KorAP: Find »[drukola/base=ins & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...305 306 307 ...350 >

8,741 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

ușile erau vopsite în maron. Lunganul a deschis una dintre aceste uși și m-am pomenit într-o încăpere ticsită de hârțoage, cu un miros insistent de praf stătut, cu o masă plină ea însăși de hârțoage, din spatele cărora un ins pirpiriu și negricios și-a ațintit, de sub ochelari, privirea rece și interogativă spre mine. I-am explicat ce căutam acolo și deodată, ca prin farmec, individul a început să-mi surâdă, prietenos, dezvelindu-și dinții galbeni și cariați. M-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
impun părerile și umorile, datoria lui fiind, în relația noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsându-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și discutam lucruri fără importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a râs.) Omul mi-a fost nesuferit chiar din clipa când și-a făcut prima oară apariția în camera mea, îmbrăcat într-un halat imaculat, călcat ireproșabil și împodobit, deasupra buzunarului de la piept, cu o monogramă complicată. Avea alura unui ins din categoria „virililor”, cu fălci puternice, mustața subțire și părul strălucind de briantină. Din toate mișcările lui reieșea că se credea irezistibil. S-a așezat plin de sine pe scaun și, vizibil plictisit de această corvoadă ce-i fusese impusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. „A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-a pleznit?” O priveau chiar cu simpatie și au lăsat-o să plece. Noaptea însă au năvălit peste ea trei inși. Puștanul cu capul ascuțit ca o pasăre și frații lui mai mari. I-au smuls hainele și au violat-o pe rând, după care au aprins focul în vatră, au înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pândind ușa, ore întregi treaz. Îmi țineam respirația ca să-l păcălesc. Eram atent la cel mai mic zgomot. În zadar. Când m-am plâns de asta, doctorul închisorii m-a trimis la plimbare. Pe urmă am fost duși, mai mulți inși, pentru investigări medicale ni s-a spus, într-o localitate necunoscută. Am fost transportați la tren când se înnopta, ca să nu atragem atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești, de fapt: un ins oarecare. Gata, comedia a durat și așa prea mult, nu crezi, domnule Daniel? Ei bine, nu, mi-am zis, înverșunându-mă la gândul că femeia din fața mea vroia să mă coboare ca să mă iubească. „Dar aviatorii tăi?” am întrebat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

căută pe Auta, dar nu-l zări decât lângă catargul pânzei strânse, unde îl aruncase un val. Iahuben se întoarse atunci spre Hunanupu. Stătu în cumpănă o clipă, se uită în jur dacă nu-i vede nimeni, dar acum fiecare ins abia dacă mai putea să-și aibă grija sa. Într-o clipită, ajutorul de sutaș își sfâșie cămașa și se repezi spre vâslaș. Din lăcașul vâslei nu mai putea să cadă în mare, dar valurile pătrundeau și din margine și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Sfânt, dar până acolo Auta mai avea mult de mers. Până la poale, el și soldatul urcaseră cu luntrea pe cursul Râului Rece, iar de acolo înainte au luat asini. Soldatul care-l însoțea era un om în pragul bătrâneții, un ins tăcut. Înalt ca toți atlanții, mai înalt chiar decât mulți atlanți (avea, fără o palmă sau două, patru coți) și bineînțeles decât Auta, soldatul acesta mergea îngîndurat, legănîndu-se pe măgarul prea mic pentru el și nu se uita nicăieri, numai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și pe cel din globul cu ac nimeni nu i-l gustă. Alte câteva lucruri ciudate îi fură ținute câte un număr de clipe lângă ochi, pe tâmplă, pe limbă (Auta uită curând toate acestea) și scaunul cu cei doi inși așezați pe el coborî îndărăt lângă ceilalți. Auta nu putea ști ce se va întîmpla, dar era bărbat și încă bărbat voinic față de aceste făpturi firave, așa că nu-și arătă în nici un fel îngrijorarea. Atâta mai dorea, înainte de moarte să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
osia din care țâșnesc. Astea-s aripile noastre adevărate. Privind rotirea uimitor de iute a văpăilor, Auta nu băgă de seamă că se lăsaseră pe pământ decât când rotirea de sus se opri și văpăile nu mai țâșniră. Cei patru inși ieșiră din luntre. În lumina soarelui, globurile viorii ale străinilor și îmbrăcămintea lor argintie se revărsau în mii de ape. Pământeanul se miră văzîndu-i că acum se mișcau mai ușor, și află că-și puseseră pe trup cingători cu anumite

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Tu ești zeu și știi totul. Ai să ne înveți și meșteșugul. Auta zâmbi trist, gîndindu-se de la cine ar putea învăța el însuși acest meșteșug al războiului. Când se făcu seară, păziți de umbrele lungi ale amurgului, cei douăzeci de inși se strecurară pe după stânci. Auta surprinse la Hor o ciudată privire de milă. Hor îl întrebă: - Cum pot să umble pe jos atîta? M-am uitat la Mpunzi. Ca să-i spui câteva cuvinte care nici nu l-au prea ajutat

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am lovit de fund, m-am trezit și am înotat în sus. N-am apucat să înghit multă apă... Valugaka se întrerupse. Vărsă o parte din apa înghițită fără voie și se liniști. Dar îi era greu să vorbească. Doi inși îl ajutară să intre sub punte, unde găsi niște saci și se culcă. Utnapiștim însă nu mai venea. Poate se înecase. Nu era mult de când lăsaseră țărmul, dar frica, amestecată cu bucuria libertății, care-i stăpânea pe toți, îi îndemna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
umblau ținîndu-se măreț printre mărfuri și negustori, cu sclavele încărcate de poveri venind după ele. Alergau prin piață bărbieri, strigînd: - Cine vrea să-și radă barba? Cine vrea să-l tund? Într-un loc, stătea sprijinit într-un genunchi un ins voinic care trăgea cu cleștele măseaua unui negustor de grâu. Negustorul așezat pe o piatră zbiera și se zbătea. Străinul nu înțelese ce se petrece și se opri să privească, însă văzu cu mirare că după ce răcnetele încetară, negustorul cel

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
întoarse capul spre cei trei, privindu-le cu uimire îmbrăcămintea. Ochii i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
gândi bătrânul îngrijorat. Dar iată că de o zi veneau mereu oameni să-i spună că în orașul Behdet umblaseră prin piață și pe uliți trei străini în haine de argint; alții au văzut alături de cei trei străini încă doi inși, un rob și o roabă, amândoi negri, cum era și unul dintre străinii cu haină de argint. Auzind aceste din urmă vești, Marele Preot, deși foarte bătrân, se mai putu stăpâni ca și odinioară, puterea minții și a ochilor rămînîndu-i

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
toți robii negri, așa cum înșiși au fost cândva. Stătură așa multă vreme, sporovăind liniștiți, când deodată, de după tufe, se aruncară asupra lor patru oameni înarmați. Aveau și lațuri de frânghie. Luat pe neașteptate, Auta fu doborât cu fața la pământ, și doi inși pe care nu-i vedea îi suceau mâinile la spate căutând să i le lege. Chiar de-ar fi vrut să-și folosească arma albastră dată de Hor, nu mai avea cum. Văzând ce se petrecea, Mai-Baka înțelese numaidecât că

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu-i vedea îi suceau mâinile la spate căutând să i le lege. Chiar de-ar fi vrut să-și folosească arma albastră dată de Hor, nu mai avea cum. Văzând ce se petrecea, Mai-Baka înțelese numaidecât că cei patru inși erau vânători de robi, și se prefăcu neputincios căzând cu fața la pământ și cu mâinile sub el. Doi îl legau pe Auta, alți doi se căzneau să-i tragă celuilalt mâinile de sub trup. Și când se așteptau mai puțin, Mai-Baka se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Lot n-o mai putuse vedea, căci dacă s-ar fi uitat și el îndărăt n-ar mai fi ajuns aici. Stâlpul de sare era născocit de el, însă femeia pierise. Vântul bătea cumplit. Lot se miră că cei trei inși în haine argintii se uită îndărăt. El nu îndrăzni să privească într-acolo. Strigă la ai săi să nu intre în Țoar. Totuși, aproape toți intrară, căci drumul și tulburarea îi obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
altă priveliște neașteptată: oameni numeroși lucrau în jurul unui tura larg, ce se alcătuia din lespezi uriașe de piatră pe care o mie de oameni n-ar fi putut să le ridice, dar care erau ridicate cu ușurință de un singur ins: de cârmaciul Min. Lespezile erau tăiate din stâncă tot de el, cu un fel de sabie de flacără deasă. Apoi erau netezite de oamenii aceia. Iar pe urmă Min așeza sub fiecare lespede câte patru cârlige în patru colțuri, fiecare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
am zburat cu iuțeala luminii, am trăit acolo de zece ori mai puțin decât a trăit pământul pe care m-am întors. Zece ani ai mei au fost un veac al vostru. - Atunci de ce ai îmbătrînit? îl întrebă batjocoritor un ins din mulțime. - Tinerețea fără bătrânețe aș fi putut-o câștiga acolo, dar am pierdut-o aici. Soția mea a murit, moartea nu m-ar fi ocolit nici pe mine. Și am vrut să mi se întoarcă trupul în pulberea pământului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pierdut-o aici. Soția mea a murit, moartea nu m-ar fi ocolit nici pe mine. Și am vrut să mi se întoarcă trupul în pulberea pământului care mi-a dat viață. - Și cum ai venit îndărăt? întrebă râzând același ins. - Cei care m-au dus cu ei mi-au împlinit și această rugăminte. Acum câțiva ani m-au adus înapoi. - Dar unde sunt ei? întrebă insul râzând din ce în ce mai cu poftă. - Dacă am să-ți spun tot n-ai să mă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pământului care mi-a dat viață. - Și cum ai venit îndărăt? întrebă râzând același ins. - Cei care m-au dus cu ei mi-au împlinit și această rugăminte. Acum câțiva ani m-au adus înapoi. - Dar unde sunt ei? întrebă insul râzând din ce în ce mai cu poftă. - Dacă am să-ți spun tot n-ai să mă crezi... Socotisem că lumea s-a mai schimbat, dar văd că și acuma de adevăr lumea râde și crede mai curând minciuna pe care nici o minte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ai să mă crezi... Socotisem că lumea s-a mai schimbat, dar văd că și acuma de adevăr lumea râde și crede mai curând minciuna pe care nici o minte înțeleaptă n-ar îngădui-o dacă ar fi cu adevărat înțeleaptă. Insul care-l tot întreba se apropiase acum de el. Părea să aibă nu mai mult de patruzeci și cinci sau cincizeci de ani. Nu arăta să fie localnic. Zise încă zîmbind: - Poate am să te cred! Tu spune... și văd

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-i știi. Noi le ziceam odinioară, cum le-au spus cei din țara numită aici Misraim, Munții Zeului. Aici am aflat că le spune Lebanon. Dar tu nu pari a fi localnic. Cine știe cum li se spune acolo de unde ești tu! Insul nu mai zâmbi. Se uita mai cu luare aminte la bătrân și în sfârșit spuse cu îndoială: - În munții aceia acum opt ani a căzut o stea. Stele cad mereu, nu-i vorbă, dar aceea oamenii zic că s-ar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]