9,120 matches
-
9 romane, doar două fiind traduse în românește), acest roman e scris înaintea lui Trei zile cu mama - asta ca să invoc circumstanțele atenuante. Iar perspectiva e psihanalitică și zeflemitor-inteligentă, fiindcă Weyergans își ironizează, în același timp, propria manieră. Psihanaliză și ironie care - curat franțuzesc - îmbracă un alt corp și în celălalt roman. V-am zăpăcit? Ei bine, cam asta așterne pe hârtie și Weyergans, o zăpăceală ordonată a dramelor unor universuri mici, umane, a fricilor care ne sunt „aproape“ și-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
scriu că ar putea fi inculpat, îi face măgari. A doua zi spune că regretă, măgarii sunt ființe atât de drăguțe că nu merită comparația. Ca într-un coșmar, Iliescu se vede acum dat în judecată și în chestiunea mineriadelor. Ironia sorții, nu victimele minerilor îl aduc la bară, așa cum s-ar cuveni, ci chiar liderul agresorilor, Miron Cozma. Alături de veșnicul său adjunct, fostul premier Năstase, Iliescu se vede pus în situația de-a răspunde, nu pentru rolul său în mineriade
Nişte ciori vopsite-n roşu by Răsvan Popescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1376_a_2711]
-
în această deplasare. La parter, situația e oarecum clasică: genul de expoziție bună de băgat în orice muzeu, din capitală sau provincie. Provincie din UE 15, nu chiar de peste tot. La mezanin în schimb, lucrările sunt mai provocatoare cognitiv. Dar ironia mizerabilisimă din ciment a lui Giuseppe Uncini, cu Arhitettura n. 182 (2005Ă, sau tripul recycle culture al lui Mimmo Rotella, cu La paura (o lucrare realizată cu doi ani înaintea morțiiă, te încălzesc pentru pasul următor. Acest Rotella, în felul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
este mai degrabă și mai adesea veselă. În operele de teatru, Alecsandri ia în râs defectele vechii societăți românești. El prezintă pe scenă personaje bufone și grotești, femei care vor să pozeze în doamne, greci și evrei, "lipitorile" satelor. Prin ironiile sale spirituale, a contribuit mult la a-i face pe români să renunțe la moravurile vechi și să-și se îndrepte gândul spre viitor. Dar Alecsandri este poetul național prin excelență. Toate evenimentele importante care au contribuit la schimbarea vieții
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
cu totul eminesciană. Ion Minulescu, născut în 1881, poetul Romanțelor pentru mai târziu și al Casei cu geamurile portocalii, are un talent viguros care a păstrat ceva din frecventarea lui Macedonski. Este șeful școlii simboliste. Gh. din Moldova are o ironie acerbă și caustică. Sora sa, Cornelia din Moldova, este și ea poetesă. Corneliu Moldovanu, născut în 1883, nu este lipsit de interes în ale sale Flăcări (poezii) și în poemul Cetatea Soarelui. Alfred Moșoiu a dat două volume de sonete
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
întuneric etc.; Sandu Aldea; Elena Bacaloglu (În luptă); Radu Baltag; Popovici-Bănățeanu, pictor al meșteșugarilor din Transilvania; Ion Bârseanul și povestirile sale vânătorești; jean bart, observator perspicace în notele din Jurnal de bord; I.A. Bassarabescu, născut în 1870, atent cu ironie la moravurile provinciale și burgheze (Nuvele, Norocul); Boteni, născut în 1881; Bujor, autorul frumoasei nuvele Mi-a cântat cucu-n față; Calistrat Hogaș, ingenios, descriptiv; Caragiale, mai cunoscut ca dramaturg, care a pus în nuvelele sale (O făclie de Paște
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
căci ei nu se sculau înainte de 11, și a doua oară când, îmbrăcați foarte frumos, veneau după prânz. Copiii erau îmbrăcați numai în catifele, cu dantele vechi de Veneția, cu pălării de pluș roș închis, ca niște roate de trăsuri". Ironia din acest pasaj este evidentă. Fénelon, în al său Tratat de educație a fetelor, a făcut același tablou al familiilor din vremea sa, în care mama îi spunea fiicei împopoțonate: "Du-te și simte-te bine, dar ai grijă să
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
tuturor gândurilor“. Asceza e doar un mijloc către un scop care-l transcende. Iar scopul este eliberarea. Am mai vorbit și cu altă ocazie despre o mișcare ce mi se pare emblematică în opera lui Danilov de la Mirele orb încoace: ironia predomnitoare și fantastă din primele volume „optzeciste“ ale poetului, rezultată din confruntarea transcendentului cu o realitate fatalmente insuficientă, se efasează și aproape dispare din volumele mai noi de poezie, pentru a se refugia în romanele recente și în variatele scenarii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
procurorii nu au voie să facă asta. Există atât reguli interne, cât și o decizie CEDO în care statul român a fost condamnat pentru că un oficial a afirmat că el crede că doi polițiști acuzați de corupție sunt vinovați. Culmea ironiei este că respectivii au fost ulterior condamnați de judecători, dar tot au câș tigat procesul la CEDO. Potrivit logicii judiciare românești, procurorul trebuie să acționeze echidistant față de cel trimis în judecată, adică ar trebui să caute probe și pentru vinovăție
Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie by Cristian Ghinea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1332_a_2898]
-
este moșia nimănui, iar noi nu suntem eterni la putere. Infatuarea și aroganța riscă să ne îndepărteze de oa meni. Trebuie să învățăm bine lecția foștilor guver nanți, care se zbat acum între umilință și dispariție“, spunea Adrian Năstase atunci. Ironia istoriei face ca, după exact zece ani de la această declarație, el însuși să intre la închisoare pentru acuzații de corupție. Dar să nu anticipăm. E încă iulie 2002, când termenul de „baron local“ făcea carieră. Baronii locali trec umili prin fața
Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie by Cristian Ghinea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1332_a_2898]
-
la 1830, o revistă satirică intitulată „La Caricature“. Aici, el a reprezentat capul regelui Lous-Philippe în formă de pară, gest care avea nu doar să atragă cenzura revistei, ci și întemnițarea lui ulterioară. Para desenată de Philipon reprezenta o dublă ironie la adresa regelui - făcând haz de obrajii umflați și fruntea bombată și punându-i indirect eticheta de „cap sec“, „ageamiu“ - la care face trimitere cuvântul „poire“. Alain de Botton menționează acest episod în cartea sa Despre farmecul lucrurilor plictisitoare, unde dedică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
cenzurat chiar titlul, încă de la lansare. Așadar, cititorii nu au văzut niciodată o publicație pe al cărei frontispiciu scria „Propășirea“ - o aluzie mult prea periculoasă -, ci „Foaie pentru știință și literatură“. Dar cum cine trebuie să audă are totdeauna urechi, ironia face că revista tot așa a intrat în conștiința publică. Cum probabil că, de la caricatura lui Philipon, când spun „cap de pară“ francezii au în minte obrajii umflați ai regelui Louis-Philippe. CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Animăluțele prințeselor Emil BRUMARU Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
Lipsește ficțiunea verosimilă care să destindă narațiunea până acolo unde destinele eroilor să ajungă a exista independent de scopurile vizibile ale autorului. Iulian Ciocan are un bun ochi pentru detaliul semnificativ, pentru anecdota sugestivă; de asemenea, trebuie notate onomastica ingenioasă, ironia pince sans rire, subminarea tragicului prin grotesc și invers. Însă lipsesc scenele care să dea un conținut personajelor, altul decât acela al rolurilor de comedie pe care trebuie să le joace pe scena brejnievismului agonic. Cele mai reușite capitole, primul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2189_a_3514]
-
în cărți, ci tocmai povestiri pentru cărți pe care le public în ziar! Din șase texte săptămânale, trei sunt comentarii generale, trei sunt povestiri de sine stătătoare. Din fericire, am un soi de ideologie atât de productivă în materie de ironie și de autoironie la subiectele curente ale existenței... Un dobitoc de deputat vorbea de politica mare, înțelegând prin asta gălăgia de la nivel parlamentar și administrativ. Or, există și o politică mică: politica vieții de zi cu zi. Dacă vă gândiți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
niciodată... Realismul magic al Balcanilor, cunoscut mai ales din opera lui Ismail Kadare și deosebit de cel hispanoamerican, al lui Alejo Carpentier sau Gabriel Garcia Marquez, este prezent și în romanul lui Saša Stanišic, într-un amestec de poetic, tragicomic și ironie. Stanišic readuce în discuție un război pe care mulți l-au uitat deja, războiul din Iugoslavia, văzut cu ochii unui copil bosniac. Cum repară soldatul gramofonul este o carte despre colapsul din Bosnia și despre exilul din Germania al unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
bine flancați de SPP-iști, au mers la spectatorii din primele rânduri. Au plecat fără bis, părăsind scena pur și simplu la expirarea timpului, după ce au înnebunit publicul nu numai cu muzica, dar și cu stilul presărat cu înjurături și ironii la adresa noului an, „two fucking thousand and eight shit“, sau a celor de la Europe. Pauze pustii și dese Pauzele lungi dintre concerte au fost principalul motiv de nemulțumire a publicului. Practic, între o trupă și alta au fost goluri de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
ar fi astăzi nevoie de așa ceva. Lipsește totuși, din poezia lui Decuble, cauza unei atare revolte etice. Auschwitz-ul pare mai mult un efect retoric. Postmodern din naștere Apoi, Horațiu Decuble imaginează câteva scenarii care să-i permită să-și desfășoare ironia sa caustică, colțuroasă. În o arătare. apocalipsa după 2000, se face simțită prezența îngerului vestitor (să fie voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
o poveste/ei știu“. Centrul de greutate al volumului este ciclul poetologie apofatică, în care „mizeria“ literaturii este analizată în mai multe texte la modul deriziv (discuții cu posteritatea, cu Mama Omida, cu o reporteriță, cu cititorul implicit apud Iser). Ironia devine aici crudă, violentă, expunând cu vizibilă ostilitate clișeele legate de poezie și poet, descompunând poezia în părțile ei componente, făcând un aprig mișto de naivitățile lirice, de la Văcărescu la... Heidegger. Poetul „nu se poate sustrage“ de la întrebările ghicitoarei, deși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
acum. Pentru mine însă, dat fiind că am lipsit din țară și deci din miezul informațiilor în exact această perioadă, impactul despre care vorbeam a fost mult mai puternic. Iar de astă dată mi-e imposibil să mai apelez la ironie sau chiar la revoltă. Și asta din simplul motiv că, descoperind brusc, în avalanșe repetate la foarte scurte intervaluri de timp, întreaga poveste, așa cum a fost ea reflectată în mass media, nu mi-a mai rămas loc decât de o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
familie pe parcurs, compensându-și traumele din copilărie printr-o veselă obrăznicie, care ni-l făcea drag. Pițu era inteligent, sensibil și distins, ca un aristocrat căzut între plebei. Înțelegea imediat și uita greu; avea în comportament o doză de ironie și comunica pe mai multe frecvențe cu Valeriu Cristea. Gălbenuș, în schimb, era mai de la țară la propriu și la figurat: un motan dintr-o bucată, zăpăcit și prostuț, cu gesturi necugetate și memorie scurtă. La cea mai ușoară palmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
viitor. Privirea lui machiată și aproape goală e în permanență îndreptată spre trecutul plin de răni și fantome. Și, ca pe orice om cu spirit, nici pe Schnier nu-l părăsesc de tot puterile, el continuă să se afunde în ironie și duioșie de fiecare dată când vorbește, privește și judecă. Își întoarce propria viață, dar și propria țară pe toate fețele, o iubește, o alungă, îi zâmbește trist, o ceartă, dar niciodată nu o părăsește. Iar în această relație absurdă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
ridicolul paranoiei. Pot fi Philip K. Dick, Don De Lillo, Chuck Palahniuk sau Kurt Vonnegut. L-am ales, pentru lecția de astăzi, pe Vonnegut. Un Umberto Eco sau orice alt mare scriitor european ar trata cu maximum de seriozitate și ironie pornirea clinic-scriitoricească spre apocalipsă, spre tema individului sufocat de sistem. Vonnegut este unul dintre aceia care preamăresc romantic individul mic cât o furnică, strivit de o istorie mai degrabă corporatistă, decât nedreaptă. Europeanul e obsedat de destin. Americanul pare a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
a fi obsedat de oprimarea economic-istorică și de rețeaua de control al individului. E o observație care poate fi aplicată și în popcultura fiecărei zone. Cea americană este creatoare de cult, de iconuri, cea europeană este mai ales fabricantă de ironie și cinism în versuri. O trupă rock americană va cânta fericirea rock and roll antisistem, în timp ce o trupă rock britanică va cânta mai mereu plăcerea minimalistă a băutului cu băieții sau cu fetele. Dar ajunge cu atâta delir. Un puști
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
vor întâlni peste mulți ani în New York. Rudy e farmacist, Celia e dependentă de amfetamine. Aceasta din urmă face o criză nervoasă încercând să-l convingă pe Rudy să-i dea măcar câteva pastile fără rețetă. Reacția lui Rudy, ce ironie, este să cheme poliția. Una dintre cele mai frumoase figuri literare militante antisistem Ajungem acum la identitatea ca mesaj social. Rudy se autointitulează „neutru“. Și chiar compune un soi de strigăt revoluționar prin care îi cheamă pe neutri în stradă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
venirea mea la Naționalul ieșean. E o chestie istorică, pentru că era pentru prima oară când un actor basarabean se angaja într-un teatru românesc. Citeam undeva că v-ați adaptat destul de greu când ați venit în România... Da, măi, culmea ironiei că sindromul emigrantului mi se părea o chestie falsă. Ori nu este adevărat. Am trăit toate acele etape din plin, a fost și agonie, a fost și extaz. În general, e greu să te muți în alt bloc, darămite în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]