8,131 matches
-
a scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să le susțină: „Cîntec, deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu...” Deși ar vrea, Bacovia, fostul amator de baluri, recunoaște că nu se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e, deopotrivă, descriptiv și evocator, polisemic, fie că-i singur, fie că-i însoțit de vreun atribut. Golul e, aproape de fiecare dată, sumbru, profund, misterios, dramatic. E greu să găsești, în spațiul poeziei, ceva comparabil, ca expresie a durerii și neputinței, cu strigătul (apocaliptic, i-aș zice) din Scîntei galbene: „Uitați-vă ce gol, ce ruină-n amurg”! Avertisment și ațîțare. Vestire a unui gol cosmic, mai teribil decît „golul istoric”. Venit în redacție, Marcel Marcian mă întreabă dacă cred întradevăr
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la tăcerea ca episod comportamental pasager, zvîrcolire nervoasă sau bosumflare. Poezia lui Bacovia nu numai că evocă sau invită la tăcere, dar se ridică din tăcere; e precedată și urmată de tăcere. Ce e ea, în fapt? Discreție și, uneori, neputință de a continua să se exprime, de a duce cuvîntul mai departe. Ea vine din reticențele impuse de o societate, cît și dintr-o filosofie de viață. La ce bun să te mărturisești? Evident, aceasta nu e o atitudine de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
operației (judecată după opinia chirurgilor) și gradul neliniștii (îngrijorării, fricii) pacientului. O explicație a acestui fapt poate consta în diferența de pregătire medicală dintre chirurg și pacient, deosebire care explică conștientizarea de către primul a gravității și implicațiilor operației respective și neputința celui de-al doilea de a prevedea natura bolii și consecințele operației. Ca urmare, pacientul care prezintă o excrescență suspectă, dar nedureroasă, față de care nu manifestă îngrijorare deoarece nu bănuiește că, ar putea fi canceroasă, se deosebește de pacientul rănit
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cuvine și ceea ce datorăm noi, între drept și obligație”. Pentru toate celelalte situații, în care obstacolul are un caracter impersonal, în care „eșecul”, „insuccesul”, nu este resimțit sub forma „sentimentului privațiunii/deposedării”, adecvați sunt alți termeni: „sentimentul eșecului”, „senzația propriei neputințe” etc. 3) Nu există fenomene de frustrație în sine, rupte de realitatea exterioară și de personalitatea umană, ci mai ales moduri personal de a simți și de a trăi sentimentul de frustrație. Astfel, un sentiment de frustrație poate avea ca
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
importantă a structurii personalității, resortul socializării, al vieții morale și a înfrângerii tendinței spre putere. Altfel spus, pentru A. Adler, întreaga gamă de sentimente pe care o trăiește omul (cum ar fi, de exemplu, sentimentele de insecuritate, de insuficiență, culpabilitate, neputință, eșec etc.) nu eprezintă altceva decât forme ale „inferiorității esențiale și ale eșecului suferit de eforturile naturale, ce tind a depăși sau compensa inferioritatea”. Acordând atenție deosebită rolului „constelației familiale”, în opoziție cu rolul eredității, Adler va contesta sexualității „locul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care năzuiesc să-i depășească, își fixează un nivel de aspirație ce depășește mult exemplele proprii de realizare. Acest fapt se va solda, în ultima instanță, cu eșecuri repetate, cu stări de irascibilitate, impulsivitate sau, dimpotrivă, cu stări depresive de neputință, de neîmplinire. În evitarea eșecului, un rol important îl are, prin urmare, stabilirea realistă a nivelului de aspirație, fapt care poate fi realizat printr-o bună cunoaștere a posibilităților și posibilităților proprii. Cunoașterea obiectivă de sine ne ajută să evităm
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în mod repetat, dacă a încuiat ușa de la apartament în momentul plecării, dacă a închis apa sau gazul metan etc.). Verificările meticuloase pe care le face, nu numai o neliniștesc, dar îi creează și un puternic sentiment de frustrare, de neputință. Același lucru se întâmplă și în cazul „fobiilor”, pe care cei care le realizează nu și le pot explica, de cele mai multe ori, pe cale rațională, și care le creează din această cauză diferite complexe, sau sentimente de inferioritate. Putem explica această
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
întâmpla ceva deosebit, ceva rău „teamă fără obiect”, cum îi spunea P. Janet). Altfel spus, persoana se găsește într-o stare de pericol iminent, pe care însă delimita, defini, sau înlătura. De aici și acea îngrijorare, sau acel sentiment al neputinței persoanei în cauză față de pericolul difuz anticipat. Filosofii existențialiști (ex. J.P. Sartre) vorbesc chiar de prezența la persoana anxioasă a unui sentiment al înstrăinării față de sine și față de lume. Acest sentiment ar fi determinat, spun ei, de conștiința faptului că
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de „conștiința valorilor”, care face ca „Eul” să intre ca obiect de estimare în „conștiința apreciativă”. Așa se explică faptul de ce în unele cazuri individuale, sentimentul de inferioritate poate evolua spre starea de „complex”, spre instalarea unui profund sentiment de neputință, de incapacitate deprimantă, care se poate prelungi prin dezvoltarea unei reacții de retragere exagerată în sine și de abandon a proiectelor existențiale. În alte cazuri, dimpotrivă, acest sentiment poate determina acțiuni energice de depășire a deficienței în cauză, sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dintre primii teoreticieni care au dezvoltat termenul de „neliniște” ca o „variabilă intermediară” (care nu poate fi cunoscută direct prin observare, ci numai indirect prin consecințele sau antecedentele ei). Dintre acestea, R.S. Lazarus (op. cit., p. 184-189), menționează: a) „neajutorarea” (sau neputința) persoanei în fața pericolului sau frustrării; b) „iminența, pericolului”. În legătură cu prima condiție, D. Mechanic arată: „Într-o oarecare măsură, individul are nevoie de unelte capabile să facă față situației dificile. Pericolul depinde de felul în care o persoană se simte capabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
să ne amintim, din aceeași perspectivă, și o cunoscută definiție a lui Sartre: "există de asemenea vidul, acea distanță universală de la tot la tot..."). Urletul actorului de primă mărime se sparge, invariabil, de pereții indestructibili ai unui spațiu scenic impermeabil. Neputința lui de a-și face auzit lamento-ul, conștiința frigului pătrunzător ce se insinuează, cu o lentoare otrăvită, în ființa zăbrelită îi determină, la fel, invariabil, cititorului un frison simpatetic. În special pentru că poetul exploatează în primul rând acele trăiri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nebunească poveste de dragoste// pe spatele tău am început să-mi zidesc poemele/ în formă de templu" etc. (cu spatele la mine coborai în oglindă, selectat din Despărțirea de silabe). Pierderea potențială a femeii devine pentru poet o spaimă la fel de puternică precum neputința de-a mai transfera emoția în text. Atunci când renunță să gloseze, prea puțin convingător, pe marginea fiorului prethanatic, așa cum o face spre exemplu într-un poem cu un titlu total neinspirat, Spaimă cu garnitură de cartofi prăjiți (replică probabilă la
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-a rătăcit/ în alte camere ca într-un labirint" Camera ascunsă; câinii se îmbată în naos de mirosul sfinților, pe care încearcă apoi zadarnic să-l recupereze Căutare; întunericul se îmbolnăvește și pleacă, înfundându-și jobenul pe ochii mărturisind neputința Forme, în timp ce orbul râu Lethe se plimbă, încălțat în pantofi de mort, pe stradă Un râu etc. Chiar și când în codul poetic pentru care optează scriitura daniloviană trec ironia și autoironia bufă sau cinismul bine temperat, impresia de ansamblu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin coexistența incipient pură a principiilor de semn contrar, asaltează ființa rațională cu somații seci, cu "telegrame/ conținând pasaje viclene", construite în general pe ideea morții lente, neiertătoare. Plămânul, ficatul, inima, creierul ("hermafroditul") nu încetează a amenința poetul cu spectrul neputinței de a "pricepe", de a da sens unui "cântec suveran", după un sisific efort de a dezgropa "arsenalul de unelte oculte" din carierele lumii. Sub tirul de acuzații, eul poetic se vede nevoit a constata, cu o amărăciune insuficient deghizată
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îi adună, solidarizîndu-i în urmărirea aceluiași scop, permițîndu-le să se recunoască în jurul acelorași simboluri, într-o aceeași liturghie. De asemenea, în ambele cazuri, în opoziție cu o societate fărrmițată, dezarticulată, în care individul supus lui însuși își poate constata doar neputința și izolarea ("sîntem atît de singuri", suspină Clanricard), este clădit modelul unei comunități puternic integrate, cu o coerență solidă, în care se regăsesc forța și apropierea unor vechi solidarități dispărute. Politica și sacrul ajung astfel să se unească și, într-
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de aur nu se poate totuși să nu li se confere un plus de semnificație. La așa ceva, în orice caz, trebuie, probabil, să recurgem pentru a explica și înțelege acel continuu și dureros balans caracteristic tuturor acestor mitologici, acela între neputința de a reconstrui ceea ce a fost și acea încărcătură de speranță pe care o păstrează întotdeauna amintirea 68. UNITATEA O VOINȚĂ UNICĂ ȘI REGULATĂ Așa cum știm cu toții, potecile bătătorite oferă cele mai multe căi de acces. De asemenea, un peisaj cunoscut prin
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
rolului civilizator ce i-a fost conferit de-a lungul istoriei Occidentului 74. Dacă principii Evului Mediu, mai scrie Maistre, n-ar fi fost îmblînziți, ar fi ieșit la iveală moravuri păgîne". Afirmarea autorității papale a ferit popoarele creștine de "neputința, de josnicia și de ferocitatea suveranilor de dinainte". Marile tragedii ale timpurilor moderne s-au produs tocmai din pricina prăbușirii acestei autorități, care a căzut victimă "orbirii" sau dorinței pătimașe a principilor de a fi stăpîni. Nu văd ca timpurile modeme
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ține o condică a numelor, face fișa personajelor, stabilește scenariul, apoi îl schimbă și o ia de la capăt. Este limpede, nu scrie ușor, nu merge pe mâna inspirației, gândește mult și notează esențialul. Când reușește, este extraordinar de bucuros. „Deodată neputința de a scrie a dispărut. Eram atât de entuziasmat încât socoteam acest roman, în sinea mea, mai bun decât ce scrisesem până atunci. În doi ani l-am terminat și abia peste opt sute de pagini [...] mi-am recitit romanul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului. Cu neputință de tăiat sau de smuls curelele acelea vîscoase, care se lipiseră de corpul lui Gilliat prin nenumărate puncte de contact. Fiecare dintre aceste puncte era un focar de durere stranie și îngrozitoare. Era ceea ce ai fi simțit dacă ai fi
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
tendințele interne ale copilului. Potrivit unor astfel de concepții, adoptate și de unii funcționari ai Comisariatului pentru învățămînt, delincvența copiilor ce i se dăduseră spre educare ar fi avut o cauză nativă, iar "reeducarea" lor integrală ar fi fost cu neputință. Poate tocmai condițiile proprii unei colonii de delincvenți minori l-au ajutat pe Makarenko să vadă inconsistența acestor teze: originea delincvenței juvenile se afla în condițiile sociale în care unii copii și tineri erau obligați să trăiască. Pesimismului pedologic i-
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și secundar). În 1925 a și fost adoptată o lege prin care se reglementa organizarea și funcționarea instituțiilor de învățămînt create din inițiativa particulară (a unor persoane, asociații laice sau confesionale). Înmulțirea școlilor de această categorie se explica și prin neputința statului de a asigura condiții materiale pentru un învățămînt de stat în limba maternă în toate localitățile în care trăiau minorități naționale conlocuitoare. Pentru localitățile cu populație minoritară mai redusă, unde statul nu putea întreține o școală în limba maternă
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe care aceștia le transmit și reușește să-și reprime pulsiunile reprobabile. Sentimentului de securitate i se adaugă astfel mulțumirea de sine pentru capacitatea sa de represiune. În condițiile unui dezechilibru afectiv apar manifestări de angoasă, de agresivitate, însoțite de neputința reprimării unor pulsiuni; de aici sentimentul de culpabilitate, cu consecințe dăunătoare asupra comportamentului în viitor. Potrivit teoriei psihanalitice, intrarea copilului într-un grup mai mare în grădiniță și, mai ales, la școală are consecințe pozitive asupra dezvoltării sale. Relațiile afective
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
educator, de bună voie, la orice normă, directivă și putere, el devenind unul din membrii grupului. Întîlnim la reprezentanții acestei orientări pedagogice o totală neîncredere în contribuția școlii "directive" la dezvoltarea personalității umane, înverșunarea cu care M. Lobrot scrie despre neputința școlii de a cultiva aspirațiile culturale ne amintește de verbul incisiv al lui Ivan Illich. Marile personalități, ca Rousseau, Balzac apreciază el datorează capacitatea lor creatoare tocmai faptului că au reușit să se sustragă spiritului directivist al școlii, că au
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
scrie Heisenberg poate trece prăpastia care separă sistemul conceptelor deja cunoscut și sistemul nou de concepte; deducția formală este neputincioasă în a arunca un pod asupra acestui abis"29. Dar Heisenberg nu trage concluzia logică care se impune plecînd de la neputința gîndirii formale: doar non-rezistența la experiențele, reprezentările, descrierile, imaginile sau formalizările noastre matematice poate arunca un pod peste prăpastia dintre două zone de rezistență. Non-rezistența este cheia înțelegerii discontinuității între două niveluri de realitate imediat vecine. Terțul ascuns este absent
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]