, de romancieri - realism. Romanul realist francez din zilele noastre și-a mutat accentul de pe “noi” pe “eu”, În concordanță cu recenta resurecție a individualismului (cu cîteva excepții notabile și cu atît mai semnificative, ca cea a lui Houellebecq). Există o
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ambiguitate și s-a decis să ceară ritos: judecată dreaptă - adeziune sau condamnare și să ofere: autenticitate, adevăr - care, se știe, pot fi mai puțin credibile decît verosimilul. Lorette Nobécourt cade cîteodată În capcana neîncăpătoare a literaturii: uită că, scriind ficțiuni, ea se află Într-un atît de hulit Sistem. Cu cît autoarea e mai sinceră, cu atît mai inautentică-i pare literatura (spre sfîrșitul cărții). Cu cît limbajul e mai agresiv, literatura pierde În estetică ceea ce cîștigă În retorică. Această
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
denumirea științifică a insectei este musca domestica. O atenție mai mare va fi acordată muștelor abia cu 132 de ani mai tîrziu, În 1989, de Jean Echenoz, În romanul său Lac. În următorii ani, musca devine o prezență familiară În ficțiunile franceze, simptomatică În același timp: pentru moartea „subiectelor mari”, pentru mizeria contemporaneității, pentru penuria de autentic. Pe de altă parte, musca redeschide un spațiu vital evacuat din literatură În anii 1950 sub acuzația de convenție burgheză, umanizează, printr-un aparent
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
postmoderne, Echenoz Își trage treningul pe cap și Începe maratonul scriptural detașat, pe distanță și perioadă nedeterminate. “Nu vreau să scriu o chestie atemporală, vreau să descriu lucruri cât mai legate de lume. Îmi place să mizez pe raportul dintre ficțiunea totală și marcajul cu locuri și obiecte precise”, spunea scriitorul Într-un interviu luat după câștigarea premiului Médicis În 1983, cu romanul Cherokee. Etichetat minimalist, răspunde cu sinceritatea și siguranța celui pentru care a fi scriitor reprezintă o valoare În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
veche, fie tradiția literară vernaculară oricât de diferită de alta (am spus alta, dar diferențele Între forme părăsite de conținut specific devin simple limite cartografice trasate formal, cu rol orienativ, bunăoară rolul hărții restaurantelor Mac Donald’s din statele europene). Ficțiune și manual de literatură deopotrivă, ficțiune și scriitură care alunecă printre grade urcând la metaficțiune și niciodată sedusă de propriul efect de real până Într-acolo Încât să uite de “sine”, Cinéma este proiecția grafică a unui film intermediată, malformată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de diferită de alta (am spus alta, dar diferențele Între forme părăsite de conținut specific devin simple limite cartografice trasate formal, cu rol orienativ, bunăoară rolul hărții restaurantelor Mac Donald’s din statele europene). Ficțiune și manual de literatură deopotrivă, ficțiune și scriitură care alunecă printre grade urcând la metaficțiune și niciodată sedusă de propriul efect de real până Într-acolo Încât să uite de “sine”, Cinéma este proiecția grafică a unui film intermediată, malformată, decupată, refractată și astfel lumii redată
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
de-o replică, preț de-un cadru, pentru a nu transforma cartea În scenariul filmului, pentru că naratorul nu se poate opri din a vorbi filmul, filmul este vorbit, anticipat, derulat Înainte și Înapoi, pentru a nu lăsa cititorul față cu ficțiunea fără a-i revela convențiile, subtilitățile, pentru a-i stoarce sensul și pentru a demonta convenția diegetică producătoatre de sens, pentru a demonstra că sensul este o construcție numai de la concluzie de la ipoteză, că sângele pleacă din capilare pentru a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]