8,564 matches
-
deținând una dintre cele mai valoroase colecții clasice de timbre românești, pentru perioada 1858-1879, colecție moștenită de la tatăl său, cunoscutul filatelist Corneliu Spineanu. Ulm Spineanu era renumit pentru afirmațiile alambicate pe care le făcea. Amintim două dintre acestea, intrate în folclorul umorului politic și fiind incluse în culegeri pe această temă:
Ulm Spineanu () [Corola-website/Science/302489_a_303818]
-
(n. 20 octombrie 1872, Avdela, Grecia - d. 20 ianuarie 1943, Silistra, Bulgaria) a fost un lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână (macedoromână), un neobosit culegător de folclor și cercetător în domeniul aromânei, editor al celor mai vechi texte aromânești. Clasele primare le-a făcut în comuna natală, Avdela, iar cursul secundar în Bitolia. În 1891 devine student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
în istoria culturii aromânești" (Matilda Caragiu Marioțeanu,care il considera ca unul din dascălii ei), autor al unor impunătoare tomuri, precum "Românii din Meglenia" (1900) și "Meglenoromânii" (I-II, 1902), Papahagi este, totodată, autor al unor contribuții fundamentale la cunoașterea folclorului aromân: "Din literatura poporană a aromânilor" (1900) și "Basme aromâne" (1905). În prima, bogatul sumar cuprinde folclorul copiilor, medicină populară, ghicitori, proverbe, colinde, obiceiuri (paparude, Lăzărelul, Sânziene), lirică de dragoste, bocete, toate textele fiind date în aromână și dacoromână. Capitolele
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
unor impunătoare tomuri, precum "Românii din Meglenia" (1900) și "Meglenoromânii" (I-II, 1902), Papahagi este, totodată, autor al unor contribuții fundamentale la cunoașterea folclorului aromân: "Din literatura poporană a aromânilor" (1900) și "Basme aromâne" (1905). În prima, bogatul sumar cuprinde folclorul copiilor, medicină populară, ghicitori, proverbe, colinde, obiceiuri (paparude, Lăzărelul, Sânziene), lirică de dragoste, bocete, toate textele fiind date în aromână și dacoromână. Capitolele sunt precedate de scurte comentarii, de referințe la contribuții românești și străine pe aceeași temă; la jocurile
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
1900 este un volum de literatură populară conținînd un număr apreciabil de proverbe, zicători, ghicitori, colinde, balade și un bogat capitol consacrat medicinei populare, jocurilor de copii, obiceiurilor etc. "Din literatura poporană a aromânilor" este prima contribuție științifică la cunoașterea folclorului aromân, depășind încercările modeste ale unor Tașcu Iliescu, Vanghele Petrescu, M.G. Obedenaru, I.D. Caragiani. „Această operă - spune Gr. G. Tocilescu - ca și celelalte scrieri asupra folclorului aromân datorate d-sale, întrunesc strict toate condițiunile cerute, sunt dezbrăcate cu totul de
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
copii, obiceiurilor etc. "Din literatura poporană a aromânilor" este prima contribuție științifică la cunoașterea folclorului aromân, depășind încercările modeste ale unor Tașcu Iliescu, Vanghele Petrescu, M.G. Obedenaru, I.D. Caragiani. „Această operă - spune Gr. G. Tocilescu - ca și celelalte scrieri asupra folclorului aromân datorate d-sale, întrunesc strict toate condițiunile cerute, sunt dezbrăcate cu totul de orice tendințe și considerațiuni patriotice rău înțelese, neurmărind decât adevărul, singurul în stare a contribui la limpezirea multor probleme relative la istoria limbilor romanice în genere
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
dezbrăcate cu totul de orice tendințe și considerațiuni patriotice rău înțelese, neurmărind decât adevărul, singurul în stare a contribui la limpezirea multor probleme relative la istoria limbilor romanice în genere, care au întreținut și cimentat și mai mult dragostea pentru folclor." Cealaltă contribuție de seamă a lui Papahagi, "Basme aromâne", a surprins „duhul aromânilor" atât în substanța sa spirituală, cât și originalitatea graiului, reprodus cu „deplină scrupulozitate", culegerea efectuându-se sistematic, iar colecționarul străduindu-se să nu altereze nimic. Nu l-
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
Boiagi. A îngrijit "Studii istorice asupra Peninsulei Balcanice" de Ioan D. Caragiani. Aceste lucrări, devenite rare, sunt veritabile monumente de limbă, de importanță capitală pentru filologia și lingvistica românească. S-a preocupat, mai cu seamă, de istoria, geografia, etnografia și folclorul macedoromânilor. Și-a extins cercetările și asupra meglenoromânilor. A fost preocupat de toponimele balcanice și de relațiile culturale aromânești. Deosebit de interesante rămân în literatura de specialtate numeroasele sale etimologii. Sub egida Academiei Române, a publicat cel mai bogat material folcloric cules
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
sociologice complexe din Drăguș (Făgăraș), Runcu (Gorj), Cornova (Basarabia), Dâmbovnic (Argeș) etc. Tot din 1929 devine colaborator al Arhivei de Folklor a Societății Compozitorilor Români, inițiată de Constantin Brăiloiu. Între 1936-1939 ajunge asistent la catedra de Istoria literaturii române și Folclor condusă de Dumitru Caracostea. În 1939 conduce împreună cu Anton Golopenția grupul de cercetări sociologice în plasa Dâmbovnic, județul Argeș, rezultatele acestei anchete de teren fiind publicate trei ani mai târziu, în revista „Sociologie românească”. Între membrii echipei se numărau sociologul
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
Stanislav. În anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1944) a fost numit atașat cultural la ambasada română din Bratislava. Îndepărtat din învățământ în 1948, s-a ocupat, începând cu anul 1949, împreună cu folcloristul Harry Brauner, de organizarea Institutului de Folclor din București Între 1949-1954 lucrează în calitate de coordonator al activității științifice în cadrul nou înființatului Institut de Folclor, ajungând apoi director adjunct științific (între 1954-1965) și, ulterior, director al Institutului de Etnografie și Folclor (într-o vreme Institutul de Cercetări Etnologice și
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
ambasada română din Bratislava. Îndepărtat din învățământ în 1948, s-a ocupat, începând cu anul 1949, împreună cu folcloristul Harry Brauner, de organizarea Institutului de Folclor din București Între 1949-1954 lucrează în calitate de coordonator al activității științifice în cadrul nou înființatului Institut de Folclor, ajungând apoi director adjunct științific (între 1954-1965) și, ulterior, director al Institutului de Etnografie și Folclor (într-o vreme Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice) între 1965-1974. În 1963 devine docent în științe filologice al Universității din București. În anul
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
împreună cu folcloristul Harry Brauner, de organizarea Institutului de Folclor din București Între 1949-1954 lucrează în calitate de coordonator al activității științifice în cadrul nou înființatului Institut de Folclor, ajungând apoi director adjunct științific (între 1954-1965) și, ulterior, director al Institutului de Etnografie și Folclor (într-o vreme Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice) între 1965-1974. În 1963 devine docent în științe filologice al Universității din București. În anul 1957 revine la catedră, fiind conferențiar (1957-1963) și apoi profesor de folclor (1963-1975) la Facultatea de
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
Institutului de Etnografie și Folclor (într-o vreme Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice) între 1965-1974. În 1963 devine docent în științe filologice al Universității din București. În anul 1957 revine la catedră, fiind conferențiar (1957-1963) și apoi profesor de folclor (1963-1975) la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, specialitatea fiind de folclor literar românesc. Între 1968-1972 ajunge șeful catedrei de literatură română veche și folclor de la aceeași facultate. În anul 1975 iese la pensie, rămânând profesor
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
În 1963 devine docent în științe filologice al Universității din București. În anul 1957 revine la catedră, fiind conferențiar (1957-1963) și apoi profesor de folclor (1963-1975) la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, specialitatea fiind de folclor literar românesc. Între 1968-1972 ajunge șeful catedrei de literatură română veche și folclor de la aceeași facultate. În anul 1975 iese la pensie, rămânând profesor consultant la catedra de Etnologie și Folclor a Facultății de Litere din București. A mai deținut
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
1957 revine la catedră, fiind conferențiar (1957-1963) și apoi profesor de folclor (1963-1975) la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, specialitatea fiind de folclor literar românesc. Între 1968-1972 ajunge șeful catedrei de literatură română veche și folclor de la aceeași facultate. În anul 1975 iese la pensie, rămânând profesor consultant la catedra de Etnologie și Folclor a Facultății de Litere din București. A mai deținut și funcțiile de președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor (1971), președinte
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
literatura română a Universității din București, specialitatea fiind de folclor literar românesc. Între 1968-1972 ajunge șeful catedrei de literatură română veche și folclor de la aceeași facultate. În anul 1975 iese la pensie, rămânând profesor consultant la catedra de Etnologie și Folclor a Facultății de Litere din București. A mai deținut și funcțiile de președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor (1971), președinte al societăților de etnologie din Paris și New York, pe cea de membru al Academiei Americane de Științe Sociale
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
veche și folclor de la aceeași facultate. În anul 1975 iese la pensie, rămânând profesor consultant la catedra de Etnologie și Folclor a Facultății de Litere din București. A mai deținut și funcțiile de președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor (1971), președinte al societăților de etnologie din Paris și New York, pe cea de membru al Academiei Americane de Științe Sociale, precum și al altor numeroase societăți științifice străine. A fost profesor invitat la mari universități: Marburg (Germania), Berkeley și Ann Arbor
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
animația. Stilul său este unul foarte animat, dar foarte întunecat în același timp. Mike Mignola este un artist american de benzi desenate și un scriitor remarcabil. Personajul său principal este Hellboy, pe care îl pune în diferite povești mitologice din folclor, adăugând fantome, monștrii și evenimente paranormale. El a menționat că personalitatea personajului este bazată pe tatăl său. Mignola este cunoscut pentru stilul său aparte de a desena, fiind catalogat de Alan Moore ca “o combinație între expresionismul german și stilul
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
le sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut să fi fost preotesele
Iele () [Corola-website/Science/299510_a_300839]
-
pronumele personal, la persoana a treia, plural, feminin "ele" (sinonim în alte regiuni cu "Dânsele"); numele lor, real tainic și inaccesibil, este înlocuit cu simboluri atributive clasificate, de obicei, în 2 categorii: Evitând cunoașterea numelui categorial, de tagmă, al "Ielelor", folclorul înregistrează totuși unele nume individuale: Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Magdalina, Oana, Ogrișteana, Păscuța, Roșia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia, Trandafira.
Iele () [Corola-website/Science/299510_a_300839]
-
este o baladă populară aparținând folclorului românesc care dezvoltă unul dintre miturile esențiale ale acestuia și anume mitul estetic. Subiectul este generat de o superstiție potrivit căreia, pentru a rezista, orice construcție trebuie să aibă zidită în temelii o ființă. „” este în același timp balada și
Monastirea Argeșului () [Corola-website/Science/299511_a_300840]
-
astăzi, dar majoritatea sunt incomplete și greu de interpretat. Viziunea creștină a autorilor a deformat simbolurile religioase, dar, cu toate acestea, scrierile călugărilor reprezintă o sursă importantă despre lumea celtică și religia ei. O altă sursă foarte importantă este bogatul folclor irlandez, care păstrează multe elemente specifice mitologiei celtice. Puține lucruri se știu despre credințele religioase ale celților și galilor. Ei credeau într-o viață de după moarte și de aceea îngropau mâncare, arme și ornamente împreună cu trupul celui mort. Druizii preoții
Mitologia celtică () [Corola-website/Science/299519_a_300848]
-
naturii numiți jotun. Pe lângă aceștia mai existau în miturile nordice și risi, ființe eroice, și purs, monștri malefici. Legendele nordice lasă o confuzie intre existenta trolilor ca ființe de sine stătătoare și sensul peiorativ folosit pentru a desemna alte ființe. Folclorul scandinav are nenumărate descrieri ale trolilor, însă, în majoritatea sunt prezentați ca fiind bătrâni, puternici însă cu o inteligență scăzută, fiind ființe ce mănâncă oameni și care se transformă în stană de piatră dacă sunt atinși de lumina soarelui, de
Trol () [Corola-website/Science/299518_a_300847]
-
atinși de lumina soarelui, de asemenea, conform credințelor tradiționale, se tem de fulgere, de multe ori fiind portretizată o luptă între ei și Thor. În alte legende scandinave, aceștia sunt portretizați ca semănând cu oamenii, singura diferență este izolarea. În folclorul scandinav, dispariția trolilor este pusă pe seama fricii de fulgere, sau a clichetului clopotelor de biserică, sunet ce ar fi de vină pentru emigrarea trolilor in alte părți.
Trol () [Corola-website/Science/299518_a_300847]
-
Mediu" a studiat permanențele, istoria culturii, mentalitățile, arătând importanța societăților fără istorie clasică, fără documente, fiind adept al duratei lungi. Consideră că istoria nu cuprinde doar documente, fiind nevoie de idei și de imaginație și pledează pentru utilizarea etnografiei, a folclorului, pentru utilizarea textelor literare. Pierre Nora - istoric francez, academician, fondator al revistei "Le Debat" în 1980, a scris "Locurile memoriei", "Republica", "Națiunea", "Franța". Emmanuel Le Roy Ladurie a scris "Țăranii din Languedoc", "Istoria climatului după anul 1000", "Teritoriul istoricului", "Montaillou
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]