9,213 matches
-
sînt pe aceeași temă, un șir de cuvinte asociate ilogic și bizar, redate în versuri tipografice de diferite lungimi. Idei, simțiri — nu există. În schimb imagini pulverizate, cuvinte în dezordine, formule cabalistice, semne telegrafice, cutezări impudice — cîte doriți!”. Din păcate, ironia autorului degenerează aproape de fiecare dată în pamflet suburban și în medicalizări improprii unui studiu academic. Un citat din poemul „Strada” de Al. Tudor-Miu este susceptibil de un diagnostic clinic: „n-ar fi rău să-l supunem pe autor studiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anarhice de la noi”, considerați astfel „prin cantitatea producției, prin cutezanța doctrinelor și prin ascendentul pe care-l exercită față de ceilalți moderniști”. E vorba, mai precis, de I. Voronca, B. Fundoianu, I. Vinea și Tr. Tzara. Interesant e faptul că - dincolo de ironiile ieftine și de umorile pamfletare - autorul încearcă să mențină o anumită „medie” între opiniile criticii lovinesciene și ale celei dragomiresciene. Altfel spus - el se înscrie, prudent, în sensul canonului critic al epocii... Lui Ilarie Voronca îi sînt recunoscute „curajul atitudinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pare că e mai prețuit decît însuși talentul. Literatura, ca și comerțul, are o latură viabilă prin reclamă. Datorită ei, d. Tzara a pătruns în conștiința marelui public european cu o ușurință și o impertinență deconcertantă”. Adăugînd în treacăt - cu ironia de rigoare - că, prin expatriere, „zeii rasei îi menise o soartă mai bună” decît cea de a scoate, rămas în țară, „vreo altă revistă de avantgardă”, Emilian face un scurt istoric al mișcării Dada, citîndu-i pe Ribemont-Dessaignes („Histoire de Dada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe seama unei lipse mai generale de comprehensiune și de atenție față de poezia bacoviană, redusă abuziv la experiența din „Plumb”: „Dar mai ales, spuneam, e dureroasă absența dlui G. Bacovia. (...) «Bucăți de noapte» continuă în dimensiuni de concentrată avariție, nota de ironie prețioasă din «Scîntei galbene». Continuă și adîncește. (...) Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudini de melodramă și pantomimă și, mai presus de toate, o artă a prozei, o cizelare a frazei și a periodului - tot atîtea însușiri cari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de atenție față de poezia bacoviană, redusă abuziv la experiența din „Plumb”: „Dar mai ales, spuneam, e dureroasă absența dlui G. Bacovia. (...) «Bucăți de noapte» continuă în dimensiuni de concentrată avariție, nota de ironie prețioasă din «Scîntei galbene». Continuă și adîncește. (...) Ironie, simbol, ecouri enigmatice, un amestec bizar de atitudini de melodramă și pantomimă și, mai presus de toate, o artă a prozei, o cizelare a frazei și a periodului - tot atîtea însușiri cari fac din «Bucăți de noapte», în ciuda proporțiilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de ceremonie”, Ion Călugăru se situează „în coasta” lui Ion Vinea. Povestirile care „continuă spiritul Paradisului statistic” cu viziunile sale de „feerie troglodită” sînt considerate superioare literaturii „cu aer de specifică localizare provincială din Caii lui Cibicioc” („Năpasta Varvarei”). „Cu ironia disolvantă, cu aerul de copil teribil, cu spiritul lui iconoclast”, prozatorul convinge în măsura în care „binevoiește să șteargă vechile litere, și, cu creta în mînă, să adauge ici o lulea, dincolo o căciulă, animînd desenul, spre bucuria amatorilor de fantazie”. Volumul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
versurilor centrifugale și care, fiecare în parte, își proclamă dreptul la autonomie. Și mai ales cît de puține aceste imagini expresive. Căci iată atîtea altele (...) al căror efect este de anihilare, și nicidecum de potențare” (ibid.). Deschis printr-o fină ironie la adresa lui E. Lovinescu („Dl Ilarie Voronca este dintre poeții pe cari dl Lovinescu și-i poate cu succes revendica pentru contribuția modernistă a Sburătorului), comentariul rezervat despre Colomba este echilibrat „strategic” prin cuplajul cu cel despre Ulise, volum apărut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vreme pînă cînd imaginile sale îndrăznețe să aibă soarta cărților lui Stamate. Hurmuz e un năzdrăvan care se ia la harță cu natura și creiază alături de ea și în pofida legilor sale. Opera lui Hurmuz e răspunsul ironic al omului la ironia universală” (v. în acest sens și confesiunile din Tudor Mușatescu și Romulus Dianu, „Cu G. Ciprian despre el și despre alții”, în Rampa nouă ilustrată, 13, nr. 2988, 9 ianuarie 1928, p. 42, G. Ciprian, Cutia cu maimuțe, Buc., Edit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestuia „fiind în cea mai mare parte convențională în sens superior (și poezia, și Cartea nunții, și Enigma Otiliei, și Șun), cunoaște totuși anume momente de îndoială. Conformismul scriitorului (care este totuna cu clasicismul lui) face, în asemenea momente, loc ironiei față de convenții. Criticul abstracționismului este, el însuși, un abstracționist. Acest aspect al operei lui G. Călinescu n-a fost luat suficient în considerare” (p. 43). În sprijinul acestor afirmații sînt luate ca exemple două „cronici ale mizantropului”. În „Sinuciderea” (apărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său e la antipodul modului spontan al dicteului automat” (Semne și repere, Ed. Cartea Românească, București, 1971, p. 306). În opoziție cu cei care văd în Urmuz un precursor al suprarealismului, Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la fantasticul neliniștitor al lui Poe sau Hoffmann”. Pornind de la biografie spre operă, autorul insistă asupra „umorului negru” urmuzian, plasîndu-l astfel pe Urmuz în proximitatea suprarealismului: „În totul, persoana lui însemna reîntruparea acelui duh greu de definit, deosebit atît de ironia romantică (adevăratul „reziduu al sublimului”), cîi și de monstruosul, scabrosul ori oribilul aceleiași direcții artistice. Anume umorul negru. În orice caz, valorile suprafirești ale creației lui Urmuz prin această filieră credem că trebuie descifrate. (...) Manifestare etern umană (...) umorul negru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nu sunt sigur, dar cred că nemuritorul Caragiale a spus că suntem un popor de comentatori. De atunci ,de mii de ori s-a spus și s-a bătut monedă pe acesta aspect comic, dar se vede că în privința aceasta, ironia nu are efect, așa că aproape toți cetățenii acestui popor mai avizați, sau de multe ori prost avizați, poate și mai grav, fără să aibă măcar habar de problema respectivă, au păreri despre orice problemă, politică sau economică, păreri pe care
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
prin cămin să-și salute alți prieteni. Cum tocmai își epuizaseră subiectele de conversație considerau că a venit momentul să glumească pe seama noului intrus, mai mic, mai neștiutor, credeau ei, care-i urmărea atent. El, noul boboc, putea fi ținta ironiilor celorlalți care nu-i știau istoria și îl considerau novice în viața de student, iar el, proaspătul boboc, a început să pună întrebări, enervat pe unul mai insistent care vroia să-și arate superioritatea, că e mai mare, și-l
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
mâncau iepuri. Șoarecii nu mai au ce mânca, deci nici șerpii. Astăzi, anizanta domină preriile din Canada până în Nevada, acoperind un areal de două ori cât Nebraska și răspândindu-se într-un ritm de mii de hectare pe an. Culmea ironiei e că nici vitelor nu le place anizanta, zice Stridie. Așa că și vacile mănâncă tot rarele smocuri de ierburi indigene. Ce-a mai rămas din ele. Cartea Monei se numește Artizanatul tribal pentru amatori. Când o deschid, din ea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
este un observator sever al celorlalți spre a le descoperi punctele slabe! Amator de „fructe oprite” și „sensuri interzise”, omul își caută de lucru tocmai în atari zone pentru că nu are încredere în oameni.... În „arta de a conduce,” arma ironiei este mijlocul perfect de a câștiga asentimentul celorlalți. Nemulțumirile, „măsurile aspre”, mustrările, tărăboiul - „ metode” practicate de unii „ șefi” sunt sortite eșecului! Când suntem întrebați ce facem, uneori răspundem - mai cu veselie în glas, mai cu tristețe că ne gândim la
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
te condamne peste măsură! De regulă înțelepții renunță la multe și mărunte, nu însă și la cauzele importante! Iubește-ți aproapele, dar nu mai mult decât pe tine însuți!... Confuzia dintre nebunie și putere a produs în istorie efecte monstruoase. Ironia este lancea de pe vârful limbii, semn și de inteligență și de stângăcie. Muțenia și cumințenia pământului se cer ascultate cu toată atenția... Graba strică treaba e un lucru unanim recunoscut de toți „grăbiții” lumii! De unde sfatul celor mai înțelepți: „grăbește
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
de tun. Why not? Cunosc un profesor care a vorbit De când s-a născut și trăiește și astăzi, aceasta este viața? Don Quijote, Faust, Rătăcitorul sunt nimeni Pe lângă el. Fă abstracție de tine și ai să-l vezi Pe dracul gol. Ironia e suprafața sferei, În interior e numai durere Sau un copil minune Ce nu s-a născut. Orice imitație a sferei este tot sferă, Încearcă o elipsoidă. Am văzut că se vând inimi mobile, Poți răcni la ele, ți se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu gândul că plec de aici definitiv... V-aș fi lăsat vouă casa și toate lucrurile astea, dacă s-ar fi putut... Aș fi știut că sunt pe mâini bune... Așa... Cine știe?... Chiar când făcea aceste observații, ca o ironie, în poarta casei se înființară doi necunoscuți, care intrară în curte ca la ei acasă și se prezentară grăbit și neprotocolar drept funcționari de la spațiul locativ, însărcinați cu luarea în primire a imobilului și a tot ce se mai găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
știre, întorcându-și capul spre el. Felicia își înălță și ea capul să-l vadă și privirile li se întâlniră. Ce faci, domnule Einstein?... Te-ai hotărât să mai cobori din sferele celeste printre muritorii de rând?... îl întrebă fata. Ironia din vorbele ei era evidentă. Dacă m-aș scuza, nu m-ai crede, așa că îți dau buchetul ăsta de flori, se pomeni el spunând și îi întinse florile înclinându-se ușor, ca și cum ar fi vrut să-i facă o reverență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mult pe gânduri și mi-a spus că trebuie să lupt să duc la capăt misiunea, fără să-mi pese de ceea ce crede lumea din jurul meu. Dar, chiar și așa, tot nu puteam să admit că trebuie să înfrunt singură, ironiile și glumele făcute pe seama mea. În acea seară, înainte de culcare, am ieșit în curtea din fața casei, mam așezat pe bancă și am început să plâng. Mă uitam cu lacrimi în ochi la stele și mă gândeam cum să procedez pentru
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu-și coborî ochii. - Nu văd la ce servește să dăm naștere unui scandal și să distrugem două familii dacă nu e indispensabil anchetei. - O, dar asta e o lecție adevărată de deontologie! - E oricum mai bine decît să faci ironii facile. Se măsurară o clipă În tăcere. Deși fascinat de aplombul și, de asemenea, și-o mărturisea În sinea lui, de frumusețea tinerei femei, Fersen se Întreba În ce măsură putea să aibă Încredere În ea. Marie, la rîndul ei, nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își ațintise arma asupra lui Christian. Marie se ridică, skipperul se Întoarse cu fața, amîndoi cătînd uluiți la Fersen. - Cine-i ăsta? Întrebă Christian fixîndu-l cu privirea de parcă avea de-a face cu un nebun. Marie făcu prezentările, adoptînd cu ironie un ușor ton monden. - Comandant Lucas Fersen... Christian Bréhat, logodnicul meu... Lucas Își vîrÎ arma la loc În teacă, ocărîndu-se În sinea lui, perfect conștient de ridicolul intervenției. Prestigiul i se dusese pe apa sîmbetei. Trebuia acum să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ryan Îl asigurase că În ciuda unei aparențe neliniștitoare, Pierric era tot ce putea fi mai inofensiv. - Crezi că ucigașul o previne pe Marie de crimele pe care se pregătește să le săvîrșească? Întrebă Fersen. - Dumneata ești polițistul, răspunse Ryan cu ironie, eu doar mă mulțumesc să studiez fenomenele iraționale, legendele... - O legendă nu e decît o povestire a unor fapte istorice deformate de imaginația populară, sublinie Lucas. Iar oamenii de pe aici nu duc lipsă de imaginație! - În locul dumitale, nu m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oară am Împărtășit sentimentul ei de neputință. Suferința. MÎnia. Durerea. Disperarea, chiar. Am blestemat soarta care se pusese de-a curmezișul drumului meu. Bréhat. Kermeur. Doi pentru prețul unuia, În doar cîteva ceasuri. Chiar dacă, Într-un anume fel, și În ironia ei, soarta nu făcuse decît să anticipeze ceea ce trebuia să se Întîmple. Și dacă destinul nu avea nimic de-a face cu moartea lui Loïc? Ideea că cineva Îi dăduse o mînă de ajutor mi-a trecut brusc prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plecat la Plymouth? reluă el sec, desprinzînd cu o strîmbătură perfuzia. - Văd că ți-ai recuperat toate facultățile de deducție, comandante. Privirile li se Încrucișară și rămaseră ațintite una În alta, la fel de orgolioși și unul, și celălalt, plini de acea ironie de care știau să se folosească spre a-și masca emoțiile pe care refuzau să le admită. - Ce s-a petrecut pe faleză, Lucas? - Mergeam prea aproape de margine și... Făcu o mutră evazivă. Ea Îl privi cu atenție, apoi vîrÎ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]